E 5:30. Sună telefonul. Răspund și aflu că mijlocul nostru de locomoţie nu vrea să pornească. Probleme tehnice… Refuz să cred că trebuie să renunţăm la partida asta, ultima înainte de prohibiţie. În nici zece minute Fane, zis (nu degeaba…) Ingineru’, a rezolvat cazul. La ora șase am ieșit din Cluj, iar la opt eram pe malul lacului.

Discutăm cu localnicii și aflăm că ieri s-a prins. Deja informaţia e verificată jurnalistic, din două surse. Suntem optimiști. Vârâm catrafusele în barcă și ne lansăm la apă. Lacul e plin de pescari. E ca la mare. Ziua începe cu Irina Loghin, continuă cu Lady Gaga și atinge apogeul pe ritmuri de Guţă. În funcţie de zona în care ancorăm avem parte de cocteil-uri muzicale diferite. E un surround sound superb!

Suntem pescari de șalău, așa că începem cu jiguri. Apa e încă rece, iar șalăii sunt în perioada pre-reproductivă, dar aproape de cea reproductivă. Mizăm pe faptul că peștii au părăsit zonele adânci și s-au apropiat de maluri. Tatonăm pragurile și platourile cu adâncimi de până la trei metri. Schimbăm locuri, gramaje și gume, dar atacurile lipsesc.

Pe lacurile cu adâncimi mari am mai păţit asta, dar refuz sa trec pe vobler chiar dacă miroase a șalăi suspendaţi. Fane renunţă la soft-uri și face schimbarea. În scurt timp, punctează cu primul șalău al zilei. Amintindu-și de Ţaga lui și de începuturile spinning-ului clujean, Ingineru’ mai scoate un șalău. De data asta un exemplar mai îmbrăcat, venit tot la vobler.

Într-un final, schimb și eu, pe principiul „musai ca de voie bună”. Încep să prind. Scenariul e tras la indigo. Am trei atacuri în zece minute și scot trei șalăi. Masculii sunt intens pigmentaţi, dar nu sunt încă intraţi în boiște. Patrulează zonele de mal, suspendaţi undeva la un metru – un metru și jumatate de fund. Asta e perioada aia în care, dacă nu pui vobler, poţi să-i pierzi, să nu-i întâlnești.

Aventura continuă, transformând ziua într-una memorabilă. La jumătatea partidei, pe când manelele și mirosul de mititei deveniseră o ambianţă aproape digerabilă, un răcnet neobișnuit tulbură „liniștea” bălţii. Ciudăţenia se repetă cu o frecvenţă enervantă, făcându-ne să regretăm manelele. „Cineva” urlă pe mijlocul lacului. O fi vreun matol plecat la plimbare cu barca?!…

Căscăm bine ochii și identificăm sursa. Un cetăţean mai durduliu de felul său vâslește ritmic într-o canoe aflată la limita pescajului. Pe umărul său drept șade mândru un papagal imens care, din când în când, își varsă nemulţumirile pe limba lui. E foarte pornit și încheie mereu, foarte clar, cu reproșul: „…ești un papagal!” ?. În răstimpuri, stăpânul îl întărâtă cu câte-o întrebare și râde cu poftă. Și noi la fel. Scena e desprinsă din programele Animal Planet. Ne distrăm până când cei doi ies din raza noastră vizuală.

Ne amintim de șalăi și continuăm pescuitul. Din depărtare, se mai aude câte-un : „…ești un papagal!”…

Pe drum, rememorăm totul. Suntem obosiţi, dar e oboseala aia pe care n-o regreţi niciodată. Știţi voi care…De data asta, noi și șalăii am fost, fără voia noastră, maneliști. În numele papagalului, nu-mi permit să vorbesc.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

1. Ești pescar dacă lași dupã tine doar urme de cizme sau bocanci, după caz. Fără pet-uri, fără pungi de nadă, fără plicuri de cârlige și pachete de ţigări. Ai prins ideea – natura nu e tomberon.

2. Ești pescar dacă poţi gusta și-o partidă în care nu prinzi. Dacă o gândești la rece și-ţi dai seama și de ce n-ai prins, nu ești doar pescar…ești și mare.

3. Ești pescar dacă atunci când cineva prinde un pește nu te bagi peste el. Știu că uneori tentaţia e mare, dar dacă te abţii, nu ești doar pescar – ești și domn.

4. Ești pescar dacă poţi să te bucuri și pentru un pește mic. Grandomania din zilele noastre creează monștri. Nu de-ăia acvatici, de-ăia cu două picioare. Toată lumea vrea să prindă monstrul. Pe praful ăsta, ar fi bine să te poţi bucura de orice pește. Punct.

5. Ești pescar dacă, de emoţie și nerăbdare, dormi prost sau nu prea dormi înaintea unei partide de pescuit. Înseamnă că trăiești cu adevărat pasiunea asta ancestrală.

6. Ești pescar dacă pescuitul tău nu se rezumă doar la scule. Spune-mi ce lansete ai ca să-ţi spun ce pescar ești – nu se aplică în pescuit. Dacă-ţi dau un echipament modest și tot ești în stare să prinzi pește – ești pescar.

7. Ești pescar dacă atunci când ai super-scule nu faci mișto de cei care nu au. Mai devreme sau mai târziu asta se va întoarce împotriva ta.

8. Ești pescar dacă atunci când prinde altul te poţi bucura pentru el și nu te gândești că a prins peștele tău. Dacă poţi face asta – ești mare pescar.

9. Ești pescar dacă, atunci când prinzi, nu te lauzi excesiv. Sigur că meriţi puţină apreciere în cartier și, eventual, în mediul online (?), dar să nu exagerezi.

10. Ești pescar dacă știi câteva lucruri despre peștii din apele noastre. Cum îi deosebești, când se reproduc, dimensiuni legale, biologie etc. Un minim bagaj de cunoștinţe te poate face pescar.

11. Ești pescar dacă respecţi legea sau regulile locului, după caz. Prin asta contribui mult, în bine sau în rău, la imaginea pescărească de ansamblu. Fii pescar!

12. Ești pescar dacă nu chinui peștii aiurea. Dacă l-ai reţinut, fă-i felul repede. Dacă îl eliberezi, ai mare grijă ca peștele ăla să plece în cele mai bune condiţii, altfel ai făcut-o degeaba.

13. Ești pescar dacă atunci când eliberezi un pește o faci din convingere, nu ca să dai bine înaintea altora sau pe net. Nu elibera pești pentru like-uri și, în general, nu fă nimic pentru like-uri.

14. Ești pescar dacă atunci când navighezi pe net și vezi un pește reţinut legal nu sari ca ars la gâtul respectivului pescar. Nu-i treaba ta ce-a făcut cu peștele, dacă a procedat legal.

15. Ești pescar dacă faci o poză decentă cu peștele pe care l-ai prins. Dacă nu l-ai putut poza afară și totuși vrei o amintire, nu ne-o arăta și nouă, pe net.

16. Ești pescar dacă încerci (pe bune) să nu-l minţi pe undiţarul de lângă tine. Sigur că poate să nu-ţi reușească mereu (?), dar fă un efort real. Mai bine spune-i să nu mai insiste decât să-l minţi.

17. Ești pescar dacă nu-l agasezi cu întrebări aiurea și fără bun simţ pe pescarul de lângă tine. Dacă vrea să-ţi răspundă îţi răspunde, dacă nu, nu. Poţi să întrebi, dar nu forţa răspunsuri.

18. Ești pescar dacă nu arzi etape. Dacă te-ai apucat azi de pescuit, nu-ţi dori să fii pescar mâine. Citește, acumulează, învaţă și s-ar putea, în timp, să devii pescar.

19. Ești pescar dacă folosești tehnologia zilelor noastre, dar te-ai descurca și fără ea. Dacă ţi-aș lua sonarul ai mai prinde pește? Dacă da…ești pescar.

20. Ești pescar dacă ai ajutat vreodată un începător. E important să dai mai departe ce ţi s-a dat și ţie. Când crești un pescar lângă tine, crești odată cu el.

21. Ești pescar dacă nu te oprești niciodată din învăţat. Nu te aștepta la rezultate bune dacă faci același lucru mereu. Pescuitul se schimbă din când în când. Fii gata să te schimbi și tu.

Tu cât de pescar eşti?

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Dacă începi subiectul ăsta într-un grup pescăresc ai șansa să nu mai pleci de acolo viu. Câţi pescari, atâtea păreri susţinute cu maximă convingere. Azi vorbim despre firele monofilament.

Nu am inventat firul monofilament, dar am vândut mii. Am vorbit cu pescari despre fire. Tot cu mii. Concluzia mea după tot contactul ăsta pescăresc e că suntem un popor foarte tehnic, cu înclinaţii inginerești. Ne interesează specificaţiile.

Cei mai mulţi pescari români vor să știe „cât ţine firul?”. Nu dau în români, că nu doar la noi e așa. În domeniul ăsta al firelor se minte ca-n codru. Cu dedicaţie: de la pescari, pentru pescari! În afară, există azi câteva organizaţii care testează firele și bat obrazul producătorilor atunci când se sare calul. La noi nu. Încă se minte ca-n codru, chiar dacă nu prea mai avem codru.

Nu-mi place s-o zic, dar și pescarul vrea să fie minţit. Mă refer la cei mulţi, ăia care fac grosul vânzărilor în industrie. De la Revoluţie și până în zilele noastre, pe ei îi interesează cât ţine firul și câţi rulmenţi are mulineta.

Dacă nu vrei să fii ca ei trebuie să știi câteva lucruri despre firul monofilament. E evident că e elastic, iar asta îl face bun în lanseu, bun în pescuit, bun în lupta cu peștele, rău pentru simţuri și moderat la înţepare. Mie îmi place mult. Îl folosesc la clean, avat, știucă, somn, șalău și în aproape toate stilurile de pescuit la pește pașnic. Îmi place pentru că se comportă (cât se poate de) „natural” în apă.

Are în structură microbule de aer, de-aia tinde să plutească. Tot microbulele de aer îl dau de gol sub apă, îl fac vizibil. Când elimini microbulele de aer din ecuaţie ai un alt tip de monofilament căruia îi spui pompos fluorocarbon și-i pui un preţ prohibitiv. Marketing, nu alta! Pe lângă fluorocarbon (care e scufundător) există și variante scufundătoare de monofilament normal.

Când intră în contact cu lucruri scufundate, monofilamentul se comportă decent. Dacă materialul ce intră în compoziţia firului e „îndesat” și mai lipsit de microbule, atunci monofilamentul e mai puţin elastic și mai rigid. Și invers. Cu cât e mai puţin elastic, cu atât e mai bun când vine vorba de abraziune. De-aia fluorocarbonul e cel mai bun la asta, dar nici cu un mono bine ales (vezi cele de mai sus) nu mi-e rușine.

Când vine vorba de culoare, e transparent sau colorat. Variantele de mijloc intră tot în sfera marketing-ului. Mie îmi plac mai mult alea transparente, dar ia-o ca pe un moft personal. Pe o apă tulbure, caldă sau atunci când peștii se hrănesc frenetic nu contează ce variantă alegi. În rest, e cu schepsis. Vrei să-l vezi tu sau ţi-e frică să nu-l vadă ei? Asta e întrebarea la care trebuie să răspunzi.

Știind toate astea, când vei merge în magazin și vei lua o rolă în mână (alege totuși un producător consacrat!) gândește-te ce vrei de la fir. Ce particularităţi are apa sau locul în care vei pescui? Ce calităţi trebuie să aibă firul ăla ca să te ajute în pescuit? Citește informaţiile de pe etichetă, dar să ai în minte piesa celor de la Iris – „Să nu crezi nimic”. ? Le crezi doar dacă producătorul e japonez. Îl recunoști ușor: e modest (a se citi – sincer) și scrie totul cu trei zecimale. În rest testezi, empiric, atât cât se poate: elasticitatea, supleţea, rezistenţa la abraziune etc.

Îmi plac firele la fel de mult precum îmi plac jocurile de cuvinte. Îţi mărturisesc la final că nu a fost despre cum să alegi firul perfect, ci despre cum să alegi perfect firul. Asta pentru că firul perfect și atât, nu există. Există în schimb firul ideal pentru o anumită aplicaţie, pentru o situaţie dată. Așa trebuie să privești lucrurile.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Inspirat de celebra emisiune ce rulează pe Discovery, am zis că ar fi interesant de văzut cum se face peștele ăla care ne ajută an de an să ne trăim pasiunea.

Nu e pescărească, prima se reproduce știuca. O face în general în februarie, dar în lumea apelor totul depinde de temperatură. Știuca e la fel de vicleană în icră, cum e la buza stufului. Depune devreme ca să aibă progeniturile ei un avans în faţa celorlalte specii. Ce se naște din știucă, pește visează. Când nu iau calea maionezei, din sutele de mii de icre ies frumoasele alea cu bot de raţă ce se mănâncă între ele.

Urmează bibanul și-apoi avatul, în mod normal în martie, hai început de aprilie. Bibanoaicele sunt dispuse să depună oricum și oricând. Trebuie doar să le sune ceasul biologic. Avaţii în schimb, au nevoie de curent puternic și pietriș. Acolo le place să-și planteze sămânţa. O primăvară călduroasă cu ape nu foarte mari ar fi perfectă pentru Aspius. Interesant e faptul că prohibiţia generală îi prinde pe avaţi depuși și-n plin sezon de vânătoare…ghinion legislativ, nu alta!

În calendarul pescăresc, aprilie cade în zodia șalăului. Când temperatura apei ajunge la 8-10 grade Celsius, masculii de șalău simt că e momentul să se retragă spre maluri. Nerăbdători și intens pigmentaţi, aceștia elimină feromonii meniţi să ghideze femelele spre locul de întâlnire. După reproducerea propriu-zisă, femelele fac doar figuraţie. Laudele și greutăţile cad, deopotrivă, pe dorsalele masculilor. Ei sunt cei ce-și apără ponta livrând intrușilor atacul ăla cu gust metalic. Lăsat fără santinelă, cuibul e condamnat la pieire.

La rând e somnul. Reproducerea lui are loc în mai-iunie, în funcţie de vreme. Și de data asta, masculii se ocupă de tot. Amenajează zona de depunere și păzesc icrele până eclozează larvele. O singură femelă adevărată de somn poate depune suficient de multe icre pentru a popula un segment de râu sau un lac de dimensiuni medii. Din fericire, natura a înzestrat-o cu icre toxice, altfel ar fi suferit și ea ca știuca deltaică…

După somn vin toţi ceilalţi, în frunte cu crapul. Cred că niciunul dintre noi nu e străin de bătaia crapilor în stuf. N-ai cum să ratezi așa ceva. Doi sau mai mulţi masculi flanchează o ditamai femelă. O presează insistent până-și ating scopul.

Câteva lucruri se văd cu ochiul liber, chiar și neformat:

Peștii noștri se reproduc din ce în ce mai devreme. Știuca nu mai depășește stadiul de mârliţă, iar carasul depune imediat după ce iese din icră. Exagerez…dar e o consecinţă a presiunii la care sunt supuși, o formă de adaptare.

Peștii noștri nu se reproduc la fel în fiecare an. Un an e mai bun pentru șalău, altul e mai bun pentru crap ș.a.m.d. Fiecare specie are suișuri și coborâșuri.

Peștii noștri nu se reproduc toţi deodată. Mă refer la indivizii aceleiași specii. Reproducerea are loc în valuri. Și asta e o adaptare. Dacă vine un frig neașteptat (vezi anul ăsta) sau o altă schimbare bruscă, nu se pierde o generaţie de pești. Se pierde doar o parte din întreg.

Prima dată a fost icra. Dup-aia peștele. Trebuie să-i grijim în perioada următoare. Asta dacă vrem să-i mai avem. Dacă nu, e cum a zis un cititor de-al meu – noi nu suntem pregătiţi să avem pești.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Dacă Dunărea n-ar fi fost atât de crudă cu mine și-aș fi trăit vremuri mai puţin tulburi, aș fi pescuit așa…

Dacă aș fi dat din barcă, aș fi căutat șalăul nu departe de maluri, pe primele praguri sau agăţături din apropierea locurilor de depunere. Peștele e ghidat deja de reproducere și se va mișca intens în perioada asta, dar nu se va îndepărta prea mult de locurile bune pentru pontă.

Aș fi pescuit cu cel mai mic gramaj posibil. Ăla care mângâie substratul o dată la câteva secunde, nu ăla care se lovește brutal de el. Contactul cu fundul trebuie să fie fin ca o părere – e foarte important!

Aș fi lansat cu precădere înspre aval, la unghi de 45 de grade sau mai mic. Dacă nu ar fi mers, înainte să ridic ancora, le-aș fi dat două perverse de Clisură. Nu știi ce e perversa de Clisură? Ei bine, arată cam așa: lansezi în amonte – iei primul contact cu substratul – controlezi jigul mai mult din lansetă, din mulinetă recuperezi doar excesul de fir (nu salţi jigul pe fund din mulinetă). Practic, e o derivă controlată, într-un ritm alert. Ritmul ăsta alert e esenţial, pentru că nu-i dă timp șalăului să analizeze năluca. Atacul venit pe o perversă de Clisură e inconfundabil și greu de uitat.

Dacă apa ar fi fost tulbure, dar pescuibilă, aș fi mizat pe gume bicolore. Nu orice fel de bicolore. Aș fi ales musai două culori care să creeze un contrast puternic. Ca mărime, aș fi ales năluci medii și mari. La spital am fost deja, vreau și „câta” bal!

Când Dunărea se umflă, curentul apei împinge mult pește spre maluri. Dacă turbiditatea nu e exagerată, ăsta e un lucru foarte bun, de care e bine să profiţi. Așa apare concurenţa aia bună care îi forţează să deschidă gura mai ușor decât de obicei. În momentele de genul ăsta e mai bine să-i cauţi de pe mal.

Dacă aș fi luat malul la picior, aș fi ales locurile cu ceva curent, dar nu exagerat. Piatră aș fi vrut să fie la discreţie – și sub apă și pe mal. Modelul ăla de piatră tip capră neagră, care mi-a venit de hac.

Indiferent dacă aș fi dat din barcă sau de pe mal, nu aș fi stat mai mult de 15 minute pe un loc fără să am trăsătură. Dacă le-o prezinţi corect, în 15 minute (e mult!) trebuie să ai atac. Dacă nu, se impune o schimbare.

Partea bună la o tulbureală cu măsură (!) e că peștele trage cam toată ziua, dar în perioada asta e foarte bună după-masa și seara. Atunci m-aș fi așteptat să fie vârful de activitate. Momentul ăsta trebuie să te prindă pe un loc bun!

Tare aș fi vrut să am și eu parte de o tulbureală cu măsură ca să nu scriu articolul ăsta la condiţional-optativ, dar cu Dunărea nu te pui. De iubit, o iubești necondiţionat. De pescuit, o pescuiești doar când te lasă.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.