Am vorbit cu mii de pescari. N-am întâlnit mulţi inși informaţi când vine vorba despre actele care îţi dau dreptul să pescuiești legal în România. Din contră. Nu pretind c-am înţeles pe de-a-ntregul problema, dar cred că oleacă de lumină pot să fac în speţă. Hai să vorbim despre permisele de pescuit 2018.

Statul român e stăpân pe mai toate apele din România. Le administrează prin intermediul ANPA (Agenţia Naţională pentru Pescuit și Acvacultură). ANPA, la rândul ei, atribuie asociaţiilor resursele acvatice vii (peștii, că asta ne doare pe noi). În prezent, majoritatea apelor din ţară sunt atribuite. Dunărea, Marea Neagră și alte câteva excepţii sunt ape neatribuite. O apã cu statut special e Delta Dunãrii (permisul de pescuit pentru Delta Dunãrii se descarcã gratuit de pe site-ul Rezervaţiei).

ANPA emite permisele de pescuit recreativ – cartoane albe sau albastre. Cartoanele albe (emise de ANPA şi distribuite prin asociaţii) sunt valabile pe apele atribuite asociaţiilor. Cartoanele albastre (emise şi distribuite gratuit de cãtre ANPA, fãrã intermediari) sunt pentru apele neatribuite (Dunãre, Marea Neagrã şi alte câteva excepţii). SINGURUL ACT (!!!) care-ţi dă dreptul să pescuiești pe apele ţării e cartonul alb sau albastru, după caz.

O mizerie fără margini face ca un pescar să nu poată intra în posesia permisului de pescuit (cartonul alb!) decât după ce devine membru al unei asociaţii. În clipa în care devii membru primești un carnet de membru. Zeci de mii de pescari din ţara asta confundă carnetul de membru cu permisul de pescuit. Încă o dată, că e foarte important: permisul de pescuit e cartonul emis de ANPA (alb sau albastru), iar carnetul de membru e carnet de membru. Permisul ANPA îţi DĂ dreptul să pescuiești legal în România, iar carnetul de membru – NU (e doar dovada înrolării într-o asociaţie).

Câștigătorii anului 2018 sunt, în proporţie covârșitoare, Ajvps-urile (asociaţiile de vânători și pescari) din ţară. Ele au primit aproape toate apele. Ajvps-urile percep o taxă de jupân – mai mare sau mai mică, după tupeu (numitã elegant „cotizaţie anualã de membru”). Tu (pescarul) ai multe obligaţii și un singur drept, ele (asociaţiile) au doar drepturi. Am zis mai sus că ANPA „atribuie asociaţiilor resursele…”. Dacă ne uităm pe dexonline.ro (un site răutăcios) vedem asta: a atribui = 1. A da (ceva cuiva) ca un bun ce i se cuvine; 2. A se da drept proprietarul de drept a ceva; 3. A considera ceva ca proprietatea cuiva etc.

Simplu, să înţeleagă toată lumea – Ajvps-ul e stăpân pe resursa acvatică vie (peștele) și se comportă ca atare. Tu ești forţat să devii membru Ajvps, intri în posesia unui carnet de membru + permis de pescuit (carton alb) și ai obligaţia de a respecta „regulamentul asociaţiei”. Pe șleau – trebuie să plătești și s-o faci pe placul Ajvps-ului, adică la sediu sau prin virament (nu cumva să-i deranjezi plătind pe apă, Doamne ferește!).

Întrebarea de pe buzele multor pescari: sunt membru și am permis, pot pescui într-un alt judeţ? ANPA și-a bătut joc de noi, pescarii, și a lăsat treaba asta la latitudinea Ajvps-urilor. A pus lupul paznic la oi. AGVPS-ul, mama tuturor Ajvps-urilor din ţară, a dat ordin în împărăţie ca toată lumea să recunoască reciprocitatea. Deci DA, când ai carnet de membru și permis de pescuit (carton alb), poţi pescui și în fieful altui Ajvps fără taxe suplimentare. Sigur că hienele mârâie și, unele mai înfometate, chiar mușcă! Sigur că Ajpvs-iștii nu sunt fraieri să refuze un ban „cinstit” și ușor. Îţi vor cere taxe în plus. Se pune întrebarea: cine e prostul – ăla care cere sau ăla care dă? Sunt unii care deja și-au luat un teanc de permise și sunt membri în 5-6 Ajvps-uri!…Uraaa, tovarăși!

Am plătit anul ăsta, cu scârbă, o sută și ceva de lei unui Ajvps. Am pus carnetul de membru undeva, ca nu cumva să-l rup dintr-un exces de normalitate.

Trei lucruri sunt strigătoare la cer:

a) Obligativitatea asocierii – ANPA te forţează „legal” să devii membru într-o asociaţie ca să poţi obţine permisul de pescuit (mã refer la cartonul alb, cel albastru se obţine gratuit de la ANPA). Lucrul ăsta e neconstituţional, imoral și inacceptabil!

b) Atribuirea apelor cu dedicaţie – în așa fel au fost făcute cărţile încât Ajvps-urile din ţară să fie maxim avantajate. O instituţie a statului (ANPA) se zbate (la propriu!) să favorizeze niște privaţi (Ajvps-urile). Ăștia din urmă au primit toate apele fără nicio obligaţie. Din nou – cel puţin imoral și inacceptabil!

c) Noi, pescărimea, nu facem nimic în legătură cu asta.

Ce-ar trebui să facem?! Uite ce:

1. Să nu ne mai treacă prin cap faptul că 100-200 de lei sunt bani puţini, care merită aruncaţi. Nu sunt bani puţini și-ar trebui să ceri ceva în schimbul lor! (pază, ecologizări…de populări nu pomenesc pentru că mi-e frică să nu toarne careva tone de caras în apă și să-i spună populare!…)

2. Să ne informăm, să nu mai fim o masă de manevră. Să nu mai zicem: „dom’le, eu vreau să pescuiesc, nu vreau să mă cert cu nimeni, nu-mi bat capul, mai bine plătesc!”…

Când le-om face p-astea două, apele și pescuitul din România vor arăta altfel. Până atunci, NU.

P.S. 1 Curtea Constituţională a decis că Legea de modificare a OUG privind pescuitul și acvacultura e neconstituţională în ansamblul ei. Ce înseamnă asta? Înseamnă că se modifică schimbarea. ? Când și în ce fel…vă anunţ.

P.S. 2 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Zic unii că sunt clarvăzător…pentru că văd lucrurile destul de clar. ?

Alţii mă-ntreabă de ce nu „emit informaţie utilă”, de ce nu fac și eu ca X și Y – să spun CU CE am prins. Ce poate fi mai ușor?!…Dar ţi-e de folos informaţia asta? Ce-i mai util: să-ţi spun cu ce am prins eu peștele meu sau să-ţi spun UNDE să-l cauţi și CUM să-l prinzi tu pe al tău? Gândește-te la asta.

Marketingul sălbatic din zilele noastre produce efecte secundare. Foarte mulţi pescari au dotări pe care nu știu cum și când să le folosească. Lucrurile complicate generează confuzie. Ajung să se uite în trusă ca curca-n lemne.

Pescuitul nu e despre scule. Sigur…sculele sunt frumoase, ne ajută, ne gâdilă orgoliul, ne fac să uităm cât de puţin pescuim de fapt, dar nu ele sunt în centrul atenţiei. Pescuitul e despre cât de bine cunoști peștele pe care vrei să-l prinzi. E despre biologie, despre apă și, mai presus de toate, despre minte.

Cel mai important lucru în pescuit e să gândești. După ce faci asta, nălucile, boilies-urile și muștele din trusa ta vor prinde viaţă. Citește despre pești și pescuit, informează-te, bagă totul prin filtrul raţiunii și-apoi aplică ce funcţionează pe apele tale.

Să nu pescuiești întotdeauna la fel. Cu toţii am trăit lucruri pe apă care-și pun amprenta asupra noastră ca pescari. În ziua cutare, pe locul cutare, cu năluca / musca / nada cutare – am făcut istorie. ? Data viitoare, dintr-un reflex pavlovian, încerci să retrăiești experienţa. Ţine minte exprimarea, că fix aia e: istorie! Pescuitul nu se repetă decât rar. Poate și de-aia e atât de frumos.

Pe apă e invers decât în nebunia lui Einstein – dacă faci mereu același lucru ai parte de rezultate diferite (de regulă proaste!). Atâtea variabile se schimbă de la o partidă la alta (nivelul apei, transparenţa, temperatura, presiunea atmosferică ș.a.m.d), încât e musai s-o iei mereu de la zero și să faci ajustări (mai mici sau mai mari) de fiecare dată.

Pescuiește cât de mult poţi. Sigur că acasă poţi face planuri, strategii, dar când tragi linie pescuitul nu e muncă de birou. Contactul cu apa și cu peștele e foarte important în dezvoltarea oricărui pescar. Așa înveţi pescuit chiar și fără să vrei. Dacă stai foarte prost cu timpul, nu-ţi seta așteptări mari când ieși pe apă – n-o să le atingi și-o să fii dezamăgit.

Indiferent cât de mult sau puţin pescuiești, fă-o relaxat. Păstrează-ţi o atitudine pozitivă – așa vei lua decizii inspirate în timpul partidei, iar șansele de-a rămâne cu un gust bun în minte, cresc. Nu ești tu când pescuiești stresat!… ?

Ne plângem de ghinion pescăresc (și cu rost și fără rost!), dar nimeni nu face nimic în legătură cu asta. Ok, o să-ncep eu!

Sorin Tot – Clarvăzător. Citesc în nadă. Dezleg ghinioane pescărești. Te scap de urări de baftă. Desfac peruci. Întorc la pescar orice pește ratat în maxim 24 de ore. Apelaţi cu încredere. Nu cer și nu ofer seriozitate.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Cupa Herakles Delta Dunării 2018 a început cu antrenamentele de joi și vineri. A fost greu pentru concurenţi – căldură mare și foarte puţin vânt. Știţi cum sunt pescarii…am vorbit despre asta aici . La nivel declarativ, nimeni n-a prins nimic sau mai nimic în antrenamente. ? Au fost vreo doi pescari sinceri care au spus adevărul, dar cam atât. Suprafaţa mare de concurs a lăsat loc de interpretări. În sensul bun. A fost loc pentru toată lumea.

Manșa I

În concurs, când contează cu adevărat, au prins aproape toţi pescarii înscriși în competiţie. A bătut un vânt numai bun pentru pescuit la știucă. Capturile au curs, mai ales dimineaţa și pe final de manșă. La prima oră s-a prins preponderent la oscilantă – argintiu, argintiu cu roșu și alte combinaţii clasice. După-amiază lumea a apelat și la gume, voblere și alte tertipuri. Din postura de observator am văzut încă o dată că știucile „au ore” – după ora 12 s-au prins destul de multe știuci frumoase, de peste 50-60 de centimetri.

După prima manșă doar 4 echipe nu au reușit să puncteze cu 10 pești (știuci sau bibani). Pe primele locuri găsim vulpoi cu ștate vechi în pescuit deltaic:

Locul 1. Luigi Ionescu + Ion Dumitru (537 centimetri, cea mai mare știucă 68 cm)

Locul 2. Ciprian Hrișcă + Ciprian Danilov (536 cm, 64 cm)

Locul 3. Robert Cristescu + Mihai Ionescu (531 cm, 62 cm)

Locul 4. Doru Someșan + Dan Iercoșan (530 cm, 62 cm)

Locul 5. Cosmin Șchiopu + Silviu Haran (522 cm, 61 cm)

Locul 6-8. Andrei Sava + Adrian Șpiac (510 cm, 59 cm)

Locul 6-8. Marian Morcovescu + Laurenţiu Andronic (510 cm, 60 cm)

Locul 6-8. Sorin Petrescu + Ioana Alexe (510 cm, 59 cm)

Locul 9. Cristian Pindichi + Octavian Torescu (509 cm, 62 cm)

Locul 10. Cristian Buliga + Vitalie Sîrbu (508 cm, 61 cm)

Concursul rămâne strâns. Mâine (aproape) totul e posibil.

Ce mi-a plăcut: felul în care a evoluat Campionatul national de pescuit la răpitori. Am văzut echipamente de ultimă generaţie, am văzut strategii, am văzut tehnică și o varietate mare de năluci. Avem, cu siguranţă, unul dintre cele mai tari campionate din Europa.

Ce nu mi-a plăcut: sunt (prea) mulţi concurenţi care nu știu cum să aibă grijă de pește și aduc la măsurat știuci aproape moarte. Știţi că nu sunt un fanatic: pentru mine peștele e și fel de mâncare și partener respectabil, dar azi am văzut agrafe introduse pe după opercul, am văzut degete înfipte grosolan în branhii și câte și mai câte…

În concursuri, grija pentru pește ar trebui să fie maximă! Pentru mulţi, regulamentul lasă loc de interpretări – sintagma „peștii morţi nu punctează” înseamnă că peștele trebuie să aibă puls (mult spus!) doar până la jgeab. Atât. Nu contează că în trei minute de la măsurare e în rigor mortis. Pe viitor, lucrul ăsta trebuie schimbat. Peștii și nivelul la care s-a ajuns o impun!

UPDATE Manșa a II-a

Din punct de vedere meteorologic, etapa asta a avut de toate: soare, vânt, cer acoperit, furtună, ploaie. Asta a scos untul din concurenţi, dar și tot ce au mai bun ca pescari. Cuvântul sfârșitului de săptămână a fost – adaptabilitate.

Manșa a doua a debutat cu cer înnourat și șanse mari de ploaie pe final de concurs. Dacă nici asta nu a fost vreme de știucă, nu știu care e. Concurenţii au profitat de moment și-au adus știuci la măsurat încă de la început. Devreme a venit și captura concursului – o super știucă de 86 de centimetri prinsă de echipa Ciprian Hrișcă + Ciprian Danilov.

Per ansamblu, oscilanta a fost imbatabilă. Sigur că s-au prins pești și pe voblere și gume, dar nicio altă nălucă nu s-a ridicat la nivelul tablelor. Am (mai) văzut pe beţele concurenţilor năluci de suprafaţă, slidere, spinerbait – uri și gume cu protecţie anti-brădiș.

Are balta pește, dar nu orice baltă! Cam ca de fiecare dată, câștigătoare au fost lacurile Isac și Chiril. Au fost și a doua zi câteva momente importante, de maximă activitate: prima oră de concurs și ora de dinaintea furtunii. Atunci trebuia să fii la locul potrivit. Știucile atacau frenetic.

De obicei, prima manșă a unui concurs e cea mai bună, se prind cei mai mulţi pești. Apoi se merge în jos. Vremea schimbătoare de duminică le-a priit cumetrelor și-a răsturnat statistica.

Pe principiul bun (dar prost aplicat!) „nu schimbăm regulile în timpul jocului”, situaţia știucilor muribunde luate de bune a fost identică. Organizatorii au vrut o schimbare, dar am impresia că masele s-au opus. Zic unii că exagerez. Vă garantez că nu o fac. Au fost echipe (nu dau nume ca să n-o dau în can-can) care au măsurat de 3 ori duminică și de fiecare dată au avut 50% mortalitate. E inacceptabil!

Nu mă înţelegeţi greșit – multe alte echipe (dau nume că merită: Someșan, Boanţă, German, Andronic, Danilov etc.) au adus la măsurat zeci de știuci în stare perfectă. Deci se poate! Dacă vrei și-ţi pasă…Dacă nu îţi pasă și nu respecţi peștele, regulamentul ar trebui să te oblige să-ţi pese. Concursurile astea sunt (sau ar trebui să fie!) despre: pește, pescuit, sportivitate, exemple de urmat, noutăţi în domeniu, imagine, sponsori etc. Imaginează-ţi asta: 6 știuci plutesc lângă o barcă de arbitru dup-o măsurare. Au burta albă și sunt floating. Îţi place ce vezi? Mie nu. E timpul pentru o schimbare.

La final de concurs, primele 5 locuri arată așa:

Locul 1. Cosmin Şchiopu + Silviu Haran (14 puncte, 20 de pești, 1033 cm)

Locul 2. Ciprian Hrișcă + Ciprian Danilov (19 puncte, 20 de pești, 1031 cm)

Locul 3. Petre German + Eugen German (20 puncte, 20 de pești, 1014 cm)

Locul 4. Andrei Sava + Adrian Şpiac (24 puncte, 20 de pești, 1005 cm)

Locul 5. Gicu Galin + Ovidiu Brădăţan (24.5 puncte, 20 de pești, 1006 cm)

Cea mai mare captură: știucă de 86 cm, echipa Ciprian Hrișcă + Ciprian Danilov

Așa s-a văzut prin ochii totpescuit.ro etapa a II-a din Campionatul Naţional de spinning din barcă. Fără exagerări, cu bune și cu rele. Fir întins!

Fotografii – Adrian Suhan, Aerial View

P.S.1 Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

În pescuitul estival există, mai mult decât în cazul altor anotimpuri, momente (ore de maximă activitate). De regulă, momentele astea sunt în prima și ultima parte a zilei. Excepţii există, că doar pescuitul nu e știinţă exactă, dar sunt puţine. Sigur că noaptea e cea mai bună, dar mie noptea îmi place să dorm! M-am domnit, rar îmi încalc principiul ăsta! ?

Vara (și nu numai), când caut peștele (fie el pașnic sau răpitor) îmi place să am o noimă, așa că mă folosesc de structuri. Zic „structuri” într-un sens foarte larg, neconvenţional. Orice zonă ce ţine pește (constant sau pentru o perioadă de timp) poate fi numită, generic, structură.

Dacă nu știi de unde să începi, prima structură e întotdeauna malul. Dimineaţa, seara și noaptea peștii sunt invariabil atrași de maluri. Când diseci un mal, eu cred că trebuie să cauţi lucruri ieșite din comun: diferenţe de nivel (treceri de la mal normal, la mal înalt), diferenţe de sol (treceri de la pietriș, la lut; de la nisip, la piatră etc.), sinuozităţi, peninsule etc. Toate zonele astea mai speciale, de tranziţie, atrag peștele.

Pe doi sunt structurile clasice: agăţături, praguri, platouri subacvatice, insule subacvatice etc. Astea sunt zonele care ţin pește indiferent de anotimp. Pe timpul zilei, vara, o astfel de structură e câștigătoare mai ales dacă e situată pe apă medie sau mică.

În acalmia de amiază se întâmplă să ai surprize și să găsești somnii (de exemplu) lâncezind pe gropi în așteptarea serii, dar regula rămâne aia zisă mai sus.

Pe trei sunt pseudo-structurile, dacă pot să le zic așa. Sunt lucruri, mai mult sau mai puţin vremelnice, care atrag peștele: un anafor (care la un anumit nivel al râului poate fi bun, iar la altul, mediocru), un mal umbros (peștii stau în umbră, iar unii – răpitorii – chiar folosesc limita umbră/soare pentru a vâna) ori vegetaţia submersă și/sau emersă. Peștii iubesc vegetaţia – spre disperarea pescarilor: „de ce nu curăţă dom’le lacu’?!?”…În labirintul ăla nesfârșit, solzoșii găsesc de toate – hrană, siguranţă, camuflaj etc. Trebuie să învăţăm să pescuim în vegetaţie, n-avem ce face…Vezi că nu orice vegetaţie e bună. Fiecare specie de pește are un soi de „iarbă” preferat. Vara, vegetaţia subacvatică și stuful sunt pline de pește.

Pe râu, reţeta văratică sună cam așa: adâncime medie sau mică și curent de apă (!). Am un mare defect, pe care încerc să-l corectez an de an: îmi place să pescuiesc pe apă adâncă. În lunile de vară, genul ăsta de pescuit e rareori ce trebuie. Mult mai eficient e pescuitul pe apă medie/mică și bine oxigenată.

Cu toţii auzim că s-a prins pește pe lacul cutare, în incinta aia exclusivistă sau pe râul X. Toate la câteva sute de kilometri distanţă de tine…Ești de multe ori tentat să crezi că la alţii e mai bine, curge lapte și miere. Eu spun că mai bine ajungi să cunoști așa cum trebuie (în detaliu!) peștii și apa ta de acasă, chiar braconată și abuzată cum e. Crede-mă, așa vei prinde mai mult decât la pomul lăudat.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

În conștiinţa populară a intrat ireversibil „pescăreasca”, minciuna undiţarului. E un dat. Că sunt exagerări nevinovate sau de-a dreptul născociri, lumea ne zice, la grămadă – mincinoși. În pescuit se-ntâmplă uneori lucruri greu de cuprins cu mintea…Uite trei întâmplări întru totul ADEVĂRATE trăite de mine sau de apropiaţii mei:

1. Am plecat într-o toamnă la pescuit de șalău pe Dunăre – patru prieteni cu două bărci. Eram ancoraţi spre mijlocul fluviului, în dreptul localităţii Berzasca. Știi sentimentul ăla pe care îl ai atunci când ești înconjurat de atâta amar de apă? E un amestec de trăiri: te simţi incredibil de mic, dar în același timp simţi că totul e posibil, că-n orice clipă îţi poate trage monstrul vieţii tale. Eee, pe partea asta cu totu-i posibil vreau să marșez…Cum v-am zis, eram împărţiţi în două bărci – eu cu Adi și Mircea cu Ovidiu. Sub noi, era un loc fain de șalău – apă de 8 metri și pădure scufundată cât vezi cu ochii.

La un moment dat, Mircea și Ovidiu decid să schimbe locul. Începe Ovidiu să dezancoreze, trage toată funia în barcă și, când să salte ancora, surpriză…dă nas în nas cu un șalău (VIU)! Surprins și niţel speriat, lasă ancora înapoi în apă. O ridică din nou…șalăul tot acolo! Îl ia la bord cu tot cu ancoră. Explicaţia: localnicii caută șalăul pescuind „la montură” (un fel de montură Carolina cu pește la capăt, în loc de momeală artificială). Cel mai probabil, un astfel de pescar a rupt firul în pădurea subacvatică, un șalău a înghiţit peștișorul, iar Ovidiu al meu a agăţat montura cu ancora (aproape de mijlocul Dunării!). Calculaţi voi ce șanse erau ca toate astea să se întâmple!…

2. Pescuiam într-o vară la răpitor, pe lac. Mergea foarte prost și ajunsesem să apelez la toate trucurile din dotare. Dădeam cu jig, în stilul „târâș”, cu foarte mici zvâcniri din lansetă. Pe un astfel de lanseu, situat la limita răbdării, am un atac (mult spus!). A fost mai mult o oprire, fină ca o părere. În fracţiunea aia de secundă am gândit – „șalău viclean de caniculă…bucată mare!!”. Contrez! Aduc la mal, cu mici devieri stânga-dreapta, un biban mai mare ca palma…MORT! Era înţepat în vârful botului! Aveam martori și să vezi ce mișto-uri pescărești au urmat: „Băi, ce bine le-o prezinţi…dau în ea și morţi!!”….

3. Nașul meu pescuia la păstrăv, pe un râu de munte. Se întâmpla săptămâna trecută. Ajuns pe o zonă groaznică (maluri abrupte, vegetaţie deasă, apă adâncă etc.) își forţează norocul și înaintează. Alea sunt locurile în care se-ascund pistruiaţii ăia mari…atâţia câţi mai sunt. De dup-un bolovan imens ţâșnește un păstrăv de peste 40 de centimetri, înghite voblerul și-ncepe o luptă nebună cu schimbări de direcţie, rostogoliri mai ceva ca reptilele africane și sărituri în aer.

Ultima săritură, demnă de un baschetbalist profesionist, întrece orice măsură. Păstrăvul ajunge într-un copac (!), ce-i drept, aplecat spre apă. Atârnă câteva secunde bune în fir – jumătate în apă, jumătate în aer. Face ultimele manevre de circar și scapă.

Astea au fost trei întâmplări incredibile (dar ADEVĂRATE 100%!) trăite de mine sau de-ai mei. Să scap toţi peștii mari dacă vă mint! ? Tu ce lucruri greu de crezut ai trăit pe malul apei?

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.