Postări etichetate ‘mreana’

Superstiţii pescărești

Tata o are pe aia cu felinele. Nu contează culoarea. Dacă-i taie calea vreo mâţă (orice mâţă) la cinci dimineaţa îi necaz mare. Scuipă-n sân și lansează cu frică toată ziua.

Alţii o au pe aia cu bafta. Pe mine mă umple soacră-mea de baftă pe unde mă prinde. Sec. Un fel de voodoo pescăresc. Urările astea nu se scot nici cu Persil și dau mare ghinion halieutic. Doar magia albă te poate scăpa de așa ceva – vezi aici cum și până una alta, bate-n lemn!

Alţii nu se-ntorc din drum, fie ce-o fi. Am prieteni care și-au uitat acasă lansete, mulinete, vâsle, dar nu s-au întors din drum. Sunt oameni hotărâţi, cu principii. Cu ghinionul nu te joci.

Pe lacul Vârșolţ, din judeţul Sălaj, există o superstiţie pescărească ceva mai specială. Umblă vorba că n-ai să vezi coadă de pește dacă plantezi la mai puţin de 300 de metri de mal. Bag seama că peștii sălăjeni umblă cu telemetrul laser la purtător. Nu care cumva să se apropie de maluri prea mult…

De-aia în zonă se pescuiește musai în echipă: unu’ păzește lansetele, altu’ duce firele câteva mile în larg. Atâta trebuie duse până când ăla din larg devine un punct în ochii ăluia de pe uscat. Sunetul nu răzbate la distanţe de genul ăla. Asta nu-l împiedică pe ăla de pe mal să urle din răsputeri. Pesemne că și aerul sălăjean are partea lui de vină – e mai rarefiat. Pe lângă semnalele acustice se folosesc și semnale luminoase. Când s-a inventat rola de fir la mia de metri pescarii din zonă au băut ţuică de prune trei zile și trei nopţi. Ca-n basme.

La Dunăre am dat peste o altă credinţă populară. Se zice că atunci când vrei să prinzi șalău e bine să ai oleacă de barbă. Să ai un aspect așa…mai neîngrijit. Când o arzi hipster, altfel se face conexiunea ancestrală pescar-pește. În definitiv, nu-i de mirare. E chiar logic.

La știucă e altă mâncare de pește. E invers – dacă vrei rezultate e bine să mergi proaspăt ras, ferchezuit, prezentabil. Madam Esox nu înghite pe oricine. Tu fă cum vrei, dar sunt lucruri testate. Numa zic.

Știm cu toţii că peștele mare alege scule îndoielnice. Dacă lanseta pârâie, mulineta dă rateuri și firul e copt – acolo intră Moby Dick. E un dat. Când te-ntorci marcat, dar pregătit – nu-ţi mai trage. Normal.

Dar știi când îmi trage?! Invariabil îmi trage când vorbesc la telefon, în poziţii nefirești. Și, de obicei, ratez.

Și câte și mai câte…

Ia zi-mi, tu ce superstiţii pescărești ai sau ai văzut pe apă?

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

S.P.N.

Am scris, acum ceva vreme, un articol despre cum e când nu prind (îl poţi citi aici ). Mi-au zis unii că e preferatul lor…😊 Se mai întâmplă. Un singur lucru e mai rău decât să nu prinzi. Să fii nepescuit.

Ultimele cercetări de ordin psihosocial au scos la iveală o afecţiune din ce în ce mai întâlnită în rândul pescărimii. Se numește Sindromul Pescarului Nepescuit, pe scurt S.P.N., și e o chestiune pe care mulţi o ignoră.

Se știe că doza minimă recomandată de pescuit diferă de la pescar la pescar. Nu știu alţii cum sunt, dar eu dacă nu pescuiesc de două ori pe săptămână mă simt, mă consider și sunt nepescuit. De-aia perioada concediilor, cu tot farmecul ei, nu-mi pică întotdeauna bine.

Pentru sănătatea ta emoţională, e foarte important să recunoști la timp primele semne ale Sindromului și să iei măsuri. Ca-n orice altă boală, prevenţia e esenţială. Musai atenţie sporită vara (când ești la cheremul familionului), iarna și în prohibiţie. Astea sunt, în mare, momentele critice. Ai grijă să nu ajungi nepescuit!

Uite care-i simptomatologia…În forma sa acută, Sindromul Pescarului Nepescuit dă nervozitate, tulburări de somn, apariţia viselor ciudate, lipsa poftei de mâncare, senzaţie de mâncărime, dor de ducă etc. Nu-i exclus să răsfoiești albume foto cu capturi, să rememorezi partide sau să faci comentarii răutăcioase pe feisbuc. După om.

Să te ferească Bunuţul de un S.P.N. cronicizat! Netratat la timp, S.P.N.-ul poate duce la: întinderea sculelor de pescuit prin casă, shopping excesiv, creștere în greutate, abuz de internet, pescuit virtual, apariţia contrelor în somn și, în cazuri deosebit de grave, depresie.

Am impresia că e o treabă care ţine și de anturaj. Cele mai recente studii arată că S.P.N.-ul e de natură contagioasă. Dacă intri frecvent în contact cu persoane infectate, mai devreme sau mai târziu vei ajunge și tu nepescuit. E un dat.

Din păcate, zilnic întâlnesc, fizic sau virtual, pescari cu S.P.N. nediagnosticat. Dacă ești irascibil, te cerţi cu soţia, petreci mult timp pe net, nu dai randament la muncă, nu dormi bine noaptea etc. – pentru mine e destul de clar. Suferi de S.P.N. Nu-l lăsa netratat! Du-te la pește.

Tratamentul medicamentos nu dă rezultate. Renunţarea la pescuit – nici atât! Dimpotrivă, se poate ajunge la complicaţii severe! Se recomandă abordarea naturistă și respectarea cu stricteţe a dozei minime de pescuit. Ca adjuvant, se poate prescrie totpescuit.ro de două ori pe săptămână. Dacă apar manifestări neplăcute, înseamnă că n-ai citit textul și te-ai uitat doar la poze.

Hai, să ne-auzim sănătoși! Fir întins!

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Pescarul cu P mare

Nu-i mai știu numele. Nici nu are importanţă. Numele lui pălea în faţa reputaţiei de pe apă. Lumea vorbea despre el. I se spunea, sugestiv, Pescarul (cu P mare). Era coleg de serviciu cu tata. Știa când trage cleanul la broscuţă, cât de borșite trebuie să fie scoicile perfecte pentru somn, unde erau cei mai buni viermi de abator și-avea nenumărate plicuri de cârlige cristal.

Un aer de legendă îl înconjura. Mergea întotdeauna singur la pescuit. De parcă nu era destul de fantomatic, mai pescuia și noaptea. După câte-o noapte de pomină, venea ţanţoș pe la fabrică și-și prezenta capturile. Cred că și-n zi de azi deţine recordul de somni înghesuiţi într-un trabant. Lumea se mira, ca la circ, și-i reconfirma statutul de Pescar cu P mare.

O singură dată greșeai și-l întrebai de unde i-a prins. Te lecuia rapid: „de pe Mureș”, „de pe Olt” etc. Unde, cu ce, cum…lucrurile astea nu se discutau. Lăsa în urmă o tuse convulsivă de trabant și-o droaie de întrebări nerostite. Era veni,vidi,vici.

În funcţie de cât de departe i se ducea vestea, Pescarul putea fi cel mai bun din cartier, oraș sau din judeţ. Mai mult nu putea nimeni să revendice și nici să ducă. Dar acolo, la nivel de cartier, era o mică celebritate. Pe vremea aia nu prea erau poze. Pentru posteritate trebuia să intre în mentalul colectiv. Avea două-trei minute la dispoziţie ca să impresioneze audienţa pe traseul portbagaj – scara blocului. Acolo se vedea cine e Pescar cu P mare și cine nu…

Statutul de Pescar se poate câștiga și printr-o carieră îndelungată. De la 50 de ani de pescuit în sus ești considerat Pescar de drept. Arșiţa, ploile, furtunile îndurate…toate capătă sens. Din clipa aia, ai cuvânt cu greutate în pescărime. Ești Pescarul Bătrân, cu P mare și B mare. Un Pescar Bătrân mi-a zis odată să nu pun pluta nici în șuvoi, nici unde băltește. S-o pun la mijloc, acolo unde întoarce apa. Cine n-are Pescari Bătrâni, să-și cumpere!

Am întâlnit și Pescari cu talente nebănuite. Este unul în cartier care aude cârdurile de mrene. Umblă vorba că noaptea, pe o liniște mormântală, el stă lângă apă și ascultă. Nu pescuiește, doar ascultă. Până când le aude…vin, înoată, calcă totul în picioare! Atunci să vezi trăsături, lupte la baionetă, rupturi! Au încercat și alţii să asculte, dar fără succes. Mulţi ascultă, puţini aud…

Alţii sunt buni din cale-afară la citit apa. Am avut un prof la facultate, nume greu. Ne-a dus la o baltă, în fieful unui fost absolvent, și uitându-se la apă a zis așa: „Băi, un specialist adevărat se uită doar la apă și în secunda doi știe ce pește are în faţă!…”. Cuvinte grele, urmate de-o liniște mormântală. Vreo doi-trei am înghiţit în sec a incompetenţă. Apoi s-a întors către gazdă și-a spus: „Zi mă, ce pește avem aicea?!…”.

În genere, Pescarul cu P mare e secretos. N-ar da din casă. Dac-ar fi să fie, mai degrabă le-ar duce cu el în copârșău. Rar să fie altfel.

Poate ai și tu Pescarul tău cu P mare. Zi-mi două vorbe despre el.

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Cât costă să fii pescar

Un prieten virtual îmi scrie ieri un mesaj: “Sorine, scrie și tu un articol despre ce înseamnă și cât costă să fii pescar. Nu de ocazie, ci dedicat hobby-ului! Că mulţi avem de dat explicaţii soţiilor!”. 😊 Bine Bogdane, scriu!

O zicală din popor zice că orice pescar se teme că, după predarea bocancilor, soţia îi va vinde sculele de pescuit cu preţul de cumpărare pe care-l știe ea…Nu știu alţii cum sunt, dar eu când pescuiesc mult – cumpăr puţin. Și invers. Probabil și frustrările pescărești au azi aceeași rezolvare – terapia prin shopping (cumpărături).

Când am început să pescuiesc, totul era (aproape) gratis. Stăpâneam perfect tehnica de uscare a băţului de alun. În epoca mileurilor, aţă de macrame se găsea la discreţie. Ace de gămălie, la fel. Până la Revoluţie am pescuit mai mult barbless (fără spin). Eram sportiv.

După 89, capitalismul ne-a îndesat pe gât scule vrute și nevrute. Eram flămânzi. Azi, pescuitul nu mai e de mult o pasiune ieftină, nevinovată. Nu mă refer la pescarul de subzistenţă. Vorbesc de ăla „dedicat”, cum îi spune Bogdan.

Te duci scurt la o plută, iei o nadă – 8,5 lei. Logic, iei și două porţii de viermi – 5 lei. Pentru diversitate, merge și o porţie de râme – 4 lei. Poate-ţi mai trebuie o plută-două, un fir, niște cârlige etc. La bologneză, calculul e simplu – 100 de lei metrul. De cât să fie?…

Dacă mergi la crap, gândești în seturi: trei beţe, trei mulinete, rodpod cu trei poziţii, trei avertizoare, trei… 😊 O lansetă decentă începe de la 250-300 de lei, o mulinetă decentă, la fel. Mai iei niște boiliesuri bune la 49,99 lei kilogramul și le pui pe toate într-o mașină, cum altfel decât – mare.

Dacă mergi la răpitori, îţi iei câte o lansetă pentru fiecare stil de pescuit. Mai faci concesii, dar mai mult de două specii pe-o lansetă nu poţi să înghesui. Orice lansetă sau mulinetă decentă e minim 300 de lei. Maxim nu există…Pui un textil bun pe tambur – minim 100 de lei. Un vobler deștept te costă de la 35 de lei în sus. Dacă e făcut de japonezi poţi să sari liniștit de trei cifre. Sunt mici, punctuali și politicoși, dar niciodată ieftini. Dacă mergi la șalău, mai cumperi niște cârlige lestate cu plumb, la preţ de metal semipreţios. Fără o plasă de gume, nu scapi – 1-5 lei bucata.

Dacă mergi la știucă, îţi trebuie voblere mari. Vobler mare, preţ mare – 30-50 lei. Pui o strună cumsecade, ca să protejezi investiţia, te costă 21 de lei. Iei o lansetă pentru oscilante, mai moale pe vârf, știi tu…cu mai multă fibră de sticlă – câteva sute de lei. Azi, nici fibra de sticlă nu mai e ce-a fost…Mai pui un dolinger, o eira și se adună o sumă rotundă.

Dacă mergi la somn din start iei trei lansete și trei mulinete. Dacă ești norocos, scapi la 500 de lei setul (lansetă-mulinetă). Poate iei și niște scule de clonc. Dacă te-ai dotat, cumperi și un clonc bun – 200 de lei. Fără momeală, nu faci nimic…râme negre, lipitori, viermi de salcie…dacă ești chiabur, iei și coropișniţe – 1 leu bucata. A naibii, nici râmele negre nu mai sunt ce-au fost! Am săpat într-o zi de m-au luat junghiurile, mai aveam puţin și găseam petrol…una n-am găsit. Economie de piaţă, frate!

De muscă nu mai vorbesc. Nu vreau să visez urât la noapte!

În era digitală, cumperi mai mult online. Aveam de gând să-i laud într-o zi pe cei doi coloși online din pescuitul românesc. Era (la trecut!) singura dovadă de concurenţă sănătoasă de la noi. Comandai de minim 100 de lei și transportul era gratuit. Comandai azi și aveai produsul mâine. Era lăudabil! Azi, niciuna nu mai e valabilă…,,comoditatea” te costă 15 lei! Nu era bine. Ne-am întors la concurenţa de cumetrie.

Dacă vrei să fii pescar, te costă. Dacă ești pescar renascentist, ca mine, și combini mai multe stiluri de pescuit…faceţi voi calculele. Și-acum sunt tot sportiv – dau cu spin, dar fishless (fără pește). Scule multe, pește puţin…

Sfat pentru soţii…Un prieten bun îmi zice la răstimpuri o vorbă: „Sorine, suma viciilor e constantă!”. Eu zic să încurajaţi / acceptaţi / toleraţi viciul ăsta. Fiecare, după puteri. Spre binele vostru, credeţi-mă – e mai „eco” decât altele.

P.S. 1 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

P.S. 2 Dacă ai achitat toate cheltuielile de mai sus și vrei să primești diploma de pescar, mai ai doar un pas. Citește asta.

Legătura dintre apă și pet

Suntem societate de consum: cumpărăm – consumăm – aruncăm. În ziua de azi, fericirea se vinde la pet. Apa la fel. Bag seama că legătura dintre apă și pet e de natură magnetică. Se atrag. Altfel nu-mi explic de ce apele noastre sunt pline de ele…

Înainte de a fi sport naţional, aruncarea pet-ului în natură are motivaţii complexe. Un prieten bun a întrebat, cu tupeu, o băbuţă din sat de ce își aruncă gunoiul în valea din fundul curţii. Răspunsul l-a șocat: „Lasă maică, să margă (n.a. meargă) la unguri!”…Dincolo de xenofobie, prostia nu are vârstă. Băbuţa are copii, copiii ei au copii, copiii copiilor vor avea copii – crescuţi în același spirit (?).

Ca pescar, te lovești de gunoaie mai ceva ca angajaţii firmelor de salubritate. Nu există în România apă nesufocată. Dacă pui mâna și strângi după alţii te îngrozești câte mormane de gunoi se adună. Am scos din apă cizme, haine, pet-uri, pungi, chiloţi și alte desuuri, sticle și orice altceva vă puteţi imagina. Din Someșul Mic, în buricul Clujului. Azi sunt toate la loc. Alţii au scos, acum câteva zile, mii de pet-uri din lacul Bicaz.

Un om venit de pe-afară îmi spune ce stricte sunt regulile pe-acolo – dacă arunci un muc de ţigară pe stradă, pierzi câteva sute de euro. Nu termină bine de povestit și aruncă ceva pe jos. Gestul e unul firesc, asumat și nestingherit. O face pentru că la noi se poate sau pentru că e parte din sentimentul de „acasă”?! O fi o treabă de sorginte latină, că și eu m-am simţit la Roma ca acasă…

De multe ori mă întreabă prietenii virtuali dacă nu cumva pescuiesc în străinătate. Pozele mele sunt prea frumoase. Staţi liniștiţi că realitatea mea e la fel de urâtă ca a voastră. Ieri am fost la pescuit, la munte. Apă turcoaz, pădure de brad, aerosoli naturali și…gunoaie. Incredibil de multe gunoaie! Am dat, în paradisul ăla montan, peste tot ce poate arunca omul cu mâna lui: pamperși, coroane funerare, pet-uri, ţoale etc. M-am chinuit să găsesc un cadru normal în care să fac două-trei poze decente…

Nu e doar o treabă românească. Nu c-ar fi asta o scuză (!), dar și la nivel de specie suntem tari. Ne merge mintea. Ciocnim particule. Avem insulă de pet-uri în ocean și gunoi în spaţiu. Căutăm viaţă pe alte planete. Poate învăţăm mai întâi să trăim cumsecade pe planeta Pământ.

Pe noi și apele noastre, în ţărișoară, numai amenda grasă și educaţia ne mai salvează. Asta dacă mai putem fi salvaţi.

Când plouă, pet-urile se adună și ies la iveală. E legătura dintre apă și pet. Gunoaiele nu merg niciunde. Stau aici, cu noi…și ne-ajută să ne simţim „ca acasă”.

P.S. 1 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

P.S. 2 Dacă arunci lucruri în apă, pe mal, pe stradă sau oriunde altundeva decât la coș, înjură-mă cu poftă, dar dup-aia oprește-te din aruncat.

Fotografii: Andrei Sava și Daniel Turean