TotPescuit

Cum să pescuiești diferit

Când îi aud pe străini că au de a face cu pești educaţi îmi vine să fac o nefăcută și să-mi rup lansetele. Ai noștri ce sunt atunci?!? La noi e pe viaţă și pe moarte. Vorba hip-hopperilor mioritici BUG Mafia: „ai murit, ești mort!”?. Ce poate fi mai motivant decât asta ca să-i pui cu burţile solzoase pe carte? Să nu cumva să credeţi că peștii care nu sunt prinși nu învaţă. Învaţă din greșelile congenerilor, învaţă din plăsuirile draconice la ceas de seară și învaţă din zecile sau sutele de monturi pe care le văd zilnic.

Hai să vă spun o poveste ca să vedeţi cât de deștepţi sunt peștii noștri în cuget și simţiri…Lucram în sturionicultură și într-o zi îmi zice prietenul Alexandru Moșu (de care v-am mai povestit și cu altă ocazie): „hai să-ţi arăt ceva interesant!”. Mă duc.

Era momentul să hrănim peștii cu furaj granulat, iar Moșu lipsise de la fermă vreo 2-3 săptămâni. Îmi zice: „dă-le o mână de furaj”. Le-am dat. Peștii s-au năpustit ca hienele pe-o masă gratuită. „Acum fii atent ce se întâmplă când le dau eu” – îmi spune și le aruncă aceeași mână de furaj. Stupoare! În afara câtorva fraieri (pe care natura cu siguranţă i-ar fi eliminat), nisetrii mei nu se prea înghesuie spre hrana oferită de Moșu. Cât de tare e asta?!?

Moșu îmi spune tacticos, neimpresionat, că peștii au recunoscut mâna care îi hrănește zilnic și că putem repeta experimentul de câte ori vreau. Cât să fi ţinut furajul în mână?…Poate două secunde fiecare. A fost destul pentru nisetri.

Ţineţi cont de faptul că vorbim despre niște pești născuţi și crescuţi în captivitate, netrecuţi prin filtrul vitreg al naturii. Nu vreau să vă sperii, dar adăugaţi și asta în ecuaţia voastră pescărească și s-ar putea să vă lăsaţi de pescuit. ?

Dacă avem pești cu studii la Sorbona (și avem!), ar fi culmea să nu avem și pescari pricepuţi. În era pescuitului digital informaţia circulă și o face repede. Sunt zeci de mii de pescari care știu unde, când și la ce s-a prins luna asta. Totul e la un click distanţă. Multă lume știe azi cum se pescuiește corect. Presiunea pe ape și pe pești e imensă.

În ziua de astăzi să pescuiești întotdeauna corect nu mai e CALEA. Sau cel puţin nu mai e singura cale. De câte ori nu vi s-a întâmplat să pescuiţi alături de un novice care să prindă pește? Mie mi s-a întâmplat. Aţi pus-o pe seama coanei Fortuna sau mai vulgarului bulan? Eu cred că nu a fost asta. Cred că acel novice a pescuit pur și simplu diferit. Și mai cred că peștii, mai ales cei școliţi în vremurile noastre, vor să vadă ceva diferit. Cu atât mai mult peștii mari.

Am pescuit alături de pescari ce într-o lume ideală nu ar fi prins vreun pește niciodată. Nu controlau linia (firul), mulinau uitându-se pe cer, montau greșit nălucile, pescuiau șalău după dezgheţ recuperând ca la avat (extrem de rapid!) și câte și mai câte!!! Și prindeau. Prindeau pentru că pescuiau diferit. Dacă nu ar fi fost ei – temerarii pescuitului, inovatorii ?- peștii nu ar fi putut privi cu ochii bulbucaţi o asemenea grozăvie. Dar ceva în mintea lor de pești a făcut click pentru că nu mai văzuseră așa ceva, pentru că neam de neamul lor nu și-a imaginat că există așa ceva! ?

NU CONTEAZĂ dacă cineva pescuiește diferit bine (conștient, asumat) sau diferit prost (aiurea, la intâmplare). Accentul cade pe diferit, iar rezultatul va fi în mare același – un plus de interes din partea peștilor.

V-aţi dat sper seama că nu vorbesc aici despre spinning, boilies sau pescuit la muscă. Vorbesc despre pescuit în general, indiferent de stil. Pescuiţi mai greu, mai ușor, mai mare, mai mic, mai încet, mai repede, mai fin etc. (limita e doar imaginaţia fiecăruia) decât restul și-o să vedeţi ce-o să se întâmple. Atunci o să vă spun și eu ca Moșu, tacticos, neimpresionat, că am știut c-o să vă tragă. ?

Sper că v-am pus pe gânduri pescărești. Cine are lansete să audă!

Etichete:, , , , , ,

Trackback de pe site-ul dvs.

Comentarii (10)

  • Avatar

    Bogdan Viorel

    |

    Sorine , felicitări pt prezentare , intradevar super , mulțumesc .

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Multumesc pentru apreciere, Bogdan. Fir intins!

      Reply

  • Avatar

    Semlecan Gheorghe

    |

    Sorin , ai perfecta dreptate m-am lamurit de acest subiect de multi ani…Eram odata pe Mures linga piciorul unui pod si avatii rapeau ca dementii..Eram vreo 3 pescari la spining si toti dadeam cu naluci de suprafata dupa avat..eu aveam un team esqo sfc, no.1 in topul preferintelor mele pe vremea aceea.Apa era semipuscata, numai bine pentru acea culoare…nimic..si dau..si rulmentii se tot invart in gol , si dau si repede si incet si smucit si nici nu mai stiam ce naiba sa le dau..Si vine un tip, incepator, judecand dupa scule, si pune un wobler no name care la prima lansare a inceput sa se invarta in spirala prin apa..genul de chinezism pe care l-as fi aruncat la gunoi daca nu l-as fi putut regla sa vina cum trebuie..Pesemne tipul asta credea ca asa e normal sa inoate naluca , pentru ca ii dadea inainte..Si pe cand eram eu cu un ochi prin cutie cautand ceva nou, diferit, il vad pe omul asta cu woblerul elicopter, ca e in dril si pune pe mal un avat de vreo 3 kile..Shaize, toate woblerele mele erau reglate sa mearga bine..nici unul nu facea ca si chinezismul ala..Acelasi lucru-rezistenta fata de naluci- iese foarte bine pe incintele private pescuite des sau foarte des , in special la stiuca. Cu atat mai mult cu cat o gramada de spiningari-intre care spiningari de competitie, nu novici, au prostul obicei sa tina stiuca atarnata in grip pina se potoleste si abia dupa aceea pun mana pe ea si o intind la poza, sau o tin atarnata in continuare, intr-un cliseu care mie imi provoaca o repulsie instinctiva-absolut nici un respect fata de peste, au asta vad. Si apoi , sa vezi partide cand vine stiuca dupa naluca, o vezi, vine cu valul in cap, si ii da un cioc asa , firav si dispare…Se vede clar ca instinctul o mana sa urmareasca si sa atace, dar partea aia responsabila cu conservarea ii zice sa stea..”pas”…Se poate si mai rau de atata…le vezi ca rapesc, umbla se agita si nu le intereseaza deloc cutii intregi de naluci trase prin apa..si apoi vine unul cu cine stie ce wobler ne-pescuit si sparge normele..deh, cum zici…norocul incepatorului ))

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      ? Aşa e Gigi. Am vãzut şi eu „voblerul elicopter” în acţiune! Omul meu fãcea o combinaţie mortalã de vobler+popper+elicopter ?.
      Prinşi sau nu, peştii învaţã! Selecţia (naturalã şi bipedã) şi-a fãcut bine treaba. Avem peşti mai puţini şi mai deştepţi.?

      Reply

  • Avatar

    Adi Ciocoiu

    |

    Mda, una dintre cele mai bune si in acelasi timp dureroase lectii de pe balta. Cand dupa niste ani in care ai capatat impresia ca stii si ca faci totul ‘cum trebuie’, vine unul cu o lingura de 20j de grame, fir ca pentru rechini :)) si combo telescopic de 50 lei si scoate salaii unu’ dupa altul. Iar tu dai din buze pe langa el.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Salut Adi!
      Îţi spun o întâmplare realã. Pescuiam la şalău pe un lac, imediat dupã dezgheţ. Eu în condiţiile astea dau foarte fin. Prindeam în medie 10 şalãi pe partidã.
      Vine un tip care folosea un gramaj f mare pentru cobdiţiile date şi recupera un grub între ape. Ca la avat vara! Ieşea fum din mulinetã! A prins 2-3-4 şalãi în fiecare partidã. În pescuit totul e posibil! ???
      Mersi de mesaj. Fir întins!

      Reply

  • Avatar

    Suditu Fănică

    |

    Ai dreptate Sorine ! Realitatea din teren e , în general , alta decât ce pregătim de acasă , cu ce ne documentăm . Un articol bun , ca de fiecare dată ! Felicitări și fire întinse !

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Mi-a plãcut asta cu „realitatea din teren”…?? Bunã!
      Mersi pentru mesaj. ?
      Fir întins!

      Reply

  • Avatar

    ilie

    |

    Doar o singura observatie,daca nu supar din nou?Recuperat avat=viteza ptr.mine nu mai e valabil.Ca sa intelegi ce vreau sa zic iti pot zice ca intr-un banc de 10 avati de exemplu vei gasi unu-doi poate,care sa fuga nebuni dupa
    naluca recuperata la maxim.Eu prefer sa-i prind pe restul.Desi lumea il vede/percepe ca pe un vitezoman,eu iti zic ca de fapt prefera mai mult altfel de prezentari.Adora de ex.sa muscareasca,sa culeaga chiar si naluci destul de mari care nu vor depasi viteza de curgere a apei sau tremurate pe o apa baltita.Rabdare si un razboi al mintii.In fond si la urma urmei noi suntem cei care trebuie sa intram in mediul lui si sa-i intelegem comportamentul Am zis eu ceva la articolul ala cu,clenii care tie ti-a placut.Merge al naibii de bine si
    aici.?

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Interesante experienţe, Ilie! Nu deranjezi/superi niciodatã. Din contrã! ?

      Reply

Lasă un comentariu