Pescarul de net

Chiar și în lumea asta digitalizată, natura își urmează cursul mai mult sau mai puţin firesc. Dispar specii și apar specii noi. O astfel de specie nou apărută (și din ce în ce mai prezentă în peisajul halieutic românesc) e pescarul de net.

Din experienţa mea, există două variante fundamental opuse. Prima variantă e pescarul de net neveninos. Trăiește peste tot în ţară și e relativ ușor de recunoscut. Nu are timp de pescuit – cam așa poate fi sintetizată toată treaba. Motivele sunt dintre cele mai diverse: job, familie, obligaţii etc.

Când se trage linie, pentru pescarul din el nu mai rămâne mare lucru. Își trăiește pasiunea cum poate: pe net, prin magazinele de profil și, foarte rar, pe apă. Nu e agresiv și nici veninos. De-aia e demn de compasiune. Îl pomenesc adesea în rugăciunile mele pescărești. Fie-i suferinţa ușoară!

Varianta cealaltă, asupra căreia aș vrea să insist, e pescarul de net veninos. Aria specifică de răspândire nu diferă de cea a variantei neveninoase. Temperamental însă, diferenţele sunt majore.

Pescarul de net veninos trăiește din scandaluri, pe care le iscă sau le aţâţă. Poţi să-l calci pe coadă chiar dacă levitezi. Să presupunem că ai prins un pește și l-ai pus pe net. Dacă e unul mic, el sigur a prins unul mai mare. Dacă e unul mare, sigur e împins în faţă sau fotoshopat. Dacă ai prins doar unul, el sigur a prins mai mulţi. Dacă i-ai dat drumul, mai bine nu-i dădeai. Dacă l-ai fript, ești un sacoșar. Oricum ai face, nu e bine sau ar fi fost bine invers.

Varianta veninoasă a pescarului de net năpârlește (de mai multe ori) în sezonul rece (noiembrie-februarie). În perioada asta, cum se zice în popor, dă strechea în el. Un amestec de frustrare și testosteron neconsumat îi pârlește creierul și-așa destul de afumat.

După cum îl trădează numele, pescarul de net (veninos) pescuiește, de cele mai multe ori, pe net. Asta nu îl împiedică să fie tobă de carte. Știe tot. De la crap, la muscă, la răpitori – nimic nu-i scapă. Se pricepe la toate. Dacă totuși, prin absurd, nu se pricepe…se bagă și merge pe instinct.

Cu practica nu prea se omoară, dar se visează „influencer”. Pentru că știe atât de multe lucruri, e sfătos. Ar fi și păcat să nu fie așa, având în vedere vasta lui experienţă. Îi place să înceapă, dar mai ales să termine discuţia. Poveţele lui sunt nepreţuite.

Pe net, veninosul e agresiv, arţăgos. De multe ori își camuflează bărbăţia sub un pseudonim. Vezi, nici pseudonimul nu mai e ce-a fost! Și ne mirăm că nu mai avem pește…

Multe dintre problemele lui comportamentale se trag din SPN (Sindromul Pescarului Nepescuit) – am scris despre el aici . Apreciez că altele vin din stima de sine. Sunt unii care spun că o are mică. Eu nu vreau să mă hazardez. Cu stima omului nu te joci, mai ales azi când atâta lume face „dezvoltare personală”.

Grijă mare cu pescarul de net veninos, că azi-mâine e noiembrie!…Tu ai întâlnit vreunul?

P.S.2 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

P.S.2 Dat fiind faptul că acest articol a fost scris la cererea cititorilor, consider că e doar o chestiune de bun simţ ca eventualele înjurături să mergă tot pe adresa lor. 😊)))

Etichete:, , , , , ,

Trackback de pe site-ul dvs.

Comentarii (26)

  • Avatar

    Larry

    |

    Cât de adevărat grăiești 😂😂😂

    Reply

  • Avatar

    Eugen

    |

    Respect pentru tot ce faci și tot ce scrii. Iar mocofanii care se simt jigniți,ar face bine să se abțină.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Multumesc pentru apreciere.

      Reply

  • Avatar

    Marius

    |

    Din pacate, din ce in ce mai mult ma regasesc intr-un pescar de net. Macar sunt neveninos…
    Poate de aceea apreciez mult cele scrise de tine, gasesc aici „doza” minima necesara unui SPN pentru a nu exploda.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Iti spun sincer: si pentru asta am facut blogul! Ma bucur mult sa aud ca-ti iei „doza” de la mine. Te salut. Numai bine!

      Reply

  • Avatar

    ary

    |

    Inclin sa cred ca exista ambele genuri,ca prea le zici cu foc!
    Foarte fain scris articolul!O adevarata desfatare!Pe mine nu ma afecteaza(din fericire),niciuna din specii,pentru ca nu ma atrag discutiile contradictorii pe net cand e vb de pescuit si nici nu fac actiuni de mecenat.Pentru mine,pescuitul este doar un hoby,una din micile placeri care imi alimenteaza creierul cu energie si ii da putere sa ignore sau minimalizeze diverse „daune”provocate (si) de insi ca cei descrisi de tine.Se intalnesc peste tot,in toate domeniile(am lucrat ca artificier intr-o cariera de piatra 8 ani si m-am pomenit,candva,angrenat intr-o discutie cu unul de genul din povestea ta,care imi explica ca trotilul e mai puternic decat dinamita…(n.b.: dinamita are coeficient 1.3,adica 1gr dinamita are putere de dislocare cat 1.3gr trotil).Normal ca tipul era departe de subiect-de fapt paralel-dar o tinea pe a lui,basca,mai avea si tot felul de explicatii (aberante)cu care sprijinea aberatia.
    In urma cu multi ani,m-am inscris pe un site dedicat nalucilor handmade.Discutam cu oamenii,dornic sa invat sa imi construiesc singur voblerele.
    am reusit sa fac cateva si am postat poze cu cele mai reusite(aratau groaznic,ce-i drept).Mna…mi-am luat-o in chelie cu bonus,de la „maistori”….In schimb,am fost laudat de stiuci si bibani….De atunci nu ma mai intereseaza discutii de genul.
    Apropos….sambata trecuta(dupamasa),am fost pe Timis(zona Giroc),la clean .Am testat niste voblere.Am avut cateva atacuri faine si am prins 3 clenuti-cam de gradinita,dar au onorat voblerul!
    Mi-e dor de Mures.Cred ca sambata asta….

    M-am intins…scuze!Astept urmatorul articol!Creezi dependenta,am impresia…

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Am citit cu placere mesajul tau. Mi-a placut in mod special felul in care vorbesti despre pescuit si expresia „au onorat voblerul”. Foarte faina!
      Ma bucur sa aud ca esti conectat la blogul meu!

      Reply

  • Avatar

    Cristian

    |

    Genial

    Reply

  • Avatar

    Cristi

    |

    😂😂😂 Am unul la serviciu. Îți dă și locuri de pescuit cu google maps. Cu harta în față insista că râul Ialomița se varsă în râul Prahova(deși e invers). Îmi spunea și ce pește o să prind dar să respect exact indicațiile lui. El știe toate bălțile din zonă că a fost la fiecare și nu știu de unde vine cu tot felul de detalii, peobabil de pe net…😂😂😂

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Am ras bine! Multumesc! :)))

      Reply

  • Avatar

    Vasile

    |

    Mamă ce le zici cu realitate 😂

    Reply

  • Avatar

    Alexandru

    |

    Senzationale articolele !
    Imi plac enorm,abia le astept pe urmatoarele!
    Anonim Neveninos!

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Tare ma bucur sa aud asta! Te salut, Alexandru.

      Reply

  • Avatar

    Dorel

    |

    Multumesc Sorin ca datorita tie am realizat din ce categorie a pescarilor fac parte! 🙂 Din pacate timpul nu ne mai permite sa iesim atat cat ne dorim asa ca oameni ca tine ne mai alina dorul si ne fac zilele mai frumoase. Cat despre veninosi cu cat sunt ignorati mai mult cu atat ii doare mai tare. Toate cele bune si astept cu nerabdare urmatoarele articole

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Ma bucur ca fac un bine. Te salut si-ti multumesc pentru mesaj.

      Reply

  • Avatar

    Cristina

    |

    Eheee…as avea multe de spus, dar nu ma lasa manichiura:)) pe scurt,articolul asta mi-a placut;) in general, stii cum e…pescarii se vad pe malul…Dunarii, Muresului, Timisului,Argesului, de-astea…curgatoare…adica, ce mai, pe mal, si atat

    Reply

  • Avatar

    Sorin

    |

    Super …Bv Sorine…dar ai omis categoria de profi (anglerii) 😁😁😁 …super articolele

    Reply

  • Avatar

    Valy

    |

    Salutare, Sorin, si voua celor care comentati pe aici.
    Citesc cu placere mesajele tale si am impresia ca le spui de parca eu as face-o.
    Am intalnit multii veninosi, care m-au lasat rece, insa m-au enervat putin acei veninosi activi, care se cred mai pescari doar prin simplu fapt ca ei pescuiesc pe salbatic, aceasta categorie este si mai sfatoasa si mai veninoasa pentru ca iti pot spune concret cum si in ce fel desi le intra cand si cand un peste, si nu prea vad de unde atata experienta, incheind cu binecunoscutele replici; mergi pe lac sa prinzi porci?
    Bineinteles ca si eu sunt adeptul pescuitului de rau, dar nu am nici o problema cu pescuitul pe lacuri, am momente cand nu am chef sa ma joc cu betele pentru ca imi modifica curentii pozitia plumbilor, atunci merg pe lac, chiar daca nu prind, eu sunt la pescuit nu la prins, energia cu care ma incarc e la fel.
    Am scris cam mult, o fac rar pe pagina ta dar imi cer scuze daca am exagerat, fire intinse tuturor inclusiv veninosilor… Bineinteles, firele de la tastatura mous si altele care duc in unitatea calculatorului 😂🎣

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Mersi pentru mesaj. Interesant!

      Reply

  • Avatar

    mircea

    |

    Bravo omule!….le -ai zis cum nu se putea mai bine!

    Reply

Lasă un comentariu