Postări etichetate ‘avat’

Avatul lacustru (partea I)

Nu există pește care să fi rănit mai multe orgolii pescărești decât avatul. E un dat. La crap, caras, știucă și orice alt pește vrei tu, mereu se găsește o scuză. Dom’le, nu mănâncă, scade apa, crește apa, nu e pește, dacă ar bate un vânticel, presiunea atmosferică, cutremurul din Vrancea…toate astea sunt lucruri plauzibile. 😊

Avatul de lac e un showman, un exhibiţionist. E gazda unui spectacol obscen la finalul căruia știi, fără echivoc, cine-i șeful. La mal e junimea. În larg sunt cașaloţii. Când am călcat prima dată pe barajele de pe Olt am rămas uimit. Zeci de atacuri de avat și niciun pescar curajos. Acum, mulţi ani mai târziu, e la fel. Sub baraje sunt câţiva temerari care au tupeu să dea piept cu avaţii, dar sus pe lac nu e nimeni. Imaginează-ţi un mal plin cu pescari și avaţi sărind o dată la treizeci de secunde. Nimeni nu încearcă să-i prindă. Toţi s-au fript deja…

Avatul de apă stătătoare nu prea seamănă cu tizul lui de apă curgătoare nici comportamental, nici în ceea ce privește conformaţia. E tare lat, bag seama că viaţa de lac îi priește. Când îl vezi prima oară zici că e crap șui. Dacă nu-i știi CNP-ul ai putea să juri că nu-i rudă cu avatul de râu. Ăla, săracul, stă toată ziua în curent. E tras prin inel.

Sus în baraj, avaţii au milioane de obleţi la dispoziţie. Tot belșugul ăsta ar trebui să te pună pe gânduri. Cum faci ca răpitorul să te aleagă pe tine? Asta e întrebarea. Nu încerca să te iei la trântă cu obleţii, că sigur pierzi. Eu zic să le arăţi ceva diferit. Pui o nălucă mai mare decât peștii pe care-i hăituiesc și nu o recuperezi liniar, banal. O aduci agresiv, cu zvâcniri și ruperi de ritm.

Avatul lacustru are două strategii de vânătoare. Dacă vânează în apă mică, atunci se strâng vreo doi-trei holtei și împing bancul de obleţi în mal, cum strâng câinii oile la stână. Apoi lansează atacuri repetate dinspre larg spre mal. E spectacol, iar săriturile sunt violente. Din experienţa mea, avaţii care fac ghidușii de genul ăsta nu sunt foarte mari.

Dacă vânează în apă adâncă, avaţii găsesc bancul de obleţi și îl atacă de jos în sus. Prin zonă e musai să fie vreun golf, o zonă cu vegetaţie submersă sau un prag pronunţat. Nici obleţii ăștia nu stau aiurea…Solzoșii care-și fac veacul pe aici au, de regulă, de la două kilograme în sus. Atacurile lor nu se compară în intensitate cu cele din zona malurilor. Își fac treaba fără prea multă zarvă. Ai zice că sunt la cules de obleţi.

Va urma…

P.S. Îţi place totpescuit.ro? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Pescarul de net

Chiar și în lumea asta digitalizată, natura își urmează cursul mai mult sau mai puţin firesc. Dispar specii și apar specii noi. O astfel de specie nou apărută (și din ce în ce mai prezentă în peisajul halieutic românesc) e pescarul de net.

Din experienţa mea, există două variante fundamental opuse. Prima variantă e pescarul de net neveninos. Trăiește peste tot în ţară și e relativ ușor de recunoscut. Nu are timp de pescuit – cam așa poate fi sintetizată toată treaba. Motivele sunt dintre cele mai diverse: job, familie, obligaţii etc.

Când se trage linie, pentru pescarul din el nu mai rămâne mare lucru. Își trăiește pasiunea cum poate: pe net, prin magazinele de profil și, foarte rar, pe apă. Nu e agresiv și nici veninos. De-aia e demn de compasiune. Îl pomenesc adesea în rugăciunile mele pescărești. Fie-i suferinţa ușoară!

Varianta cealaltă, asupra căreia aș vrea să insist, e pescarul de net veninos. Aria specifică de răspândire nu diferă de cea a variantei neveninoase. Temperamental însă, diferenţele sunt majore.

Pescarul de net veninos trăiește din scandaluri, pe care le iscă sau le aţâţă. Poţi să-l calci pe coadă chiar dacă levitezi. Să presupunem că ai prins un pește și l-ai pus pe net. Dacă e unul mic, el sigur a prins unul mai mare. Dacă e unul mare, sigur e împins în faţă sau fotoshopat. Dacă ai prins doar unul, el sigur a prins mai mulţi. Dacă i-ai dat drumul, mai bine nu-i dădeai. Dacă l-ai fript, ești un sacoșar. Oricum ai face, nu e bine sau ar fi fost bine invers.

Varianta veninoasă a pescarului de net năpârlește (de mai multe ori) în sezonul rece (noiembrie-februarie). În perioada asta, cum se zice în popor, dă strechea în el. Un amestec de frustrare și testosteron neconsumat îi pârlește creierul și-așa destul de afumat.

După cum îl trădează numele, pescarul de net (veninos) pescuiește, de cele mai multe ori, pe net. Asta nu îl împiedică să fie tobă de carte. Știe tot. De la crap, la muscă, la răpitori – nimic nu-i scapă. Se pricepe la toate. Dacă totuși, prin absurd, nu se pricepe…se bagă și merge pe instinct.

Cu practica nu prea se omoară, dar se visează „influencer”. Pentru că știe atât de multe lucruri, e sfătos. Ar fi și păcat să nu fie așa, având în vedere vasta lui experienţă. Îi place să înceapă, dar mai ales să termine discuţia. Poveţele lui sunt nepreţuite.

Pe net, veninosul e agresiv, arţăgos. De multe ori își camuflează bărbăţia sub un pseudonim. Vezi, nici pseudonimul nu mai e ce-a fost! Și ne mirăm că nu mai avem pește…

Multe dintre problemele lui comportamentale se trag din SPN (Sindromul Pescarului Nepescuit) – am scris despre el aici . Apreciez că altele vin din stima de sine. Sunt unii care spun că o are mică. Eu nu vreau să mă hazardez. Cu stima omului nu te joci, mai ales azi când atâta lume face „dezvoltare personală”.

Grijă mare cu pescarul de net veninos, că azi-mâine e noiembrie!…Tu ai întâlnit vreunul?

P.S.2 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

P.S.2 Dat fiind faptul că acest articol a fost scris la cererea cititorilor, consider că e doar o chestiune de bun simţ ca eventualele înjurături să mergă tot pe adresa lor. 😊)))

Public sau privat?

Pescuitul nu mai e ce-a fost. Nu știu dacă asta e de bine sau de rău. Întâlnirea omului modern cu natura se face azi prin intermediari. Vânzători de plăcere. Stai cuminte la coada de intrare în incintă și-ţi iei bilet. Ești un client. Un pseudo-pescar în căutarea dozei de endorfine. Dacă te gândești mai bine, deja trăim vorbele răposatului…vizităm știuca (și nu numai) la muzeu.

Dacă mergi pe natural, dai peste alte hibe. Ești consumator de natură moartă. Fiecare pește prins e un mare bonus. Îţi vine să urli de fericire. Peștii de pe natural sunt greu de prins în primul rând pentru că sunt puţini. Apoi, sunt și păţiţi, că au trecut prin multe.

Contrar aparenţelor, nici pe privat nu-i tocmai ușor să prinzi un pește. Poate a mai fost prins. Poate ești al zecelea pe ziua de azi care încearcă să-l prindă. Poate dai și tu peste fenomenul, din ce în ce mai întâlnit, de maree de apă dulce. La Cluj, de exemplu, în cel mai ploios an din memoria mea postdecembristă, majoritatea lacurilor sunt jos…Un fenomen interesant! La iarnă se vor plânge că n-au apă.

În fiecare an îmi număr opţiunile rămase. Pe apele publice, e jale. Pe alea private am, în raza mea de trei judeţe, doar două-trei lacuri neplăsuite organizat. În rest, mai toate sunt sub un bocanc de hahaleră, produs al capitalismului de cumetrie. Am scris despre asta aici . E monopolul prostiei, nu alta!

Cred c-o să renunţ de tot la privat și mă întorc la public, cu toate riscurile pe care le implică. M-am cam săturat de gustul acru de colivie. Dar cel mai mult m-am săturat să încurajez și să finanţez (!) comportamentul patronilor de baltă (accentul cade pe „de baltă”!).

De fapt, n-am mare lucru de pierdut. Îmi ascut simţurile și răzbesc sau, în cel mai rău caz, mă las de pescuit. Ori suntem pescari, ori nu mai suntem.

P.S.1 Tu ce zici: e mai pescar ăla care prinde pe sălbatic, la privat…sau nu e nicio diferenţă? Ţie unde îţi place să pescuiești? Public sau privat?

P.S.2 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Superstiţii pescărești

Tata o are pe aia cu felinele. Nu contează culoarea. Dacă-i taie calea vreo mâţă (orice mâţă) la cinci dimineaţa îi necaz mare. Scuipă-n sân și lansează cu frică toată ziua.

Alţii o au pe aia cu bafta. Pe mine mă umple soacră-mea de baftă pe unde mă prinde. Sec. Un fel de voodoo pescăresc. Urările astea nu se scot nici cu Persil și dau mare ghinion halieutic. Doar magia albă te poate scăpa de așa ceva – vezi aici cum și până una alta, bate-n lemn!

Alţii nu se-ntorc din drum, fie ce-o fi. Am prieteni care și-au uitat acasă lansete, mulinete, vâsle, dar nu s-au întors din drum. Sunt oameni hotărâţi, cu principii. Cu ghinionul nu te joci.

Pe lacul Vârșolţ, din judeţul Sălaj, există o superstiţie pescărească ceva mai specială. Umblă vorba că n-ai să vezi coadă de pește dacă plantezi la mai puţin de 300 de metri de mal. Bag seama că peștii sălăjeni umblă cu telemetrul laser la purtător. Nu care cumva să se apropie de maluri prea mult…

De-aia în zonă se pescuiește musai în echipă: unu’ păzește lansetele, altu’ duce firele câteva mile în larg. Atâta trebuie duse până când ăla din larg devine un punct în ochii ăluia de pe uscat. Sunetul nu răzbate la distanţe de genul ăla. Asta nu-l împiedică pe ăla de pe mal să urle din răsputeri. Pesemne că și aerul sălăjean are partea lui de vină – e mai rarefiat. Pe lângă semnalele acustice se folosesc și semnale luminoase. Când s-a inventat rola de fir la mia de metri pescarii din zonă au băut ţuică de prune trei zile și trei nopţi. Ca-n basme.

La Dunăre am dat peste o altă credinţă populară. Se zice că atunci când vrei să prinzi șalău e bine să ai oleacă de barbă. Să ai un aspect așa…mai neîngrijit. Când o arzi hipster, altfel se face conexiunea ancestrală pescar-pește. În definitiv, nu-i de mirare. E chiar logic.

La știucă e altă mâncare de pește. E invers – dacă vrei rezultate e bine să mergi proaspăt ras, ferchezuit, prezentabil. Madam Esox nu înghite pe oricine. Tu fă cum vrei, dar sunt lucruri testate. Numa zic.

Știm cu toţii că peștele mare alege scule îndoielnice. Dacă lanseta pârâie, mulineta dă rateuri și firul e copt – acolo intră Moby Dick. E un dat. Când te-ntorci marcat, dar pregătit – nu-ţi mai trage. Normal.

Dar știi când îmi trage?! Invariabil îmi trage când vorbesc la telefon, în poziţii nefirești. Și, de obicei, ratez.

Și câte și mai câte…

Ia zi-mi, tu ce superstiţii pescărești ai sau ai văzut pe apă?

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

S.P.N.

Am scris, acum ceva vreme, un articol despre cum e când nu prind (îl poţi citi aici ). Mi-au zis unii că e preferatul lor…😊 Se mai întâmplă. Un singur lucru e mai rău decât să nu prinzi. Să fii nepescuit.

Ultimele cercetări de ordin psihosocial au scos la iveală o afecţiune din ce în ce mai întâlnită în rândul pescărimii. Se numește Sindromul Pescarului Nepescuit, pe scurt S.P.N., și e o chestiune pe care mulţi o ignoră.

Se știe că doza minimă recomandată de pescuit diferă de la pescar la pescar. Nu știu alţii cum sunt, dar eu dacă nu pescuiesc de două ori pe săptămână mă simt, mă consider și sunt nepescuit. De-aia perioada concediilor, cu tot farmecul ei, nu-mi pică întotdeauna bine.

Pentru sănătatea ta emoţională, e foarte important să recunoști la timp primele semne ale Sindromului și să iei măsuri. Ca-n orice altă boală, prevenţia e esenţială. Musai atenţie sporită vara (când ești la cheremul familionului), iarna și în prohibiţie. Astea sunt, în mare, momentele critice. Ai grijă să nu ajungi nepescuit!

Uite care-i simptomatologia…În forma sa acută, Sindromul Pescarului Nepescuit dă nervozitate, tulburări de somn, apariţia viselor ciudate, lipsa poftei de mâncare, senzaţie de mâncărime, dor de ducă etc. Nu-i exclus să răsfoiești albume foto cu capturi, să rememorezi partide sau să faci comentarii răutăcioase pe feisbuc. După om.

Să te ferească Bunuţul de un S.P.N. cronicizat! Netratat la timp, S.P.N.-ul poate duce la: întinderea sculelor de pescuit prin casă, shopping excesiv, creștere în greutate, abuz de internet, pescuit virtual, apariţia contrelor în somn și, în cazuri deosebit de grave, depresie.

Am impresia că e o treabă care ţine și de anturaj. Cele mai recente studii arată că S.P.N.-ul e de natură contagioasă. Dacă intri frecvent în contact cu persoane infectate, mai devreme sau mai târziu vei ajunge și tu nepescuit. E un dat.

Din păcate, zilnic întâlnesc, fizic sau virtual, pescari cu S.P.N. nediagnosticat. Dacă ești irascibil, te cerţi cu soţia, petreci mult timp pe net, nu dai randament la muncă, nu dormi bine noaptea etc. – pentru mine e destul de clar. Suferi de S.P.N. Nu-l lăsa netratat! Du-te la pește.

Tratamentul medicamentos nu dă rezultate. Renunţarea la pescuit – nici atât! Dimpotrivă, se poate ajunge la complicaţii severe! Se recomandă abordarea naturistă și respectarea cu stricteţe a dozei minime de pescuit. Ca adjuvant, se poate prescrie totpescuit.ro de două ori pe săptămână. Dacă apar manifestări neplăcute, înseamnă că n-ai citit textul și te-ai uitat doar la poze.

Hai, să ne-auzim sănătoși! Fir întins!

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.