TotPescuit

Postări etichetate ‘avat’

Avatul lacustru (partea a II-a)

Or fi mai multe năluci cu care poţi prinde avaţii de lac, dar mie îmi place să-i prind la vobler. Dacă se poate, la suprafaţă. Vreau să văd atacul ăla exploziv, vreau să văd urmăriri cu valul în cap. Pentru mine, asta rimează cu pescuitul avatului.

Ziceam nu demult că orice dependent de avat e musai să dea piept, mai devreme sau mai târziu, cu avatul lacustru. Crapul nu sare pe mal, nu te umilește. Avatul în schimb, o face. Atacă din toate poziţiile, îţi arată că e acolo, te sfidează și nu-ţi lasă nicio ieșire onorabilă. Fiecare nou atac e o provocare la duel.

Când eram mai mic, noiembrie nu era lună de vară. Dacă te prindea începutul de noiembrie îmbrăcat lejer erai ori student în călduri, ori era semn c-ai fumat ceva tare. Ei bine, începutul de brumar m-a prins pe Olt, deloc înfofolit, căutându-l pe Aspius.

Două lucruri sunt de luat în calcul atunci când alegi o nălucă pentru pescuitul avatului lacustru:

– Să fie o nălucă ce nu opune rezistenţă în momentul recuperării. Nu spun că secretul e să iasă fum din mulinetă, dar ritmul recuperării e musai să fie unul alert.

– Pe recuperare liniară ai parte de evoluţie liniară, e clar. Dar când faci mișcări bruște din lansetă e bine să obţii altceva. Năluca ta trebuie să ţâșnească în stânga și-n dreapta, să evolueze eratic.

Ziceam în partea I (pe care o poţi citi aici ) că avaţii de lac sunt relaxaţi, nu duc lipsă de obleţi. Dacă ai toate ţiglele pe casă, cu natura nu te pui. Ca să am o șansă și să m-aleagă pe mine, le arăt altceva. Pun un vobler (culoare apropiată de oblete) ceva mai mare decât peștii pe care-i vânează lupii apelor. Îl aduc prin apă agresiv, cu ruperi de ritm. Vreau să ies în evidenţă. Ţine minte că, pe lac, barbeta mai mult te încurcă decât te ajută. Cine are urechi, să audă.

Peștele ăsta are sânge rece. Pândește bancul și, la momentul potrivit, tâșnește de jos în sus ca marii răpitori de apă sărată. Când atacul a avut loc, degeaba mai lansezi. De cele mai multe ori e prea târziu. Ai ratat momentul. Din punctul meu de vedere, întrebarea esenţială e: cum declanșezi atacul, în loc să-l aștepţi?

E important să strecori un pic de haos în planul lui perfect. Cât timp avatul deţine controlul ești doar un pion pe tabla lui de șah. Ca să-l destabilizez, lansez voblerul fix în mijlocul bancului de obleţi și-l recuperez agresiv, stârnind o panică prematură. Toată agitaţia asta îl face pe Aspius să se hazardeze, să lase garda jos. Ei bine, din momentul ăla, nu mai e de neatins.

Când nu merge voblerul, mai am un as în mânecă: gumele. Dacă te baţi cu avatul de lac e bine să renunţi la balast, la orice lucru care te încetinește. Dacă în cazul voblerelor renunţ la barbetă, când vine vorba de năluci din silicon, scap de coadă. Dau doar cu gume fără apendice vibratil.

În pescuitul avatului, la modul general, am o slăbiciune pentru monofilament. Chestie de gust. Când pescuiesc avat pe lac, să n-aud de mono. În cazul ăsta, textilul (cu înaintaș de fluorocarbon) e mai bun pentru că nu ia nimic din agresivitatea pe care vreau să o imprim nălucii.

Hmm…parcă ar fi loc și de partea a III-a. Mă mai gândesc. Data viitoare când te întâlnești cu avatul lacustru, salută-l din partea mea. Ne știm.

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

1 an

Ce trece vremea…Azi, Totpescuit.ro împlinește 1 an. Cronologic, n-am fost primul blogger din ţară pe nișa asta și trag nădejde că nu voi fi nici ăla care stinge lumina.

Meritocratic vorbind, cred că am dus blogging-ul pescăresc din România la un alt nivel. S-a scurs 1 an de blogging adevărat, cu articole în fiecare săptămână. Multă muncă.

M-a tot întrebat lumea în astea 365 de zile de ce o fac? De ce dezvălui secrete, de ce „dau din casă”? E cam așa:

Scriu pentru că-mi vine să scriu. Știi când îţi vine să mergi la pescuit? În mare, e același lucru. E musai s-o faci. Dacă mai scriu mult, o s-ajung să scriu mai mult decât am citit.

Scriu pentru că nu ţin morţiș să le duc (secretele) după mine la demisol. Slavă Domnului, m-am copt la minte și nu mai cred că altu’ prinde peștii mei.

Nu știu dacă ai observat, dar nu scriu pentru oricine. Scriu în așa fel încât să nu dau mură-n gură. Dac-ai prins un pește folosind o informaţie citită pe blogul meu, atunci e cel puţin 50% meritul tău c-ai știut s-o digeri. Să ne înţelegem: asta nu înseamnă că nu-mi ești dator c-o bere!

Scriu ca să-i alin suferinţa pescarului de net, varianta neveninoasă. Am vorbit despre el aici .

Scriu pentru că pasiunea asta merită trăită, retrăită și povestită. Nu-mi place eticheta lipită flegmatic pe fruntea pescarului român și m-am luptat s-o dau jos. Cred în nobleţea acestui viciu și în pescarul alfabetizat. Nu cred în ăia care mai citesc doar poze. Nici chiar poze de o mie de cuvinte.

Se zice că-n primul an de blogging e bine să n-ai așteptări prea mari ca să nu cazi de sus. Dacă mi-ar fi zis cineva acum 1 an c-o să fiţi atât de mulţi, n-aș fi crezut o iotă!…

Mare mulţumesc tuturor.

P.S.1 Îţi place totpescuit.ro? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

P.S.2 Aștept critici, sugestii și orice altceva mai vreţi voi, pe adresa redacţiei.

Avatul lacustru (partea I)

Nu există pește care să fi rănit mai multe orgolii pescărești decât avatul. E un dat. La crap, caras, știucă și orice alt pește vrei tu, mereu se găsește o scuză. Dom’le, nu mănâncă, scade apa, crește apa, nu e pește, dacă ar bate un vânticel, presiunea atmosferică, cutremurul din Vrancea…toate astea sunt lucruri plauzibile. ?

Avatul de lac e un showman, un exhibiţionist. E gazda unui spectacol obscen la finalul căruia știi, fără echivoc, cine-i șeful. La mal e junimea. În larg sunt cașaloţii. Când am călcat prima dată pe barajele de pe Olt am rămas uimit. Zeci de atacuri de avat și niciun pescar curajos. Acum, mulţi ani mai târziu, e la fel. Sub baraje sunt câţiva temerari care au tupeu să dea piept cu avaţii, dar sus pe lac nu e nimeni. Imaginează-ţi un mal plin cu pescari și avaţi sărind o dată la treizeci de secunde. Nimeni nu încearcă să-i prindă. Toţi s-au fript deja…

Avatul de apă stătătoare nu prea seamănă cu tizul lui de apă curgătoare nici comportamental, nici în ceea ce privește conformaţia. E tare lat, bag seama că viaţa de lac îi priește. Când îl vezi prima oară zici că e crap șui. Dacă nu-i știi CNP-ul ai putea să juri că nu-i rudă cu avatul de râu. Ăla, săracul, stă toată ziua în curent. E tras prin inel.

Sus în baraj, avaţii au milioane de obleţi la dispoziţie. Tot belșugul ăsta ar trebui să te pună pe gânduri. Cum faci ca răpitorul să te aleagă pe tine? Asta e întrebarea. Nu încerca să te iei la trântă cu obleţii, că sigur pierzi. Eu zic să le arăţi ceva diferit. Pui o nălucă mai mare decât peștii pe care-i hăituiesc și nu o recuperezi liniar, banal. O aduci agresiv, cu zvâcniri și ruperi de ritm.

Avatul lacustru are două strategii de vânătoare. Dacă vânează în apă mică, atunci se strâng vreo doi-trei holtei și împing bancul de obleţi în mal, cum strâng câinii oile la stână. Apoi lansează atacuri repetate dinspre larg spre mal. E spectacol, iar săriturile sunt violente. Din experienţa mea, avaţii care fac ghidușii de genul ăsta nu sunt foarte mari.

Dacă vânează în apă adâncă, avaţii găsesc bancul de obleţi și îl atacă de jos în sus. Prin zonă e musai să fie vreun golf, o zonă cu vegetaţie submersă sau un prag pronunţat. Nici obleţii ăștia nu stau aiurea…Solzoșii care-și fac veacul pe aici au, de regulă, de la două kilograme în sus. Atacurile lor nu se compară în intensitate cu cele din zona malurilor. Își fac treaba fără prea multă zarvă. Ai zice că sunt la cules de obleţi.

Va urma…

P.S. Îţi place totpescuit.ro? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Pescarul de net

Chiar și în lumea asta digitalizată, natura își urmează cursul mai mult sau mai puţin firesc. Dispar specii și apar specii noi. O astfel de specie nou apărută (și din ce în ce mai prezentă în peisajul halieutic românesc) e pescarul de net.

Din experienţa mea, există două variante fundamental opuse. Prima variantă e pescarul de net neveninos. Trăiește peste tot în ţară și e relativ ușor de recunoscut. Nu are timp de pescuit – cam așa poate fi sintetizată toată treaba. Motivele sunt dintre cele mai diverse: job, familie, obligaţii etc.

Când se trage linie, pentru pescarul din el nu mai rămâne mare lucru. Își trăiește pasiunea cum poate: pe net, prin magazinele de profil și, foarte rar, pe apă. Nu e agresiv și nici veninos. De-aia e demn de compasiune. Îl pomenesc adesea în rugăciunile mele pescărești. Fie-i suferinţa ușoară!

Varianta cealaltă, asupra căreia aș vrea să insist, e pescarul de net veninos. Aria specifică de răspândire nu diferă de cea a variantei neveninoase. Temperamental însă, diferenţele sunt majore.

Pescarul de net veninos trăiește din scandaluri, pe care le iscă sau le aţâţă. Poţi să-l calci pe coadă și dacă levitezi. Să presupunem că ai prins un pește și l-ai pus pe net.

Dacă e unul mic, el sigur a prins unul mai mare. Dacă e unul mare, sigur e împins în faţă sau fotoshopat. Dacă ai prins doar unul, el sigur a prins mai mulţi. Dacă i-ai dat drumul, mai bine nu-i dădeai. Dacă l-ai fript, ești un sacoșar. Oricum ai face, nu e bine sau ar fi fost bine invers.

Varianta veninoasă a pescarului de net năpârlește (de mai multe ori) în sezonul rece (noiembrie-februarie). În perioada asta, cum se zice în popor, dă strechea în el. Un amestec de frustrare și testosteron neconsumat îi pârlește creierul și-așa destul de afumat.

După cum îl trădează numele, pescarul de net (veninos) pescuiește, de cele mai multe ori, pe net. Asta nu îl împiedică să fie tobă de carte. Știe tot. De la crap, la muscă, la răpitori – nimic nu-i scapă. Se pricepe la toate. Dacă totuși, prin absurd, nu se pricepe…se bagă și merge pe instinct.

Cu practica nu prea se omoară, dar se visează „influencer”. Pentru că știe atât de multe lucruri, e sfătos. Ar fi și păcat să nu fie așa, având în vedere vasta lui experienţă. Îi place să înceapă, dar mai ales să termine discuţia. Poveţele lui sunt nepreţuite.

Pe net, veninosul e agresiv, arţăgos. De multe ori își camuflează bărbăţia sub un pseudonim. Vezi, nici pseudonimul nu mai e ce-a fost. Și ne mirăm că nu mai avem pește…

Multe dintre problemele lui comportamentale se trag din SPN (Sindromul Pescarului Nepescuit) – am scris despre el aici . Apreciez că altele vin din stima de sine. Sunt unii care spun că o are mică. Eu nu vreau să mă hazardez. Cu stima omului nu te joci, mai ales azi când atâta lume face „dezvoltare personală”.

Grijă mare cu pescarul de net veninos, că azi-mâine e noiembrie!…Tu ai întâlnit vreunul?

P.S.1 Având în vedere faptul că acest articol a fost scris la cererea cititorilor, mi se pare normal ca eventualele înjurături să meargă tot pe adresa lor…:))

P.S. 2 Îţi place TotPescuit.ro? Atunci abonează-te AICI (în partea de jos a paginii).

 

Public sau privat?

Pescuitul nu mai e ce-a fost. Nu știu dacă asta e de bine sau de rău. Întâlnirea omului modern cu natura se face azi prin intermediari. Vânzători de plăcere. Stai cuminte la coada de intrare în incintă și-ţi iei bilet. Ești un client. Un pseudo-pescar în căutarea dozei de endorfine. Dacă te gândești mai bine, deja trăim vorbele răposatului…vizităm știuca (și nu numai) la muzeu.

Dacă mergi pe natural, dai peste alte hibe. Ești consumator de natură moartă. Fiecare pește prins e un mare bonus. Îţi vine să urli de fericire. Peștii de pe natural sunt greu de prins în primul rând pentru că sunt puţini. Apoi, sunt și păţiţi, că au trecut prin multe.

Contrar aparenţelor, nici pe privat nu-i tocmai ușor să prinzi un pește. Poate a mai fost prins. Poate ești al zecelea pe ziua de azi care încearcă să-l prindă. Poate dai și tu peste fenomenul, din ce în ce mai întâlnit, de maree de apă dulce. La Cluj, de exemplu, în cel mai ploios an din memoria mea postdecembristă, majoritatea lacurilor sunt jos…Un fenomen interesant! La iarnă se vor plânge că n-au apă.

În fiecare an îmi număr opţiunile rămase. Pe apele publice, e jale. Pe alea private am, în raza mea de trei judeţe, doar două-trei lacuri neplăsuite organizat. În rest, mai toate sunt sub un bocanc de hahaleră, produs al capitalismului de cumetrie. Am scris despre asta aici . E monopolul prostiei, nu alta!

Cred c-o să renunţ de tot la privat și mă întorc la public, cu toate riscurile pe care le implică. M-am cam săturat de gustul acru de colivie. Dar cel mai mult m-am săturat să încurajez și să finanţez (!) comportamentul patronilor de baltă (accentul cade pe „de baltă”!).

De fapt, n-am mare lucru de pierdut. Îmi ascut simţurile și răzbesc sau, în cel mai rău caz, mă las de pescuit. Ori suntem pescari, ori nu mai suntem.

P.S.1 Tu ce zici: e mai pescar ăla care prinde pe sălbatic, la privat…sau nu e nicio diferenţă? Ţie unde îţi place să pescuiești? Public sau privat?

P.S.2 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.