În conștiinţa populară a intrat ireversibil „pescăreasca”, minciuna undiţarului. E un dat. Că sunt exagerări nevinovate sau de-a dreptul născociri, lumea ne zice, la grămadă – mincinoși. În pescuit se-ntâmplă uneori lucruri greu de cuprins cu mintea…Uite trei întâmplări întru totul ADEVĂRATE trăite de mine sau de apropiaţii mei:

1. Am plecat într-o toamnă la pescuit de șalău pe Dunăre – patru prieteni cu două bărci. Eram ancoraţi spre mijlocul fluviului, în dreptul localităţii Berzasca. Știi sentimentul ăla pe care îl ai atunci când ești înconjurat de atâta amar de apă? E un amestec de trăiri: te simţi incredibil de mic, dar în același timp simţi că totul e posibil, că-n orice clipă îţi poate trage monstrul vieţii tale. Eee, pe partea asta cu totu-i posibil vreau să marșez…Cum v-am zis, eram împărţiţi în două bărci – eu cu Adi și Mircea cu Ovidiu. Sub noi, era un loc fain de șalău – apă de 8 metri și pădure scufundată cât vezi cu ochii.

La un moment dat, Mircea și Ovidiu decid să schimbe locul. Începe Ovidiu să dezancoreze, trage toată funia în barcă și, când să salte ancora, surpriză…dă nas în nas cu un șalău (VIU)! Surprins și niţel speriat, lasă ancora înapoi în apă. O ridică din nou…șalăul tot acolo! Îl ia la bord cu tot cu ancoră. Explicaţia: localnicii caută șalăul pescuind „la montură” (un fel de montură Carolina cu pește la capăt, în loc de momeală artificială). Cel mai probabil, un astfel de pescar a rupt firul în pădurea subacvatică, un șalău a înghiţit peștișorul, iar Ovidiu al meu a agăţat montura cu ancora (aproape de mijlocul Dunării!). Calculaţi voi ce șanse erau ca toate astea să se întâmple!…

2. Pescuiam într-o vară la răpitor, pe lac. Mergea foarte prost și ajunsesem să apelez la toate trucurile din dotare. Dădeam cu jig, în stilul „târâș”, cu foarte mici zvâcniri din lansetă. Pe un astfel de lanseu, situat la limita răbdării, am un atac (mult spus!). A fost mai mult o oprire, fină ca o părere. În fracţiunea aia de secundă am gândit – „șalău viclean de caniculă…bucată mare!!”. Contrez! Aduc la mal, cu mici devieri stânga-dreapta, un biban mai mare ca palma…MORT! Era înţepat în vârful botului! Aveam martori și să vezi ce mișto-uri pescărești au urmat: „Băi, ce bine le-o prezinţi…dau în ea și morţi!!”….

3. Nașul meu pescuia la păstrăv, pe un râu de munte. Se întâmpla săptămâna trecută. Ajuns pe o zonă groaznică (maluri abrupte, vegetaţie deasă, apă adâncă etc.) își forţează norocul și înaintează. Alea sunt locurile în care se-ascund pistruiaţii ăia mari…atâţia câţi mai sunt. De dup-un bolovan imens ţâșnește un păstrăv de peste 40 de centimetri, înghite voblerul și-ncepe o luptă nebună cu schimbări de direcţie, rostogoliri mai ceva ca reptilele africane și sărituri în aer.

Ultima săritură, demnă de un baschetbalist profesionist, întrece orice măsură. Păstrăvul ajunge într-un copac (!), ce-i drept, aplecat spre apă. Atârnă câteva secunde bune în fir – jumătate în apă, jumătate în aer. Face ultimele manevre de circar și scapă.

Astea au fost trei întâmplări incredibile (dar ADEVĂRATE 100%!) trăite de mine sau de-ai mei. Să scap toţi peștii mari dacă vă mint! ? Tu ce lucruri greu de crezut ai trăit pe malul apei?

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

În pescuit sunt masochist. Nu contează că ninge, plouă, bate vântul sau e caniculă. Îmi place căldura și ies la pescuit chiar și pe cea mai aspră arșiţă, dar anul ăsta am auzit, mai des decât de obicei, chemarea muntelui. I-am dat curs și-am pescuit la păstrăv, pe răcoare. Uite cum fac eu:

La păstrăv (și nu doar la păstrăv!) am două abordări, plus combinaţii ale lor. Fie prezint momeala agresiv, pescuind în viteză, cu zvâcniri, încercând să imit o pradă ce vrea disperată să scape cu viaţă. Fie pescuiesc super-natural, încercând să imit o pradă ce-și vede de treaba ei, nefiind conștientă de prezenţa răpitorului.

Când pescuiesc în viteză, încerc să zgândăr agresivitatea naturală a peștelui vizat, să-l fac să reacţioneze. Mă bazez pe instinct pur. Nu-i dau timp să analizeze potenţiala pradă. De-aia pescuiesc așa, de cele mai multe ori, de sus în jos. Se poate pescui în felul ăsta cu orice tip de nălucă (vobler, rotativă, jig), cu condiţia să fie o momeală de soi (vorbim despre voblere și rotative). Spun asta pentru că nu orice nălucă începe să „lucreze” (evolueze) corect la viteze mari de recuperare sau atunci când e lansată în amonte.

Se poate pescui agresiv și de jos în sus sau lansând perpendicular pe cursul de apă. Recuperarea se face la fel – destul de rapid și cu zvâcniri (din când în când) din lansetă. Pescuiesc așa când apa are culoare, când e pișcată, sau când peștii nu sunt foarte activi și am multe rateuri. Atunci păstrăvii au nevoie de ceva mai mult timp de reacţie.

Nu toţi peștii sunt colerici, agresivi din fire. Chiar și ăia care sunt temperamentali, nu sunt așa tot timpul. De-aia e bine să alternezi prezentările agresive cu unele naturale. Când zic „naturale”, nu sunt suficient de explicit. Atât de natural trebuie să se comporte năluca mea în apă încât să zici că nu e legată de un fir. Când pescuiesc așa folosesc doar voblere și gume. Dau cu fluorocarbon și preocuparea mea numărul unu e „să nu fac prea mult” (să nu am o influenţă prea mare asupra nălucii).

Când folosesc gume, pun un jig bine ales (ce înseamnă asta, vezi aici ) și lansez în amonte. Fac apoi o derivă controlată, cu mișcări minime din lansetă. Practic, recuperez doar surplusul de fir (fără să mișc năluca!) până când jigul ajunge în aval de poziţia mea de pe mal. Un lanseu se încheie în clipa în care firul face burtă ridicând jigul de pe substrat. Ăla e momentul în care totul devine nenatural. Ideea de bază e că năluca trebuie să se comporte ca și cum ar fi fost aruncată în apă fără fir și pescar la capătul firului. Curentul apei face totul.

Când dau cu vobler în „stilul natural” lansez perpendicular pe apă sau înspre aval și ţin voblerul în curent cât mai mult cu putinţă. Îl ţin pe loc, îl las puţin în aval (din lansetă), îl aduc puţin în amonte (din lansetă), cobor sau ridic vârful lansetei etc. Şi acum, curentul apei lucrează pentru mine. Fac toate lucrurile astea în zonele cu potenţial, cu șanse mari de atac (obstacole în calea curentului, stânci, locuri perfecte de ambuscadă).

Fă și tu așa și vei prinde. Fir întins!

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

În fiecare an, cu 15 zile mai devreme decât în restul ţării, se deschide pescuitul pe Dunăre (zona de frontieră). Sătul de prohibiţie generalizată, m-am dus la pescuit. De obicei, la deschidere, se cam prinde pește. Anul ăsta a fost puţin mai special – s-a prins, dar nu au prins chiar toţi. În general, lumea s-a cam plâns.

Specială a fost și vremea, cu temperaturi de peste 30 de grade în miezul zilei. Pe canicula asta timpurie, ne-am prăjit ca mielul la proţap, pe toate părţile. Am pescuit cu Zoran, pe zona Calinovăţ – Divici – Belobreșca. E om fain, obsedat de pescuitul la somn. Cred că și noaptea sforăie pe ritmuri de clonc.

Încă din prima zi, s-a conturat un tipar. Șalăii mei erau activi dimineaţa și seara. Somnii lui Zoran răspundeau și-n timpul zilei, așa că am făcut un melanj. Dimineaţa și seara am tras de el să mergem la șalău, el a tras de mine să mergem la somn și nimeni nu a tras de noi să mergem la gulașul lui Vendi și la bere. Am mers de bunăvoie. ?

Au fost câteva lucruri importante în ceea ce privește pescuitul șalăului. În primul rând, era important să pescuiești doar în momentele alea din zi pe care le-am menţionat mai devreme. Atunci trăsăturile erau clare, iar șalăii ceva mai grupaţi. Dacă pescuiești toată ziua, „în gol”, obosești și nu mai poţi profita cum trebuie de orele cu maximă activitate.

În al doilea rând, apa e caldă. Nu e nevoie de un gramaj ales perfect. Din contră, acum e mai bun un jig ușor supradimensionat ce-ţi permite un pescuit mai agresiv, provocator. A funcţionat foarte bine și „perversa de Clisură” (despre care ţi-am povestit în articolul ăsta) – un pescuit în derivă controlată, cu lanseuri în amonte, ca la păstrăv. E genul de pescuit ce nu dă timp peștelui să analizeze năluca și stârnește atacuri violente.

N-am găsit bancuri mari de pește și nici nu mă așteptam să găsesc. Am avut, în schimb, 4-5 trăsături pe o ancorare bună și-am prins câţiva pești. E luna Mai și, ca să-i găsești în perioada asta, trebuie să-i cauţi bine. Nu trebuie să stai mai mult de 10 minute pe loc dacă n-ai trăsătură. Când pescuiești corect ai atac la primele lanseuri, mai ales dacă sunt doi pescari în barcă. Vezi că șalăii se mișcă seara dinspre larg spre mal, iar dimineaţa invers (dinspre mal spre larg). Mută-te odată cu ei, nu-i intercepta doar într-un punct. Năluca potrivită, în cazul nostru, avea 8-9 cm și era bicoloră – obligatoriu cu portocaliu (nu orice fel de portocaliu, unul viu, strident!).

Somnii au fost sfioși zilele astea. Am văzut la faţă câţiva mustăcioși, dar nu mari. Peștii se ridicau la bătăile cloncului, dar nu erau agresivi și nu atacau cum trebuie, mai ales exemplarele capitale. Pe alea, nu reușeai să le ridici mai mult de un metru de pe fund. Au funcţionat monturile simple, fără brizbrizuri, jucate foarte fin. Practic, în momentul în care somnul se ridica, trebuia să-i plasezi montura la bot, eventual să o ridici ușor, fără mișcări sacadate. Orice joc în plus îl speria. Ca momeală, am folosit râme, scoici și lipitori.

Ce mi-a plăcut în zonă: Dunărea cu varietatea ei (platouri, gropi, insule, bălţi, pădure scufundată, barjă scufundată etc.), ospitalitatea lui Zoran și pescuitul foarte tehnic.

Ce nu mi-a plăcut în zonă: o parte din drumul Reșiţa – Divici (sub orice critică!) și presiunea imensă pusă de pescuitul comercial. La 5 dimineaţa sau la 9 seara, oriunde mergi e plin de plase, kilometri de plase! Mai mulţi decât ăia de autostradă.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.