Când îi aud pe străini că au de a face cu pești educaţi îmi vine să fac o nefăcută și să-mi rup lansetele. Ai noștri ce sunt atunci?!? La noi e pe viaţă și pe moarte. Vorba hip-hopperilor mioritici BUG Mafia: „ai murit, ești mort!”?. Ce poate fi mai motivant decât asta ca să-i pui cu burţile solzoase pe carte? Să nu cumva să credeţi că peștii care nu sunt prinși nu învaţă. Învaţă din greșelile congenerilor, învaţă din plăsuirile draconice la ceas de seară și învaţă din zecile sau sutele de monturi pe care le văd zilnic.

Hai să vă spun o poveste ca să vedeţi cât de deștepţi sunt peștii noștri în cuget și simţiri…Lucram în sturionicultură și într-o zi îmi zice prietenul Alexandru Moșu (de care v-am mai povestit și cu altă ocazie): „hai să-ţi arăt ceva interesant!”. Mă duc.

Era momentul să hrănim peștii cu furaj granulat, iar Moșu lipsise de la fermă vreo 2-3 săptămâni. Îmi zice: „dă-le o mână de furaj”. Le-am dat. Peștii s-au năpustit ca hienele pe-o masă gratuită. „Acum fii atent ce se întâmplă când le dau eu” – îmi spune și le aruncă aceeași mână de furaj. Stupoare! În afara câtorva fraieri (pe care natura cu siguranţă i-ar fi eliminat), nisetrii mei nu se prea înghesuie spre hrana oferită de Moșu. Cât de tare e asta?!?

Moșu îmi spune tacticos, neimpresionat, că peștii au recunoscut mâna care îi hrănește zilnic și că putem repeta experimentul de câte ori vreau. Cât să fi ţinut furajul în mână?…Poate două secunde fiecare. A fost destul pentru nisetri.

Ţineţi cont de faptul că vorbim despre niște pești născuţi și crescuţi în captivitate, netrecuţi prin filtrul vitreg al naturii. Nu vreau să vă sperii, dar adăugaţi și asta în ecuaţia voastră pescărească și s-ar putea să vă lăsaţi de pescuit. ?

Dacă avem pești cu studii la Sorbona (și avem!), ar fi culmea să nu avem și pescari pricepuţi. În era pescuitului digital informaţia circulă și o face repede. Sunt zeci de mii de pescari care știu unde, când și la ce s-a prins luna asta. Totul e la un click distanţă. Multă lume știe azi cum se pescuiește corect. Presiunea pe ape și pe pești e imensă.

În ziua de astăzi să pescuiești întotdeauna corect nu mai e CALEA. Sau cel puţin nu mai e singura cale. De câte ori nu vi s-a întâmplat să pescuiţi alături de un novice care să prindă pește? Mie mi s-a întâmplat. Aţi pus-o pe seama coanei Fortuna sau mai vulgarului bulan? Eu cred că nu a fost asta. Cred că acel novice a pescuit pur și simplu diferit. Și mai cred că peștii, mai ales cei școliţi în vremurile noastre, vor să vadă ceva diferit. Cu atât mai mult peștii mari.

Am pescuit alături de pescari ce într-o lume ideală nu ar fi prins vreun pește niciodată. Nu controlau linia (firul), mulinau uitându-se pe cer, montau greșit nălucile, pescuiau șalău după dezgheţ recuperând ca la avat (extrem de rapid!) și câte și mai câte!!! Și prindeau. Prindeau pentru că pescuiau diferit. Dacă nu ar fi fost ei – temerarii pescuitului, inovatorii ?- peștii nu ar fi putut privi cu ochii bulbucaţi o asemenea grozăvie. Dar ceva în mintea lor de pești a făcut click pentru că nu mai văzuseră așa ceva, pentru că neam de neamul lor nu și-a imaginat că există așa ceva! ?

NU CONTEAZĂ dacă cineva pescuiește diferit bine (conștient, asumat) sau diferit prost (aiurea, la intâmplare). Accentul cade pe diferit, iar rezultatul va fi în mare același – un plus de interes din partea peștilor.

V-aţi dat sper seama că nu vorbesc aici despre spinning, boilies sau pescuit la muscă. Vorbesc despre pescuit în general, indiferent de stil. Pescuiţi mai greu, mai ușor, mai mare, mai mic, mai încet, mai repede, mai fin etc. (limita e doar imaginaţia fiecăruia) decât restul și-o să vedeţi ce-o să se întâmple. Atunci o să vă spun și eu ca Moșu, tacticos, neimpresionat, că am știut c-o să vă tragă. ?

Sper că v-am pus pe gânduri pescărești. Cine are lansete să audă!

Înainte de a fi prinși peștii trebuie înţeleși, iar avatul e un caz tipic de personalitate multiplă…Orice pescar de răpitori știe că nu există pește mai capricios decât avatul. Secretul avaţilor mari e că nicio zi nu seamănă cu alta. Azi explodează în peliculă devorând orice nălucă aruncată în apă și mâine ai putea să juri că nu ai coadă de pește în faţă.

Continuăm azi incursiunea în mintea lui Aspius cu un caz particular demn de menţionat – cel al avatului oportunist ce se plasează în aval de obstacolul submers (copac scufundat, structură de beton, bolovani de mari dimensiuni etc.), aşteptând trecerea prăzii prin zonă. Dacă obstacolul e situat la mare distanţă de mal, capturarea unui astfel de exemplar pune serioase probleme în ceea ce priveşte precizia lansării şi controlul nălucii. E bine să trecem peste inconveniente căci acolo se ascund capturile capitale.

-Atacul în serie-

E genul de atac întâlnit mai ales în locurile în care albia râului are o conformaţie relativ uniformă (fără praguri, obstacole, sinuozităţi, peninsule etc.). Aici obleţii nu au locuri preferate de staţionare, fiind răspândiţi în egală măsură pe întreaga zonă. Când bancurile de albitură frecventează zona malurilor, conflictele sunt iminente. Cocoşaţii de aici nu sunt la fel de agresivi precum confraţii lor din alte locuri căci nu mizează pe o singură carte.

Vorbim despre o succesiune de 2-3 atacuri venite la intervale scurte de timp, în locuri diferite, din partea aceluiaşi avat. Având la dispoziţie 2-3 posibilităţi de atac pe traseu, avaţii nu se pierd cu firea şi îşi dozează efortul. Atacul spumos de altădată e înlocuit de o serie calculată de lovituri. Există şi aici acea perioadă de pauză ce delimitează două cicluri de atac diferite.

Partea bună e că putem observa un tipar care, odată înţeles, ne permite să anticipăm mişcarea avatului şi să aproximăm locul în care va avea loc următorul atac. În general, răpitorul se apropie de cârd din aval fără a-şi pune în valoare sprintul, iar atacul survine în ultima secundă, când acesta e deja foarte aproape de pradă. Adesea, spinarea avatului formează mici valuri în peliculă sporind doza de adrenalină ce însoţeşte fiecare lansare. De obicei, asta e o poziţie din care nu ai voie să ratezi, probabilitatea unui atac situându-se undeva aproape de 90%.

Partea mai puţin bună (pentru noi) e că fiecare atac ce nu are drept ţintă năluca noastră îl duce pe avat cu un pas mai aproape de saţietate. Drumul spre relaxarea gastro-intestinală e pavat cu solzi de oblete ghinionist. Avaţii care atacă în serie trebuie înţeleși…repede!

-Atacul izolat-

Ăsta e genul de atac ce mă entuziasmează cel mai puţin…dimpotrivă, e de-a dreptul descurajant! Spun asta pentru că oricât te-ai strădui nu reuşeşti să descoperi un tipar al atacului, un detaliu care să te ajute în pescuit. Totul se petrece haotic, la întâmplare, iar posibilitatea de a avea o captură în astfel de condiţii stă, cred eu, sub semnul şansei.

Indiferent de tipul de atac sau de toanele avaţilor cu care vă confruntaţi pe apele voastre vă spun atât: pescuiţi inteligent și veţi avea rezultate!

Cunoaşterea şi înţelegerea avatului sunt două aspecte ce prezintă interes pentru orice pescar plecat în căutarea tarponilor mioritici. După mine, accentul ar trebui să cadă pe anatomia atacului. Nu cred că putem vorbi despre un atac standard al avatului dar, bazându-ne pe observare şi experienţă personală, găsim totuşi nişte repere în încercarea de a înţelege lucrurile ce se petrec dincolo de oglinda apei. Astfel, putem vorbi despre mai multe tipuri de atac:

-Atacul singular-

E o situaţie des întâlnită atunci când se pescuieşte în aval de un obstacol submers (copac prăbuşit, bolovan etc.). Prin natura sa, un astfel de loc oferă peştilor-pradă hrană şi adăpost din calea curentului, motiv pentru care e vizitat cu regularitate de către răpitori. După cum am spus, la un moment dat are loc un singur atac, fără a exclude posibilitatea repetării sale în timp. Al doilea atac va veni, exact în acelaşi loc, după o perioadă de pauză în care obleţii se vor regrupa în cârd. Atacul vine din spate sau din lateral, fiind de cele mai multe ori violent. E evident că avatul nu e un maestru al camuflajului, însă are viteza de partea sa. Răpitorul are o singură ocazie, astfel că se avântă cu cea mai mare viteză în banc şi recurge la orice mijloace pentru a-şi atinge scopul, inclusiv la lovituri cu coada ori cu botul. Palmele trase obleţilor nu sunt pe post de corecţie ci au darul de a-i dezorienta, încetinindu-le cu o fracţiune de secundă reacţia. Loviturile cu botul sunt caracteristice avaţilor cu personalitate, fiind practicate mai rar de către juniori. Eu le văd ca pe nişte tatonări, jumătăţi de atacuri ce se lasă cu înţepări superficiale. Nu am fost niciodată mulţumit de felul în care sunt ascuţite triplele ce armează nălucile din comerţ pentru că în pescuitul avatului jumătăţile de măsură nu sunt o opţiune. Numai un vârf foarte bine ascuţit poate aduce la mal un avat înţepat în urma unei tatonări. Ascuţirea manuală a triplelor poate fi o soluţie. Cu siguranţă nu putem atinge astfel perfecţiunea, dar eu cred că orice îmbunătăţire adusă e un pas înainte.

Soarta oricărui atac depinde de un cumul de factori. Din păcate pentru avat şi din fericire pentru noi şi obleţi, reuşita sa atârnă de un fir de păr. Se întâmplă des ca avatul să rateze prada. Până când primii obleţi vor apărea la locul faptei, e pauză. Avem suficient timp pentru analize, interpretări şi concluzii. După pauză, e important ca năluca să aterizeze fix în locul în care va avea loc lovitura. Pescarii buni de avat au înţeles să nu pescuiască în intervalul dintre două atacuri, din două motive: pentru că experienţa le-a dovedit că aceasta e o perioadă sterilă din punct de vedere al capturilor şi pentru că avaţii nu suportă prea bine bombardamentul cu năluci.

Va urma…