TotPescuit

Se fură un râu

Românul are vorbe pentru orice. În conștiinţa populară, trei lucruri erau considerate resurse inepuizabile: apa, aerul și fraierul.

Apa nu mai e de mult un dat. Mulţi dintre noi n-o simţim (încă), dar alţii o simt. În ultimul hal.

Nici aerul nu mai e ce-a fost. În China zilelor noastre se vinde aer la doză. Ajungi seara obosit de la job, te așezi în fotoliu, dai masca jos și, cu mâinile tremurânde, tragi pe nas o doză de aer proaspăt.

Dintre toate, ultima variantă pare cea mai plauzibilă. Și totuși, când vine vorba despre fraier, există nuanţe. E foarte important dacă ești un fraier autentic sau ești doar luat de fraier.

Blestemul fiecăruia dintre noi e că, în România, zi de zi suntem luaţi de fraieri. Ni se fură banii, pădurile, viitorul și, mai nou, ni se fură și apele. La propriu.

În România de azi nu se mai fură ca-n codru. Nu pentru că n-am mai avea hoţi, Doamne ferește! E pentru că nu prea mai avem codru. Nu se mai fură nici noaptea, ca-n celebra zicală. Se fură ziua, în amiaza mare. Și se fură cu acte, mai mult sau mai puţin dubioase.

Puţine lucruri pe lumea asta sunt fie albe, fie negre. Fără nuanţe. Coșmarul ăsta prescurtat MHC (microhidrocentrale) e negru și atât. Se ia un râu de munte, sălbatic și viu, și se bagă-ntr-o ţeavă. Câștigă doar „băieţii deștepţi din energie”. În rest, toată lumea pierde. Am mai scris despre asta aici .

Când a fost vorba despre Capra vecinilor din Argeș sau despre alte minuni ale naturii, distruse pe persoană fizică, n-am zis nimic. Nu erau râurile mele. Rău am făcut! Acum a venit rândul Someșului Rece, Cluj. Se fură un râu. Trei microhidrocentrale vor să sugrume apa asta de o frumuseţe rară.

Indiferent de unde ești, nu trata problema superficial. Nu se știe dacă nu cumva există o ţeavă pusă deoparte și pentru râul tău de suflet.

Dacă te interesează subiectul și vrei să ajuţi câtuși de puţin intră pe pagina asta de feisbuc și vezi ce-i de făcut.

Iubesc ţara asta, cu toate neajunsurile ei. Probabil cel mai mare defect al României e că, de ceva vreme, nicio fărâmă de normalitate nu se obţine fără luptă. Firescul e deja extraordinar. Nu poţi să mergi liniștit în weekend la pește sau să-ţi alinţi familia, că te obligă unii să ieși în stradă în răstimpuri ca să aperi normalul. Urât lucru.

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

Etichete:

Trackback de pe site-ul dvs.

Comentarii (24)

  • Avatar

    Nicu

    |

    Sorin ! noi …. oameni obisnuiti buni platitori de inpozite si taxe suntem in turma ,tu sti de unde se inpute pestele .

    Reply

  • Avatar

    Calin

    |

    Mereu aflam tarziu. Adica dupa aprobari, cand tevile sunt deja descarcate la fata locului, semn ca râul ala a fost luat deja in „locatie de gestiune”.
    In viitoarea guvernare trebuie avut in vedere o adaugire la lege, ca tot procesul de atribuire sa fie public, sa avem posibilitatea sa ne opunem inca de la propunere.
    In cazul de față, chiar daca e tarziu, trebuie presat si insistat. Cantecele despre Someș se refera la un râu, nu la o țeavă.

    Reply

  • Avatar

    Voicu

    |

    Acele țevi sunt acolo de câțiva ani dinaintea primului proces

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Țevile alea așteaptă doar momentul prielnic.

      Reply

  • Avatar

    Florin

    |

    Problema, Sorine draga, e chiar aia cu capra vecinului. Majoritatea, intorc capul si se uita in partea opusa, ca de… „Nu e capra mea.” Si uite asa, moare o capra dupa alta si sufera doar „proprietarul” fiecareia in parte, pana la ultima. Partea trista e ca, dupa aia zice omul: „Ce ma mai intereseaza pe mine, io nu mai am capra.” Si nu prea poti sa-l acuzi, face si el ce au facut ceilalti cand l-a durut pe el. Nu se gandeste ca atata timp cat inca mai e o capra, isi mai poate lua un ied.
    Referitor la partea cu fraierii, fraierul se bucura cand e fraierit. I se spune ca e spre binele lui ca el nu e in stare si ca se gandesc la el. E trist! Dar parca mai trist e pentru cel luat de fraier, care stie ca e fraierit si nu poate face nimic pentru ca ceilalti, fraierii pur sange, incearca sa-l convinga: „Lasa ca e bine, pentru noi o fac!”

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Florine dragă, nu pot decât să-ți dau dreptate.

      Reply

  • Avatar

    Doc

    |

    Bine scris .Ai perfectă dreptate .Dar vom fii puțini cei care vom protesta Majoritatea ,,Românilor de bine ,,vor tăcea așa cum fac mereu când ar trebui să ia atitudine.Si vor fi și mândri că au fost fraieriți.

    Reply

  • Avatar

    Adrian

    |

    Eu voi fi sambata in fata primariei, daca trebuie sunt pietre destule pe drum!

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Fără violență! Asta ar compromite protestul. Înțeleg că ești revoltat (pe bună dreptate), dar lucrurile trebuie făcute cu cap.

      Reply

      • Avatar

        Adrian

        |

        Normal! ziceam de pietre…daca nu ne iese nimic vor fi doar pietre!

        Reply

        • Avatar

          Sorin Tot

          |

          Am înțeles greșit. Scuză-mă.

          Reply

          • Avatar

            Adrian

            |

            Vina mea! Deoarece traim intr-o tara in care daca vrei decenta muncesti de la 14 ore in sus, nu ne exprimam cum gandim:) sper ca la final sa ramanem cu apa…nu doar cu pietre 🙂 prietene!

          • Avatar

            Sorin Tot

            |

            Așa să fie, prietene!

  • Avatar

    Florin Popescu

    |

    Te salut cu respect. Eu nu sint pescar desi am mai pescuit de citeva ori in viata,dar de fiecare data ma intristam de ceea ce vedeam in jurul meu. Gunoaie lasate de pescari, pescuit ilegal (greblat apa, plase mono, trunghiuri de toate marimile) si in general o mare indiferenta fata de natur si mai ales fata de APA din fata lor! Ba chiar am fost si injurat cind am atras atentia ca acel peste este sub dimensiunea legala,dar si atunci cind eliberat pestele prins. Din intimplare un clean de aprox. 35-40 cm. Am fost injurat si cind s-a prins, din greseala, un sarpe de apa si am tinut mortis sa il eliberez.Vroiau sa-l ucida. L-am eliberat, dupa care le-am tinut un discurs despre sarpele respectiv. Am vorbit la copaci! Am dat peste acest blog prin facebook si aici am si ramas pina cind am citit aproape tot site-ul. In ceea ce priveste hidrocentralele despre care vorbesti, DA, te sustin, sustin protestul si distribui tot ce este in legatura cu asta si nu numai. Stiu ca suna a demagogie din moment ce nu particip si dau doar din gura, dar eu sint din Oradea si simbata nu pot sa merg la Cluj. In final vreau sa-ti multumesc pt tot ceea ce postezi pe acest site,dar nu inainte de a reprosa faptul ca, nu e frumos sa retii lumea de la treburi ,sa ii faci sa se aboneze ba mai rau, sa se gindeasca sa se apuce de pescuit. Imi ocupi tot timpul !(glumesc, desigur.) Te salut cu respect si mult,mult succes simbata.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Stai liniștit. Nu te consider demagog. În fapt, sâmbătă nu se va întâmpla o minune. Apreciez spiritul civic și dăruirea pescarilor, dar (din punctul meu de vedere) lupta asta se va câștiga sau se va pierde doar în instanță.
      Mă bucur că te-am „prins” cu blogul și-ți mulțumesc pentru citit. Te salut cu respect și eu, Florin.

      Reply

  • Avatar

    Marius

    |

    Ușor, ușor se va stinge lumina,Dar noi ne vom învăța cu întunericul. Pentru că va deveni confortabil..din păcate.

    Reply

  • Avatar

    Radu

    |

    WWF este informat? Stiu ca se luptau cu microhidrocentralele in trecut. Este odios ce se intampla in Romania. Nu inteleg de ce Romsilva e pasiva cand, evident, vorbim de un dezastru natural fara vreun beneficiu real.

    Reply

  • Avatar

    serban

    |

    Cu riscul de a parea asa, putin mai…haiduc. Aceste microcentrale daca ajung sa se construiasca peste capetele noastre si patronii sunt imuni la bun simt si proteste…oare nu pot fi sabotate? Adica distruse ca sa spun mai pe sleau…nu au cum sa le pazeasca noaptea in munti eficient. Ceva dinamita sau alte chestii inlocuitoare si bummmm, se duc dracu euroii investiti de nenorocitul sau nenorocitii care ne distrug apele…nu imi spune ca nu e bine, ca legile nu dau voie…murim cu legile in brate. Genul astia de mameluci nu stiu decat de frica….hai ca se poate.

    Reply

    • Avatar

      andrade

      |

      Serban, daca ai nevoie de un camarad cand arunci in aer microcentralele te rog sa ma iei in calcul….sa nu ramana piatra pe piatra.

      Reply

Lasă un comentariu