Românul are vorbe pentru orice. Una mai demodată zice că „reclama e sufletul comerţului”. Pentru unii, reclamele sunt un rău necesar. Pentru alţii – doar manipulare. Unii le suportă, alţii sunt alergici. Mie îmi plac. Cu condiţia să fie bine făcute!

Un paradox al pescuitului românesc e că nu prea mai avem pești. Avem, în schimb, o industrie în spatele pescuitului mult peste pescuitul în sine. În industria asta, toată lumea se plânge de sărăcie mare, lucie. Zice-se că nu sunt bani, că vânzările sunt mici…dar pe praful ăsta sugerat și aproape unanim acceptat, în piaţa pescuitului din România se învârt anual câteva zeci (bune!) de milioane de euro. Vorbim despre cifre albe, declarate, fiscalizate.

Eu cred că românul s-a născut pescar. Avem pescari senzaţionali în România. Şi ieftini. Când devii imaginea unui brand pe-un vobler, o nadă și-o măslină – ești ieftin. Dacă faci treaba asta, ai intrat cu cizmele în apă și-ai stricat locul de pescuit. Pentru tine și pentru ăia ce vin după tine. Vei fi tratat ieftin și e normal să fie așa. Ca firmă, când plătești puţin – să aștepţi puţin. Și ăsta e un lucru normal.

Eu unul, aș vrea să văd relaţii serioase, de lungă durată, între o firmă și un pescar bun. Când îmi spune un pescar că lanseta cutare e cea mai bună de pe mapamond, îl cred sau nu, dar poate încă-l mai respect. Când același pescar îmi spune peste ceva vreme că s-a sucit și că lanseta concurenţei (acum noul sponsor) e cea mai bună, e de prost gust. Cu toţii pescuim din barcă, dar sunt unii care au schimbat deja vreo trei sau patru bărci (!). Doar în ochii mei arată urât treaba asta?!

Văd tot mai mulţi angleri (pescari), pro-angleri (pescari profesioniști), pescari sponsorizaţi, blogări – și mă bucur. Sincer! Îmi place să văd că pescuitul crește. Pentru mine, reclama e ca un scurt metraj. Fă-o să-mi placă! Fă-o în așa fel încât să m-aleg cu ceva chiar dacă știu că produsul ăla împins în faţă nu e pentru mine.

Dă-mi un text bun, gândit și scris corect (!). Dă-mi o glumă bună. Dă-mi niște poze frumoase. Dă-mi puţină creativitate. Dă-mi ceva!…Nu-mi pune în faţă de fiecare dată același text de lemn și-o poză previzibilă! Orice lucru de pe lumea asta poate fi făcut bine sau prost. Chiar și un cui poate fi bătut bine sau prost. De-aia am un respect deosebit pentru ăia care fac un lucru bine. Orice lucru.

Aș vrea să văd pe cineva care păstrează un dram de obiectivitate. Aș vrea să văd pe cineva care îmi spune ce i-a plăcut și ce NU i-a plăcut când a testat un produs. Fără să mi-l ridice în slăvi, fără să-mi spună că n-are rost să merg la pescuit dacă n-am nada / boiliesul / voblerul cutare etc. Poate c-ar fi o abordare interesantă în peisajul pescuitului românesc.

Nu știu dacă pescărimea din România merită mai mult decât primește azi, dar pescuitul în sine cu siguranţă merită mai mult. Tu ce crezi despre reclamele din pescuitul românesc?

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Azi vă propun un subiect pescăresc de actualitate și de maximă importanţă pentru viitorul apelor noastre. Am discutat de-a lungul timpului cu mulţi pescari și ihtiologi despre oportunitatea introducerii prohibiţiei pe specii în România. M-am arătat sceptic. Am zis că, după mine, România lui 2018 nu e pregătită pentru așa ceva.

La nivel teoretic, tipul ăsta de prohibiţie e bun și împacă pe toată lumea – pești, pescari și agenţi economici (turism, comerţ etc.). Practic, pentru a implementa prohibiţia pe specii ai nevoie de un stat care, prin interpușii săi, își apără grozav resursa. Pe șleau, ai nevoie de pază. Ori, când vezi că paza lipsește cu desăvârșire în restul sezonului, cum să crezi că administratorul resursei acvatice e în stare s-o păzească atunci când arde cel mai tare – în perioada de reproducere?

În plus, pe apă e ca-n viaţă – dai peste tot felul de oameni. Unii dintre ei nu au cele mai bune intenţii. Să ne amintim că am avut un soi de prohibiţie pe specii când a fost permis pescuitul știucii în timpul prohibiţiei generale. Cum a fost? Nu spun c-a fost bine, nici c-a fost rău. Doar întreb.

De partea cealaltă a balanţei sunt câteva lucruri îngrijorătoare. Asistăm, mai mult pe surse, că pe apă nu suntem, la un fenomen teribil – poluarea anuală și „accidentală” din timpul prohibiţiei. Un șir nesfârșit de „regretabile erori” plătite ieftin de poluator și scump de apele și peștii noștri.

Dacă este vreun combinat de orice fel pe malul unei ape, negreșit va deversa un cocteil nociv în timpul prohibiţiei. Și garantat o va face noaptea, ca hoţii. Cine crede că astea sunt accidente sau coincidenţe, e naiv. Nu sunt pescari pe apă, iar impactul mediatic e minim. Și amenda e tot minimă. E un risc asumat de o minte rece, de afacerist călcător pe cadavre. Rămân în urmă burţi albe de pește plutind în derivă. În sărăcia noastră piscicolă, numai de asta nu avem nevoie.

Al doilea lucru îngrijorător e o întrebare. Nu vi se pare că mereu găsim apele noastre mai sărace după prohibiţie decât înainte de ea? Mie da, mi se pare. În loc să renască, mor. Treaba asta are miros de plase și curent. Se face tot fără martori, fără undiţari, fără ecouri prin presă. Rămâne în urmă doar natură moartă, la propriu, fără conotaţii artistice.

Am zis că România nu mi se pare pregătită pentru prohibiţia pe specii. Acum o spun cu jumătate de gură sau poate n-o mai spun deloc. Poate că, după zeci de ani de prohibiţie generală stearpă, apele noastre nu mai pot aștepta prohibiţia pe specii. Poate că acum e timpul ei. Pentru că o apă fără pescari a devenit o apă expusă, vulnerabilă și abuzată-n fel și chip. Și poate că cei mai buni paznici de zi și de noapte ai apelor noastre suntem tot noi, pescarii. Cu bunele și cu relele noastre.

Voi ce ziceţi? Cum e mai bine? Dacă tot e prohibiţie, haideţi să dezbatem chestiunea asta în pescărime. Nu e un moft. Contează.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Am zis când am vorbit aici despre monofilamente că orice discuţie despre fire naște pasiuni nebănuite. E la fel când vine vorba despre multifilamente, dar cearta devine elitistă. În păienjenișul ăsta al firelor textile, dai mai des peste cunoscători – pescarii cu pretenţii.

Cu pretenţii sau fără, uite ce cred eu că poţi să-i ceri, fără a exagera, unui fir textil:

1. Să fie compact. Indiferent de tehnologia folosită în fabricarea lui, e bine ca fibrele alea să fie strânse tare. Ca să vezi ce-i poate pielea, îl șifonezi puţin când ai ocazia, îl mototolești. Te uiţi apoi dacă filamentele au rămas împreună sau nu. E bun dac-au rămas.

2. Să fie suplu. Desfaci puţin fir de pe rolă și vezi cum se comportă, cum se așează pe mână, spre exemplu. Mie îmi place să fie moale, fin. Asta îmi aduce un plus în pescuit. Sigur că și cel mai băţos fir se va domoli după câteva partide de pescuit, dar (după mine) nu e același lucru.

3. Să fie bun în lanseu. Din păcate, asta o poţi bifa doar pe apă. Dar, orientativ, un textil care a trecut cu bine de punctele 1 și 2 are șanse mari să fie bun și în lanseu.

4. Să fie rezistent. Când spun „rezistent” mă refer strict la tracţiune, nu la abraziune (!). Chiar și-așa, condiţia asta e relativă…fiindcă sunt tare multe variabile! Unele ţin de vânzător: cât de vechi e firul, cum a fost depozitat etc. Altele ţin de cumpărător: e foarte important ce nod folosești, cât de bine îl faci, cum păstrezi firul etc. Toate testele astea ar fi bine dac-ar fi făcute la o întâlnire pescărească în formatul – multe fire, mulţi pescari și multe noduri. O să vezi că berea capătă alt gust. Mai bun.

5. Să aibă „diametrul” de care ai nevoie. Aici, regula de bunţ simţ e că n-ar trebui să-ţi iei un fir mai gros decât îţi trebuie (în funcţie de peștii pe care îi vizezi și condiţiile de pescuit). Dac-o respecţi, firul ăla bine ales te va ajuta mult în pescuit. Pe „praful” zilelor noastre, fineţea îţi va aduce mai multe trăsături. Există și excepţii de la regulă. Una e fineţea extremă – nu e recomandată decât pescarilor experimentaţi. Alta e folosirea unui fir mai gros decât ar fi necesar – se face având un scop clar în minte, nu întâmplător. Excepţiile sunt excepţii, regula rămâne aia pe care am zis-o.

6. Să fie vizibil sau nu, în funcţie de nevoile tale. Cu precizarea că, în scurt timp pescăresc, toate firele colorate își pierd, mai mult sau mai puţin, din vizibilitate. Aici mă consider norocos – îmi plac firele albe și n-am probleme de vedere ?.

Astea sunt cele 6 cerinţe golite (pe cât posibil) de subiectivism. Restul e can-can.

Ce să nu-i ceri unui fir textil:

1. Să fie rezistent la abraziune. Niciodată, niciodată să nu-i ceri așa ceva! Nu e în fișa postului. Pentru asta există înaintașul de mono sau fluorocarbon. Cu cât un fir are mai multe X-uri în titulatură, cu atât e mai sensibil când vine vorba de abraziune (un 4X e mai bun în condiţii grele decât un 8X).

Cam atât. În rest poţi să-i ceri orice. Rămâne de văzut dac-o să-ţi dea…

Am zis-o în cazul monofilamentelor, o zic și-acum: nu e despre cum să alegi firul perfect, ci despre cum să-ţi alegi perfect firul. Firul perfect și atât, nu există. În schimb, există firul textil ideal pentru o anumită aplicaţie, pentru o situaţie dată. Așa ar trebui să privești lucrurile.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Nu sunt fanatic. Iubesc peștele și mănânc peștele. Mai mult, le fac pe ambele cu maximă sinceritate. În mintea unora, lucrurile astea două nu pot să coexiste. Orice fanatic simte, în rărunchi, că deţine toată dreptatea. Când ai toată dreptatea, automat toţi ceilalţi sunt niște proști. Că nu a mai rămas dreptate și pentru ei. Sper să nu am toată dreptatea niciodată. N-aș ști cum s-o împart.

Nu-mi permit să spun nimănui când să elibereze sau nu un pește. N-o voi face niciodată. Când e musai să-i dai drumul (dimensiune minimă, cantitate maximă) – îţi spune legea. Când e frumos să o faci – îţi spune conștiinţa. În ambele cazuri e între tine și pește (în limita legii). Nu mă bag.

Ce-mi permit să spun e că, indiferent în ce direcţie pleacă, orice pește merită respect. Dacă ai decis să-l iei acasă, nu-l chinui aiurea. Curmă-i rapid suferinţa, nu-l lăsa să agonizeze. Aici nu-i loc de milă prost înţeleasă. Când pleci cu el de pe apă, vezi să n-aibă puls.

Când vrei sau trebuie (legal) să eliberezi un pește e mai complicat. Dacă ești setat pe prinde și eliberează, nu prelungi prea mult lupta cu peștele. Cu cât durează mai mult, cu atât își revine mai greu.

Dac-ai ajuns cu el la mal, nu folosi grip-ul. Niciun fel de grip, indiferent de pedigriu! Grip-ul e bun doar dacă vrei să mutilezi un pește sau dacă-l filetezi. Dacă vrei sau trebuie să-i dai drumul uită de scula aia.

Cel mai bun e minciogul, dar nu orice minciog. Materialul din care e confecţionată plasa contează mai puţin, dar vezi să aibă ochiurile mici. E foarte important! Ochiurile mici nu distrug înotătoarele.

După minciog, urmează mâna. O mână bună e întotdeauna udată înainte de a intra în contact cu peștele. Felul în care se comportă mâna ţine de experienţă. Dar, în linii mari, mâna nu intră-n branhii, nu intră-n ochi și nu strânge peștele aiurea. Dacă ai curiozitatea să faci un test, o să vezi că un pește ţinut cu blândeţe va sta mult mai cuminte decât unul strâns cu disperare.

Cârligul se scoate cu tact și cu simţ de răspundere, în așa fel încât daunele să fie minime. Eu nu cred în dezinfectant. Cred că nici n-ajută, nici nu încurcă. După mine, e placebo pescăresc. Manipularea peștelui e mult mai importantă.

Dacă pozezi un pește (nu contează soarta lui) fă-o decent. Nu-l trata ca pe o bucată de carne că, pe malul apei, încă nu e una. Și asta ţine de respect, iar poza va fi mai frumoasă. Dacă vrei să-l și eliberezi, nu prelungi ședinţa foto, chiar dacă ești plin de adrenalină.

Când ești gata să-i dai drumul, așteaptă să fie și el gata să plece. Un pește eliberat prematur are șanse să moară, mai ales pe râu (!). Dacă o faci, fă-o cum trebuie.

Dac-o să te comporţi frumos cu peștii prinși, indiferent încotro o iau – spre apă sau spre tigaie, sper să se poarte și ei frumos cu tine și să-ţi tragă. Fir întins!

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.