Văd încă mulţi pescari pe malurile apelor ce pescuiesc la întâmplare. Nu sondează apa, nu caută peștele, nu sunt atenţi la semnalele pe care peștii le dau (direct sau indirect). Mintea lor staţionează. A nu se confunda cu pescuitul staţionar! Indiferent de stilul pe care îl practici, la nivel mental trebuie să fii dinamic. Fiecare atac pe care îl ai spune ceva.

În funcţie de factorul declanșator, atacul poate fi unul determinat de hrănire, teritorialitate, concurenţă, curiozitate și neofobie. Plus combinaţii ale lor.

Atacul de hrănire e hotărât. Peștele știe exact ce are de gând și, dacă nu te simte la celălalt capăt al firului, s-ar putea să ţină năluca între fălci mai mult decât te-ai fi putut aștepta. Sunt unele situaţii în care poţi să-i dai și fir…Din poziţia asta nu ai voie să ratezi.

Atacul de teritorialitate se împarte în două. Una e teritorialitatea din perioada de reproducere și alta e teritorialitatea de zi cu zi. Atacul din perioada de reproducere (vorbim despre șalău, somn, snakehead și cocoș de munte ?) e mai scurt decât cel de hrănire, dar e brutal.

E ăla care te face să te întrebi ce te-a lovit (?). Și dacă vrei să crezi că ţi s-a părut, nu te lasă ţiuitul inelelor de pe lansetă…E periculos pentru matisaj și pentru cardiaci. Nu mai este mult și vom avea parte de el. Pe cât e de agresiv, pe atât trece de repede. Dacă nu ești atent, e ușor să ratezi.

Teritorialitatea de zi cu zi e bună pentru pescar. Și peștii sunt ca oamenii. Mai mult sau mai puţin temperamentali. Mie îmi plac ăia colerici și mă feresc cât pot de melancolici. Partea proastă e că iarna mai toţi solzoșii sunt melancolici.

Teritorialitatea unui pește crește direct proporţional cu dimensiunea. Aţi dat vreodată peste un banc de șalăi de șase kilograme? Dacă da…UNDE?!? ? Nivelul ăsta diferit de agresivitate naturală se traduce prin atacuri de toate felurile. De la alea fine ca o părere până la cele care te-au făcut să te apuci de pescuit la răpitori.

Concurenţa e cel mai bun lucru care ţi se poate întâmpla în pescuit! Apare atunci când mai mulţi pești vor să mănânce același lucru. Cu cât sunt mai mulţi solzoși interesaţi de năluca ta, cu atât mai bine. Ca pescar trebuie să fii mereu în căutarea concurenţei. Când ai atac/atacuri la primele lanseuri sunt șanse mari s-o fi găsit, dar nu uita că trebuie întreţinută! Atacul specific vine repede și e clar, hotărât.

Curiozitatea și neofobia gâdilă cam aceeași receptori de pește răpitor. Asta îl face să fie vulnerabil la cele mai diverse (uneori stupide) stiluri de recuperare și năluci. Condiţia necesară și suficientă pentru a avea parte de un astfel de atac e să le arăţi ceva nou / diferit / nemaivăzut. Atacul ăsta e foarte clar și surprinzător pentru ambele părţi. Lui (peștelui) nu-i vine să creadă ce-a văzut, iar ţie nu-ţi vine să crezi că „ţi-a dat” (tras). Mai multe pe subiectul ăsta poţi citi AICI.

Dacă un atac spune multe, două atacuri spun totul. Când ai reușit să provoci două trăsături nimic nu mai e o întâmplare. Nu mai ești pe drumul cel bun. Ești călare pe el. Pune-ţi mintea la contribuţie și descoperă tiparul comportamental din ziua respectivă. Ai primit două indicii esenţiale.

În articolul ăsta n-am vrut să te iau de sus, nici să te mustru, nici să te judec. Am vrut doar să te pun pe gânduri. Să te fac să gândești pescuitul. Dacă nu-l gândeai deja.

Dacă îţi place totpescuit.ro și vrei să afli primul noutăţile de pe site te poţi abona AICI (în partea de jos a paginii)

Afară e minus, dar nu destul încât să poţi ieși la copcă. Numai în piele de pescar să nu fii. Dacă nu știi ce simte un leu în cușcă, înseamnă că n-ai cunoscut un pescar pedepsit de frig la repaus. Chiar dacă e una atipică, tot iarnă se cheamă.

Toate studiile serioase de specialitate arată că la jumătatea lunii ianuarie nivelul de testosteron pescăresc ajunge la cota normală de iarnă. ? Pe net și nu numai, trăim vremuri interesante.

Pe acalmia asta pescărească mi-am dat seama de un lucru: eu pescuiesc extrem! Să vă explic de ce…

Numai Dumnezeu știe cum de nu m-am lăsat de pescuit. Mă încăpăţânez an de an să îmi trăiesc pasiunea chiar și atunci când frizez ridicolul.

Eu pescuiesc extrem pentru că-n fiecare an îmi număr apele rămase. Acolo nu – că a secat, acolo nu – că au trecut electricienii, acolo nu – că s-a plăsuit cu patos anul ăsta…Am ape care suferă și multe ape dragi pe care le-am pierdut pe drum. Extrem!

An de an îmi moare căte-un lac. Minim unul. Abia a început 2018 și deja l-am pierdut pe primul. S-ar putea să nu fiu singurul pescar îndoliat. Nu că ar conta, dar al meu a pierit în judeţul Sibiu. Îi zice Săcel. Al tău unde a murit?

Eu pescuiesc extrem pentru că am partide în care pescuiesc pentru o singură trăsătură. Aș fi absurd să cer mai mult când știu câţi pești au mai rămas în multe locuri. Îi știu pe nume. Pe toţi. Extrem!

Eu pescuiesc extrem pentru că trebuie să fiu mereu primul pe loc. E ca la păstrăv. Primul ia totul. Cu atât mai mult astăzi, când totul e puţin. Extrem!

Eu pescuiesc extrem pentru că pescuiesc din ce în ce mai mult virtual. Nu sunt melancolic din fire, dar caut uneori pescuitul ăla de la începuturi. Ăla care m-a făcut pescar. Și nu-l mai găsesc decât în amintiri. În amintirile mele cu miros de pește. Extrem!

Eu pescuiesc extrem pentru că ajung în zone din ce în ce mai sălbatice. Escaladez pereţi verticali și mă strecor prin boscheţi. Îmi descopăr valenţe nebănuite. Toate pentru ultimul pește. Extrem!

Eu pescuiesc extrem pentru că merg prea departe. La început, când se putea, pescuiam aproape de casă. Apoi la 50-60 de kilometri. Azi pescuiesc și la 150 de kilometri de casă. O fac de nevoie. Pierd patru ore pe drum. Extrem!

Eu pescuiesc extrem pentru că întotdeauna cumpăr mult atunci când pescuiesc puţin. Și prost. Am ajuns să am cele mai bune scule de pescuit din viaţă pe când s-au terminat peștii. Poftim pescuit extrem!

Nu vreau să dau la pește spadă sau la ton. Nu vreau să văd tarponii de mangrove. M-am săturat să pescuiesc extrem. Vreau să o fac normal. Să văd cum e.

Ceva mă face să cred că nu doar eu pescuiesc extrem în ţară. Vina noastră e că suntem români și că trăim un pescuit de subzistenţă. De azi pe mâine.

Voi pescuiţi extrem?

PS Nu luaţi în considerare zâmbetul din poze. E de complezenţă. Am avut o singură trăsătură. ?

Dacă îţi place totpescuit.ro și vrei să afli primul noutăţile de pe site te poţi abona Aici (în partea de jos a paginii)

Poate îţi bei cafeaua de dimineaţă, poate ești plictisit la muncă sau poate doar te plimbi pe net. Poate că tocmai ai primit sau ai dat un like.

După mine, like-ul ăsta e simplu și complicat deopotrivă. Îl iubești și îl urăști în devălmășie. Eu de când am cunoscut like-ul nu mai dorm bine noaptea. Mă tot gândesc ce sinapse trebuie să se-aprindă în mintea unui pescar pentru ca like-ul să existe sau nu. Uite cum văd eu like-urile pescărești.

În funcţie de zona geografică din care provine, like-ul se dă și se primește diferit. Mai greu, mai ușor, mai cu regrete, mai cu accent sau fără…În fine, oricum îl dai, tot la Mioriţa ajungi. Doar suntem pescari mioritici.

O să-ncep cu pescarul ardelean. Mușchii feţei schiţează o grimasă. Mâna e încleștată pe mouse. Aproape că transpiră…să-l dea, să nu-l dea?! Like-ul ardelenesc trebuie preţuit, molcom cumpănit și meritat.

Poate că nu știţi că în Ardeal like-urile se dau pe cartelă…Ca pescar, le primești lunea dimineaţa și trebuie să te ţină toată săptamâna. Nu-ţi permiţi să le irosești. Doar le dai de la tine, nu?!? Cine trece de treizeci de like-uri pe un grup ardelenesc de pescari ori e admin-ul grupului, ori e din familie numeroasă, ori vinde ţuică de prune la juma’ de preţ.

Cum să nu-l preţuiesc mai mult decât pe-un like obișnuit, când știu cât de complex e like-ul ardelenesc?! Știu, sunt subiectiv…dar nu mă pot abţine. Sunt de-ai mei. ?

Pescarul moldovean, așa lovit de plasă cum e, dacă are un like îl rupe în două și-ţi dă și ţie jumătate. E sufletist. Îl dă cu dragă inimă și-mi place să cred că mai și citește oleacă. Doar nu degeaba e consătean cu atâţia clasici literaţi. Dacă ai norocul să dai peste o pescăriţă moldoveancă e și mai și! Intervine instinctul matern și te umple de like-uri. Îţi dă cât nu poţi duce. (Parcă ar ști că sunt pe jumătate moldovean. ?)

Pescarul muntean e atent la tot ce mișcă în domeniu. E iute la like, dar îl dă în cunoștinţă de cauză. Să dăm șalăului ce-i al șalăului. Nu degeaba jigul s-a născut acolo. Fratele muntean nu stă la discuţii când vine vorba de like-uri. Discută cu tine după ce ţi-l dă, că e slobod la gură și miștocar de felul lui. Mulţi pescari, multe like-uri. E loc pe gârlă pentru toată lumea. Baboi să fie.

Fac abstracţie de regiunea geografică doar când vorbesc despre EL – primul like. Primul like e cel mai greu de dat. Și de primit. Dar e singurul pe care te poţi baza cu-adevărat. Cine l-a dat a făcut-o cu intenţie și fără regrete.

Nu și fără frică…Mie unul când dau un prim like mi-e frică. Mi-e frică să nu rămână singur! Nu e nimic mai trist pe lume decât un like rămas singur…Nu o dată mi s-a întâmplat să trec și eu pe lângă un astfel de like. Se văita, se cerea înapoi…mi se rupea sufletul să-l văd așa! Dar n-am avut ce-i face. L-am lăsat să-și trăiască destinul. După tată sunt ardelean. ?

Like-ul pescăresc e trofeul absurd al zilelor noastre. Trataţi-l ca atare. Mie îmi plac trofeele cu solzi.

Dacă îţi place totpescuit.ro și vrei să afli primul noutăţile de pe site te poţi abona Aici (în partea de jos a paginii)

Când îi aud pe străini că au de a face cu pești educaţi îmi vine să fac o nefăcută și să-mi rup lansetele. Ai noștri ce sunt atunci?!? La noi e pe viaţă și pe moarte. Vorba hip-hopperilor mioritici BUG Mafia: „ai murit, ești mort!”?. Ce poate fi mai motivant decât asta ca să-i pui cu burţile solzoase pe carte? Să nu cumva să credeţi că peștii care nu sunt prinși nu învaţă. Învaţă din greșelile congenerilor, învaţă din plăsuirile draconice la ceas de seară și învaţă din zecile sau sutele de monturi pe care le văd zilnic.

Hai să vă spun o poveste ca să vedeţi cât de deștepţi sunt peștii noștri în cuget și simţiri…Lucram în sturionicultură și într-o zi îmi zice prietenul Alexandru Moșu (de care v-am mai povestit și cu altă ocazie): „hai să-ţi arăt ceva interesant!”. Mă duc.

Era momentul să hrănim peștii cu furaj granulat, iar Moșu lipsise de la fermă vreo 2-3 săptămâni. Îmi zice: „dă-le o mână de furaj”. Le-am dat. Peștii s-au năpustit ca hienele pe-o masă gratuită. „Acum fii atent ce se întâmplă când le dau eu” – îmi spune și le aruncă aceeași mână de furaj. Stupoare! În afara câtorva fraieri (pe care natura cu siguranţă i-ar fi eliminat), nisetrii mei nu se prea înghesuie spre hrana oferită de Moșu. Cât de tare e asta?!?

Moșu îmi spune tacticos, neimpresionat, că peștii au recunoscut mâna care îi hrănește zilnic și că putem repeta experimentul de câte ori vreau. Cât să fi ţinut furajul în mână?…Poate două secunde fiecare. A fost destul pentru nisetri.

Ţineţi cont de faptul că vorbim despre niște pești născuţi și crescuţi în captivitate, netrecuţi prin filtrul vitreg al naturii. Nu vreau să vă sperii, dar adăugaţi și asta în ecuaţia voastră pescărească și s-ar putea să vă lăsaţi de pescuit. ?

Dacă avem pești cu studii la Sorbona (și avem!), ar fi culmea să nu avem și pescari pricepuţi. În era pescuitului digital informaţia circulă și o face repede. Sunt zeci de mii de pescari care știu unde, când și la ce s-a prins luna asta. Totul e la un click distanţă. Multă lume știe azi cum se pescuiește corect. Presiunea pe ape și pe pești e imensă.

În ziua de astăzi să pescuiești întotdeauna corect nu mai e CALEA. Sau cel puţin nu mai e singura cale. De câte ori nu vi s-a întâmplat să pescuiţi alături de un novice care să prindă pește? Mie mi s-a întâmplat. Aţi pus-o pe seama coanei Fortuna sau mai vulgarului bulan? Eu cred că nu a fost asta. Cred că acel novice a pescuit pur și simplu diferit. Și mai cred că peștii, mai ales cei școliţi în vremurile noastre, vor să vadă ceva diferit. Cu atât mai mult peștii mari.

Am pescuit alături de pescari ce într-o lume ideală nu ar fi prins vreun pește niciodată. Nu controlau linia (firul), mulinau uitându-se pe cer, montau greșit nălucile, pescuiau șalău după dezgheţ recuperând ca la avat (extrem de rapid!) și câte și mai câte!!! Și prindeau. Prindeau pentru că pescuiau diferit. Dacă nu ar fi fost ei – temerarii pescuitului, inovatorii ?- peștii nu ar fi putut privi cu ochii bulbucaţi o asemenea grozăvie. Dar ceva în mintea lor de pești a făcut click pentru că nu mai văzuseră așa ceva, pentru că neam de neamul lor nu și-a imaginat că există așa ceva! ?

NU CONTEAZĂ dacă cineva pescuiește diferit bine (conștient, asumat) sau diferit prost (aiurea, la intâmplare). Accentul cade pe diferit, iar rezultatul va fi în mare același – un plus de interes din partea peștilor.

V-aţi dat sper seama că nu vorbesc aici despre spinning, boilies sau pescuit la muscă. Vorbesc despre pescuit în general, indiferent de stil. Pescuiţi mai greu, mai ușor, mai mare, mai mic, mai încet, mai repede, mai fin etc. (limita e doar imaginaţia fiecăruia) decât restul și-o să vedeţi ce-o să se întâmple. Atunci o să vă spun și eu ca Moșu, tacticos, neimpresionat, că am știut c-o să vă tragă. ?

Sper că v-am pus pe gânduri pescărești. Cine are lansete să audă!

Undeva între încălzirea globală și primii fulgi de zăpadă care deja au căzut la Cluj am găsit loc pentru o ultimă partidă la somn pe Mureș. Cine pescuiește la somn în noiembrie știe că e un fel de ruletă rusească: șansele să nu prinzi niciun pește sunt mari, dar dacă ai vreo trăsătură e (aproape sigur) pește mare! A fost un noiembrie nesperat de cald anul ăsta cu temperaturi peste media multianuală așa că somnii puteau fi oriunde, inclusiv pe apă de un metru. Cu atât mai greu mi-a fost să-i găsesc și, la un moment dat, chiar am crezut că nu voi reuși…

Întotdeauna când pescuiesc încerc să stabilesc un tipar comportamental al peștilor pe care îi vizez. În ce moment al anului pescuiesc? Ce fac peștii în acea perioadă? Urmează vreun moment important în viaţa lor (?), care le influenţează clar comportamentul? (reproducere, iernare etc.) În cazul somnilor mei de apă rece, mă aflam într-o lună noiembrie cu apă puţin mai caldă decât de obicei, peștii aveau momente de hrănire scurte dar intense (am prins într-un alt brumar somni care mi-au regurgitat în drill 7-8 carași de 3-4-500 de grame) și se apropia un moment important în viaţa mustăcioșilor – iernarea.

Faptul că eram în preajma iernării mă făcea să cred că somnii se vor plasa pe locuri de ambuscadă apropiate de gropanele în care vor poposi în anotimpul rece. Am căutat astfel de locuri și le-am pescuit atent: lanseuri la „buza” structurii, control perfect al liniei, năluci greu de refuzat și…NIMIC!

Am călătorit mulţi kilometri de-a lungul Mureșului oprind în fiecare zonă cu potenţial până când am ajuns într-un loc în care (recunosc!) îmi pusesem ultimele speranţe. Deși l-am vizitat de multe ori în plin sezon, în ultimii 2-3 ani nu mi-a dat niciun pește. În limbaj pescăresc locul e „ce trebuie”: în larg platou cu fund tare și apă medie-mică, în amonte structuri de beton, spre mal și în aval groapă cu prag abrupt…un loc perfect pentru orice specie cu dinţi! Albitura încă era pe la suprafaţă, iar asta nu-mi place. Când peștele pradă e răspândit peste tot pe orizontală și pe verticală șansele să găsești răpitorii grupaţi sunt mici.

Când nu are altă treabă mai importantă decât hrănirea, peștele mare e tot timpul pe urmele baboiului. În fine, cu încrederea la jumătate, am început să pescuiesc groapa – fără rezultate. Am trecut la pragul abrupt și l-am pipăit metru cu metru…frumoasă cadere, dar nicio trăsătură. Am continuat cu platoul din larg și la fel – nimic. Am lăsat la final structurile de beton care de-a lungul timpului au lăsat urme adânci în trusa mea cu năluci ?. Pescuitul m-a învăţat că atunci când ești în locul potrivit și pescuiești corect trebuie să fii concentrat la primele lanseuri…și la primul lanseu am avut atac. Un atac hard, la nălucă soft! A luptat precum a tras, dar în câteva minute era la ședinţa foto. A avut 187 de centimetri. Vă las pe voi să apreciaţi kilogramele. Am mai pescuit o vreme (cu mari pierderi de jiguri?) și a venit al doilea pește pe care l-am estimat la 15 kilograme.

Nu puteam să nu fiu mulţumit cu doi somni în noiembrie, așa că am plecat acasă probabil cu un zâmbet tâmp pe faţă. Prinsesem somnii de apă rece.

P.S. Îţi place totpescuit.ro? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.