Postări etichetate ‘avat’

Pescarul cu P mare

Nu-i mai știu numele. Nici nu are importanţă. Numele lui pălea în faţa reputaţiei de pe apă. Lumea vorbea despre el. I se spunea, sugestiv, Pescarul (cu P mare). Era coleg de serviciu cu tata. Știa când trage cleanul la broscuţă, cât de borșite trebuie să fie scoicile perfecte pentru somn, unde erau cei mai buni viermi de abator și-avea nenumărate plicuri de cârlige cristal.

Un aer de legendă îl înconjura. Mergea întotdeauna singur la pescuit. De parcă nu era destul de fantomatic, mai pescuia și noaptea. După câte-o noapte de pomină, venea ţanţoș pe la fabrică și-și prezenta capturile. Cred că și-n zi de azi deţine recordul de somni înghesuiţi într-un trabant. Lumea se mira, ca la circ, și-i reconfirma statutul de Pescar cu P mare.

O singură dată greșeai și-l întrebai de unde i-a prins. Te lecuia rapid: „de pe Mureș”, „de pe Olt” etc. Unde, cu ce, cum…lucrurile astea nu se discutau. Lăsa în urmă o tuse convulsivă de trabant și-o droaie de întrebări nerostite. Era veni,vidi,vici.

În funcţie de cât de departe i se ducea vestea, Pescarul putea fi cel mai bun din cartier, oraș sau din judeţ. Mai mult nu putea nimeni să revendice și nici să ducă. Dar acolo, la nivel de cartier, era o mică celebritate. Pe vremea aia nu prea erau poze. Pentru posteritate trebuia să intre în mentalul colectiv. Avea două-trei minute la dispoziţie ca să impresioneze audienţa pe traseul portbagaj – scara blocului. Acolo se vedea cine e Pescar cu P mare și cine nu…

Statutul de Pescar se poate câștiga și printr-o carieră îndelungată. De la 50 de ani de pescuit în sus ești considerat Pescar de drept. Arșiţa, ploile, furtunile îndurate…toate capătă sens. Din clipa aia, ai cuvânt cu greutate în pescărime. Ești Pescarul Bătrân, cu P mare și B mare. Un Pescar Bătrân mi-a zis odată să nu pun pluta nici în șuvoi, nici unde băltește. S-o pun la mijloc, acolo unde întoarce apa. Cine n-are Pescari Bătrâni, să-și cumpere!

Am întâlnit și Pescari cu talente nebănuite. Este unul în cartier care aude cârdurile de mrene. Umblă vorba că noaptea, pe o liniște mormântală, el stă lângă apă și ascultă. Nu pescuiește, doar ascultă. Până când le aude…vin, înoată, calcă totul în picioare! Atunci să vezi trăsături, lupte la baionetă, rupturi! Au încercat și alţii să asculte, dar fără succes. Mulţi ascultă, puţini aud…

Alţii sunt buni din cale-afară la citit apa. Am avut un prof la facultate, nume greu. Ne-a dus la o baltă, în fieful unui fost absolvent, și uitându-se la apă a zis așa: „Băi, un specialist adevărat se uită doar la apă și în secunda doi știe ce pește are în faţă!…”. Cuvinte grele, urmate de-o liniște mormântală. Vreo doi-trei am înghiţit în sec a incompetenţă. Apoi s-a întors către gazdă și-a spus: „Zi mă, ce pește avem aicea?!…”.

În genere, Pescarul cu P mare e secretos. N-ar da din casă. Dac-ar fi să fie, mai degrabă le-ar duce cu el în copârșău. Rar să fie altfel.

Poate ai și tu Pescarul tău cu P mare. Zi-mi două vorbe despre el.

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Cât costă să fii pescar

Un prieten virtual îmi scrie ieri un mesaj: “Sorine, scrie și tu un articol despre ce înseamnă și cât costă să fii pescar. Nu de ocazie, ci dedicat hobby-ului! Că mulţi avem de dat explicaţii soţiilor!”. 😊 Bine Bogdane, scriu!

O zicală din popor zice că orice pescar se teme că, după predarea bocancilor, soţia îi va vinde sculele de pescuit cu preţul de cumpărare pe care-l știe ea…Nu știu alţii cum sunt, dar eu când pescuiesc mult – cumpăr puţin. Și invers. Probabil și frustrările pescărești au azi aceeași rezolvare – terapia prin shopping (cumpărături).

Când am început să pescuiesc, totul era (aproape) gratis. Stăpâneam perfect tehnica de uscare a băţului de alun. În epoca mileurilor, aţă de macrame se găsea la discreţie. Ace de gămălie, la fel. Până la Revoluţie am pescuit mai mult barbless (fără spin). Eram sportiv.

După 89, capitalismul ne-a îndesat pe gât scule vrute și nevrute. Eram flămânzi. Azi, pescuitul nu mai e de mult o pasiune ieftină, nevinovată. Nu mă refer la pescarul de subzistenţă. Vorbesc de ăla „dedicat”, cum îi spune Bogdan.

Te duci scurt la o plută, iei o nadă – 8,5 lei. Logic, iei și două porţii de viermi – 5 lei. Pentru diversitate, merge și o porţie de râme – 4 lei. Poate-ţi mai trebuie o plută-două, un fir, niște cârlige etc. La bologneză, calculul e simplu – 100 de lei metrul. De cât să fie?…

Dacă mergi la crap, gândești în seturi: trei beţe, trei mulinete, rodpod cu trei poziţii, trei avertizoare, trei… 😊 O lansetă decentă începe de la 250-300 de lei, o mulinetă decentă, la fel. Mai iei niște boiliesuri bune la 49,99 lei kilogramul și le pui pe toate într-o mașină, cum altfel decât – mare.

Dacă mergi la răpitori, îţi iei câte o lansetă pentru fiecare stil de pescuit. Mai faci concesii, dar mai mult de două specii pe-o lansetă nu poţi să înghesui. Orice lansetă sau mulinetă decentă e minim 300 de lei. Maxim nu există…Pui un textil bun pe tambur – minim 100 de lei. Un vobler deștept te costă de la 35 de lei în sus. Dacă e făcut de japonezi poţi să sari liniștit de trei cifre. Sunt mici, punctuali și politicoși, dar niciodată ieftini. Dacă mergi la șalău, mai cumperi niște cârlige lestate cu plumb, la preţ de metal semipreţios. Fără o plasă de gume, nu scapi – 1-5 lei bucata.

Dacă mergi la știucă, îţi trebuie voblere mari. Vobler mare, preţ mare – 30-50 lei. Pui o strună cumsecade, ca să protejezi investiţia, te costă 21 de lei. Iei o lansetă pentru oscilante, mai moale pe vârf, știi tu…cu mai multă fibră de sticlă – câteva sute de lei. Azi, nici fibra de sticlă nu mai e ce-a fost…Mai pui un dolinger, o eira și se adună o sumă rotundă.

Dacă mergi la somn din start iei trei lansete și trei mulinete. Dacă ești norocos, scapi la 500 de lei setul (lansetă-mulinetă). Poate iei și niște scule de clonc. Dacă te-ai dotat, cumperi și un clonc bun – 200 de lei. Fără momeală, nu faci nimic…râme negre, lipitori, viermi de salcie…dacă ești chiabur, iei și coropișniţe – 1 leu bucata. A naibii, nici râmele negre nu mai sunt ce-au fost! Am săpat într-o zi de m-au luat junghiurile, mai aveam puţin și găseam petrol…una n-am găsit. Economie de piaţă, frate!

De muscă nu mai vorbesc. Nu vreau să visez urât la noapte!

În era digitală, cumperi mai mult online. Aveam de gând să-i laud într-o zi pe cei doi coloși online din pescuitul românesc. Era (la trecut!) singura dovadă de concurenţă sănătoasă de la noi. Comandai de minim 100 de lei și transportul era gratuit. Comandai azi și aveai produsul mâine. Era lăudabil! Azi, niciuna nu mai e valabilă…,,comoditatea” te costă 15 lei! Nu era bine. Ne-am întors la concurenţa de cumetrie.

Dacă vrei să fii pescar, te costă. Dacă ești pescar renascentist, ca mine, și combini mai multe stiluri de pescuit…faceţi voi calculele. Și-acum sunt tot sportiv – dau cu spin, dar fishless (fără pește). Scule multe, pește puţin…

Sfat pentru soţii…Un prieten bun îmi zice la răstimpuri o vorbă: „Sorine, suma viciilor e constantă!”. Eu zic să încurajaţi / acceptaţi / toleraţi viciul ăsta. Fiecare, după puteri. Spre binele vostru, credeţi-mă – e mai „eco” decât altele.

P.S. 1 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

P.S. 2 Dacă ai achitat toate cheltuielile de mai sus și vrei să primești diploma de pescar, mai ai doar un pas. Citește asta.

Legătura dintre apă și pet

Suntem societate de consum: cumpărăm – consumăm – aruncăm. În ziua de azi, fericirea se vinde la pet. Apa la fel. Bag seama că legătura dintre apă și pet e de natură magnetică. Se atrag. Altfel nu-mi explic de ce apele noastre sunt pline de ele…

Înainte de a fi sport naţional, aruncarea pet-ului în natură are motivaţii complexe. Un prieten bun a întrebat, cu tupeu, o băbuţă din sat de ce își aruncă gunoiul în valea din fundul curţii. Răspunsul l-a șocat: „Lasă maică, să margă (n.a. meargă) la unguri!”…Dincolo de xenofobie, prostia nu are vârstă. Băbuţa are copii, copiii ei au copii, copiii copiilor vor avea copii – crescuţi în același spirit (?).

Ca pescar, te lovești de gunoaie mai ceva ca angajaţii firmelor de salubritate. Nu există în România apă nesufocată. Dacă pui mâna și strângi după alţii te îngrozești câte mormane de gunoi se adună. Am scos din apă cizme, haine, pet-uri, pungi, chiloţi și alte desuuri, sticle și orice altceva vă puteţi imagina. Din Someșul Mic, în buricul Clujului. Azi sunt toate la loc. Alţii au scos, acum câteva zile, mii de pet-uri din lacul Bicaz.

Un om venit de pe-afară îmi spune ce stricte sunt regulile pe-acolo – dacă arunci un muc de ţigară pe stradă, pierzi câteva sute de euro. Nu termină bine de povestit și aruncă ceva pe jos. Gestul e unul firesc, asumat și nestingherit. O face pentru că la noi se poate sau pentru că e parte din sentimentul de „acasă”?! O fi o treabă de sorginte latină, că și eu m-am simţit la Roma ca acasă…

De multe ori mă întreabă prietenii virtuali dacă nu cumva pescuiesc în străinătate. Pozele mele sunt prea frumoase. Staţi liniștiţi că realitatea mea e la fel de urâtă ca a voastră. Ieri am fost la pescuit, la munte. Apă turcoaz, pădure de brad, aerosoli naturali și…gunoaie. Incredibil de multe gunoaie! Am dat, în paradisul ăla montan, peste tot ce poate arunca omul cu mâna lui: pamperși, coroane funerare, pet-uri, ţoale etc. M-am chinuit să găsesc un cadru normal în care să fac două-trei poze decente…

Nu e doar o treabă românească. Nu c-ar fi asta o scuză (!), dar și la nivel de specie suntem tari. Ne merge mintea. Ciocnim particule. Avem insulă de pet-uri în ocean și gunoi în spaţiu. Căutăm viaţă pe alte planete. Poate învăţăm mai întâi să trăim cumsecade pe planeta Pământ.

Pe noi și apele noastre, în ţărișoară, numai amenda grasă și educaţia ne mai salvează. Asta dacă mai putem fi salvaţi.

Când plouă, pet-urile se adună și ies la iveală. E legătura dintre apă și pet. Gunoaiele nu merg niciunde. Stau aici, cu noi…și ne-ajută să ne simţim „ca acasă”.

P.S. 1 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

P.S. 2 Dacă arunci lucruri în apă, pe mal, pe stradă sau oriunde altundeva decât la coș, înjură-mă cu poftă, dar dup-aia oprește-te din aruncat.

Fotografii: Andrei Sava și Daniel Turean

Avaţii de apă tulbure

Unii pescari spun că avatul e un peşte uşor de prins. Nu știu ce să zic…Eu cred că avatul e un peşte uşor de ratat. Zic asta gândindu-mă la cei care, deşi exasperaţi de atacurile avaţilor, nu reuşesc vreo captură.

Ca să dai de el, trebuie să intri în pielea lui. Îmi scria într-una din zile un cititor că mereu încearcă să intre în pielea peștelui pe care îl caută. Și eu fac asta. Sunt dimineţi în care rămân cu solzi pe mână când mă spăl pe faţă.

Suntem în iulie, în plin sezon musonic…Majoritatea râurilor sunt mari și ciocolatii, că tot se apropie ziua mondială a ciocolatei. În astfel de condiţii peștele e greu de găsit și de prins. Pe apă tulbure, solzoșii sunt ușor debusolaţi, la fel ca pescarii. Dintr-o dată (aproape) au pierdut un simţ – văzul. Când se-ntâmplă asta, peștii vin (întotdeauna!) la mal. Acolo își găsesc reperele.

Încep cu începutul şi vă spun că, pe vremuri de-astea, caut avatul mai ales în locuri cu apă mică (0,5 şi 1,5 m). Prundişurile, peninsulele rămase în urma balastierelor, podurile, dar şi zonele cu substrat argilos/lutos şi praguri sunt locuri în care cu siguranţă mișună avaţii.

Există două elemente ce pot să complice sau nu viaţa unui pescar de spinning pe râu: viteza de curgere a apei şi gradul de turbiditate. De cele mai multe ori, avaţii preferă malul spălat de curentul principal fiind cu atât mai uşor de capturat cu cât viteza apei e mai mare (când apa e limpede!). Avatul de apă tulbure nu se dezice de curent, dar alege unul mai puţin puternic.

Bineînţeles că peştii nu ezită să pătrundă acum în golfuri sau în aşa-numitele „braţe moarte” ale râurilor. E foarte greu să prinzi un avat într-o apă stătătoare, dificultăţile fiind legate în principal de imposibilitatea de a anticipa traseul rapitorului şi zonele sale de atac. E loterie.

Al doilea parametru determinant atunci când avem drept ţintă avatul e turbiditatea apei. În mod nejustificat, o bună parte din pescarii de răpitor de la noi aşteaptă mereu limpezirea râurilor pentru a-şi relua expediţiile per pedes. Concluzia neaoşă – „nu trage!” – ar trebui exclusă din vocabularul pescăresc.

Atunci când partida are loc în condiţii de turbiditate ridicată pescuitul se transformă într-o ecuaţie cu patru necunoscute: culoarea nălucii, vibraţie, sunet şi viteza de recuperare. Când pescuiesc avat pe apă tulbure, aleg culori agresive (de obicei năluci bicolore, culori contrastante și/sau strălucitoare). Mai presus de culoare e vibraţia nălucii folosite. În perioada asta, prădătorul foloseşte aproape exclusiv linia laterală pentru a detecta peştii-pradă, contactul vizual realizându-se în ultimă instanţă.

Rotativele şi voblerele (cu bile!) au culoarea, vibraţia și sunetul de care avaţii au nevoie. Viaţa e un cerc. Am început pescuitul avatului cu rotative. Îmi tremurau genunchii când vedeam că „V” –ul cocoașei de avat se-apropie de artificiala mea. Când plouă mult, mă-ntorc la rotativă. Musai numărul 3 (sau 4) și musai argintată.

Chiar dacă în pescuitul avatului apelăm de multe ori la recuperări în mare viteză trebuie spus că, pe apă tulbure, e bine să fim moderaţi în ceea ce priveşte ritmul recuperării, dându-i răpitorului răgazul necesar pentru a localiza năluca.

Am zis că avaţii de apă tulbure se apropie fără rezerve de mal. Atacul are loc între ape sau în preajma fundului. Acum, avaţii menţin contactul cu substratul pe deplasarea de la un loc fierbinte la altul. Ţine cont de treaba asta.

E mai important ca oricând ca frâna mulinetei să fie corect reglată. Atacul poate veni (și vine!) din scurt, chiar şi pe ultimul metru al recuperării. Ăștia sunt avaţii de apă tulbure.

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Permise de pescuit 2018

Am vorbit cu mii de pescari. N-am întâlnit mulţi inși informaţi când vine vorba despre actele care îţi dau dreptul să pescuiești legal în România. Din contră. Nu pretind c-am înţeles pe de-a-ntregul problema, dar cred că oleacă de lumină pot să fac în speţă. Hai să vorbim despre permisele de pescuit 2018.

Statul român e stăpân pe mai toate apele din România. Le administrează prin intermediul ANPA (Agenţia Naţională pentru Pescuit și Acvacultură). ANPA, la rândul ei, atribuie asociaţiilor resursele acvatice vii (peștii, că asta ne doare pe noi). În prezent, majoritatea apelor din ţară sunt atribuite. Dunărea, Marea Neagră și alte câteva excepţii sunt ape neatribuite. O apã cu statut special e Delta Dunãrii (permisul de pescuit pentru Delta Dunãrii se descarcã gratuit de pe site-ul Rezervaţiei).

ANPA emite permisele de pescuit recreativ – cartoane albe sau albastre. Cartoanele albe (emise de ANPA şi distribuite prin asociaţii) sunt valabile pe apele atribuite asociaţiilor. Cartoanele albastre (emise şi distribuite gratuit de cãtre ANPA, fãrã intermediari) sunt pentru apele neatribuite (Dunãre, Marea Neagrã şi alte câteva excepţii). SINGURUL ACT (!!!) care-ţi dă dreptul să pescuiești pe apele ţării e cartonul alb sau albastru, după caz.

O mizerie fără margini face ca un pescar să nu poată intra în posesia permisului de pescuit (cartonul alb!) decât după ce devine membru al unei asociaţii. În clipa în care devii membru primești un carnet de membru. Zeci de mii de pescari din ţara asta confundă carnetul de membru cu permisul de pescuit. Încă o dată, că e foarte important: permisul de pescuit e cartonul emis de ANPA (alb sau albastru), iar carnetul de membru e carnet de membru. Permisul ANPA îţi DĂ dreptul să pescuiești legal în România, iar carnetul de membru – NU (e doar dovada înrolării într-o asociaţie).

Câștigătorii anului 2018 sunt, în proporţie covârșitoare, Ajvps-urile (asociaţiile de vânători și pescari) din ţară. Ele au primit aproape toate apele. Ajvps-urile percep o taxă de jupân – mai mare sau mai mică, după tupeu (numitã elegant „cotizaţie anualã de membru”). Tu (pescarul) ai multe obligaţii și un singur drept, ele (asociaţiile) au doar drepturi. Am zis mai sus că ANPA „atribuie asociaţiilor resursele…”. Dacă ne uităm pe dexonline.ro (un site răutăcios) vedem asta: a atribui = 1. A da (ceva cuiva) ca un bun ce i se cuvine; 2. A se da drept proprietarul de drept a ceva; 3. A considera ceva ca proprietatea cuiva etc.

Simplu, să înţeleagă toată lumea – Ajvps-ul e stăpân pe resursa acvatică vie (peștele) și se comportă ca atare. Tu ești forţat să devii membru Ajvps, intri în posesia unui carnet de membru + permis de pescuit (carton alb) și ai obligaţia de a respecta „regulamentul asociaţiei”. Pe șleau – trebuie să plătești și s-o faci pe placul Ajvps-ului, adică la sediu sau prin virament (nu cumva să-i deranjezi plătind pe apă, Doamne ferește!).

Întrebarea de pe buzele multor pescari: sunt membru și am permis, pot pescui într-un alt judeţ? ANPA și-a bătut joc de noi, pescarii, și a lăsat treaba asta la latitudinea Ajvps-urilor. A pus lupul paznic la oi. AGVPS-ul, mama tuturor Ajvps-urilor din ţară, a dat ordin în împărăţie ca toată lumea să recunoască reciprocitatea. Deci DA, când ai carnet de membru și permis de pescuit (carton alb), poţi pescui și în fieful altui Ajvps fără taxe suplimentare. Sigur că hienele mârâie și, unele mai înfometate, chiar mușcă! Sigur că Ajpvs-iștii nu sunt fraieri să refuze un ban „cinstit” și ușor. Îţi vor cere taxe în plus. Se pune întrebarea: cine e prostul – ăla care cere sau ăla care dă? Sunt unii care deja și-au luat un teanc de permise și sunt membri în 5-6 Ajvps-uri!…Uraaa, tovarăși!

Am plătit anul ăsta, cu scârbă, o sută și ceva de lei unui Ajvps. Am pus carnetul de membru undeva, ca nu cumva să-l rup dintr-un exces de normalitate.

Trei lucruri sunt strigătoare la cer:

a) Obligativitatea asocierii – ANPA te forţează „legal” să devii membru într-o asociaţie ca să poţi obţine permisul de pescuit (mã refer la cartonul alb, cel albastru se obţine gratuit de la ANPA). Lucrul ăsta e neconstituţional, imoral și inacceptabil!

b) Atribuirea apelor cu dedicaţie – în așa fel au fost făcute cărţile încât Ajvps-urile din ţară să fie maxim avantajate. O instituţie a statului (ANPA) se zbate (la propriu!) să favorizeze niște privaţi (Ajvps-urile). Ăștia din urmă au primit toate apele fără nicio obligaţie. Din nou – cel puţin imoral și inacceptabil!

c) Noi, pescărimea, nu facem nimic în legătură cu asta.

Ce-ar trebui să facem?! Uite ce:

1. Să nu ne mai treacă prin cap faptul că 100-200 de lei sunt bani puţini, care merită aruncaţi. Nu sunt bani puţini și-ar trebui să ceri ceva în schimbul lor! (pază, ecologizări…de populări nu pomenesc pentru că mi-e frică să nu toarne careva tone de caras în apă și să-i spună populare!…)

2. Să ne informăm, să nu mai fim o masă de manevră. Să nu mai zicem: „dom’le, eu vreau să pescuiesc, nu vreau să mă cert cu nimeni, nu-mi bat capul, mai bine plătesc!”…

Când le-om face p-astea două, apele și pescuitul din România vor arăta altfel. Până atunci, NU.

P.S. 1 Curtea Constituţională a decis că Legea de modificare a OUG privind pescuitul și acvacultura e neconstituţională în ansamblul ei. Ce înseamnă asta? Înseamnă că se modifică schimbarea. 😊 Când și în ce fel…vă anunţ.

P.S. 2 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.