Zic unii că sunt clarvăzător…pentru că văd lucrurile destul de clar. ?

Alţii mă-ntreabă de ce nu „emit informaţie utilă”, de ce nu fac și eu ca X și Y – să spun CU CE am prins. Ce poate fi mai ușor?!…Dar ţi-e de folos informaţia asta? Ce-i mai util: să-ţi spun cu ce am prins eu peștele meu sau să-ţi spun UNDE să-l cauţi și CUM să-l prinzi tu pe al tău? Gândește-te la asta.

Marketingul sălbatic din zilele noastre produce efecte secundare. Foarte mulţi pescari au dotări pe care nu știu cum și când să le folosească. Lucrurile complicate generează confuzie. Ajung să se uite în trusă ca curca-n lemne.

Pescuitul nu e despre scule. Sigur…sculele sunt frumoase, ne ajută, ne gâdilă orgoliul, ne fac să uităm cât de puţin pescuim de fapt, dar nu ele sunt în centrul atenţiei. Pescuitul e despre cât de bine cunoști peștele pe care vrei să-l prinzi. E despre biologie, despre apă și, mai presus de toate, despre minte.

Cel mai important lucru în pescuit e să gândești. După ce faci asta, nălucile, boilies-urile și muștele din trusa ta vor prinde viaţă. Citește despre pești și pescuit, informează-te, bagă totul prin filtrul raţiunii și-apoi aplică ce funcţionează pe apele tale.

Să nu pescuiești întotdeauna la fel. Cu toţii am trăit lucruri pe apă care-și pun amprenta asupra noastră ca pescari. În ziua cutare, pe locul cutare, cu năluca / musca / nada cutare – am făcut istorie. ? Data viitoare, dintr-un reflex pavlovian, încerci să retrăiești experienţa. Ţine minte exprimarea, că fix aia e: istorie! Pescuitul nu se repetă decât rar. Poate și de-aia e atât de frumos.

Pe apă e invers decât în nebunia lui Einstein – dacă faci mereu același lucru ai parte de rezultate diferite (de regulă proaste!). Atâtea variabile se schimbă de la o partidă la alta (nivelul apei, transparenţa, temperatura, presiunea atmosferică ș.a.m.d), încât e musai s-o iei mereu de la zero și să faci ajustări (mai mici sau mai mari) de fiecare dată.

Pescuiește cât de mult poţi. Sigur că acasă poţi face planuri, strategii, dar când tragi linie pescuitul nu e muncă de birou. Contactul cu apa și cu peștele e foarte important în dezvoltarea oricărui pescar. Așa înveţi pescuit chiar și fără să vrei. Dacă stai foarte prost cu timpul, nu-ţi seta așteptări mari când ieși pe apă – n-o să le atingi și-o să fii dezamăgit.

Indiferent cât de mult sau puţin pescuiești, fă-o relaxat. Păstrează-ţi o atitudine pozitivă – așa vei lua decizii inspirate în timpul partidei, iar șansele de-a rămâne cu un gust bun în minte, cresc. Nu ești tu când pescuiești stresat!… ?

Ne plângem de ghinion pescăresc (și cu rost și fără rost!), dar nimeni nu face nimic în legătură cu asta. Ok, o să-ncep eu!

Sorin Tot – Clarvăzător. Citesc în nadă. Dezleg ghinioane pescărești. Te scap de urări de baftă. Desfac peruci. Întorc la pescar orice pește ratat în maxim 24 de ore. Apelaţi cu încredere. Nu cer și nu ofer seriozitate.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

E dușmanul vizibil. Acţionează la lumina zilei. E cel de care te lovești zi de zi pe apă. De-aia îl detești. De-aia îl arăţi cu degetul. Știu că nu-l suporţi pe cel care ţine pește sub măsură sau peste limita legală. El e sacoșarul, un braconier. Sunt de acord cu tine – trebuie civilizat cu forţa. Nu știu ce părere ai tu, dar mie nu-mi place să dau la gingirică, nici la boarţă. Tocmai de-aia îţi propun ca după ce-l mazilim legal pe el, pe sacoșar, să mergem la un pescuit de pește mare. Vreau să prindem rechini. Să vedem cum e rechinul în drill.

Am pretenţia că nu sunt un pescar amator. Înainte să-ţi lansez invitaţia, mi-am făcut temele. Deși sunt unii care vânează și ziua, rechinii prezenţi în apele noastre sunt preponderent nocturni. Vorba aia – ca hoţii. Poate de-aia nu prea i-ai întâlnit. Nu i-ai văzut pe apă așa cum l-ai văzut pe sacoșar. Ai zice că sunt invizibili. Vizibile sunt doar urmele pe care le lasă pe Mureșul, Prutul, Oltul, Dunărea și Delta noastră.

Nu știu cum e la voi, dar eu când merg la pescuit noaptea nu-mi iau lanterna cu mine. Nici măcar de-aia cu lumină roșie. Nu mi-e că sperie peștii…În zona mea, dacă bag un bec în apă – se aprinde. Am auzit că e de la rechini. Produc mai mult curent electric decât ţiparii. Și au sacoșa puţin mai mare decât sacoșarul. Tragic e că peștele nu fuge de curent. Îl caută. Se duce la el. Și mai tragic e că rechinul nu are sânge rece, ca ceilalţi pești. Are metabolism accelerat și iese la curentat des.

Studiindu-i comportamentul, am realizat că rechinul din apele noastre e un animal foarte deștept. Nu mai stă la pândă. Nu-și surprinde prada prin viteză. Când nu se folosește de curent, dă la plasă. Cu ochiuri mici. Când prinzi în Deltă sau aiurea numai mârle, să știi că a trecut pe-acolo. Pune ceva mare! Poate-l iei!…

Deși…dacă aș fi în locul tău, aș da cu icre. Ca la somon. Din observaţiile mele, preferă icrele de știucă. Pui un castron de icre la buza stufului și îl aștepţi să vină. Ai încredere în mine, că știu ce spun! Fă cum ţi-am zis.

Rechinul nostru e super adaptabil. S-a aclimatizat foarte bine la noi. Îl găsești din Deltă până pe râurile de munte. E atât de adaptabil încât poate trăi o vreme și pe uscat. Am reușit să cipez odată unul și l-am urmărit până pe treptele unui Minister. Dup-aia am pierdut semnalul. Se întâmpla pe sfârșit de februarie…În anul ăla, ca un făcut, n-a fost prohibiţie la știucă și au mâncat rechinii icre de Esox pe săturate. S-au făcut mari.

M-am interesat dacă mai dă cineva după rechin la noi în ţară. Vroiam să fac un schimb de experienţă. Există unii prin Bacău care îi pescuiesc de ceva vreme. Au poze pe net cu trofeele. E plin Facebook-ul de ele. Pescarul lor șef a zis flegmatic într-o zi că lupta împotriva rechinilor nu se duce din spatele tastaturii. Eu îi admir munca, dar nu-l cred. Cred că, în era noastră, din spatele tastaturii începe. Pentru o vânătoare eficientă de rechin îţi trebuie mobilizare și un plan naţional în sensul ăsta. Nu e o problemă pe care s-o poţi rezolva punctual, local și-n bătătură. Poate de-aia au apele din zonă încă infestate, deși pescuiesc de câţiva ani buni.

În fine, dacă aș fi un trendsetter în materie de pescuit, aș zice că anul ăsta e cool să dăm după rechin. Pune-ţi echipamentul greu și fir gros. Cel mai gros pe care îl găsești. Pune strună metalică, nu de fluorocarbon, că nu ţine. Gafă pun eu, că nu facem catch & release de data asta. Am auzit că e tare rău în drill și face niște lumânări de neuitat!

Un singur lucru mă îngrijorează când mă gândesc la vânătoarea noastră de rechini. Nu prea are dușmani naturali. Nici măcar la japcă nu se dă după el. Probabil că are pielea tare groasă. Altfel nu-mi explic…Mă gândesc să nu cumva să fie specie protejată! Așa pare. Deși e clar specie invazivă, mi se pare că sunt mai ocrotiţi decât lostriţa!…

Am văzut că lumea are nevoie de un dușman vizibil. Așa e ea. Îi trebuie ceva palpabil. Vă invit să dăm anul ăsta împreună la rechini. Vă asigur că există. Dacă reușim să-i prindem și avem prohibiţie pe bune și la timp în România, vă promit că în 3 ani se face pește pentru toţi. Parol!

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Fotografii: Totpescuit.ro și Andy Arif (Pescuitul pentru toţi)

Dacă tot am fost plecat în Deltă era culmea să nu le prezint cumetrelor câteva năluci din arsenalul propriu. Nu știu de ce, dar de data asta am avut un fix – fără oscilante. Am mers pe voblere și gume.

Am găsit știucile în zone cu vegetaţie și apă medie / mică. Tiparul comportamental era destul de clar – dinţoasele, camuflate perfect în covorul vegetal, tâșneau spre suprafaţă când se ivea o potenţială pradă. Am avut parte și de urmăriri condimentate cu atacuri multiple, dar regula era – un singur atac, venit de jos în sus.

În situaţiile de genul ăsta, fie alegi o nălucă ce evoluează razant cu vegetaţia (o oscilantă, de exemplu), fie una cu putere mare de atracţie. Când zic asta, mă refer la năluci cu mișcări eratice, capabile să atragă știuca de la distanţă. Am ales a doua variantă, pescuind cu voblere fără barbetă (în limbaj englezesc – glidere), năluci moi fără apendice vibratil (fără coadă) și voblere suspending cu barbetă mică (jerkbait-uri).

La știucă, nu-mi plac nălucile pe care le poate pescui oricine. Mă feresc de alea care „fac” același lucru indiferent de mâna care le animă. Din punctul meu de vedere, nălucile despre care vorbesc sunt prea echilibrate, sunt făcute să fie imune, să tolereze greșeli din partea pescarilor (mai ales începători). Asta le face lipsite de „imaginaţie”. Paleta lor de evoluţie e limitată, monotonă.

Îmi plac nălucile care fac mai mult. Folosesc glidere mari care, pe pauza dintre smucituri, alunecă mult în lateral. Dacă vrei să scoţi maxim din voblerul tău pe pauza aia e musai să ai firul moale, netensionat. Când găsesc un vobler de-ăsta care pe plecarea în lateral mai face din când în când câte-un lucru special – merge spre stânga/dreapta cu o deviere în sus sau în jos – încep să văd știucă în faţa ochilor.

Pe apă mică, am pescuit voblerele în varianta originală, plutitoare (cu strună fină, ușoară). Pe zonele cu apă mai adâncă, am folosit strune groase de fluorocarbon cu accesorii (vârtej + agrafă) mari, grele. Am făcut asta ca să duc gliderul mai jos, mai aproape de ascunzișul esocidelor. Am folosit și niște lesturi de mici dimensiuni plasate pe burtă sau în coadă (sau în ambele locuri). Testez până dau de combinaţia perfectă ce face voblerul să înoate altfel, pe gustul meu.

Când folosești năluci de la care ai așteptări deosebite, ieșite din tipar, nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării. Lanseta, mulineta, firul, struna, accesoriile strunei – toate influenţează evoluţia nălucii și trebuie corect calibrate.

Gumele fără coadă vibratilă sunt cu atât mai bune cu cât sunt lestate mai puţin (ideal ar fi deloc). Pescuite cu o strună ușoară, au o evoluţie asemănătoare gliderelor, dar aduc un plus – căderea. Nu există pește răpitor imun la „cădere”, iar o gumă nelestată cade într-un mare fel…Le-a plăcut!

Jerkbait-urile (voblere suspending cu barbetă mică) funcţionează în momentele de acalmie, când alte năluci nu produc nimic. Sunt bune pe apă limpede și foarte limpede. Atrag știucile de la mare distanţă și declanșează atacuri greu de ratat. Sunt foarte sensibile în ceea ce privește accesoriile folosite (strună, fir etc.) și sunt al naibii de scumpe, dar merită.

În definitiv, am prins ceva știuci…de ce să nu prind?! ? Fire întinse tuturor!

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Cupa Herakles Delta Dunării 2018 a început cu antrenamentele de joi și vineri. A fost greu pentru concurenţi – căldură mare și foarte puţin vânt. Știţi cum sunt pescarii…am vorbit despre asta aici . La nivel declarativ, nimeni n-a prins nimic sau mai nimic în antrenamente. ? Au fost vreo doi pescari sinceri care au spus adevărul, dar cam atât. Suprafaţa mare de concurs a lăsat loc de interpretări. În sensul bun. A fost loc pentru toată lumea.

Manșa I

În concurs, când contează cu adevărat, au prins aproape toţi pescarii înscriși în competiţie. A bătut un vânt numai bun pentru pescuit la știucă. Capturile au curs, mai ales dimineaţa și pe final de manșă. La prima oră s-a prins preponderent la oscilantă – argintiu, argintiu cu roșu și alte combinaţii clasice. După-amiază lumea a apelat și la gume, voblere și alte tertipuri. Din postura de observator am văzut încă o dată că știucile „au ore” – după ora 12 s-au prins destul de multe știuci frumoase, de peste 50-60 de centimetri.

După prima manșă doar 4 echipe nu au reușit să puncteze cu 10 pești (știuci sau bibani). Pe primele locuri găsim vulpoi cu ștate vechi în pescuit deltaic:

Locul 1. Luigi Ionescu + Ion Dumitru (537 centimetri, cea mai mare știucă 68 cm)

Locul 2. Ciprian Hrișcă + Ciprian Danilov (536 cm, 64 cm)

Locul 3. Robert Cristescu + Mihai Ionescu (531 cm, 62 cm)

Locul 4. Doru Someșan + Dan Iercoșan (530 cm, 62 cm)

Locul 5. Cosmin Șchiopu + Silviu Haran (522 cm, 61 cm)

Locul 6-8. Andrei Sava + Adrian Șpiac (510 cm, 59 cm)

Locul 6-8. Marian Morcovescu + Laurenţiu Andronic (510 cm, 60 cm)

Locul 6-8. Sorin Petrescu + Ioana Alexe (510 cm, 59 cm)

Locul 9. Cristian Pindichi + Octavian Torescu (509 cm, 62 cm)

Locul 10. Cristian Buliga + Vitalie Sîrbu (508 cm, 61 cm)

Concursul rămâne strâns. Mâine (aproape) totul e posibil.

Ce mi-a plăcut: felul în care a evoluat Campionatul national de pescuit la răpitori. Am văzut echipamente de ultimă generaţie, am văzut strategii, am văzut tehnică și o varietate mare de năluci. Avem, cu siguranţă, unul dintre cele mai tari campionate din Europa.

Ce nu mi-a plăcut: sunt (prea) mulţi concurenţi care nu știu cum să aibă grijă de pește și aduc la măsurat știuci aproape moarte. Știţi că nu sunt un fanatic: pentru mine peștele e și fel de mâncare și partener respectabil, dar azi am văzut agrafe introduse pe după opercul, am văzut degete înfipte grosolan în branhii și câte și mai câte…

În concursuri, grija pentru pește ar trebui să fie maximă! Pentru mulţi, regulamentul lasă loc de interpretări – sintagma „peștii morţi nu punctează” înseamnă că peștele trebuie să aibă puls (mult spus!) doar până la jgeab. Atât. Nu contează că în trei minute de la măsurare e în rigor mortis. Pe viitor, lucrul ăsta trebuie schimbat. Peștii și nivelul la care s-a ajuns o impun!

UPDATE Manșa a II-a

Din punct de vedere meteorologic, etapa asta a avut de toate: soare, vânt, cer acoperit, furtună, ploaie. Asta a scos untul din concurenţi, dar și tot ce au mai bun ca pescari. Cuvântul sfârșitului de săptămână a fost – adaptabilitate.

Manșa a doua a debutat cu cer înnourat și șanse mari de ploaie pe final de concurs. Dacă nici asta nu a fost vreme de știucă, nu știu care e. Concurenţii au profitat de moment și-au adus știuci la măsurat încă de la început. Devreme a venit și captura concursului – o super știucă de 86 de centimetri prinsă de echipa Ciprian Hrișcă + Ciprian Danilov.

Per ansamblu, oscilanta a fost imbatabilă. Sigur că s-au prins pești și pe voblere și gume, dar nicio altă nălucă nu s-a ridicat la nivelul tablelor. Am (mai) văzut pe beţele concurenţilor năluci de suprafaţă, slidere, spinerbait – uri și gume cu protecţie anti-brădiș.

Are balta pește, dar nu orice baltă! Cam ca de fiecare dată, câștigătoare au fost lacurile Isac și Chiril. Au fost și a doua zi câteva momente importante, de maximă activitate: prima oră de concurs și ora de dinaintea furtunii. Atunci trebuia să fii la locul potrivit. Știucile atacau frenetic.

De obicei, prima manșă a unui concurs e cea mai bună, se prind cei mai mulţi pești. Apoi se merge în jos. Vremea schimbătoare de duminică le-a priit cumetrelor și-a răsturnat statistica.

Pe principiul bun (dar prost aplicat!) „nu schimbăm regulile în timpul jocului”, situaţia știucilor muribunde luate de bune a fost identică. Organizatorii au vrut o schimbare, dar am impresia că masele s-au opus. Zic unii că exagerez. Vă garantez că nu o fac. Au fost echipe (nu dau nume ca să n-o dau în can-can) care au măsurat de 3 ori duminică și de fiecare dată au avut 50% mortalitate. E inacceptabil!

Nu mă înţelegeţi greșit – multe alte echipe (dau nume că merită: Someșan, Boanţă, German, Andronic, Danilov etc.) au adus la măsurat zeci de știuci în stare perfectă. Deci se poate! Dacă vrei și-ţi pasă…Dacă nu îţi pasă și nu respecţi peștele, regulamentul ar trebui să te oblige să-ţi pese. Concursurile astea sunt (sau ar trebui să fie!) despre: pește, pescuit, sportivitate, exemple de urmat, noutăţi în domeniu, imagine, sponsori etc. Imaginează-ţi asta: 6 știuci plutesc lângă o barcă de arbitru dup-o măsurare. Au burta albă și sunt floating. Îţi place ce vezi? Mie nu. E timpul pentru o schimbare.

La final de concurs, primele 5 locuri arată așa:

Locul 1. Cosmin Şchiopu + Silviu Haran (14 puncte, 20 de pești, 1033 cm)

Locul 2. Ciprian Hrișcă + Ciprian Danilov (19 puncte, 20 de pești, 1031 cm)

Locul 3. Petre German + Eugen German (20 puncte, 20 de pești, 1014 cm)

Locul 4. Andrei Sava + Adrian Şpiac (24 puncte, 20 de pești, 1005 cm)

Locul 5. Gicu Galin + Ovidiu Brădăţan (24.5 puncte, 20 de pești, 1006 cm)

Cea mai mare captură: știucă de 86 cm, echipa Ciprian Hrișcă + Ciprian Danilov

Așa s-a văzut prin ochii totpescuit.ro etapa a II-a din Campionatul Naţional de spinning din barcă. Fără exagerări, cu bune și cu rele. Fir întins!

Fotografii – Adrian Suhan, Aerial View

P.S.1 Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

În pescuitul estival există, mai mult decât în cazul altor anotimpuri, momente (ore de maximă activitate). De regulă, momentele astea sunt în prima și ultima parte a zilei. Excepţii există, că doar pescuitul nu e știinţă exactă, dar sunt puţine. Sigur că noaptea e cea mai bună, dar mie noptea îmi place să dorm! M-am domnit, rar îmi încalc principiul ăsta! ?

Vara (și nu numai), când caut peștele (fie el pașnic sau răpitor) îmi place să am o noimă, așa că mă folosesc de structuri. Zic „structuri” într-un sens foarte larg, neconvenţional. Orice zonă ce ţine pește (constant sau pentru o perioadă de timp) poate fi numită, generic, structură.

Dacă nu știi de unde să începi, prima structură e întotdeauna malul. Dimineaţa, seara și noaptea peștii sunt invariabil atrași de maluri. Când diseci un mal, eu cred că trebuie să cauţi lucruri ieșite din comun: diferenţe de nivel (treceri de la mal normal, la mal înalt), diferenţe de sol (treceri de la pietriș, la lut; de la nisip, la piatră etc.), sinuozităţi, peninsule etc. Toate zonele astea mai speciale, de tranziţie, atrag peștele.

Pe doi sunt structurile clasice: agăţături, praguri, platouri subacvatice, insule subacvatice etc. Astea sunt zonele care ţin pește indiferent de anotimp. Pe timpul zilei, vara, o astfel de structură e câștigătoare mai ales dacă e situată pe apă medie sau mică.

În acalmia de amiază se întâmplă să ai surprize și să găsești somnii (de exemplu) lâncezind pe gropi în așteptarea serii, dar regula rămâne aia zisă mai sus.

Pe trei sunt pseudo-structurile, dacă pot să le zic așa. Sunt lucruri, mai mult sau mai puţin vremelnice, care atrag peștele: un anafor (care la un anumit nivel al râului poate fi bun, iar la altul, mediocru), un mal umbros (peștii stau în umbră, iar unii – răpitorii – chiar folosesc limita umbră/soare pentru a vâna) ori vegetaţia submersă și/sau emersă. Peștii iubesc vegetaţia – spre disperarea pescarilor: „de ce nu curăţă dom’le lacu’?!?”…În labirintul ăla nesfârșit, solzoșii găsesc de toate – hrană, siguranţă, camuflaj etc. Trebuie să învăţăm să pescuim în vegetaţie, n-avem ce face…Vezi că nu orice vegetaţie e bună. Fiecare specie de pește are un soi de „iarbă” preferat. Vara, vegetaţia subacvatică și stuful sunt pline de pește.

Pe râu, reţeta văratică sună cam așa: adâncime medie sau mică și curent de apă (!). Am un mare defect, pe care încerc să-l corectez an de an: îmi place să pescuiesc pe apă adâncă. În lunile de vară, genul ăsta de pescuit e rareori ce trebuie. Mult mai eficient e pescuitul pe apă medie/mică și bine oxigenată.

Cu toţii auzim că s-a prins pește pe lacul cutare, în incinta aia exclusivistă sau pe râul X. Toate la câteva sute de kilometri distanţă de tine…Ești de multe ori tentat să crezi că la alţii e mai bine, curge lapte și miere. Eu spun că mai bine ajungi să cunoști așa cum trebuie (în detaliu!) peștii și apa ta de acasă, chiar braconată și abuzată cum e. Crede-mă, așa vei prinde mai mult decât la pomul lăudat.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.