Despre culori
Sunt unii care nu cred în culori. Pentru alţii, culorile fac diferenţa. Eu nu-ţi zic nici să te închini la ele, dar nici să fii ateu. Sunt unul dintre ăia care încurajează deţinerea și consumul responsabil de culori. ?
Există năluci care arată extraordinar și nu prind, după cum există năluci care arată execrabil…și prind. Nu putem face din asta o regulă, că nu e. Pe de altă parte, aceeași nălucă poate fi prinzătore în mâna mea și un obiect inutil, în mâna ta. Și viceversa. Pentru că diferenţa nu se face doar la nivel cromatic. Mai există mâna, mintea și excepţiile de la regulă. De-aia în pescuit (aproape) totul e posibil.
Dacă e să vorbim sincer despre culori ar trebui să recunoaștem că nouăzeci la sută dintre culorile nălucilor sunt o chestiune de marketing. Dar ăsta nu e neapărat un lucru rău. E cu dus și întors – cum ar fi să existe pe piaţă doar 5-6 (hai 10!) culori de năluci?!…
Restul de zece la sută sunt apanajul pescarilor iniţiaţi și se referă la situaţii punctuale când ai nevoie de anumite culori speciale. Situaţiile descrise plastic – “numa’ la aia vroia”. Rar te întâlnești (pe bune) cu așa ceva.
De cele mai multe ori e mult (!!!) mai important un reper decât culoarea (sau combinaţia de culori) în sine. Orice specie de pește pradă are, din punct de vedere cromatic, reperele ei. Să luăm spre exemplu bibanul, un pește poftit de mulţi dinţoși autohtoni. Analizându-i în detaliu coloritul, dăm peste o mulţime de culori și nuanţe. Pierdem vremea.
Grosso modo, avem dungile (și contrastul pe care ele îl creează!) și avem portocaliul ăla aprins de pe înotătoare. După mine, ăla (dar fix ăla!) e portocaliul suprem și motivul pentru care ai (și am) avut atât de multe atacuri la năluci cu mai mult sau mai puţin portocaliu.
Un alt exemplu de reper e albastrul dunărean. Dacă iei la mână albitura de pe fluviu o să vezi că aproape toate speciile au un albăstrui irezistibil. De-acolo și apetenţa răpitorilor dunăreni pentru albastru.
Când sari calul și pui la un loc două repere, obţii o combinaţie de culori senzaţională. Vezi albastrul cu burtă portocalie care face istorie pe Dunăre, dacă tot am amintit-o.
Astea sunt reperele. Restul e marketing sau fudulie, după caz. Găsește reperele și vei avea o revelaţie pescărească. Parol!
Că tot veni vorba de culori bune, aș zice că și portocaliul de pe pieptul măcăleandrului (Erithacus rubecula) e ce trebuie. O știe și el. Pus în faţa unui rival artificial cu pieptul portocaliu, măcăleandrul atacă fără rezerve. Pus în faţa unui rival artificial fără piept portocaliu, nu e agresiv. Dacă-i arăţi doar penele portocalii, fără rival, redevine coleric…Cam așa stau lucrurile și sub apă. Să nu zici că nu ţi-am zis.
La fel ca în cazul reperelor, e mai important contrastul decât culoarea (sau combinaţia de culori) în sine. Mă refer la diferenţa aia clară între spatele și burta nălucii sau între cap și restul nălucii (ex.: spate negru / burtă portocalie; spate roșu / burtă alb perlă; spate negru / burtă alb perlă; cap roșu / corp de altă culoare; motoroil / coadă portocalie etc.). Contrastul ăla e foarte important.
Din informaţiile mele, cu excepţia totpescuit.ro, peștii nu prea citesc presa de specialitate. Doar săptămâna trecută, s-au abonat la newsletter-ul blogului doi șalăi și-o știucă. ? Tu te-ai abonat? Dacă-ţi place ce citești pe blogul meu, abonează-te Aici (în partea de jos a paginii).
Etichete:avat, biban, clean, pastrav, salau, somn, stiuca
Trackback de pe site-ul dvs.
Blajan vasile
| #
Surpriza e de fiecare dată,lipsește culoarea în care dă,după spusele multora da e adevărat ,mîna băț,ochi și simț 4 lucruri semnificative ptr o partidă reușită ,bine să mai punctez și gumă clar!Weekend plăcut Sorin
Reply
Sorin Tot
| #
Lipsește peștele, Vasile, nu culoarea minune. Weekend plăcut!
Reply
Toderean Catalin
| #
Aveți dreptate. Peștele lipsește. Și din păcate e tot mai puțin și mai mic.
Reply
Sorin Tot
| #
Probleme ardelenesti…Din fericire, prin alte parti (inca) mai este peste.
Reply
Doc
| #
Salutări . Mă bucur că ai depășit faza cu răceala.Fir întins în Weekend ul asta ,se anunță temperaturi de vară.
Reply
Sorin Tot
| #
Salut si mersi pentru ganduri si urare! Fir intins si tie!
Reply
Alin
| #
Intrebarea e: Oare nu esti pe culoarea buna, bataia buna, gramajul bun…. sau pur si simplu nu esti pe peste …. ??
P.S. Eu cred in culori ?
Reply
Sorin Tot
| #
Ca sa-ti raspund la ghicitoare trebuie sa-mi spui unde esti…:)))
P.S. Eu cred in repere si contrast.
Reply
Tibi
| #
Wooow !! Ce cutii ordonate ai !!! …….daca , sunt ale tale !! :))))) La mine , mai ” evadeaza ” cate o nuanta , dintr-un compartiment in altul !! Bun articol !! 🙂 Absolut de acord cu tine , ca , portocaliul din coada sau de pe burta , face diferenta – de cele mai multe ori !! – intre un pescar cu atacuri si unul hoinar pe maluri de ape !!! …..chiar daca si plimbarea pe malul apei , are farmecul ei !!! 🙂 As mai adauga , ochii !! Cu cat sunt mai exoftalmici , cu atat mai bine !! :))) Salutari , multa sanatate ( sper c-ati scapat de viroza respiratorie !! ) fire intinse si weekend fain !!
Reply
Sorin Tot
| #
Asa sunt eu…mai ordonat :))) Interesanta treaba cu exoftalmia!
Mai behai cateodata, dar in mare am scapat. Fir intins si tie! Numai bine.
Reply
Alex
| #
Salut Sorin.
Daca pescuiesti la fel de bine cum stii scrie povestioarele de pe blog esti,, artist,, doar ca legat de culori : ieri pe lac privat, pastravii erau in fata mea si doar la twister verde au vrut. Alb nu, galben nu violet nimic doar in verde dădeau?!?
Reply
Sorin Tot
| #
Salut Alex.
Ce să zic?…Există și momente de genul ăsta.
Am scris articolul în special pentru pescarii ăia (mulți) care au trusele pline și sunt puțin dezorientați.
Reply
Bors Cristian
| #
Sa stii ca sunt combinatii mortale. Plecam de la cel mai „CHIOR” peste de pe apele noastre somnul. Are o preferinta teribila la culori cu toate ca dupa unii somnul nu vede! Eu nu stiu daca vede dar contrastele il turbeaza. Galbenul, rosul si verdele amestecate cu ceva alb sunt ” ce trebuie”
Reply
Sorin Tot
| #
Nici eu nu cred că mustăciosu’ e chior. ?
Reply
Bogdan
| #
Au bau TAC = portocaliu 🙂
Reply
Sorin Tot
| #
??
Reply
ary
| #
Salutare!
Interesant articolul(nu ca ar fi o surpriza…)!
Asa cum spui,in alegerea culorilor nalucii,conteaza unde pescuiesti,pe langa toate celelalte si asta o inveti doar pescuind in multe locuri diferite ca zona,tip de apa si vreme,dar in aceeasi perioada a anului.Sau,daca nu ai timp sau resurse,inveti de la profesori!Cei putini(ca tine!),care dau „din casa”.
Multumim!
Reply
Sorin Tot
| #
Cu drag. Te salut, Ary! ?
Reply
Silviu
| #
Foarte bine punctat. Pe lângă culori si altele, e vb si de „mâna care ucide” . Însă sunt culori care fac diferența pe alocuri. Personal am câteva locuri in care daca nu bag bass assassin turbo shad roșu cu auriu gliter nu prind știuca 🙂
Reply
Sorin Tot
| #
Mersi pentru mesaj, Silviu. Interesant. ?
Reply
Flavius
| #
Foarte bun albastru
Reply
Sorin Tot
| #
Mda.?
Reply
Marius
| #
Eu zic a vibratia e mult mai importantata ca si culoarea, daca gasesti combinatia intre greutate si vibratie e o zi castigatoare culoare e pe locul 3
Reply
Sorin Tot
| #
Mersi pentru punctul de vedere.?
Reply
Alin Vasile
| #
Interesanta perspectivă.
Aidoma consider și eu că paternul ori combinațiile de culori (contrastele) sunt mai importante decât o culoare anume.
Când am început pescuitul șalăului acum 3 ani, după ce văzusem cu ce pescuiesc alții și după ce strânsesem ceva informații, credeam că verdele ăla fluo e culoarea nr. 1 la șalău. Nu mi imaginam în primul an să prind pe altceva mai bine. Realitatea e că în barajele unde pescuiesc paternul de biban e cu mult mai prinzator. Uneori parca as zice ca nu se uita prea mult la model sau evoluție. Ci paternul în sine stârnește interesul. De asemenea și ceea ce seamănă cu obletele au dat randament bun în cazul meu.
De altfel schimb culorile în funcție de vreme, așa încât să mi se pără mie ca sunt suficient de vizibile în apă.
Uneori schimb gume chiar și când merge treaba, pentru a testa ce i place și pentru a găsi acele lucruri care se repetă și care ma ajuta data viitoare sa fiu un pic mai bun.
Reply
Sorin Tot
| #
Imi place cum gandesti. Mersi pentru mesaj!
Reply
Bubu
| #
Pot sa confirm asta cu pattern-ul. Grub verde cu cap roz- biban dupa biban. Schimbat capul cu verde- nimic. Rosu- vreo 2 bibanei. Portocaliu- nimic. Roz din nou- festival. Schimbat grubul- nimic. Doar la nuanta aia de verde/alevin de biban. Pescuiam de pe un ponton si vedeam bancul de bibani sub mine, printre scanduri. Am folosit ocazia sa testez niste teorii.;)
Reply
Sorin Tot
| #
Foarte bine ai făcut! 😉
Reply
Gabriel
| #
Pana cu vreo 2 ani nici eu nu dadeam prea multa importanta la culori, poate eram mai ingnorant cine stie. Din ultimele 50 de partide de pescuit, la 40-30 a contat culoarea. Intradevar de f putine ori(max 5) a dat doar pe culoarea aia. Ca orice pescar mai schimbi fie ca te plictisesti tu, fie pestele. In mare majoritate a cazurilor a fost diferenta destul de mare de atcuri intre o culoare si alta. Ce e surprinzator e ca nu la salau a fost cel mai mofturos, si stiuca si pe alocuri bibanu. Fire intinse si ne vedem la Sarulesti!
Reply
Sorin Tot
| #
Mersi pentru părere. ?
Fir întins! Te rog să nu-mi faci probleme pe acolo, da? ? (Glumesc!! Ne vedem.)
Reply