Postări etichetate ‘stiuca’

Atacul spune multe

Văd încă mulţi pescari pe malurile apelor ce pescuiesc la întâmplare. Nu sondează apa, nu caută peștele, nu sunt atenţi la semnalele pe care peștii le dau (direct sau indirect). Mintea lor staţionează. A nu se confunda cu pescuitul staţionar! Indiferent de stilul pe care îl practici, la nivel mental trebuie să fii dinamic. Fiecare atac pe care îl ai spune ceva.

În funcţie de factorul declanșator, atacul poate fi unul determinat de hrănire, teritorialitate, concurenţă, curiozitate și neofobie. Plus combinaţii ale lor.

Atacul de hrănire e hotărât. Peștele știe exact ce are de gând și, dacă nu te simte la celălalt capăt al firului, s-ar putea să ţină năluca între fălci mai mult decât te-ai fi putut aștepta. Sunt unele situaţii în care poţi să-i dai și fir…Din poziţia asta nu ai voie să ratezi.

Atacul de teritorialitate se împarte în două. Una e teritorialitatea din perioada de reproducere și alta e teritorialitatea de zi cu zi. Atacul din perioada de reproducere (vorbim despre șalău, somn, snakehead și cocoș de munte 😊) e mai scurt decât cel de hrănire, dar e brutal.

E ăla care te face să te întrebi ce te-a lovit (?). Și dacă vrei să crezi că ţi s-a părut, nu te lasă ţiuitul inelelor de pe lansetă…E periculos pentru matisaj și pentru cardiaci. Nu mai este mult și vom avea parte de el. Pe cât e de agresiv, pe atât trece de repede. Dacă nu ești atent, e ușor să ratezi.

Teritorialitatea de zi cu zi e bună pentru pescar. Și peștii sunt ca oamenii. Mai mult sau mai puţin temperamentali. Mie îmi plac ăia colerici și mă feresc cât pot de melancolici. Partea proastă e că iarna mai toţi solzoșii sunt melancolici.

Teritorialitatea unui pește crește direct proporţional cu dimensiunea. Aţi dat vreodată peste un banc de șalăi de șase kilograme? Dacă da…UNDE?!? 😊 Nivelul ăsta diferit de agresivitate naturală se traduce prin atacuri de toate felurile. De la alea fine ca o părere până la cele care te-au făcut să te apuci de pescuit la răpitori.

Concurenţa e cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla în pescuit! Apare atunci când mai mulţi pești vor să mănânce același lucru. Cu cât sunt mai mulţi solzoși interesaţi de năluca ta, cu atât mai bine. Ca pescar trebuie să fii mereu în căutarea concurenţei. Când ai atac/atacuri la primele lanseuri sunt șanse mari s-o fi găsit, dar nu uita că trebuie întreţinută! Atacul specific vine repede și e clar, hotărât.

Curiozitatea și neofobia gâdilă cam aceeași receptori de pește răpitor. Asta îl face să fie vulnerabil la cele mai diverse (uneori stupide) stiluri de recuperare și năluci. Condiţia necesară și suficientă pentru a avea parte de un astfel de atac e să le arăţi ceva nou / diferit / nemaivăzut. Atacul ăsta e foarte clar și surprinzător pentru ambele părţi. Lui (peștelui) nu-i vine să creadă ce-a văzut, iar ţie nu-ţi vine să crezi că „ţi-a dat” (tras). Mai multe pe subiectul ăsta poţi citi AICI.

Dacă un atac spune multe, două atacuri spun totul. Când ai reușit să provoci două trăsături nimic nu mai e o întâmplare. Nu mai ești pe drumul cel bun. Ești călare pe el. Pune-ţi mintea la contribuţie și descoperă tiparul comportamental din ziua respectivă. Ai primit două indicii esenţiale.

În articolul ăsta n-am vrut să te iau de sus, nici să te mustru, nici să te judec. Am vrut doar să te pun pe gânduri. Să te fac să gândești pescuitul. Dacă nu-l gândeai deja.

Dacă îţi place totpescuit.ro și vrei să afli primul noutăţile de pe site te poţi abona AICI (în partea de jos a paginii)

Eu pescuiesc extrem

Afară e minus, dar nu destul încât să poţi ieși la copcă. Numai în piele de pescar să nu fii. Dacă nu știi ce simte un leu în cușcă, înseamnă că n-ai cunoscut un pescar pedepsit de frig la repaus. Chiar dacă e una atipică, tot iarnă se cheamă.

Toate studiile serioase de specialitate arată că la jumătatea lunii ianuarie nivelul de testosteron pescăresc ajunge la cota normală de iarnă. 😊 Pe net și nu numai, trăim vremuri interesante.

Pe acalmia asta pescărească mi-am dat seama de un lucru: eu pescuiesc extrem! Să vă explic de ce…

Numai Dumnezeu știe cum de nu m-am lăsat de pescuit. Mă încăpăţânez an de an să îmi trăiesc pasiunea chiar și atunci când frizez ridicolul.

Eu pescuiesc extrem pentru că-n fiecare an îmi număr apele rămase. Acolo nu – că a secat, acolo nu – că au trecut electricienii, acolo nu – că s-a plăsuit cu patos anul ăsta…Am ape care suferă și multe ape dragi pe care le-am pierdut pe drum. Extrem!

An de an îmi moare căte-un lac. Minim unul. Abia a început 2018 și deja l-am pierdut pe primul. S-ar putea să nu fiu singurul pescar îndoliat. Nu că ar conta, dar al meu a pierit în judeţul Sibiu. Îi zice Săcel. Al tău unde a murit?

Eu pescuiesc extrem pentru că am partide în care pescuiesc pentru o singură trăsătură. Aș fi absurd să cer mai mult când știu câţi pești au mai rămas în multe locuri. Îi știu pe nume. Pe toţi. Extrem!

Eu pescuiesc extrem pentru că trebuie să fiu mereu primul pe loc. E ca la păstrăv. Primul ia totul. Cu atât mai mult astăzi, când totul e puţin. Extrem!

Eu pescuiesc extrem pentru că pescuiesc din ce în ce mai mult virtual. Nu sunt melancolic din fire, dar caut uneori pescuitul ăla de la începuturi. Ăla care m-a făcut pescar. Și nu-l mai găsesc decât în amintiri. În amintirile mele cu miros de pește. Extrem!

Eu pescuiesc extrem pentru că ajung în zone din ce în ce mai sălbatice. Escaladez pereţi verticali și mă strecor prin boscheţi. Îmi descopăr valenţe nebănuite. Toate pentru ultimul pește. Extrem!

Eu pescuiesc extrem pentru că merg prea departe. La început, când se putea, pescuiam aproape de casă. Apoi la 50-60 de kilometri. Azi pescuiesc și la 150 de kilometri de casă. O fac de nevoie. Pierd patru ore pe drum. Extrem!

Eu pescuiesc extrem pentru că întotdeauna cumpăr mult atunci când pescuiesc puţin. Și prost. Am ajuns să am cele mai bune scule de pescuit din viaţă pe când s-au terminat peștii. Poftim pescuit extrem!

Nu vreau să dau la pește spadă sau la ton. Nu vreau să văd tarponii de mangrove. M-am săturat să pescuiesc extrem. Vreau să o fac normal. Să văd cum e.

Ceva mă face să cred că nu doar eu pescuiesc extrem în ţară. Vina noastră e că suntem români și că trăim un pescuit de subzistenţă. De azi pe mâine.

Voi pescuiţi extrem?

PS Nu luaţi în considerare zâmbetul din poze. E de complezenţă. Am avut o singură trăsătură. 😊

Dacă îţi place totpescuit.ro și vrei să afli primul noutăţile de pe site te poţi abona Aici (în partea de jos a paginii)

Cum dau pescarii Like

Poate îţi bei cafeaua de dimineaţă, poate ești plictisit la muncă sau poate doar te plimbi pe net. Poate că tocmai ai primit sau ai dat un like.

După mine, like-ul ăsta e simplu și complicat deopotrivă. Îl iubești și îl urăști în devălmășie. Eu de când am cunoscut like-ul nu mai dorm bine noaptea. Mă tot gândesc ce sinapse trebuie să se-aprindă în mintea unui pescar pentru ca like-ul să existe sau nu. Uite cum văd eu like-urile pescărești.

În funcţie de zona geografică din care provine, like-ul se dă și se primește diferit. Mai greu, mai ușor, mai cu regrete, mai cu accent sau fără…În fine, oricum îl dai, tot la Mioriţa ajungi. Doar suntem pescari mioritici.

O să-ncep cu pescarul ardelean. Mușchii feţei schiţează o grimasă. Mâna e încleștată pe mouse. Aproape că transpiră…să-l dea, să nu-l dea?! Like-ul ardelenesc trebuie preţuit, molcom cumpănit și meritat.

Poate că nu știţi că în Ardeal like-urile se dau pe cartelă…Ca pescar, le primești lunea dimineaţa și trebuie să te ţină toată săptamâna. Nu-ţi permiţi să le irosești. Doar le dai de la tine, nu?!? Cine trece de treizeci de like-uri pe un grup ardelenesc de pescari ori e admin-ul grupului, ori e din familie numeroasă, ori vinde ţuică de prune la juma’ de preţ.

Cum să nu-l preţuiesc mai mult decât pe-un like obișnuit, când știu cât de complex e like-ul ardelenesc?! Știu, sunt subiectiv…dar nu mă pot abţine. Sunt de-ai mei. 😊

Pescarul moldovean, așa lovit de plasă cum e, dacă are un like îl rupe în două și-ţi dă și ţie jumătate. E sufletist. Îl dă cu dragă inimă și-mi place să cred că mai și citește oleacă. Doar nu degeaba e consătean cu atâţia clasici literaţi. Dacă ai norocul să dai peste o pescăriţă moldoveancă e și mai și! Intervine instinctul matern și te umple de like-uri. Îţi dă cât nu poţi duce. (Parcă ar ști că sunt pe jumătate moldovean. 😊)

Pescarul muntean e atent la tot ce mișcă în domeniu. E iute la like, dar îl dă în cunoștinţă de cauză. Să dăm șalăului ce-i al șalăului. Nu degeaba jigul s-a născut acolo. Fratele muntean nu stă la discuţii când vine vorba de like-uri. Discută cu tine după ce ţi-l dă, că e slobod la gură și miștocar de felul lui. Mulţi pescari, multe like-uri. E loc pe gârlă pentru toată lumea. Baboi să fie.

Fac abstracţie de regiunea geografică doar când vorbesc despre EL – primul like. Primul like e cel mai greu de dat. Și de primit. Dar e singurul pe care te poţi baza cu-adevărat. Cine l-a dat a făcut-o cu intenţie și fără regrete.

Nu și fără frică…Mie unul când dau un prim like mi-e frică. Mi-e frică să nu rămână singur! Nu e nimic mai trist pe lume decât un like rămas singur…Nu o dată mi s-a întâmplat să trec și eu pe lângă un astfel de like. Se văita, se cerea înapoi…mi se rupea sufletul să-l văd așa! Dar n-am avut ce-i face. L-am lăsat să-și trăiască destinul. După tată sunt ardelean. 😊

Like-ul pescăresc e trofeul absurd al zilelor noastre. Trataţi-l ca atare. Mie îmi plac trofeele cu solzi.

Dacă îţi place totpescuit.ro și vrei să afli primul noutăţile de pe site te poţi abona Aici (în partea de jos a paginii)

Cum să pescuiești diferit

Când îi aud pe străini că au de a face cu pești educaţi îmi vine să fac o nefăcută și să-mi rup lansetele. Ai noștri ce sunt atunci?!? La noi e pe viaţă și pe moarte. Vorba hip-hopperilor mioritici BUG Mafia: „ai murit, ești mort!”😊. Ce poate fi mai motivant decât asta ca să-i pui cu burţile solzoase pe carte? Să nu cumva să credeţi că peștii care nu sunt prinși nu învaţă. Învaţă din greșelile congenerilor, învaţă din plăsuirile draconice la ceas de seară și învaţă din zecile sau sutele de monturi pe care le văd zilnic.

Hai să vă spun o poveste ca să vedeţi cât de deștepţi sunt peștii noștri în cuget și simţiri…Lucram în sturionicultură și într-o zi îmi zice prietenul Alexandru Moșu (de care v-am mai povestit și cu altă ocazie): „hai să-ţi arăt ceva interesant!”. Mă duc.

Era momentul să hrănim peștii cu furaj granulat, iar Moșu lipsise de la fermă vreo 2-3 săptămâni. Îmi zice: „dă-le o mână de furaj”. Le-am dat. Peștii s-au năpustit ca hienele pe-o masă gratuită. „Acum fii atent ce se întâmplă când le dau eu” – îmi spune și le aruncă aceeași mână de furaj. Stupoare! În afara câtorva fraieri (pe care natura cu siguranţă i-ar fi eliminat), nisetrii mei nu se prea înghesuie spre hrana oferită de Moșu. Cât de tare e asta?!?

Moșu îmi spune tacticos, neimpresionat, că peștii au recunoscut mâna care îi hrănește zilnic și că putem repeta experimentul de câte ori vreau. Cât să fi ţinut furajul în mână?…Poate două secunde fiecare. A fost destul pentru nisetri.

Ţineţi cont de faptul că vorbim despre niște pești născuţi și crescuţi în captivitate, netrecuţi prin filtrul vitreg al naturii. Nu vreau să vă sperii, dar adăugaţi și asta în ecuaţia voastră pescărească și s-ar putea să vă lăsaţi de pescuit. 😊

Dacă avem pești cu studii la Sorbona (și avem!), ar fi culmea să nu avem și pescari pricepuţi. În era pescuitului digital informaţia circulă și o face repede. Sunt zeci de mii de pescari care știu unde, când și la ce s-a prins luna asta. Totul e la un click distanţă. Multă lume știe azi cum se pescuiește corect. Presiunea pe ape și pe pești e imensă.

În ziua de astăzi să pescuiești întotdeauna corect nu mai e CALEA. Sau cel puţin nu mai e singura cale. De câte ori nu vi s-a întâmplat să pescuiţi alături de un novice care să prindă pește? Mie mi s-a întâmplat. Aţi pus-o pe seama coanei Fortuna sau mai vulgarului bulan? Eu cred că nu a fost asta. Cred că acel novice a pescuit pur și simplu diferit. Și mai cred că peștii, mai ales cei școliţi în vremurile noastre, vor să vadă ceva diferit. Cu atât mai mult peștii mari.

Am pescuit alături de pescari ce într-o lume ideală nu ar fi prins vreun pește niciodată. Nu controlau linia (firul), mulinau uitându-se pe cer, montau greșit nălucile, pescuiau șalău după dezgheţ recuperând ca la avat (extrem de rapid!) și câte și mai câte!!! Și prindeau. Prindeau pentru că pescuiau diferit. Dacă nu ar fi fost ei – temerarii pescuitului, inovatorii 😊- peștii nu ar fi putut privi cu ochii bulbucaţi o asemenea grozăvie. Dar ceva în mintea lor de pești a făcut click pentru că nu mai văzuseră așa ceva, pentru că neam de neamul lor nu și-a imaginat că există așa ceva! 😊

NU CONTEAZĂ dacă cineva pescuiește diferit bine (conștient, asumat) sau diferit prost (aiurea, la intâmplare). Accentul cade pe diferit, iar rezultatul va fi în mare același – un plus de interes din partea peștilor.

V-aţi dat sper seama că nu vorbesc aici despre spinning, boilies sau pescuit la muscă. Vorbesc despre pescuit în general, indiferent de stil. Pescuiţi mai greu, mai ușor, mai mare, mai mic, mai încet, mai repede, mai fin etc. (limita e doar imaginaţia fiecăruia) decât restul și-o să vedeţi ce-o să se întâmple. Atunci o să vă spun și eu ca Moșu, tacticos, neimpresionat, că am știut c-o să vă tragă. 😊

Sper că v-am pus pe gânduri pescărești. Cine are lansete să audă!

Decembrie cu solzi

Trăim acum zilele alea din an în care nu-ţi vine chiar să ieşi la pescuit. Poate a nins şi e polei. Poate e mult sub zero grade. Poate bate un vânt rece ca un refuz din partea unei ştiuci la metru, sau poate toate la un loc. Eu unul suport căldura în orice doză, dar frigul nu. Sunt zilele alea în care Hruşcă e hotărât să vină acasă. Sunt momentele hibernale în care prietenii şi familia intră pe modul ler.😃 Eu nu. Eu mă gândesc la ape şi la solzi.

Îmi plac pescarii sportivi în general, dar am aşa…un plus de respect pentru cei care nu renunță la pasiunea lor nici când greul devine nebunie. Pescuitul iarna e despre aventură, despre cât de greu a fost, despre pasiunea care ne mistuie şi mai e despre socializare. Dacă în restul anului sunt un singuratic, acum devin gregar. Contează mai puţin ce şi cât prinzi. Poate şi de-asta îmi place să ies iarna. Orice peşte prins acum lasă urme adânci pe cortex.

Dacă sunt şi profani care citesc rândurile astea…vouă vă spun că pescuitul de decembrie nu e doar pentru iniţiaţi şi că-n pescuit drumul de la profan la ştiucan e mai scurt decât o zi de iarnă. Şi tot vouă vă spun o poveste ca să ne înţelegeţi nebunia. Vorbeam într-una din zile cu prietenii virtuali despre ,,ciocanul de decembrie”. Pentru cei nefamiliarizaţi cu argoul pescăresc: ciocan = atac mai mult sau mai puţin violent asupra unei năluci venit din partea unui peşte, în general răpitor, urmat invariabil de unul sau mai multe valuri de adrenalină; poate şi va crea dependență!😊

El e cel care te face să ieşi din casă pe ploaie, vânt, frig şi toate celelalte NU-uri care se iau de gât cu instinctul tău de conservare. Atacul de decembrie nu e un atac oarecare. E timid, nu se arată oricui. E greu de găsit, dificil de simțit şi ușor de ratat. Nu ştiu alții ce cred, dar pentru mine ciocanul de decembrie e subiectiv şi fin ca o părere. Unii nici nu ştiu că l-au avut…Cu toate astea, merită căutat măcar o dată în viaţa de pescar.

Dacă este vreun moment din an în care e musai să pescuieşti fin, corect şi maxim concentrat…ăsta e! Eu folosesc fire cât se poate de subțiri şi (când e cazul) mă întorc la bătrânul monofilament. La fiecare lanseu sunt concentrat ca la un film nemaipomenit pentru că iarna nu-i ca vara. Am un prieten bun care mi-a zis odată o replică memorabilă în sensul ăsta…Pescuiam la șalău pe Dunăre şi-mi spune: ,,Nu mi-a dat decât o dată…nu eram pe fază!”😄 Şalăul dă rar de două ori. Mai ales iarna…În luna cadourilor fiţi darnici în lanseuri şi zgârciți în ratări!

În pescuit gusturile nu se discută. Nu contează că pescuiţi la plută, la răpitor sau vă îngheață rodpod-ul pe baltă, dacă ieşiţi iarna pe apă sunteţi de apreciat. Sper să aveţi parte de un decembrie cu solzi!