Adormeam greu când îmi zicea tata că a doua zi mergem la pescuit. Puneam ceasul să sune, dar era mai mult un soi de reflex. Știam amândoi c-aveam să ne trezim înaintea lui.

Ora patru. Aia era ora de trezire. Nici acum nu știu de ce ne grăbeam. Probabil nu vroiam să ratăm răsăritul. Cine știe de câte ori am văzut răsăritul și apusul cu tata…

Zilele noastre începeau aproape identic, dar fără urme de plictis. Timpul curgea altfel pe atunci. Călare pe bicicleta lui rusească aveam vreme să gândesc vrute și nevrute. Știam drumul pe dinafară și el ne știa pe noi. Aveam emoţii până la ultima curbă. Cum e Mureșul? Ce vom prinde?…

N-am sărit etape. Am crescut firesc. La început, aveam niște lansete rusești cu mufare fier pe fier și inele de sârmă. După o vreme, le-am matisat pe vârf inele ceramice făcute de tata la fabrică. Nu știam că-i zice „custom”. Foloseam niște cvasi-mulinete. Orice lanseu era o aventură.

Tata m-a învăţat cum să citesc apa, mi-a arătat nodurile și mi-a dezvăluit reţeta lui secretă de mămăligă. Și-n zi de azi e o taină bine păstrată. Încă tremură mrenele când aud de ea.

Vinerea era ziua pregătirilor. Legam monturi, ciopleam plute de știucă din șlap, făceam nade. Şi acum mă-ncearcă un miros de cânepă trasă în tigaie la foc mic, seminţe măcinate de coriandru…ce arome!

Peștii apreciau eforturile noastre și trăgeau din respect. Ucenicia într-ale unditului mi-am făcut-o la seral, cu mrene cocoșate și somni la râmă groasă. Prindeam cleni și carași la plută. N-aveam o specie preferată. Ne plăceau peștii.

Stăteam noaptea pe malul Mureșului și ascultam. Din când în când, liniștea aia grea era spartă de un sunet de talangă. Aveam clopoţei făcuţi de tata. Tot „custom”. Învăţasem sunetul fiecăruia ca să nu bâjbâi în beznă printre beţe. Când nu sunau tălăngile adormeam cu ochii în stele, sub cerul liber.

De răpitori ne-am apucat de nevoie. Ne exasperau avaţii. Crescusem și l-am învăţat eu pe tata. La prima partidă a prins un avat de trei kilograme. „Din noroc” zice el. E modest.

Am sute de amintiri cu miros de pește. Fiecare în sertarul ei. Pe toate pot să le descriu în cel mai mic detaliu. Pentru mine, ăsta e pescuitul.

Nimic din toate astea n-ar fi fost fără tata. Datorită lui am umblat pe ape atât cât să mă fac pescar. Astăzi împlinește o vârstă. La mulţi ani, tată!

Pe tine cine te-a iniţiat în pescuit? M-aș bucura dacă mi-ai zice două vorbe despre el/ea.

P.S. Îţi place Totpescuit.ro? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

Ce trece vremea…Azi, Totpescuit.ro împlinește 1 an. Cronologic, n-am fost primul blogger din ţară pe nișa asta și trag nădejde că nu voi fi nici ăla care stinge lumina.

Meritocratic vorbind, cred că am dus blogging-ul pescăresc din România la un alt nivel. S-a scurs 1 an de blogging adevărat, cu articole în fiecare săptămână. Multă muncă.

M-a tot întrebat lumea în astea 365 de zile de ce o fac? De ce dezvălui secrete, de ce „dau din casă”? E cam așa:

Scriu pentru că-mi vine să scriu. Știi când îţi vine să mergi la pescuit? În mare, e același lucru. E musai s-o faci. Dacă mai scriu mult, o s-ajung să scriu mai mult decât am citit.

Scriu pentru că nu ţin morţiș să le duc (secretele) după mine la demisol. Slavă Domnului, m-am copt la minte și nu mai cred că altu’ prinde peștii mei.

Nu știu dacă ai observat, dar nu scriu pentru oricine. Scriu în așa fel încât să nu dau mură-n gură. Dac-ai prins un pește folosind o informaţie citită pe blogul meu, atunci e cel puţin 50% meritul tău c-ai știut s-o digeri. Să ne înţelegem: asta nu înseamnă că nu-mi ești dator c-o bere!

Scriu ca să-i alin suferinţa pescarului de net, varianta neveninoasă. Am vorbit despre el aici .

Scriu pentru că pasiunea asta merită trăită, retrăită și povestită. Nu-mi place eticheta lipită flegmatic pe fruntea pescarului român și m-am luptat s-o dau jos. Cred în nobleţea acestui viciu și în pescarul alfabetizat. Nu cred în ăia care mai citesc doar poze. Nici chiar poze de o mie de cuvinte.

Se zice că-n primul an de blogging e bine să n-ai așteptări prea mari ca să nu cazi de sus. Dacă mi-ar fi zis cineva acum 1 an c-o să fiţi atât de mulţi, n-aș fi crezut o iotă!…

Mare mulţumesc tuturor.

P.S.1 Îţi place totpescuit.ro? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

P.S.2 Aștept critici, sugestii și orice altceva mai vreţi voi, pe adresa redacţiei.

Chiar și în lumea asta digitalizată, natura își urmează cursul mai mult sau mai puţin firesc. Dispar specii și apar specii noi. O astfel de specie nou apărută (și din ce în ce mai prezentă în peisajul halieutic românesc) e pescarul de net.

Din experienţa mea, există două variante fundamental opuse. Prima variantă e pescarul de net neveninos. Trăiește peste tot în ţară și e relativ ușor de recunoscut. Nu are timp de pescuit – cam așa poate fi sintetizată toată treaba. Motivele sunt dintre cele mai diverse: job, familie, obligaţii etc.

Când se trage linie, pentru pescarul din el nu mai rămâne mare lucru. Își trăiește pasiunea cum poate: pe net, prin magazinele de profil și, foarte rar, pe apă. Nu e agresiv și nici veninos. De-aia e demn de compasiune. Îl pomenesc adesea în rugăciunile mele pescărești. Fie-i suferinţa ușoară!

Varianta cealaltă, asupra căreia aș vrea să insist, e pescarul de net veninos. Aria specifică de răspândire nu diferă de cea a variantei neveninoase. Temperamental însă, diferenţele sunt majore.

Pescarul de net veninos trăiește din scandaluri, pe care le iscă sau le aţâţă. Poţi să-l calci pe coadă și dacă levitezi. Să presupunem că ai prins un pește și l-ai pus pe net.

Dacă e unul mic, el sigur a prins unul mai mare. Dacă e unul mare, sigur e împins în faţă sau fotoshopat. Dacă ai prins doar unul, el sigur a prins mai mulţi. Dacă i-ai dat drumul, mai bine nu-i dădeai. Dacă l-ai fript, ești un sacoșar. Oricum ai face, nu e bine sau ar fi fost bine invers.

Varianta veninoasă a pescarului de net năpârlește (de mai multe ori) în sezonul rece (noiembrie-februarie). În perioada asta, cum se zice în popor, dă strechea în el. Un amestec de frustrare și testosteron neconsumat îi pârlește creierul și-așa destul de afumat.

După cum îl trădează numele, pescarul de net (veninos) pescuiește, de cele mai multe ori, pe net. Asta nu îl împiedică să fie tobă de carte. Știe tot. De la crap, la muscă, la răpitori – nimic nu-i scapă. Se pricepe la toate. Dacă totuși, prin absurd, nu se pricepe…se bagă și merge pe instinct.

Cu practica nu prea se omoară, dar se visează „influencer”. Pentru că știe atât de multe lucruri, e sfătos. Ar fi și păcat să nu fie așa, având în vedere vasta lui experienţă. Îi place să înceapă, dar mai ales să termine discuţia. Poveţele lui sunt nepreţuite.

Pe net, veninosul e agresiv, arţăgos. De multe ori își camuflează bărbăţia sub un pseudonim. Vezi, nici pseudonimul nu mai e ce-a fost. Și ne mirăm că nu mai avem pește…

Multe dintre problemele lui comportamentale se trag din SPN (Sindromul Pescarului Nepescuit) – am scris despre el aici . Apreciez că altele vin din stima de sine. Sunt unii care spun că o are mică. Eu nu vreau să mă hazardez. Cu stima omului nu te joci, mai ales azi când atâta lume face „dezvoltare personală”.

Grijă mare cu pescarul de net veninos, că azi-mâine e noiembrie!…Tu ai întâlnit vreunul?

P.S.1 Având în vedere faptul că acest articol a fost scris la cererea cititorilor, mi se pare normal ca eventualele înjurături să meargă tot pe adresa lor…:))

P.S. 2 Îţi place TotPescuit.ro? Atunci abonează-te AICI (în partea de jos a paginii).

Pescuitul nu mai e ce-a fost. Nu știu dacă asta e de bine sau de rău. Întâlnirea omului modern cu natura se face azi prin intermediari. Vânzători de plăcere. Stai cuminte la coada de intrare în incintă și-ţi iei bilet. Ești un client. Un pseudo-pescar în căutarea dozei de endorfine. Dacă te gândești mai bine, deja trăim vorbele răposatului…vizităm știuca (și nu numai) la muzeu.

Dacă mergi pe natural, dai peste alte hibe. Ești consumator de natură moartă. Fiecare pește prins e un mare bonus. Îţi vine să urli de fericire. Peștii de pe natural sunt greu de prins în primul rând pentru că sunt puţini. Apoi, sunt și păţiţi, că au trecut prin multe.

Contrar aparenţelor, nici pe privat nu-i tocmai ușor să prinzi un pește. Poate a mai fost prins. Poate ești al zecelea pe ziua de azi care încearcă să-l prindă. Poate dai și tu peste fenomenul, din ce în ce mai întâlnit, de maree de apă dulce. La Cluj, de exemplu, în cel mai ploios an din memoria mea postdecembristă, majoritatea lacurilor sunt jos…Un fenomen interesant! La iarnă se vor plânge că n-au apă.

În fiecare an îmi număr opţiunile rămase. Pe apele publice, e jale. Pe alea private am, în raza mea de trei judeţe, doar două-trei lacuri neplăsuite organizat. În rest, mai toate sunt sub un bocanc de hahaleră, produs al capitalismului de cumetrie. Am scris despre asta aici . E monopolul prostiei, nu alta!

Cred c-o să renunţ de tot la privat și mă întorc la public, cu toate riscurile pe care le implică. M-am cam săturat de gustul acru de colivie. Dar cel mai mult m-am săturat să încurajez și să finanţez (!) comportamentul patronilor de baltă (accentul cade pe „de baltă”!).

De fapt, n-am mare lucru de pierdut. Îmi ascut simţurile și răzbesc sau, în cel mai rău caz, mă las de pescuit. Ori suntem pescari, ori nu mai suntem.

P.S.1 Tu ce zici: e mai pescar ăla care prinde pe sălbatic, la privat…sau nu e nicio diferenţă? Ţie unde îţi place să pescuiești? Public sau privat?

P.S.2 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Tata o are pe aia cu felinele. Nu contează culoarea. Dacă-i taie calea vreo mâţă (orice mâţă) la cinci dimineaţa îi necaz mare. Scuipă-n sân și lansează cu frică toată ziua.

Alţii o au pe aia cu bafta. Pe mine mă umple soacră-mea de baftă pe unde mă prinde. Sec. Un fel de voodoo pescăresc. Urările astea nu se scot nici cu Persil și dau mare ghinion halieutic. Doar magia albă te poate scăpa de așa ceva – vezi aici cum și până una alta, bate-n lemn!

Alţii nu se-ntorc din drum, fie ce-o fi. Am prieteni care și-au uitat acasă lansete, mulinete, vâsle, dar nu s-au întors din drum. Sunt oameni hotărâţi, cu principii. Cu ghinionul nu te joci.

Pe lacul Vârșolţ, din judeţul Sălaj, există o superstiţie pescărească ceva mai specială. Umblă vorba că n-ai să vezi coadă de pește dacă plantezi la mai puţin de 300 de metri de mal. Bag seama că peștii sălăjeni umblă cu telemetrul laser la purtător. Nu care cumva să se apropie de maluri prea mult…

De-aia în zonă se pescuiește musai în echipă: unu’ păzește lansetele, altu’ duce firele câteva mile în larg. Atâta trebuie duse până când ăla din larg devine un punct în ochii ăluia de pe uscat. Sunetul nu răzbate la distanţe de genul ăla. Asta nu-l împiedică pe ăla de pe mal să urle din răsputeri. Pesemne că și aerul sălăjean are partea lui de vină – e mai rarefiat. Pe lângă semnalele acustice se folosesc și semnale luminoase. Când s-a inventat rola de fir la mia de metri pescarii din zonă au băut ţuică de prune trei zile și trei nopţi. Ca-n basme.

La Dunăre am dat peste o altă credinţă populară. Se zice că atunci când vrei să prinzi șalău e bine să ai oleacă de barbă. Să ai un aspect așa…mai neîngrijit. Când o arzi hipster, altfel se face conexiunea ancestrală pescar-pește. În definitiv, nu-i de mirare. E chiar logic.

La știucă e altă mâncare de pește. E invers – dacă vrei rezultate e bine să mergi proaspăt ras, ferchezuit, prezentabil. Madam Esox nu înghite pe oricine. Tu fă cum vrei, dar sunt lucruri testate. Numa zic.

Știm cu toţii că peștele mare alege scule îndoielnice. Dacă lanseta pârâie, mulineta dă rateuri și firul e copt – acolo intră Moby Dick. E un dat. Când te-ntorci marcat, dar pregătit – nu-ţi mai trage. Normal.

Dar știi când îmi trage?! Invariabil îmi trage când vorbesc la telefon, în poziţii nefirești. Și, de obicei, ratez.

Și câte și mai câte…

Ia zi-mi, tu ce superstiţii pescărești ai sau ai văzut pe apă?

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.