V-am zis în tot-videoclipul zilei de joi (pe care îl găsiţi aici ) c-am așteptat cu nerăbdare deschiderea sezonului la păstrăv. M-am dus.

Pe vremea când pescuiam cu vargă de alun și aţă m-a dus tata pe un râu de munte din Moldova. Atunci am prins primii mei păstrăvi. Nu știam ce sunt, până atunci văzusem doar boișteni. Întâlnirea cu pistruiaţii m-a marcat. Felul în care luptau și coloritul lor special sunt două lucruri care mi-au rămas în minte până azi. Am învăţat să-i caut în bulboane, după bolovani, la cotituri.

Azi tot acolo îi caut. Mereu intru pe locuri de jos în sus. Păstrăvii îmi inspiră optimism. Poate pentru că privesc întotdeauna în amonte. Când ajung pe zone interesante stau aplecat sau chiar ghemuit. Nu risc să-mi vadă silueta, mai ales că-n ultima vreme sunt cam durduliu. Risc, în schimb, dureri de spate seara – asta da! – dar e un risc asumat.

Merg prin apă doar între locuri. Când ajung pe o zonă cu potenţial, dacă e posibil, ies pe mal. Dincolo de zgomotul făcut de cizme, valurile pe care le faci alertează peștii. Se zice despre clean că e vigilent. Păstrăvul e și mai și…

Pescuiesc locul la fel cum îl abordez – de jos în sus – cu lanseuri precise, la trei degete de malul opus. ? Când prinzi un păstrăv indigen, toată zona din aval de locul capturării e compromisă. De-aia nu mă grăbesc și nu merg direct în punctul cel mai frumos al bulboanei. O iau metodic, cu lanseuri din aproape în aproape.

Prima dată pun vobler sau rotativă, în funcţie de inspiraţia de moment. Cu momelile astea două îi prind pe indivizii ăia mai colerici, mai agresivi. Atenţia trebuie să fie maximă pe primele lanseuri. Atunci sunt șanse foarte mari să ai atac. Dacă nu-l am, schimb pe gumă. Pun o imitaţie de scorobete montată pe un jig bine ales. Ce înseamnă bine ales? Păi dacă reușești să pipăi (!) substratul cu el, fără să se oprească / agaţe în fiecare piatră, înseamnă că l-ai ales bine. Dacă nu, nu. La jig pescuiesc și între ape. Lansez în amonte și fac o derivă controlată.

Folosesc o lansetă foarte moale pe vârf și destul de aspră în rest. Fac asta ca să pot pescui corect toate tipurile de năluci. Pun pe tambur un fir fluorocarbon de 0,15 mm. Frâna mulinetei trebuie reglată perfect. Nu există pește în România (raportat la dimensiunea lui, bineînţeles!) mai spectaculos în luptă decât păstrăvul indigen. În câteva secunde îţi face sprinturi fulgerătoare, schimbări de direcţie, răsuciri, rostogoliri, scuturări din cap și sărituri în aer. E pur și simplu senzaţional! Pentru a face faţă, lanseta trebuie să fie suficient de moale, cârligul suficient de bun și frâna suficient de bine reglată. Astea sunt cele trei condiţii necesare și suficiente. Dacă nu le îndeplinești, ai șanse mari să-l scapi.

După o zi întreagă de mers pe maluri accidentate și prin apă (atenţie la pietrele alunecoase!) or să te doară toate. Dar nu va fi o durere pe care s-o regreţi. Dimpotrivă. Parcă și-acum am în ureche sunetul ăla de șuvoi perpetuu care mă liniștește și-mi curăţă mintea de impurităţi. Acolo îl găsesc pe el – pistruiatul.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.