Nu-i mai știu numele. Nici nu are importanţă. Numele lui pălea în faţa reputaţiei de pe apă. Lumea vorbea despre el. I se spunea, sugestiv, Pescarul (cu P mare). Era coleg de serviciu cu tata. Știa când trage cleanul la broscuţă, cât de borșite trebuie să fie scoicile perfecte pentru somn, unde erau cei mai buni viermi de abator și-avea nenumărate plicuri de cârlige cristal.

Un aer de legendă îl înconjura. Mergea întotdeauna singur la pescuit. De parcă nu era destul de fantomatic, mai pescuia și noaptea. După câte-o noapte de pomină, venea ţanţoș pe la fabrică și-și prezenta capturile. Cred că și-n zi de azi deţine recordul de somni înghesuiţi într-un trabant. Lumea se mira, ca la circ, și-i reconfirma statutul de Pescar cu P mare.

O singură dată greșeai și-l întrebai de unde i-a prins. Te lecuia rapid: „de pe Mureș”, „de pe Olt” etc. Unde, cu ce, cum…lucrurile astea nu se discutau. Lăsa în urmă o tuse convulsivă de trabant și-o droaie de întrebări nerostite. Era veni,vidi,vici.

În funcţie de cât de departe i se ducea vestea, Pescarul putea fi cel mai bun din cartier, oraș sau din judeţ. Mai mult nu putea nimeni să revendice și nici să ducă. Dar acolo, la nivel de cartier, era o mică celebritate. Pe vremea aia nu prea erau poze. Pentru posteritate trebuia să intre în mentalul colectiv. Avea două-trei minute la dispoziţie ca să impresioneze audienţa pe traseul portbagaj – scara blocului. Acolo se vedea cine e Pescar cu P mare și cine nu…

Statutul de Pescar se poate câștiga și printr-o carieră îndelungată. De la 50 de ani de pescuit în sus ești considerat Pescar de drept. Arșiţa, ploile, furtunile îndurate…toate capătă sens. Din clipa aia, ai cuvânt cu greutate în pescărime. Ești Pescarul Bătrân, cu P mare și B mare. Un Pescar Bătrân mi-a zis odată să nu pun pluta nici în șuvoi, nici unde băltește. S-o pun la mijloc, acolo unde întoarce apa. Cine n-are Pescari Bătrâni, să-și cumpere!

Am întâlnit și Pescari cu talente nebănuite. Este unul în cartier care aude cârdurile de mrene. Umblă vorba că noaptea, pe o liniște mormântală, el stă lângă apă și ascultă. Nu pescuiește, doar ascultă. Până când le aude…vin, înoată, calcă totul în picioare! Atunci să vezi trăsături, lupte la baionetă, rupturi! Au încercat și alţii să asculte, dar fără succes. Mulţi ascultă, puţini aud…

Alţii sunt buni din cale-afară la citit apa. Am avut un prof la facultate, nume greu. Ne-a dus la o baltă, în fieful unui fost absolvent, și uitându-se la apă a zis așa: „Băi, un specialist adevărat se uită doar la apă și în secunda doi știe ce pește are în faţă!…”. Cuvinte grele, urmate de-o liniște mormântală. Vreo doi-trei am înghiţit în sec a incompetenţă. Apoi s-a întors către gazdă și-a spus: „Zi mă, ce pește avem aicea?!…”.

În genere, Pescarul cu P mare e secretos. N-ar da din casă. Dac-ar fi să fie, mai degrabă le-ar duce cu el în copârșău. Rar să fie altfel.

Poate ai și tu Pescarul tău cu P mare. Zi-mi două vorbe despre el.

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Ca să biban (?), trebuie să dai de el. Vezi că umblă mult. Și pe orizontală și pe verticală. Nu sta nici tu. Ia-te după el. Mută-te des și nu evolua doar la mulinetă. Dimpotrivă. Folosește cât de mult lanseta (cu vârf moale!). Fă-i un tremur cvasi-permanent. Îi place.

Și mie îmi place – simplitatea. Când vine vorba de biban, oscilez între maro, portocaliu, verde și roșu (plus combinaţii ale lor). Nimic altceva. Folosesc fir textil doar pe ape ce abundă în biban. Acolo unde te ia de lansetă indiferent ce-i faci. În rest, dau cu fluorocarbon sau monofilament normal. În apă, face altceva. Îi minte mai frumos.

După localizarea cârdului de bibani, stimularea concurenţei trebuie să fie principala ta preocupare. Vei folosi dimensiunea, culoarea, vibraţia şi evoluţia nălucilor din trusă pentru a menţine contactul cu cârdul. Mai presus de orice, în pescuitul bibanului e nevoie de adaptabilitate. Constanţa capturilor e cea care îţi gâdilă sau nu orgoliul pescăresc. Trebuie să fii mereu pregătit să o iei de la capăt. Farmecul pescuitului la biban e că poţi avea un „început de partidă” la fiecare cinci minute. Bibanii nu agreează suficienţa.

Cine crede că bibanul mare cu pește se-ndoapă, se înșeală. Nu spun că nu-i place solzul, Doamne ferește! Dar, deși e gură mare, bibanul trăiește (a se citi – crește mare) din lucruri mici. Caută, adună și trudește mult. Își merită fiecare dungă de pe costum.

Poa’ să fie pește pradă cu nemiluita, unde n-ai Gammaridae și-o climă oleacă mai miloasă, n-ai să vezi biban mare. Îi găsești doar pe ăia mici, slabi, cu capul mare…vai mama lor! Îţi vine să le plângi de milă.

Nu-i musai să fie cald. Dimpotrivă, le place răcoarea. Când spun „climă miloasă”, zic să fie o oarecare constanţă, o treabă firească. În schimb, e musai să fie Gammaridae. Fără ele, n-am văzut bibani fericiţi. Dunga de biban cu proteină de calitate se ţine. De-aia pe Colibiţa sunt dungaţi adevăraţi și pe Beliș, nu. De-aia maroul (cu variaţiunile lui) le ia minţile. Pentru că are gust și miros de crustacee.

Bibanii mici, deși se mai calcă pe bombeuri, rămân în cârdășie. Ăia mai răsăriţi își lasă spaţiu de manevră, dar nu sparg nici ei gașca. Cei mari sunt de-a dreptul egoiști. N-au nevoie de congeneri. Gândesc mare și au spaţiul lor vital. Ţine cont de treaba asta când îi cauţi.

În general, eu cotrobăi ape fără biban peste măsură. Dacă nu-l caut ţintit, nu-l prind. Mai cade câte unul victimă colaterală. Doar toamna târziu se-arată la orice, în rest e rara avis.

În pescuitul bibanului, am prieteni care cred în jiguri colorate, în ochi și alte chiţibușuri. Eu nu cred, dar am și eu fetișurile mele pescărești. Cred în atractant. Doar cremă (stă mult mai mult pe nălucă) și doar adus din SUA.

Cum să biban? (?) Când pare că n-ai solz de biban în faţă, dar tu știi că-i invers, pune ceva mic și maroniu. Pescuiește ultra-ușor, amorţit, cu mult joc din vârful lansetei. Să vezi surprize…

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Un prieten virtual îmi scrie ieri un mesaj: “Sorine, scrie și tu un articol despre ce înseamnă și cât costă să fii pescar. Nu de ocazie, ci dedicat hobby-ului! Că mulţi avem de dat explicaţii soţiilor!”. ? Bine Bogdane, scriu!

O zicală din popor zice că orice pescar se teme că, după predarea bocancilor, soţia îi va vinde sculele de pescuit cu preţul de cumpărare pe care-l știe ea…Nu știu alţii cum sunt, dar eu când pescuiesc mult – cumpăr puţin. Și invers. Probabil și frustrările pescărești au azi aceeași rezolvare – terapia prin shopping (cumpărături).

Când am început să pescuiesc, totul era (aproape) gratis. Stăpâneam perfect tehnica de uscare a băţului de alun. În epoca mileurilor, aţă de macrame se găsea la discreţie. Ace de gămălie, la fel. Până la Revoluţie am pescuit mai mult barbless (fără spin). Eram sportiv.

După 89, capitalismul ne-a îndesat pe gât scule vrute și nevrute. Eram flămânzi. Azi, pescuitul nu mai e de mult o pasiune ieftină, nevinovată. Nu mă refer la pescarul de subzistenţă. Vorbesc de ăla „dedicat”, cum îi spune Bogdan.

Te duci scurt la o plută, iei o nadă – 8,5 lei. Logic, iei și două porţii de viermi – 5 lei. Pentru diversitate, merge și o porţie de râme – 4 lei. Poate-ţi mai trebuie o plută-două, un fir, niște cârlige etc. La bologneză, calculul e simplu – 100 de lei metrul. De cât să fie?…

Dacă mergi la crap, gândești în seturi: trei beţe, trei mulinete, rodpod cu trei poziţii, trei avertizoare, trei… ? O lansetă decentă începe de la 250-300 de lei, o mulinetă decentă, la fel. Mai iei niște boiliesuri bune la 49,99 lei kilogramul și le pui pe toate într-o mașină, cum altfel decât – mare.

Dacă mergi la răpitori, îţi iei câte o lansetă pentru fiecare stil de pescuit. Mai faci concesii, dar mai mult de două specii pe-o lansetă nu poţi să înghesui. Orice lansetă sau mulinetă decentă e minim 300 de lei. Maxim nu există…Pui un textil bun pe tambur – minim 100 de lei. Un vobler deștept te costă de la 35 de lei în sus. Dacă e făcut de japonezi poţi să sari liniștit de trei cifre. Sunt mici, punctuali și politicoși, dar niciodată ieftini. Dacă mergi la șalău, mai cumperi niște cârlige lestate cu plumb, la preţ de metal semipreţios. Fără o plasă de gume, nu scapi – 1-5 lei bucata.

Dacă mergi la știucă, îţi trebuie voblere mari. Vobler mare, preţ mare – 30-50 lei. Pui o strună cumsecade, ca să protejezi investiţia, te costă 21 de lei. Iei o lansetă pentru oscilante, mai moale pe vârf, știi tu…cu mai multă fibră de sticlă – câteva sute de lei. Azi, nici fibra de sticlă nu mai e ce-a fost…Mai pui un dolinger, o eira și se adună o sumă rotundă.

Dacă mergi la somn din start iei trei lansete și trei mulinete. Dacă ești norocos, scapi la 500 de lei setul (lansetă-mulinetă). Poate iei și niște scule de clonc. Dacă te-ai dotat, cumperi și un clonc bun – 200 de lei. Fără momeală, nu faci nimic…râme negre, lipitori, viermi de salcie…dacă ești chiabur, iei și coropișniţe – 1 leu bucata. A naibii, nici râmele negre nu mai sunt ce-au fost! Am săpat într-o zi de m-au luat junghiurile, mai aveam puţin și găseam petrol…una n-am găsit. Economie de piaţă, frate!

De muscă nu mai vorbesc. Nu vreau să visez urât la noapte!

În era digitală, cumperi mai mult online. Aveam de gând să-i laud într-o zi pe cei doi coloși online din pescuitul românesc. Era (la trecut!) singura dovadă de concurenţă sănătoasă de la noi. Comandai de minim 100 de lei și transportul era gratuit. Comandai azi și aveai produsul mâine. Era lăudabil! Azi, niciuna nu mai e valabilă…,,comoditatea” te costă 15 lei! Nu era bine. Ne-am întors la concurenţa de cumetrie.

Dacă vrei să fii pescar, te costă. Dacă ești pescar renascentist, ca mine, și combini mai multe stiluri de pescuit…faceţi voi calculele. Și-acum sunt tot sportiv – dau cu spin, dar fishless (fără pește). Scule multe, pește puţin…

Sfat pentru soţii…Un prieten bun îmi zice la răstimpuri o vorbă: „Sorine, suma viciilor e constantă!”. Eu zic să încurajaţi / acceptaţi / toleraţi viciul ăsta. Fiecare, după puteri. Spre binele vostru, credeţi-mă – e mai „eco” decât altele.

P.S. 1 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

P.S. 2 Dacă ai achitat toate cheltuielile de mai sus și vrei să primești diploma de pescar, mai ai doar un pas. Citește asta.

Suntem societate de consum: cumpărăm – consumăm – aruncăm. În ziua de azi, fericirea se vinde la pet. Apa la fel. Bag seama că legătura dintre apă și pet e de natură magnetică. Se atrag. Altfel nu-mi explic de ce apele noastre sunt pline de ele…

Înainte de a fi sport naţional, aruncarea pet-ului în natură are motivaţii complexe. Un prieten bun a întrebat, cu tupeu, o băbuţă din sat de ce își aruncă gunoiul în valea din fundul curţii. Răspunsul l-a șocat: „Lasă maică, să margă (n.a. meargă) la unguri!”…Dincolo de xenofobie, prostia nu are vârstă. Băbuţa are copii, copiii ei au copii, copiii copiilor vor avea copii – crescuţi în același spirit (?).

Ca pescar, te lovești de gunoaie mai ceva ca angajaţii firmelor de salubritate. Nu există în România apă nesufocată. Dacă pui mâna și strângi după alţii te îngrozești câte mormane de gunoi se adună. Am scos din apă cizme, haine, pet-uri, pungi, chiloţi și alte desuuri, sticle și orice altceva vă puteţi imagina. Din Someșul Mic, în buricul Clujului. Azi sunt toate la loc. Alţii au scos, acum câteva zile, mii de pet-uri din lacul Bicaz.

Un om venit de pe-afară îmi spune ce stricte sunt regulile pe-acolo – dacă arunci un muc de ţigară pe stradă, pierzi câteva sute de euro. Nu termină bine de povestit și aruncă ceva pe jos. Gestul e unul firesc, asumat și nestingherit. O face pentru că la noi se poate sau pentru că e parte din sentimentul de „acasă”?! O fi o treabă de sorginte latină, că și eu m-am simţit la Roma ca acasă…

De multe ori mă întreabă prietenii virtuali dacă nu cumva pescuiesc în străinătate. Pozele mele sunt prea frumoase. Staţi liniștiţi că realitatea mea e la fel de urâtă ca a voastră. Ieri am fost la pescuit, la munte. Apă turcoaz, pădure de brad, aerosoli naturali și…gunoaie. Incredibil de multe gunoaie! Am dat, în paradisul ăla montan, peste tot ce poate arunca omul cu mâna lui: pamperși, coroane funerare, pet-uri, ţoale etc. M-am chinuit să găsesc un cadru normal în care să fac două-trei poze decente…

Nu e doar o treabă românească. Nu c-ar fi asta o scuză (!), dar și la nivel de specie suntem tari. Ne merge mintea. Ciocnim particule. Avem insulă de pet-uri în ocean și gunoi în spaţiu. Căutăm viaţă pe alte planete. Poate învăţăm mai întâi să trăim cumsecade pe planeta Pământ.

Pe noi și apele noastre, în ţărișoară, numai amenda grasă și educaţia ne mai salvează. Asta dacă mai putem fi salvaţi.

Când plouă, pet-urile se adună și ies la iveală. E legătura dintre apă și pet. Gunoaiele nu merg niciunde. Stau aici, cu noi…și ne-ajută să ne simţim „ca acasă”.

P.S. 1 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

P.S. 2 Dacă arunci lucruri în apă, pe mal, pe stradă sau oriunde altundeva decât la coș, înjură-mă cu poftă, dar dup-aia oprește-te din aruncat.

Fotografii: Andrei Sava și Daniel Turean

Azi, oriunde eşti (acasã, la birou, în concediu cu familia etc.) te scot cu mine la pescuit! ?

Ce zici, vii?! ?

Pozele sunt LIVE de pe baltã!

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai vãzut? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.