Azi vreau să știu ce crezi tu despre situaţia pescuitului recreativ din România. Ţi-am pregătit un chestionar lejer pe care te rog să-l completezi – îţi ia maxim 3 minute. Asta ca să vedem ce ne doare cu adevărat pe noi pescarii. Îţi promit că toate instituţiile, organele și organismele implicate în pescuitul din România vor afla rezultatele acestui chestionar. Vocea ta va fi auzită!

Dacă ai alte lucruri de spus pe tema asta, lasă-mi un mesaj pe blog, în secţiunea comentarii.

P.S. Îţi place blogul meu? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

Mi-e greu să vă spun în cuvinte cât de mult am așteptat sezonul ăsta de păstrăv!…

În ultima săptămână am stat cu ochii pe prognoză mai ceva decât Busu, dar de ce mi-a fost frică n-am scăpat. Ploaie, frate! Cât vezi cu ochii.

O ploaie dintr-aia insistentă care, mai devreme sau mai tarziu, face cumva și trece și prin cauciuc. La finalul zilei și sufletul îmi era leoarcă.

Dar uite că a meritat:

P.S. Ţi-a placut ce-ai văzut? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

Pentru pescarii cu lansetă e oprit pescuitul. Pentru braconieri e oprit sistemul de supraveghere al frontierei – SCOMAR. Mi se pare normal! E vorba despre intimitatea oamenilor, că și braconierii sunt oameni (!), și despre lucrul în condiţii stresante. Lasă-i dom’le să-și facă treaba!

Fraierii cu lansetă și conștiinţă (ca tine și ca mine) văd pastrăvul patru luni pe an și știuca doar în poze, că n-au voie s-o prindă după ce și-a depus icrele. Păi cum de ce?!…Ca să fie apele libere pentru ăilalţi. Ăia au liber tot timpul, și-n prohibiţie – mai abitir!

Pentru pescarii cu lansetă se impun restricţii în plus (faţă de cele legale!) pe teritoriul Deltei Dunării. Pentru braconieri și pentru pescarii comerciali se amână (cu intenţie!), an de an, publicarea Ordinului de prohibiţie în Monitorul Oficial. Vai de știucile noastre! Am scris despre asta, aici . Dar totuși, bine că s-a interzis priponul in Deltă, că era jale!…

Pescarii cu lansetă sunt forţaţi an de an să se asocieze și să cotizeze pe la diverse Ajvps-uri. Ba, mai mult, sunt puși în situaţii penibile, pentru a obţine un permis gratuit. La final, mulţi dintre ei au fost și umiliţi, și lăsaţi fără permis.

Lipsa de informare și incertitudinea vin direct de la instituţiile statului. Pescărimea nu știe ce-i ăla permis de pescuit și care-i carnetul de membru al unei asociaţii…Băieţii puși să te apere și să te facă mai deștept își freacă mâinile gingașe, de birocraţi. Cu cât cotizezi în mai multe locuri, cu atât mai bine!

Braconierii știu foarte clar unde trebuie să cotizeze. Nu există necunoscute sau incertitudine. Ba chiar aș merge până-ntr-acolo încât să afirm că există predictibilitate în domeniu. Ăia care sunt prinși și jumuliţi prin media sunt niște ageamii, fără avizele necesare…

Pescarii cu lansetă pescuiesc, în general, ziua. Braconierii sunt, de regulă, băieţi de schimbul trei. Mai marii pescuitului ne-au spus deunăzi că nu se prea pot intersecta cu braconierii fiindcă ei lucrează doar ziua. Nu-i caută noaptea de plase și curent ca să nu-și dea peste cap ritmul circadian și pentru că nu le permite statutul funcţionarului public. Aţi priceput?!…

Pescarii cu lansetă, chiar așa huliţi cum sunt ei, ţin în spate industria pescuitului din România. Niște viermuși, două pungi de nadă, o plută, o mulinetă cu paișpe rulmenţi, un sac de boilies, un sonar…Iaca, rezultă niște bani curaţi, cu miros de râme. Știu, știu…se plâng unii că-s puţini, că românu-i zgârcit…Las’ că ce-i în plus, nu-i în minus!

Braconierii nu cotizează deloc la buget. Ei sunt pe persoană fizică. Știi cum stau leii călare pe-o carcasă de antilopă la Discovery Channel? Ei, cam așa ceva…Banii ăștia se împart în familie și au miros de pește.

Pescarii cu lansetă prind un pește, îl pozează de aproape (ca să pară mare) și dup-aia îl trag la tigaie sau îl pupă pe bot și-i dau drumul. Suntem recunoscuţi la nivel mondial drept o ţară exportatoare de talente, în toate domeniile. Italienii caută cu disperare fotografi capabili să surprindă într-un singur cadru captura de o noapte a unui echipaj român plecat la braconaj peste hotare. Încă nu și-au atins acest deziderat.

Să recapitulăm. Dacă ai prostul obicei de a fi pescar cu lansetă (și pescuiești în spiritul și-n litera legii!) ești:

– Obligat să te asociezi și umilit atunci când vrei un permis de pescuit;

– Un braconier ordinar (și-n consecinţă, amendat) dacă nu-l ai;

– Dezinformat și ars la buzunar peste tot;

– Ţinut departe de apă cu o prohibiţie din pix și, pe alocuri, fără rost;

– Ostracizat și arătat cu degetul dacă mănânci un pește prins de tine;

– Ăla din cauza căruia nu mai înoată pește prin apele noastre. (Faptul că mai există oameni care cred gogoașa asta e peste puterea mea de înţelegere!…)

Fraţilor, încă nu m-am lămurit întru totul de-o treabă: ţara asta te vrea pescar?…Te vrea braconier?…Sau, pur și simplu, te vrea prost?

P.S. Ţi-a placut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

Românul are vorbe pentru orice. În conștiinţa populară, trei lucruri erau considerate resurse inepuizabile: apa, aerul și fraierul.

Apa nu mai e de mult un dat. Mulţi dintre noi n-o simţim (încă), dar alţii o simt. În ultimul hal.

Nici aerul nu mai e ce-a fost. În China zilelor noastre se vinde aer la doză. Ajungi seara obosit de la job, te așezi în fotoliu, dai masca jos și, cu mâinile tremurânde, tragi pe nas o doză de aer proaspăt.

Dintre toate, ultima variantă pare cea mai plauzibilă. Și totuși, când vine vorba despre fraier, există nuanţe. E foarte important dacă ești un fraier autentic sau ești doar luat de fraier.

Blestemul fiecăruia dintre noi e că, în România, zi de zi suntem luaţi de fraieri. Ni se fură banii, pădurile, viitorul și, mai nou, ni se fură și apele. La propriu.

În România de azi nu se mai fură ca-n codru. Nu pentru că n-am mai avea hoţi, Doamne ferește! E pentru că nu prea mai avem codru. Nu se mai fură nici noaptea, ca-n celebra zicală. Se fură ziua, în amiaza mare. Și se fură cu acte, mai mult sau mai puţin dubioase.

Puţine lucruri pe lumea asta sunt fie albe, fie negre. Fără nuanţe. Coșmarul ăsta prescurtat MHC (microhidrocentrale) e negru și atât. Se ia un râu de munte, sălbatic și viu, și se bagă-ntr-o ţeavă. Câștigă doar „băieţii deștepţi din energie”. În rest, toată lumea pierde. Am mai scris despre asta aici .

Când a fost vorba despre Capra vecinilor din Argeș sau despre alte minuni ale naturii, distruse pe persoană fizică, n-am zis nimic. Nu erau râurile mele. Rău am făcut! Acum a venit rândul Someșului Rece, Cluj. Se fură un râu. Trei microhidrocentrale vor să sugrume apa asta de o frumuseţe rară.

Indiferent de unde ești, nu trata problema superficial. Nu se știe dacă nu cumva există o ţeavă pusă deoparte și pentru râul tău de suflet.

Dacă te interesează subiectul și vrei să ajuţi câtuși de puţin intră pe pagina asta de feisbuc și vezi ce-i de făcut.

Iubesc ţara asta, cu toate neajunsurile ei. Probabil cel mai mare defect al României e că, de ceva vreme, nicio fărâmă de normalitate nu se obţine fără luptă. Firescul e deja extraordinar. Nu poţi să mergi liniștit în weekend la pește sau să-ţi alinţi familia, că te obligă unii să ieși în stradă în răstimpuri ca să aperi normalul. Urât lucru.

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

Sunt unii care nu cred în culori. Pentru alţii, culorile fac diferenţa. Eu nu-ţi zic nici să te închini la ele, dar nici să fii ateu. Sunt unul dintre ăia care încurajează deţinerea și consumul responsabil de culori. ?

Există năluci care arată extraordinar și nu prind, după cum există năluci care arată execrabil…și prind. Nu putem face din asta o regulă, că nu e. Pe de altă parte, aceeași nălucă poate fi prinzătore în mâna mea și un obiect inutil, în mâna ta. Și viceversa. Pentru că diferenţa nu se face doar la nivel cromatic. Mai există mâna, mintea și excepţiile de la regulă. De-aia în pescuit (aproape) totul e posibil.

Dacă e să vorbim sincer despre culori ar trebui să recunoaștem că nouăzeci la sută dintre culorile nălucilor sunt o chestiune de marketing. Dar ăsta nu e neapărat un lucru rău. E cu dus și întors – cum ar fi să existe pe piaţă doar 5-6 (hai 10!) culori de năluci?!…

Restul de zece la sută sunt apanajul pescarilor iniţiaţi și se referă la situaţii punctuale când ai nevoie de anumite culori speciale. Situaţiile descrise plastic – “numa’ la aia vroia”. Rar te întâlnești (pe bune) cu așa ceva.

De cele mai multe ori e mult (!!!) mai important un reper decât culoarea (sau combinaţia de culori) în sine. Orice specie de pește pradă are, din punct de vedere cromatic, reperele ei. Să luăm spre exemplu bibanul, un pește poftit de mulţi dinţoși autohtoni. Analizându-i în detaliu coloritul, dăm peste o mulţime de culori și nuanţe. Pierdem vremea.

Grosso modo, avem dungile (și contrastul pe care ele îl creează!) și avem portocaliul ăla aprins de pe înotătoare. După mine, ăla (dar fix ăla!) e portocaliul suprem și motivul pentru care ai (și am) avut atât de multe atacuri la năluci cu mai mult sau mai puţin portocaliu.

Un alt exemplu de reper e albastrul dunărean. Dacă iei la mână albitura de pe fluviu o să vezi că aproape toate speciile au un albăstrui irezistibil. De-acolo și apetenţa răpitorilor dunăreni pentru albastru.

Când sari calul și pui la un loc două repere, obţii o combinaţie de culori senzaţională. Vezi albastrul cu burtă portocalie care face istorie pe Dunăre, dacă tot am amintit-o.

Astea sunt reperele. Restul e marketing sau fudulie, după caz. Găsește reperele și vei avea o revelaţie pescărească. Parol!

Că tot veni vorba de culori bune, aș zice că și portocaliul de pe pieptul măcăleandrului (Erithacus rubecula) e ce trebuie. O știe și el. Pus în faţa unui rival artificial cu pieptul portocaliu, măcăleandrul atacă fără rezerve. Pus în faţa unui rival artificial fără piept portocaliu, nu e agresiv. Dacă-i arăţi doar penele portocalii, fără rival, redevine coleric…Cam așa stau lucrurile și sub apă. Să nu zici că nu ţi-am zis.

La fel ca în cazul reperelor, e mai important contrastul decât culoarea (sau combinaţia de culori) în sine. Mă refer la diferenţa aia clară între spatele și burta nălucii sau între cap și restul nălucii (ex.: spate negru / burtă portocalie; spate roșu / burtă alb perlă; spate negru / burtă alb perlă; cap roșu / corp de altă culoare; motoroil / coadă portocalie etc.). Contrastul ăla e foarte important.

Din informaţiile mele, cu excepţia totpescuit.ro, peștii nu prea citesc presa de specialitate. Doar săptămâna trecută, s-au abonat la newsletter-ul blogului doi șalăi și-o știucă. ? Tu te-ai abonat? Dacă-ţi place ce citești pe blogul meu, abonează-te Aici (în partea de jos a paginii).