Dacă exiști pe feisbuc, nu se poate să nu-l fi văzut măcar o dată pe Nicu Gadjinski bot în bot cu vreun șalău. De obicei, mare. Numele îl trădează – e un gagiu care, pentru vârsta lui, știe destul de multe despre peștele ăla cu ochi și dinţi de pisică. E tare păcat că accentul moldovenesc se pierde în scris! Textul ar fi fost mult mai savuros. Sper doar să nu citească vreun șalău blogul și să-i afle toate secretele. Hai, vă las cu Nicu:

Pescuitul șalăului e, din punctul meu de vedere, cel mai atractiv stil de pescuit. Când ne gândim la pescuitul acestei specii avem nevoie de câteva lucruri pe care le voi enumera în continuare.

În primul rând contează gradul de implicare și timpul alocat pescuitului. Cunoașterea șalăului și înţelegerea modul său de hrănire nu sunt lucruri ușoare. Ori de câte ori văd un împătimit al genului mă bucur și îl apreciez enorm. Îmi place să port conversaţii despre trecut, prezent și moduri de abordare ale partidelor pentru că mereu mai ai de învăţat.

Mă pot considera norocos. Acum 13-14 ani când am pescuit prima dată la șalău, pescuiam într-o zonă cu mult pește și, datorită capturilor numeroase, mi-am ascuţit repede simţurile (foarte importante în acest pescuit). În zilele noastre acele locuri nu mai există din cauza scăderii nivelului apei și a balastierelor care pur si simplu au distrus albia râurilor. La momentul actual pescuitul este mult diferit, deoarece varietatea locurilor este semnificativ mai scăzută.

Revenind la subiect (pescuitul șalăului), tehnica cea mai productivă e cu siguranţă jigging-ul. În primul rând, această tehnică te ajută să cunoști rapid zona în care pescuiești. E ca o sondă cu ajutorul căreia putem descoperi orice obstacol de pe fundul apei.

De fiecare dată când pescuiesc pe un loc nou pun un jig mai greu decât ar fi necesar și fac 8-10 lanseuri pentru a-mi da seama cât de adâncă e apa și ce obstacole există pe substrat. Apoi, încerc să echilibrez totul (combinaţia gumă – jig) pentru a oferi nălucii o evoluţie cât mai naturală.

De obicei, în pescuitul șalăului folosesc jiguri de 2/0, 3/0, 4/0 pentru năluci de 6-11 cm. Aleg gramajul în funcţie de adancimea apei și curent. Jigging-ul ne oferă un numar nelimitat de posibilităţi în ceea ce privește abordarea peștelui, tehnicile de recuperare, diversitatea nălucilor și modul de abordare a structurilor.

Nu trebuie să aveţi temeri vis-a-vis de echilibrarea unui echipament de jigging! Totul ţine de alegerea unui echipament ușor, senzitiv și bine echilibrat. Din punctul meu de vedere, un combo pentru acest stil de pescuit ar trebui să arate așa: o lansetă de 2,4-2,7-m (ușoară…maxim 140 gr.), acţiune rapidă (!), o mulinetă de 2500-3000 (până în 230 gr.), un fir de 0,12-0,14 mm pentru pescuitul pe râu, iar pentru pescuitul pe lacuri sau baraje 0,08- 0,10 mm.

Folosirea fluorocarbonului este foarte importantă în pescuitul șalăului:

-reduce pierderile inutile de fir textil;

-are o rezistenţă sporită la abraziune;

-oferă nălucii mișcări mult mai naturale;

-vizibilitate redusă pentru pește.

De obicei folosesc fluorocarbon de 0,30 mm, iar lungimea înaintașului trebuie aleasă în funcţie de cât de abrupte sunt pragurile unde lansăm năluca. E foarte important ca nodul dintre firul textil și fluorocarbon să fie cât mai suplu. Altfel, nodul se blochează în prag, iar atacul va fi insesizabil.

Pe apă, lansez mereu paralel cu malul. Recuperez năluca alternând de la una până la 10-11 ture de manivelă. După ce ridic jigul de pe fundul apei, timpul ideal de plutire spre substrat este de 3-4 secunde. Atunci ansamblul jig-fir-nălucă e bine echilibrat și nu ne rămâne decât să așteptăm atacul șalăului.

Pe timp de noapte fac o recuperare mai mult între ape căci șalăul e mai activ decât ziua. Trebuie să fim atenţi la momentul în care ne oprim din recuperare, deoarece șalăul are obiceiul de a urmări năluca, atacând jigul aflat în cădere. Noaptea folosesc shad-uri cu cozi alungite, cu bătaie deasă, de intensitate medie.

Un alt aspect important constă în oprirea lansării în momentul în care năluca ia contact cu apa. Asta ne va ajuta să ţinem firul întins, evitând o „burtă” prea mare.

În pescuit, de multe ori mi se întâmplă să rămân fără coada nălucii din silicon. Explicaţia este una clară, din experienţa dobândită în timp: peștele se hrănește între ape. În situaţiile de genul ăsta, trebuie să folosim un jig mai ușor. Recuperarea nălucii se face între ape, prin mai multe ture de manivelă. Jigul ușor ajută întotdeauna în momentul atacului, oferind o absorbţie mult mai ușoară a momelii.

Înţeparea nălucii de silicon se poate face în cel puţin două moduri:

– să ieșim cu vârful cârligului la mijlocul nălucii de silicon (asta ne va oferi o mișcare mai amplă și mai lentă a cozii);

– să ieșim cu vârful cârligului în apropierea cozii (vom obţine o mișcare mai energică a cozii, dar de amplitudine mai mică).

În funcţie de anotimpul în care pescuiesc folosesc năluci mai mari sau mai mici. Când apa este rece dau cu năluci mai mari, iar când apa este caldă folosesc gume mai mici. Dacă nu am atacuri, schimb des nălucile. În pescuitul șalăului îmi place să folosesc gume cât mai naturale. Exemplarele mari mi-au venit doar pe acest gen de năluci.

Cred că e important să înţelegem că acest stil de pescuit e despre căutarea peștelui, implică multă deplasare și învăţarea locurilor preferate de șalăi. Când știm că avem șalăi în faţă nu ne rămâne decât să aplicăm tot ceea ce am învăţat în timp și să fim pregătiţi de atacurile lor. Și încă ceva: de fiecare dată când mergeţi la o partidă de pescuit, încercaţi să faceţi ceva nou, să vă definiţi propriul stil de pescuit la șalău.

Fir întins tuturor!

Text și fotografii: Nicu Gadjinski

P.S. Îţi place totpescuit.ro? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Chiar și în lumea asta digitalizată, natura își urmează cursul mai mult sau mai puţin firesc. Dispar specii și apar specii noi. O astfel de specie nou apărută (și din ce în ce mai prezentă în peisajul halieutic românesc) e pescarul de net.

Din experienţa mea, există două variante fundamental opuse. Prima variantă e pescarul de net neveninos. Trăiește peste tot în ţară și e relativ ușor de recunoscut. Nu are timp de pescuit – cam așa poate fi sintetizată toată treaba. Motivele sunt dintre cele mai diverse: job, familie, obligaţii etc.

Când se trage linie, pentru pescarul din el nu mai rămâne mare lucru. Își trăiește pasiunea cum poate: pe net, prin magazinele de profil și, foarte rar, pe apă. Nu e agresiv și nici veninos. De-aia e demn de compasiune. Îl pomenesc adesea în rugăciunile mele pescărești. Fie-i suferinţa ușoară!

Varianta cealaltă, asupra căreia aș vrea să insist, e pescarul de net veninos. Aria specifică de răspândire nu diferă de cea a variantei neveninoase. Temperamental însă, diferenţele sunt majore.

Pescarul de net veninos trăiește din scandaluri, pe care le iscă sau le aţâţă. Poţi să-l calci pe coadă și dacă levitezi. Să presupunem că ai prins un pește și l-ai pus pe net.

Dacă e unul mic, el sigur a prins unul mai mare. Dacă e unul mare, sigur e împins în faţă sau fotoshopat. Dacă ai prins doar unul, el sigur a prins mai mulţi. Dacă i-ai dat drumul, mai bine nu-i dădeai. Dacă l-ai fript, ești un sacoșar. Oricum ai face, nu e bine sau ar fi fost bine invers.

Varianta veninoasă a pescarului de net năpârlește (de mai multe ori) în sezonul rece (noiembrie-februarie). În perioada asta, cum se zice în popor, dă strechea în el. Un amestec de frustrare și testosteron neconsumat îi pârlește creierul și-așa destul de afumat.

După cum îl trădează numele, pescarul de net (veninos) pescuiește, de cele mai multe ori, pe net. Asta nu îl împiedică să fie tobă de carte. Știe tot. De la crap, la muscă, la răpitori – nimic nu-i scapă. Se pricepe la toate. Dacă totuși, prin absurd, nu se pricepe…se bagă și merge pe instinct.

Cu practica nu prea se omoară, dar se visează „influencer”. Pentru că știe atât de multe lucruri, e sfătos. Ar fi și păcat să nu fie așa, având în vedere vasta lui experienţă. Îi place să înceapă, dar mai ales să termine discuţia. Poveţele lui sunt nepreţuite.

Pe net, veninosul e agresiv, arţăgos. De multe ori își camuflează bărbăţia sub un pseudonim. Vezi, nici pseudonimul nu mai e ce-a fost. Și ne mirăm că nu mai avem pește…

Multe dintre problemele lui comportamentale se trag din SPN (Sindromul Pescarului Nepescuit) – am scris despre el aici . Apreciez că altele vin din stima de sine. Sunt unii care spun că o are mică. Eu nu vreau să mă hazardez. Cu stima omului nu te joci, mai ales azi când atâta lume face „dezvoltare personală”.

Grijă mare cu pescarul de net veninos, că azi-mâine e noiembrie!…Tu ai întâlnit vreunul?

P.S.1 Având în vedere faptul că acest articol a fost scris la cererea cititorilor, mi se pare normal ca eventualele înjurături să meargă tot pe adresa lor…:))

P.S. 2 Îţi place TotPescuit.ro? Atunci abonează-te AICI (în partea de jos a paginii).

Pescuitul nu mai e ce-a fost. Nu știu dacă asta e de bine sau de rău. Întâlnirea omului modern cu natura se face azi prin intermediari. Vânzători de plăcere. Stai cuminte la coada de intrare în incintă și-ţi iei bilet. Ești un client. Un pseudo-pescar în căutarea dozei de endorfine. Dacă te gândești mai bine, deja trăim vorbele răposatului…vizităm știuca (și nu numai) la muzeu.

Dacă mergi pe natural, dai peste alte hibe. Ești consumator de natură moartă. Fiecare pește prins e un mare bonus. Îţi vine să urli de fericire. Peștii de pe natural sunt greu de prins în primul rând pentru că sunt puţini. Apoi, sunt și păţiţi, că au trecut prin multe.

Contrar aparenţelor, nici pe privat nu-i tocmai ușor să prinzi un pește. Poate a mai fost prins. Poate ești al zecelea pe ziua de azi care încearcă să-l prindă. Poate dai și tu peste fenomenul, din ce în ce mai întâlnit, de maree de apă dulce. La Cluj, de exemplu, în cel mai ploios an din memoria mea postdecembristă, majoritatea lacurilor sunt jos…Un fenomen interesant! La iarnă se vor plânge că n-au apă.

În fiecare an îmi număr opţiunile rămase. Pe apele publice, e jale. Pe alea private am, în raza mea de trei judeţe, doar două-trei lacuri neplăsuite organizat. În rest, mai toate sunt sub un bocanc de hahaleră, produs al capitalismului de cumetrie. Am scris despre asta aici . E monopolul prostiei, nu alta!

Cred c-o să renunţ de tot la privat și mă întorc la public, cu toate riscurile pe care le implică. M-am cam săturat de gustul acru de colivie. Dar cel mai mult m-am săturat să încurajez și să finanţez (!) comportamentul patronilor de baltă (accentul cade pe „de baltă”!).

De fapt, n-am mare lucru de pierdut. Îmi ascut simţurile și răzbesc sau, în cel mai rău caz, mă las de pescuit. Ori suntem pescari, ori nu mai suntem.

P.S.1 Tu ce zici: e mai pescar ăla care prinde pe sălbatic, la privat…sau nu e nicio diferenţă? Ţie unde îţi place să pescuiești? Public sau privat?

P.S.2 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Azi ai pe Blog un fotoreportaj Live de la Referendumul șalăiesc sau Stuf Fest, cum vrei să-i spunem, cu update-uri pe tot parcursul zilei. Vizionare plăcută!

P.S.1 Îţi place blogul meu? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe site, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

P.S.2 Dacă nu erau șalăii așa de conștiincioși azi dimineaţă nu se valida Referendumul șalăiesc din lipsă de cvorum :)…Fire întinse tuturor!