Dacă tot am fost plecat în Deltă era culmea să nu le prezint cumetrelor câteva năluci din arsenalul propriu. Nu știu de ce, dar de data asta am avut un fix – fără oscilante. Am mers pe voblere și gume.

Am găsit știucile în zone cu vegetaţie și apă medie / mică. Tiparul comportamental era destul de clar – dinţoasele, camuflate perfect în covorul vegetal, tâșneau spre suprafaţă când se ivea o potenţială pradă. Am avut parte și de urmăriri condimentate cu atacuri multiple, dar regula era – un singur atac, venit de jos în sus.

În situaţiile de genul ăsta, fie alegi o nălucă ce evoluează razant cu vegetaţia (o oscilantă, de exemplu), fie una cu putere mare de atracţie. Când zic asta, mă refer la năluci cu mișcări eratice, capabile să atragă știuca de la distanţă. Am ales a doua variantă, pescuind cu voblere fără barbetă (în limbaj englezesc – glidere), năluci moi fără apendice vibratil (fără coadă) și voblere suspending cu barbetă mică (jerkbait-uri).

La știucă, nu-mi plac nălucile pe care le poate pescui oricine. Mă feresc de alea care „fac” același lucru indiferent de mâna care le animă. Din punctul meu de vedere, nălucile despre care vorbesc sunt prea echilibrate, sunt făcute să fie imune, să tolereze greșeli din partea pescarilor (mai ales începători). Asta le face lipsite de „imaginaţie”. Paleta lor de evoluţie e limitată, monotonă.

Îmi plac nălucile care fac mai mult. Folosesc glidere mari care, pe pauza dintre smucituri, alunecă mult în lateral. Dacă vrei să scoţi maxim din voblerul tău pe pauza aia e musai să ai firul moale, netensionat. Când găsesc un vobler de-ăsta care pe plecarea în lateral mai face din când în când câte-un lucru special – merge spre stânga/dreapta cu o deviere în sus sau în jos – încep să văd știucă în faţa ochilor.

Pe apă mică, am pescuit voblerele în varianta originală, plutitoare (cu strună fină, ușoară). Pe zonele cu apă mai adâncă, am folosit strune groase de fluorocarbon cu accesorii (vârtej + agrafă) mari, grele. Am făcut asta ca să duc gliderul mai jos, mai aproape de ascunzișul esocidelor. Am folosit și niște lesturi de mici dimensiuni plasate pe burtă sau în coadă (sau în ambele locuri). Testez până dau de combinaţia perfectă ce face voblerul să înoate altfel, pe gustul meu.

Când folosești năluci de la care ai așteptări deosebite, ieșite din tipar, nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării. Lanseta, mulineta, firul, struna, accesoriile strunei – toate influenţează evoluţia nălucii și trebuie corect calibrate.

Gumele fără coadă vibratilă sunt cu atât mai bune cu cât sunt lestate mai puţin (ideal ar fi deloc). Pescuite cu o strună ușoară, au o evoluţie asemănătoare gliderelor, dar aduc un plus – căderea. Nu există pește răpitor imun la „cădere”, iar o gumă nelestată cade într-un mare fel…Le-a plăcut!

Jerkbait-urile (voblere suspending cu barbetă mică) funcţionează în momentele de acalmie, când alte năluci nu produc nimic. Sunt bune pe apă limpede și foarte limpede. Atrag știucile de la mare distanţă și declanșează atacuri greu de ratat. Sunt foarte sensibile în ceea ce privește accesoriile folosite (strună, fir etc.) și sunt al naibii de scumpe, dar merită.

În definitiv, am prins ceva știuci…de ce să nu prind?! ? Fire întinse tuturor!

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Cupa Herakles Delta Dunării 2018 a început cu antrenamentele de joi și vineri. A fost greu pentru concurenţi – căldură mare și foarte puţin vânt. Știţi cum sunt pescarii…am vorbit despre asta aici . La nivel declarativ, nimeni n-a prins nimic sau mai nimic în antrenamente. ? Au fost vreo doi pescari sinceri care au spus adevărul, dar cam atât. Suprafaţa mare de concurs a lăsat loc de interpretări. În sensul bun. A fost loc pentru toată lumea.

Manșa I

În concurs, când contează cu adevărat, au prins aproape toţi pescarii înscriși în competiţie. A bătut un vânt numai bun pentru pescuit la știucă. Capturile au curs, mai ales dimineaţa și pe final de manșă. La prima oră s-a prins preponderent la oscilantă – argintiu, argintiu cu roșu și alte combinaţii clasice. După-amiază lumea a apelat și la gume, voblere și alte tertipuri. Din postura de observator am văzut încă o dată că știucile „au ore” – după ora 12 s-au prins destul de multe știuci frumoase, de peste 50-60 de centimetri.

După prima manșă doar 4 echipe nu au reușit să puncteze cu 10 pești (știuci sau bibani). Pe primele locuri găsim vulpoi cu ștate vechi în pescuit deltaic:

Locul 1. Luigi Ionescu + Ion Dumitru (537 centimetri, cea mai mare știucă 68 cm)

Locul 2. Ciprian Hrișcă + Ciprian Danilov (536 cm, 64 cm)

Locul 3. Robert Cristescu + Mihai Ionescu (531 cm, 62 cm)

Locul 4. Doru Someșan + Dan Iercoșan (530 cm, 62 cm)

Locul 5. Cosmin Șchiopu + Silviu Haran (522 cm, 61 cm)

Locul 6-8. Andrei Sava + Adrian Șpiac (510 cm, 59 cm)

Locul 6-8. Marian Morcovescu + Laurenţiu Andronic (510 cm, 60 cm)

Locul 6-8. Sorin Petrescu + Ioana Alexe (510 cm, 59 cm)

Locul 9. Cristian Pindichi + Octavian Torescu (509 cm, 62 cm)

Locul 10. Cristian Buliga + Vitalie Sîrbu (508 cm, 61 cm)

Concursul rămâne strâns. Mâine (aproape) totul e posibil.

Ce mi-a plăcut: felul în care a evoluat Campionatul national de pescuit la răpitori. Am văzut echipamente de ultimă generaţie, am văzut strategii, am văzut tehnică și o varietate mare de năluci. Avem, cu siguranţă, unul dintre cele mai tari campionate din Europa.

Ce nu mi-a plăcut: sunt (prea) mulţi concurenţi care nu știu cum să aibă grijă de pește și aduc la măsurat știuci aproape moarte. Știţi că nu sunt un fanatic: pentru mine peștele e și fel de mâncare și partener respectabil, dar azi am văzut agrafe introduse pe după opercul, am văzut degete înfipte grosolan în branhii și câte și mai câte…

În concursuri, grija pentru pește ar trebui să fie maximă! Pentru mulţi, regulamentul lasă loc de interpretări – sintagma „peștii morţi nu punctează” înseamnă că peștele trebuie să aibă puls (mult spus!) doar până la jgeab. Atât. Nu contează că în trei minute de la măsurare e în rigor mortis. Pe viitor, lucrul ăsta trebuie schimbat. Peștii și nivelul la care s-a ajuns o impun!

UPDATE Manșa a II-a

Din punct de vedere meteorologic, etapa asta a avut de toate: soare, vânt, cer acoperit, furtună, ploaie. Asta a scos untul din concurenţi, dar și tot ce au mai bun ca pescari. Cuvântul sfârșitului de săptămână a fost – adaptabilitate.

Manșa a doua a debutat cu cer înnourat și șanse mari de ploaie pe final de concurs. Dacă nici asta nu a fost vreme de știucă, nu știu care e. Concurenţii au profitat de moment și-au adus știuci la măsurat încă de la început. Devreme a venit și captura concursului – o super știucă de 86 de centimetri prinsă de echipa Ciprian Hrișcă + Ciprian Danilov.

Per ansamblu, oscilanta a fost imbatabilă. Sigur că s-au prins pești și pe voblere și gume, dar nicio altă nălucă nu s-a ridicat la nivelul tablelor. Am (mai) văzut pe beţele concurenţilor năluci de suprafaţă, slidere, spinerbait – uri și gume cu protecţie anti-brădiș.

Are balta pește, dar nu orice baltă! Cam ca de fiecare dată, câștigătoare au fost lacurile Isac și Chiril. Au fost și a doua zi câteva momente importante, de maximă activitate: prima oră de concurs și ora de dinaintea furtunii. Atunci trebuia să fii la locul potrivit. Știucile atacau frenetic.

De obicei, prima manșă a unui concurs e cea mai bună, se prind cei mai mulţi pești. Apoi se merge în jos. Vremea schimbătoare de duminică le-a priit cumetrelor și-a răsturnat statistica.

Pe principiul bun (dar prost aplicat!) „nu schimbăm regulile în timpul jocului”, situaţia știucilor muribunde luate de bune a fost identică. Organizatorii au vrut o schimbare, dar am impresia că masele s-au opus. Zic unii că exagerez. Vă garantez că nu o fac. Au fost echipe (nu dau nume ca să n-o dau în can-can) care au măsurat de 3 ori duminică și de fiecare dată au avut 50% mortalitate. E inacceptabil!

Nu mă înţelegeţi greșit – multe alte echipe (dau nume că merită: Someșan, Boanţă, German, Andronic, Danilov etc.) au adus la măsurat zeci de știuci în stare perfectă. Deci se poate! Dacă vrei și-ţi pasă…Dacă nu îţi pasă și nu respecţi peștele, regulamentul ar trebui să te oblige să-ţi pese. Concursurile astea sunt (sau ar trebui să fie!) despre: pește, pescuit, sportivitate, exemple de urmat, noutăţi în domeniu, imagine, sponsori etc. Imaginează-ţi asta: 6 știuci plutesc lângă o barcă de arbitru dup-o măsurare. Au burta albă și sunt floating. Îţi place ce vezi? Mie nu. E timpul pentru o schimbare.

La final de concurs, primele 5 locuri arată așa:

Locul 1. Cosmin Şchiopu + Silviu Haran (14 puncte, 20 de pești, 1033 cm)

Locul 2. Ciprian Hrișcă + Ciprian Danilov (19 puncte, 20 de pești, 1031 cm)

Locul 3. Petre German + Eugen German (20 puncte, 20 de pești, 1014 cm)

Locul 4. Andrei Sava + Adrian Şpiac (24 puncte, 20 de pești, 1005 cm)

Locul 5. Gicu Galin + Ovidiu Brădăţan (24.5 puncte, 20 de pești, 1006 cm)

Cea mai mare captură: știucă de 86 cm, echipa Ciprian Hrișcă + Ciprian Danilov

Așa s-a văzut prin ochii totpescuit.ro etapa a II-a din Campionatul Naţional de spinning din barcă. Fără exagerări, cu bune și cu rele. Fir întins!

Fotografii – Adrian Suhan, Aerial View

P.S.1 Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

În pescuitul estival există, mai mult decât în cazul altor anotimpuri, momente (ore de maximă activitate). De regulă, momentele astea sunt în prima și ultima parte a zilei. Excepţii există, că doar pescuitul nu e știinţă exactă, dar sunt puţine. Sigur că noaptea e cea mai bună, dar mie noptea îmi place să dorm! M-am domnit, rar îmi încalc principiul ăsta! ?

Vara (și nu numai), când caut peștele (fie el pașnic sau răpitor) îmi place să am o noimă, așa că mă folosesc de structuri. Zic „structuri” într-un sens foarte larg, neconvenţional. Orice zonă ce ţine pește (constant sau pentru o perioadă de timp) poate fi numită, generic, structură.

Dacă nu știi de unde să începi, prima structură e întotdeauna malul. Dimineaţa, seara și noaptea peștii sunt invariabil atrași de maluri. Când diseci un mal, eu cred că trebuie să cauţi lucruri ieșite din comun: diferenţe de nivel (treceri de la mal normal, la mal înalt), diferenţe de sol (treceri de la pietriș, la lut; de la nisip, la piatră etc.), sinuozităţi, peninsule etc. Toate zonele astea mai speciale, de tranziţie, atrag peștele.

Pe doi sunt structurile clasice: agăţături, praguri, platouri subacvatice, insule subacvatice etc. Astea sunt zonele care ţin pește indiferent de anotimp. Pe timpul zilei, vara, o astfel de structură e câștigătoare mai ales dacă e situată pe apă medie sau mică.

În acalmia de amiază se întâmplă să ai surprize și să găsești somnii (de exemplu) lâncezind pe gropi în așteptarea serii, dar regula rămâne aia zisă mai sus.

Pe trei sunt pseudo-structurile, dacă pot să le zic așa. Sunt lucruri, mai mult sau mai puţin vremelnice, care atrag peștele: un anafor (care la un anumit nivel al râului poate fi bun, iar la altul, mediocru), un mal umbros (peștii stau în umbră, iar unii – răpitorii – chiar folosesc limita umbră/soare pentru a vâna) ori vegetaţia submersă și/sau emersă. Peștii iubesc vegetaţia – spre disperarea pescarilor: „de ce nu curăţă dom’le lacu’?!?”…În labirintul ăla nesfârșit, solzoșii găsesc de toate – hrană, siguranţă, camuflaj etc. Trebuie să învăţăm să pescuim în vegetaţie, n-avem ce face…Vezi că nu orice vegetaţie e bună. Fiecare specie de pește are un soi de „iarbă” preferat. Vara, vegetaţia subacvatică și stuful sunt pline de pește.

Pe râu, reţeta văratică sună cam așa: adâncime medie sau mică și curent de apă (!). Am un mare defect, pe care încerc să-l corectez an de an: îmi place să pescuiesc pe apă adâncă. În lunile de vară, genul ăsta de pescuit e rareori ce trebuie. Mult mai eficient e pescuitul pe apă medie/mică și bine oxigenată.

Cu toţii auzim că s-a prins pește pe lacul cutare, în incinta aia exclusivistă sau pe râul X. Toate la câteva sute de kilometri distanţă de tine…Ești de multe ori tentat să crezi că la alţii e mai bine, curge lapte și miere. Eu spun că mai bine ajungi să cunoști așa cum trebuie (în detaliu!) peștii și apa ta de acasă, chiar braconată și abuzată cum e. Crede-mă, așa vei prinde mai mult decât la pomul lăudat.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Românul are vorbe pentru orice. Una mai demodată zice că „reclama e sufletul comerţului”. Pentru unii, reclamele sunt un rău necesar. Pentru alţii – doar manipulare. Unii le suportă, alţii sunt alergici. Mie îmi plac. Cu condiţia să fie bine făcute!

Un paradox al pescuitului românesc e că nu prea mai avem pești. Avem, în schimb, o industrie în spatele pescuitului mult peste pescuitul în sine. În industria asta, toată lumea se plânge de sărăcie mare, lucie. Zice-se că nu sunt bani, că vânzările sunt mici…dar pe praful ăsta sugerat și aproape unanim acceptat, în piaţa pescuitului din România se învârt anual câteva zeci (bune!) de milioane de euro. Vorbim despre cifre albe, declarate, fiscalizate.

Eu cred că românul s-a născut pescar. Avem pescari senzaţionali în România. Şi ieftini. Când devii imaginea unui brand pe-un vobler, o nadă și-o măslină – ești ieftin. Dacă faci treaba asta, ai intrat cu cizmele în apă și-ai stricat locul de pescuit. Pentru tine și pentru ăia ce vin după tine. Vei fi tratat ieftin și e normal să fie așa. Ca firmă, când plătești puţin – să aștepţi puţin. Și ăsta e un lucru normal.

Eu unul, aș vrea să văd relaţii serioase, de lungă durată, între o firmă și un pescar bun. Când îmi spune un pescar că lanseta cutare e cea mai bună de pe mapamond, îl cred sau nu, dar poate încă-l mai respect. Când același pescar îmi spune peste ceva vreme că s-a sucit și că lanseta concurenţei (acum noul sponsor) e cea mai bună, e de prost gust. Cu toţii pescuim din barcă, dar sunt unii care au schimbat deja vreo trei sau patru bărci (!). Doar în ochii mei arată urât treaba asta?!

Văd tot mai mulţi angleri (pescari), pro-angleri (pescari profesioniști), pescari sponsorizaţi, blogări – și mă bucur. Sincer! Îmi place să văd că pescuitul crește. Pentru mine, reclama e ca un scurt metraj. Fă-o să-mi placă! Fă-o în așa fel încât să m-aleg cu ceva chiar dacă știu că produsul ăla împins în faţă nu e pentru mine.

Dă-mi un text bun, gândit și scris corect (!). Dă-mi o glumă bună. Dă-mi niște poze frumoase. Dă-mi puţină creativitate. Dă-mi ceva!…Nu-mi pune în faţă de fiecare dată același text de lemn și-o poză previzibilă! Orice lucru de pe lumea asta poate fi făcut bine sau prost. Chiar și un cui poate fi bătut bine sau prost. De-aia am un respect deosebit pentru ăia care fac un lucru bine. Orice lucru.

Aș vrea să văd pe cineva care păstrează un dram de obiectivitate. Aș vrea să văd pe cineva care îmi spune ce i-a plăcut și ce NU i-a plăcut când a testat un produs. Fără să mi-l ridice în slăvi, fără să-mi spună că n-are rost să merg la pescuit dacă n-am nada / boiliesul / voblerul cutare etc. Poate c-ar fi o abordare interesantă în peisajul pescuitului românesc.

Nu știu dacă pescărimea din România merită mai mult decât primește azi, dar pescuitul în sine cu siguranţă merită mai mult. Tu ce crezi despre reclamele din pescuitul românesc?

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.