În pescuitul estival există, mai mult decât în cazul altor anotimpuri, momente (ore de maximă activitate). De regulă, momentele astea sunt în prima și ultima parte a zilei. Excepţii există, că doar pescuitul nu e știinţă exactă, dar sunt puţine. Sigur că noaptea e cea mai bună, dar mie noptea îmi place să dorm! M-am domnit, rar îmi încalc principiul ăsta! ?

Vara (și nu numai), când caut peștele (fie el pașnic sau răpitor) îmi place să am o noimă, așa că mă folosesc de structuri. Zic „structuri” într-un sens foarte larg, neconvenţional. Orice zonă ce ţine pește (constant sau pentru o perioadă de timp) poate fi numită, generic, structură.

Dacă nu știi de unde să începi, prima structură e întotdeauna malul. Dimineaţa, seara și noaptea peștii sunt invariabil atrași de maluri. Când diseci un mal, eu cred că trebuie să cauţi lucruri ieșite din comun: diferenţe de nivel (treceri de la mal normal, la mal înalt), diferenţe de sol (treceri de la pietriș, la lut; de la nisip, la piatră etc.), sinuozităţi, peninsule etc. Toate zonele astea mai speciale, de tranziţie, atrag peștele.

Pe doi sunt structurile clasice: agăţături, praguri, platouri subacvatice, insule subacvatice etc. Astea sunt zonele care ţin pește indiferent de anotimp. Pe timpul zilei, vara, o astfel de structură e câștigătoare mai ales dacă e situată pe apă medie sau mică.

În acalmia de amiază se întâmplă să ai surprize și să găsești somnii (de exemplu) lâncezind pe gropi în așteptarea serii, dar regula rămâne aia zisă mai sus.

Pe trei sunt pseudo-structurile, dacă pot să le zic așa. Sunt lucruri, mai mult sau mai puţin vremelnice, care atrag peștele: un anafor (care la un anumit nivel al râului poate fi bun, iar la altul, mediocru), un mal umbros (peștii stau în umbră, iar unii – răpitorii – chiar folosesc limita umbră/soare pentru a vâna) ori vegetaţia submersă și/sau emersă. Peștii iubesc vegetaţia – spre disperarea pescarilor: „de ce nu curăţă dom’le lacu’?!?”…În labirintul ăla nesfârșit, solzoșii găsesc de toate – hrană, siguranţă, camuflaj etc. Trebuie să învăţăm să pescuim în vegetaţie, n-avem ce face…Vezi că nu orice vegetaţie e bună. Fiecare specie de pește are un soi de „iarbă” preferat. Vara, vegetaţia subacvatică și stuful sunt pline de pește.

Pe râu, reţeta văratică sună cam așa: adâncime medie sau mică și curent de apă (!). Am un mare defect, pe care încerc să-l corectez an de an: îmi place să pescuiesc pe apă adâncă. În lunile de vară, genul ăsta de pescuit e rareori ce trebuie. Mult mai eficient e pescuitul pe apă medie/mică și bine oxigenată.

Cu toţii auzim că s-a prins pește pe lacul cutare, în incinta aia exclusivistă sau pe râul X. Toate la câteva sute de kilometri distanţă de tine…Ești de multe ori tentat să crezi că la alţii e mai bine, curge lapte și miere. Eu spun că mai bine ajungi să cunoști așa cum trebuie (în detaliu!) peștii și apa ta de acasă, chiar braconată și abuzată cum e. Crede-mă, așa vei prinde mai mult decât la pomul lăudat.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

În conștiinţa populară a intrat ireversibil „pescăreasca”, minciuna undiţarului. E un dat. Că sunt exagerări nevinovate sau de-a dreptul născociri, lumea ne zice, la grămadă – mincinoși. În pescuit se-ntâmplă uneori lucruri greu de cuprins cu mintea…Uite trei întâmplări întru totul ADEVĂRATE trăite de mine sau de apropiaţii mei:

1. Am plecat într-o toamnă la pescuit de șalău pe Dunăre – patru prieteni cu două bărci. Eram ancoraţi spre mijlocul fluviului, în dreptul localităţii Berzasca. Știi sentimentul ăla pe care îl ai atunci când ești înconjurat de atâta amar de apă? E un amestec de trăiri: te simţi incredibil de mic, dar în același timp simţi că totul e posibil, că-n orice clipă îţi poate trage monstrul vieţii tale. Eee, pe partea asta cu totu-i posibil vreau să marșez…Cum v-am zis, eram împărţiţi în două bărci – eu cu Adi și Mircea cu Ovidiu. Sub noi, era un loc fain de șalău – apă de 8 metri și pădure scufundată cât vezi cu ochii.

La un moment dat, Mircea și Ovidiu decid să schimbe locul. Începe Ovidiu să dezancoreze, trage toată funia în barcă și, când să salte ancora, surpriză…dă nas în nas cu un șalău (VIU)! Surprins și niţel speriat, lasă ancora înapoi în apă. O ridică din nou…șalăul tot acolo! Îl ia la bord cu tot cu ancoră. Explicaţia: localnicii caută șalăul pescuind „la montură” (un fel de montură Carolina cu pește la capăt, în loc de momeală artificială). Cel mai probabil, un astfel de pescar a rupt firul în pădurea subacvatică, un șalău a înghiţit peștișorul, iar Ovidiu al meu a agăţat montura cu ancora (aproape de mijlocul Dunării!). Calculaţi voi ce șanse erau ca toate astea să se întâmple!…

2. Pescuiam într-o vară la răpitor, pe lac. Mergea foarte prost și ajunsesem să apelez la toate trucurile din dotare. Dădeam cu jig, în stilul „târâș”, cu foarte mici zvâcniri din lansetă. Pe un astfel de lanseu, situat la limita răbdării, am un atac (mult spus!). A fost mai mult o oprire, fină ca o părere. În fracţiunea aia de secundă am gândit – „șalău viclean de caniculă…bucată mare!!”. Contrez! Aduc la mal, cu mici devieri stânga-dreapta, un biban mai mare ca palma…MORT! Era înţepat în vârful botului! Aveam martori și să vezi ce mișto-uri pescărești au urmat: „Băi, ce bine le-o prezinţi…dau în ea și morţi!!”….

3. Nașul meu pescuia la păstrăv, pe un râu de munte. Se întâmpla săptămâna trecută. Ajuns pe o zonă groaznică (maluri abrupte, vegetaţie deasă, apă adâncă etc.) își forţează norocul și înaintează. Alea sunt locurile în care se-ascund pistruiaţii ăia mari…atâţia câţi mai sunt. De dup-un bolovan imens ţâșnește un păstrăv de peste 40 de centimetri, înghite voblerul și-ncepe o luptă nebună cu schimbări de direcţie, rostogoliri mai ceva ca reptilele africane și sărituri în aer.

Ultima săritură, demnă de un baschetbalist profesionist, întrece orice măsură. Păstrăvul ajunge într-un copac (!), ce-i drept, aplecat spre apă. Atârnă câteva secunde bune în fir – jumătate în apă, jumătate în aer. Face ultimele manevre de circar și scapă.

Astea au fost trei întâmplări incredibile (dar ADEVĂRATE 100%!) trăite de mine sau de-ai mei. Să scap toţi peștii mari dacă vă mint! ? Tu ce lucruri greu de crezut ai trăit pe malul apei?

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

În fiecare an, cu 15 zile mai devreme decât în restul ţării, se deschide pescuitul pe Dunăre (zona de frontieră). Sătul de prohibiţie generalizată, m-am dus la pescuit. De obicei, la deschidere, se cam prinde pește. Anul ăsta a fost puţin mai special – s-a prins, dar nu au prins chiar toţi. În general, lumea s-a cam plâns.

Specială a fost și vremea, cu temperaturi de peste 30 de grade în miezul zilei. Pe canicula asta timpurie, ne-am prăjit ca mielul la proţap, pe toate părţile. Am pescuit cu Zoran, pe zona Calinovăţ – Divici – Belobreșca. E om fain, obsedat de pescuitul la somn. Cred că și noaptea sforăie pe ritmuri de clonc.

Încă din prima zi, s-a conturat un tipar. Șalăii mei erau activi dimineaţa și seara. Somnii lui Zoran răspundeau și-n timpul zilei, așa că am făcut un melanj. Dimineaţa și seara am tras de el să mergem la șalău, el a tras de mine să mergem la somn și nimeni nu a tras de noi să mergem la gulașul lui Vendi și la bere. Am mers de bunăvoie. ?

Au fost câteva lucruri importante în ceea ce privește pescuitul șalăului. În primul rând, era important să pescuiești doar în momentele alea din zi pe care le-am menţionat mai devreme. Atunci trăsăturile erau clare, iar șalăii ceva mai grupaţi. Dacă pescuiești toată ziua, „în gol”, obosești și nu mai poţi profita cum trebuie de orele cu maximă activitate.

În al doilea rând, apa e caldă. Nu e nevoie de un gramaj ales perfect. Din contră, acum e mai bun un jig ușor supradimensionat ce-ţi permite un pescuit mai agresiv, provocator. A funcţionat foarte bine și „perversa de Clisură” (despre care ţi-am povestit în articolul ăsta) – un pescuit în derivă controlată, cu lanseuri în amonte, ca la păstrăv. E genul de pescuit ce nu dă timp peștelui să analizeze năluca și stârnește atacuri violente.

N-am găsit bancuri mari de pește și nici nu mă așteptam să găsesc. Am avut, în schimb, 4-5 trăsături pe o ancorare bună și-am prins câţiva pești. E luna Mai și, ca să-i găsești în perioada asta, trebuie să-i cauţi bine. Nu trebuie să stai mai mult de 10 minute pe loc dacă n-ai trăsătură. Când pescuiești corect ai atac la primele lanseuri, mai ales dacă sunt doi pescari în barcă. Vezi că șalăii se mișcă seara dinspre larg spre mal, iar dimineaţa invers (dinspre mal spre larg). Mută-te odată cu ei, nu-i intercepta doar într-un punct. Năluca potrivită, în cazul nostru, avea 8-9 cm și era bicoloră – obligatoriu cu portocaliu (nu orice fel de portocaliu, unul viu, strident!).

Somnii au fost sfioși zilele astea. Am văzut la faţă câţiva mustăcioși, dar nu mari. Peștii se ridicau la bătăile cloncului, dar nu erau agresivi și nu atacau cum trebuie, mai ales exemplarele capitale. Pe alea, nu reușeai să le ridici mai mult de un metru de pe fund. Au funcţionat monturile simple, fără brizbrizuri, jucate foarte fin. Practic, în momentul în care somnul se ridica, trebuia să-i plasezi montura la bot, eventual să o ridici ușor, fără mișcări sacadate. Orice joc în plus îl speria. Ca momeală, am folosit râme, scoici și lipitori.

Ce mi-a plăcut în zonă: Dunărea cu varietatea ei (platouri, gropi, insule, bălţi, pădure scufundată, barjă scufundată etc.), ospitalitatea lui Zoran și pescuitul foarte tehnic.

Ce nu mi-a plăcut în zonă: o parte din drumul Reșiţa – Divici (sub orice critică!) și presiunea imensă pusă de pescuitul comercial. La 5 dimineaţa sau la 9 seara, oriunde mergi e plin de plase, kilometri de plase! Mai mulţi decât ăia de autostradă.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Am vorbit acum ceva vreme despre Principii șalăiești, într-un articol pe care-l găsești aici . Azi continuăm discuţia, cu alte câteva principii.

De multe ori m-am încăpăţânat să prind șalăi în luna mai. E un pescuit de uzură. E poate cel mai greu moment din an pentru pescarul de șalău. Motive sunt destule.

În primul rând, șalăului nu-i place agitaţia. Când vin crapii și carașii în mal e zarvă mare. Stuful prinde viaţă, apa se tulbură, iar pescuitul șalăului devine foarte dificil. Există și-o excepţie de la regula asta pesimistă: dacă prinzi un cârd de obleţi, babușcă sau alt soi de talie mică la depus – e altă mâncare de pește! Acolo vei găsi și prădătorul. E un principiu șalăiesc.

În prima lună după reproducere, șalăii nu sunt grupaţi cum trebuie. Patrulează mult. Te miri pe unde-i poţi găsi. Când nu sunt grupaţi, n-ai concurenţă între indivizi și-atunci ești la cheremul lor. Va fi greu, dacă și tu ești încăpăţânat…În plus, în perioada asta, e puzderie de albitură prin apele noastre. E pește de toate dimensiunile și pentru toate gusturile. Doar cine nu vrea, nu mănâncă.

Că veni vorba de gusturi, șalăul e un pește selectiv. Nu mănâncă oricum și oricând, dar mai ales nu mănâncă orice! În esenţă, când spun că nu mănâncă oricum și oricând, spun că evită agitaţia din timpul zilei. Vânează noaptea. Dacă vrei să le vezi ochii de pisică, atunci trebuie să-i cauţi. De multe ori mi-e greu s-o fac. Ţin prea mult la somnul meu – am îmbătrânit prematur. Am principii.?

Am zis apoi că nu mănâncă orice. Din punctul ăsta de vedere există o ciclicitate. Dacă-l vei studia îndeajuns vei vedea că, an de an, are perioade în care ţintește (aproape exclusiv) o anumită specie de pește.

În funcţie de locul în care pescuiești, peștele ăla căutat poate fi ghiborţ, guvid, oblete, babușcă etc. Pe parcursul unui sezon, vor fi mai multe astfel de perioade, cu pește-ţintă diferit. Ca să ai rezultate bune, trebuie să anticipezi, să știi mereu în ce zodie sunt șalăii tăi, pe cine urmăresc.

Când știi răspunsul, folosește-l în pescuit. Dacă dai la pește, pune-i în cârlig peștele care trebuie. Dacă dai la năluci, dă-i ceva de dimensiunea potrivită. Mult mai important e cum recuperezi năluca (principiu șalăiesc!). Vezi că obletele înoată într-un fel, iar ghiborţul într-altul. Recuperare lină / liniară? Zvâcniri cu pauze bine delimitate?…Gândește-te la asta! Sunt detalii care fac diferenţa.

Dacă am pomenit detaliile, să vorbim puţin și despre culori. Nu cred în culori minune. În pescuitul șalăului, cred tot în detalii. Cred în contrastul spate – burtă (spate închis la culoare – burtă de culoare deschisă); cred că uneori (!) e musai să ai puţin glitter; cred în culoarea aia care imită perfect peștele-pradă al momentului; cred într-o tentă de albăstrui pe spate dacă dau pe Dunăre ( ai văzut câţi dintre peștii dunăreni au o nuanţă de albăstrui pe spate?); cred în portocaliul ăla care trebuie (ușor agresiv) și, ca să închei en fanfare , cred în galben fluo.

Astea sunt câteva principii după care mă ghidez în pescuitul șalăului. Tu ce principii ai?

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Românul are vorbe pentru orice. Una mai demodată zice că „reclama e sufletul comerţului”. Pentru unii, reclamele sunt un rău necesar. Pentru alţii – doar manipulare. Unii le suportă, alţii sunt alergici. Mie îmi plac. Cu condiţia să fie bine făcute!

Un paradox al pescuitului românesc e că nu prea mai avem pești. Avem, în schimb, o industrie în spatele pescuitului mult peste pescuitul în sine. În industria asta, toată lumea se plânge de sărăcie mare, lucie. Zice-se că nu sunt bani, că vânzările sunt mici…dar pe praful ăsta sugerat și aproape unanim acceptat, în piaţa pescuitului din România se învârt anual câteva zeci (bune!) de milioane de euro. Vorbim despre cifre albe, declarate, fiscalizate.

Eu cred că românul s-a născut pescar. Avem pescari senzaţionali în România. Şi ieftini. Când devii imaginea unui brand pe-un vobler, o nadă și-o măslină – ești ieftin. Dacă faci treaba asta, ai intrat cu cizmele în apă și-ai stricat locul de pescuit. Pentru tine și pentru ăia ce vin după tine. Vei fi tratat ieftin și e normal să fie așa. Ca firmă, când plătești puţin – să aștepţi puţin. Și ăsta e un lucru normal.

Eu unul, aș vrea să văd relaţii serioase, de lungă durată, între o firmă și un pescar bun. Când îmi spune un pescar că lanseta cutare e cea mai bună de pe mapamond, îl cred sau nu, dar poate încă-l mai respect. Când același pescar îmi spune peste ceva vreme că s-a sucit și că lanseta concurenţei (acum noul sponsor) e cea mai bună, e de prost gust. Cu toţii pescuim din barcă, dar sunt unii care au schimbat deja vreo trei sau patru bărci (!). Doar în ochii mei arată urât treaba asta?!

Văd tot mai mulţi angleri (pescari), pro-angleri (pescari profesioniști), pescari sponsorizaţi, blogări – și mă bucur. Sincer! Îmi place să văd că pescuitul crește. Pentru mine, reclama e ca un scurt metraj. Fă-o să-mi placă! Fă-o în așa fel încât să m-aleg cu ceva chiar dacă știu că produsul ăla împins în faţă nu e pentru mine.

Dă-mi un text bun, gândit și scris corect (!). Dă-mi o glumă bună. Dă-mi niște poze frumoase. Dă-mi puţină creativitate. Dă-mi ceva!…Nu-mi pune în faţă de fiecare dată același text de lemn și-o poză previzibilă! Orice lucru de pe lumea asta poate fi făcut bine sau prost. Chiar și un cui poate fi bătut bine sau prost. De-aia am un respect deosebit pentru ăia care fac un lucru bine. Orice lucru.

Aș vrea să văd pe cineva care păstrează un dram de obiectivitate. Aș vrea să văd pe cineva care îmi spune ce i-a plăcut și ce NU i-a plăcut când a testat un produs. Fără să mi-l ridice în slăvi, fără să-mi spună că n-are rost să merg la pescuit dacă n-am nada / boiliesul / voblerul cutare etc. Poate c-ar fi o abordare interesantă în peisajul pescuitului românesc.

Nu știu dacă pescărimea din România merită mai mult decât primește azi, dar pescuitul în sine cu siguranţă merită mai mult. Tu ce crezi despre reclamele din pescuitul românesc?

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.