Azi vă propun un subiect pescăresc de actualitate și de maximă importanţă pentru viitorul apelor noastre. Am discutat de-a lungul timpului cu mulţi pescari și ihtiologi despre oportunitatea introducerii prohibiţiei pe specii în România. M-am arătat sceptic. Am zis că, după mine, România lui 2018 nu e pregătită pentru așa ceva.

La nivel teoretic, tipul ăsta de prohibiţie e bun și împacă pe toată lumea – pești, pescari și agenţi economici (turism, comerţ etc.). Practic, pentru a implementa prohibiţia pe specii ai nevoie de un stat care, prin interpușii săi, își apără grozav resursa. Pe șleau, ai nevoie de pază. Ori, când vezi că paza lipsește cu desăvârșire în restul sezonului, cum să crezi că administratorul resursei acvatice e în stare s-o păzească atunci când arde cel mai tare – în perioada de reproducere?

În plus, pe apă e ca-n viaţă – dai peste tot felul de oameni. Unii dintre ei nu au cele mai bune intenţii. Să ne amintim că am avut un soi de prohibiţie pe specii când a fost permis pescuitul știucii în timpul prohibiţiei generale. Cum a fost? Nu spun c-a fost bine, nici c-a fost rău. Doar întreb.

De partea cealaltă a balanţei sunt câteva lucruri îngrijorătoare. Asistăm, mai mult pe surse, că pe apă nu suntem, la un fenomen teribil – poluarea anuală și „accidentală” din timpul prohibiţiei. Un șir nesfârșit de „regretabile erori” plătite ieftin de poluator și scump de apele și peștii noștri.

Dacă este vreun combinat de orice fel pe malul unei ape, negreșit va deversa un cocteil nociv în timpul prohibiţiei. Și garantat o va face noaptea, ca hoţii. Cine crede că astea sunt accidente sau coincidenţe, e naiv. Nu sunt pescari pe apă, iar impactul mediatic e minim. Și amenda e tot minimă. E un risc asumat de o minte rece, de afacerist călcător pe cadavre. Rămân în urmă burţi albe de pește plutind în derivă. În sărăcia noastră piscicolă, numai de asta nu avem nevoie.

Al doilea lucru îngrijorător e o întrebare. Nu vi se pare că mereu găsim apele noastre mai sărace după prohibiţie decât înainte de ea? Mie da, mi se pare. În loc să renască, mor. Treaba asta are miros de plase și curent. Se face tot fără martori, fără undiţari, fără ecouri prin presă. Rămâne în urmă doar natură moartă, la propriu, fără conotaţii artistice.

Am zis că România nu mi se pare pregătită pentru prohibiţia pe specii. Acum o spun cu jumătate de gură sau poate n-o mai spun deloc. Poate că, după zeci de ani de prohibiţie generală stearpă, apele noastre nu mai pot aștepta prohibiţia pe specii. Poate că acum e timpul ei. Pentru că o apă fără pescari a devenit o apă expusă, vulnerabilă și abuzată-n fel și chip. Și poate că cei mai buni paznici de zi și de noapte ai apelor noastre suntem tot noi, pescarii. Cu bunele și cu relele noastre.

Voi ce ziceţi? Cum e mai bine? Dacă tot e prohibiţie, haideţi să dezbatem chestiunea asta în pescărime. Nu e un moft. Contează.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Am zis când am vorbit aici despre monofilamente că orice discuţie despre fire naște pasiuni nebănuite. E la fel când vine vorba despre multifilamente, dar cearta devine elitistă. În păienjenișul ăsta al firelor textile, dai mai des peste cunoscători – pescarii cu pretenţii.

Cu pretenţii sau fără, uite ce cred eu că poţi să-i ceri, fără a exagera, unui fir textil:

1. Să fie compact. Indiferent de tehnologia folosită în fabricarea lui, e bine ca fibrele alea să fie strânse tare. Ca să vezi ce-i poate pielea, îl șifonezi puţin când ai ocazia, îl mototolești. Te uiţi apoi dacă filamentele au rămas împreună sau nu. E bun dac-au rămas.

2. Să fie suplu. Desfaci puţin fir de pe rolă și vezi cum se comportă, cum se așează pe mână, spre exemplu. Mie îmi place să fie moale, fin. Asta îmi aduce un plus în pescuit. Sigur că și cel mai băţos fir se va domoli după câteva partide de pescuit, dar (după mine) nu e același lucru.

3. Să fie bun în lanseu. Din păcate, asta o poţi bifa doar pe apă. Dar, orientativ, un textil care a trecut cu bine de punctele 1 și 2 are șanse mari să fie bun și în lanseu.

4. Să fie rezistent. Când spun „rezistent” mă refer strict la tracţiune, nu la abraziune (!). Chiar și-așa, condiţia asta e relativă…fiindcă sunt tare multe variabile! Unele ţin de vânzător: cât de vechi e firul, cum a fost depozitat etc. Altele ţin de cumpărător: e foarte important ce nod folosești, cât de bine îl faci, cum păstrezi firul etc. Toate testele astea ar fi bine dac-ar fi făcute la o întâlnire pescărească în formatul – multe fire, mulţi pescari și multe noduri. O să vezi că berea capătă alt gust. Mai bun.

5. Să aibă „diametrul” de care ai nevoie. Aici, regula de bunţ simţ e că n-ar trebui să-ţi iei un fir mai gros decât îţi trebuie (în funcţie de peștii pe care îi vizezi și condiţiile de pescuit). Dac-o respecţi, firul ăla bine ales te va ajuta mult în pescuit. Pe „praful” zilelor noastre, fineţea îţi va aduce mai multe trăsături. Există și excepţii de la regulă. Una e fineţea extremă – nu e recomandată decât pescarilor experimentaţi. Alta e folosirea unui fir mai gros decât ar fi necesar – se face având un scop clar în minte, nu întâmplător. Excepţiile sunt excepţii, regula rămâne aia pe care am zis-o.

6. Să fie vizibil sau nu, în funcţie de nevoile tale. Cu precizarea că, în scurt timp pescăresc, toate firele colorate își pierd, mai mult sau mai puţin, din vizibilitate. Aici mă consider norocos – îmi plac firele albe și n-am probleme de vedere ?.

Astea sunt cele 6 cerinţe golite (pe cât posibil) de subiectivism. Restul e can-can.

Ce să nu-i ceri unui fir textil:

1. Să fie rezistent la abraziune. Niciodată, niciodată să nu-i ceri așa ceva! Nu e în fișa postului. Pentru asta există înaintașul de mono sau fluorocarbon. Cu cât un fir are mai multe X-uri în titulatură, cu atât e mai sensibil când vine vorba de abraziune (un 4X e mai bun în condiţii grele decât un 8X).

Cam atât. În rest poţi să-i ceri orice. Rămâne de văzut dac-o să-ţi dea…

Am zis-o în cazul monofilamentelor, o zic și-acum: nu e despre cum să alegi firul perfect, ci despre cum să-ţi alegi perfect firul. Firul perfect și atât, nu există. În schimb, există firul textil ideal pentru o anumită aplicaţie, pentru o situaţie dată. Așa ar trebui să privești lucrurile.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Nu sunt fanatic. Iubesc peștele și mănânc peștele. Mai mult, le fac pe ambele cu maximă sinceritate. În mintea unora, lucrurile astea două nu pot să coexiste. Orice fanatic simte, în rărunchi, că deţine toată dreptatea. Când ai toată dreptatea, automat toţi ceilalţi sunt niște proști. Că nu a mai rămas dreptate și pentru ei. Sper să nu am toată dreptatea niciodată. N-aș ști cum s-o împart.

Nu-mi permit să spun nimănui când să elibereze sau nu un pește. N-o voi face niciodată. Când e musai să-i dai drumul (dimensiune minimă, cantitate maximă) – îţi spune legea. Când e frumos să o faci – îţi spune conștiinţa. În ambele cazuri e între tine și pește (în limita legii). Nu mă bag.

Ce-mi permit să spun e că, indiferent în ce direcţie pleacă, orice pește merită respect. Dacă ai decis să-l iei acasă, nu-l chinui aiurea. Curmă-i rapid suferinţa, nu-l lăsa să agonizeze. Aici nu-i loc de milă prost înţeleasă. Când pleci cu el de pe apă, vezi să n-aibă puls.

Când vrei sau trebuie (legal) să eliberezi un pește e mai complicat. Dacă ești setat pe prinde și eliberează, nu prelungi prea mult lupta cu peștele. Cu cât durează mai mult, cu atât își revine mai greu.

Dac-ai ajuns cu el la mal, nu folosi grip-ul. Niciun fel de grip, indiferent de pedigriu! Grip-ul e bun doar dacă vrei să mutilezi un pește sau dacă-l filetezi. Dacă vrei sau trebuie să-i dai drumul uită de scula aia.

Cel mai bun e minciogul, dar nu orice minciog. Materialul din care e confecţionată plasa contează mai puţin, dar vezi să aibă ochiurile mici. E foarte important! Ochiurile mici nu distrug înotătoarele.

După minciog, urmează mâna. O mână bună e întotdeauna udată înainte de a intra în contact cu peștele. Felul în care se comportă mâna ţine de experienţă. Dar, în linii mari, mâna nu intră-n branhii, nu intră-n ochi și nu strânge peștele aiurea. Dacă ai curiozitatea să faci un test, o să vezi că un pește ţinut cu blândeţe va sta mult mai cuminte decât unul strâns cu disperare.

Cârligul se scoate cu tact și cu simţ de răspundere, în așa fel încât daunele să fie minime. Eu nu cred în dezinfectant. Cred că nici n-ajută, nici nu încurcă. După mine, e placebo pescăresc. Manipularea peștelui e mult mai importantă.

Dacă pozezi un pește (nu contează soarta lui) fă-o decent. Nu-l trata ca pe o bucată de carne că, pe malul apei, încă nu e una. Și asta ţine de respect, iar poza va fi mai frumoasă. Dacă vrei să-l și eliberezi, nu prelungi ședinţa foto, chiar dacă ești plin de adrenalină.

Când ești gata să-i dai drumul, așteaptă să fie și el gata să plece. Un pește eliberat prematur are șanse să moară, mai ales pe râu (!). Dacă o faci, fă-o cum trebuie.

Dac-o să te comporţi frumos cu peștii prinși, indiferent încotro o iau – spre apă sau spre tigaie, sper să se poarte și ei frumos cu tine și să-ţi tragă. Fir întins!

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Când un parazit întâlnește o gazdă, sentimentele sunt împărţite. Depinde prin ochii cui privești problema. Pentru primul e iubire la prima vedere, iar pentru gazdă e dragoste cu forţa. În funcţie de istoricul relaţiei parazit-gazdă, există mai multe forme de parazitism.

Parazitismul tânăr e ăla în care parazitul și gazda au o relaţie de dată recentă. N-au ani buni de „cuplu” în spate, încă se tatonează. De obicei, tipul ăsta de relaţie parazitară se termină prost – parazitul e atât de lacom încât își omoară gazda. E ca-n politică: fiţi siguri că și politicienii de afară fură, dar nu atât de mult încât să-și omoare poporul, așa cum fac ai noștri.

Relaţiile sedimentate (în ani de zile) de parazitism sunt alea în care parazitul și gazda găsesc o formă de coabitare, pe termen scurt sau lung. Parazitul ăsta e mai deștept. Nu-și omoară gazda. Vrea să sugă și mâine.

După localizare, paraziţii se împart în ectoparaziţi (se fixează pe corpul peștilor) și endoparaziţi (se fixează în interiorul gazdei). Ceva mai expuși la paraziţii externi sunt peștii ce petrec mult timp în preajma substratului sau peștii mai puţin activi (din diverse motive: reproducere, iernare etc.). De endoparaziţi niciun pește nu e ferit, cu un plus de risc în cazul răpitorilor.

Cei mai întâlniţi paraziţi externi, la noi, sunt cei din familia Argulidae (cel mai des Argulus foliaceus, numit impropriu „păduche al apelor”) și viermii din Subclasa Hirudinea (mai popular – lipitorile). Din păcate pentru peștii noștri, multe ape românești sunt infestate cu Argulus foliaceus și nicio specie autohtonă nu scapă neparazitată.

Peștii inactivi – crapul abia ieșit din iarnă, știuca mârâită, șalăul pretenţios, avatul de primăvară – sunt doar câteva exemple de ţinte perfecte pentru lipitorile apelor noastre. Ectoparaziţii ăștia sunt periculoși pentru peștii aflaţi în stadiile mici și mai puţin pentru adulţii sănătoși. Asta nu înseamnă că nu pot fi, la rândul lor, purtători și transmiţători de paraziţi sangvini (din genurile Trypanosoma, Trypanoplasma, Haemogregarina etc.).

Vreo trei sau patru endoparaziţi au reușit să sperie naţiunea. Unul e Eustrongylides excisus (cunoscut poporal drept „viermele sârmă”) – parazitează frecvent șalăul și bibanul, dar și alte specii. Peștii dunăreni, inclusiv deltaici, sunt plini de așa ceva. Cu greu găsești un șalău neparazitat.

Altul e Diphyllobothrium latum. Ăsta a speriat cu precădere sud-estul ţării. Larvele lui se pot găsi în gonadele (icrele) știucii. Trebuie să recunosc – e preferatul meu. Poate așa ajunge și știuca să depună icrele liniștită! Dacă ai norocul să guști din fructul interzis, te-alegi c-un parazit intern mai lung decât un somn de Ebro.

Al treilea e Ligula intestinalis. Paraziteazã cu precãdere ciprinide şi, în ultimii ani, a călătorit mult. E peste tot prin ţară, din Belișul ardelean și pânã-n Deltã. Babuşca şi cleanul de Beliş ştiu despre ce vorbesc.

Al patrulea nu vi-l mai zic. Vreau să rămână și oleacă de suspans…. ?

Articolul ăsta e ori pledoarie pentru prinde și eliberează, ori ghidul consumatorului informat…cum vrei s-o iei. În orice caz, dacă mai este vreunul printre voi care n-o știe: indiferent ce paraziţi au peștii tăi, prin congelare (bună!) sau preparare termică (bună!) scapi nevătămat. Mujdeiul și lămâia sunt obligatorii!

P.S.1 Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

P.S. 2 În poza cu prim-plan ochi e Argulus foliaceus parazitând Biban (Perca fluviatilis), iar în poza cu prim-plan lipitori e Cystobranchus respirans parazitând Avat (Aspius aspius).

1. Ești pescar dacă lași dupã tine doar urme de cizme sau bocanci, după caz. Fără pet-uri, fără pungi de nadă, fără plicuri de cârlige și pachete de ţigări. Ai prins ideea – natura nu e tomberon.

2. Ești pescar dacă poţi gusta și-o partidă în care nu prinzi. Dacă o gândești la rece și-ţi dai seama și de ce n-ai prins, nu ești doar pescar…ești și mare.

3. Ești pescar dacă atunci când cineva prinde un pește nu te bagi peste el. Știu că uneori tentaţia e mare, dar dacă te abţii, nu ești doar pescar – ești și domn.

4. Ești pescar dacă poţi să te bucuri și pentru un pește mic. Grandomania din zilele noastre creează monștri. Nu de-ăia acvatici, de-ăia cu două picioare. Toată lumea vrea să prindă monstrul. Pe praful ăsta, ar fi bine să te poţi bucura de orice pește. Punct.

5. Ești pescar dacă, de emoţie și nerăbdare, dormi prost sau nu prea dormi înaintea unei partide de pescuit. Înseamnă că trăiești cu adevărat pasiunea asta ancestrală.

6. Ești pescar dacă pescuitul tău nu se rezumă doar la scule. Spune-mi ce lansete ai ca să-ţi spun ce pescar ești – nu se aplică în pescuit. Dacă-ţi dau un echipament modest și tot ești în stare să prinzi pește – ești pescar.

7. Ești pescar dacă atunci când ai super-scule nu faci mișto de cei care nu au. Mai devreme sau mai târziu asta se va întoarce împotriva ta.

8. Ești pescar dacă atunci când prinde altul te poţi bucura pentru el și nu te gândești că a prins peștele tău. Dacă poţi face asta – ești mare pescar.

9. Ești pescar dacă, atunci când prinzi, nu te lauzi excesiv. Sigur că meriţi puţină apreciere în cartier și, eventual, în mediul online (?), dar să nu exagerezi.

10. Ești pescar dacă știi câteva lucruri despre peștii din apele noastre. Cum îi deosebești, când se reproduc, dimensiuni legale, biologie etc. Un minim bagaj de cunoștinţe te poate face pescar.

11. Ești pescar dacă respecţi legea sau regulile locului, după caz. Prin asta contribui mult, în bine sau în rău, la imaginea pescărească de ansamblu. Fii pescar!

12. Ești pescar dacă nu chinui peștii aiurea. Dacă l-ai reţinut, fă-i felul repede. Dacă îl eliberezi, ai mare grijă ca peștele ăla să plece în cele mai bune condiţii, altfel ai făcut-o degeaba.

13. Ești pescar dacă atunci când eliberezi un pește o faci din convingere, nu ca să dai bine înaintea altora sau pe net. Nu elibera pești pentru like-uri și, în general, nu fă nimic pentru like-uri.

14. Ești pescar dacă atunci când navighezi pe net și vezi un pește reţinut legal nu sari ca ars la gâtul respectivului pescar. Nu-i treaba ta ce-a făcut cu peștele, dacă a procedat legal.

15. Ești pescar dacă faci o poză decentă cu peștele pe care l-ai prins. Dacă nu l-ai putut poza afară și totuși vrei o amintire, nu ne-o arăta și nouă, pe net.

16. Ești pescar dacă încerci (pe bune) să nu-l minţi pe undiţarul de lângă tine. Sigur că poate să nu-ţi reușească mereu (?), dar fă un efort real. Mai bine spune-i să nu mai insiste decât să-l minţi.

17. Ești pescar dacă nu-l agasezi cu întrebări aiurea și fără bun simţ pe pescarul de lângă tine. Dacă vrea să-ţi răspundă îţi răspunde, dacă nu, nu. Poţi să întrebi, dar nu forţa răspunsuri.

18. Ești pescar dacă nu arzi etape. Dacă te-ai apucat azi de pescuit, nu-ţi dori să fii pescar mâine. Citește, acumulează, învaţă și s-ar putea, în timp, să devii pescar.

19. Ești pescar dacă folosești tehnologia zilelor noastre, dar te-ai descurca și fără ea. Dacă ţi-aș lua sonarul ai mai prinde pește? Dacă da…ești pescar.

20. Ești pescar dacă ai ajutat vreodată un începător. E important să dai mai departe ce ţi s-a dat și ţie. Când crești un pescar lângă tine, crești odată cu el.

21. Ești pescar dacă nu te oprești niciodată din învăţat. Nu te aștepta la rezultate bune dacă faci același lucru mereu. Pescuitul se schimbă din când în când. Fii gata să te schimbi și tu.

Tu cât de pescar eşti?

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.