Românul are vorbe pentru orice. În conștiinţa populară, trei lucruri erau considerate resurse inepuizabile: apa, aerul și fraierul.

Apa nu mai e de mult un dat. Mulţi dintre noi n-o simţim (încă), dar alţii o simt. În ultimul hal.

Nici aerul nu mai e ce-a fost. În China zilelor noastre se vinde aer la doză. Ajungi seara obosit de la job, te așezi în fotoliu, dai masca jos și, cu mâinile tremurânde, tragi pe nas o doză de aer proaspăt.

Dintre toate, ultima variantă pare cea mai plauzibilă. Și totuși, când vine vorba despre fraier, există nuanţe. E foarte important dacă ești un fraier autentic sau ești doar luat de fraier.

Blestemul fiecăruia dintre noi e că, în România, zi de zi suntem luaţi de fraieri. Ni se fură banii, pădurile, viitorul și, mai nou, ni se fură și apele. La propriu.

În România de azi nu se mai fură ca-n codru. Nu pentru că n-am mai avea hoţi, Doamne ferește! E pentru că nu prea mai avem codru. Nu se mai fură nici noaptea, ca-n celebra zicală. Se fură ziua, în amiaza mare. Și se fură cu acte, mai mult sau mai puţin dubioase.

Puţine lucruri pe lumea asta sunt fie albe, fie negre. Fără nuanţe. Coșmarul ăsta prescurtat MHC (microhidrocentrale) e negru și atât. Se ia un râu de munte, sălbatic și viu, și se bagă-ntr-o ţeavă. Câștigă doar „băieţii deștepţi din energie”. În rest, toată lumea pierde. Am mai scris despre asta aici .

Când a fost vorba despre Capra vecinilor din Argeș sau despre alte minuni ale naturii, distruse pe persoană fizică, n-am zis nimic. Nu erau râurile mele. Rău am făcut! Acum a venit rândul Someșului Rece, Cluj. Se fură un râu. Trei microhidrocentrale vor să sugrume apa asta de o frumuseţe rară.

Indiferent de unde ești, nu trata problema superficial. Nu se știe dacă nu cumva există o ţeavă pusă deoparte și pentru râul tău de suflet.

Dacă te interesează subiectul și vrei să ajuţi câtuși de puţin intră pe pagina asta de feisbuc și vezi ce-i de făcut.

Iubesc ţara asta, cu toate neajunsurile ei. Probabil cel mai mare defect al României e că, de ceva vreme, nicio fărâmă de normalitate nu se obţine fără luptă. Firescul e deja extraordinar. Nu poţi să mergi liniștit în weekend la pește sau să-ţi alinţi familia, că te obligă unii să ieși în stradă în răstimpuri ca să aperi normalul. Urât lucru.

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

Sunt unii care nu cred în culori. Pentru alţii, culorile fac diferenţa. Eu nu-ţi zic nici să te închini la ele, dar nici să fii ateu. Sunt unul dintre ăia care încurajează deţinerea și consumul responsabil de culori. ?

Există năluci care arată extraordinar și nu prind, după cum există năluci care arată execrabil…și prind. Nu putem face din asta o regulă, că nu e. Pe de altă parte, aceeași nălucă poate fi prinzătore în mâna mea și un obiect inutil, în mâna ta. Și viceversa. Pentru că diferenţa nu se face doar la nivel cromatic. Mai există mâna, mintea și excepţiile de la regulă. De-aia în pescuit (aproape) totul e posibil.

Dacă e să vorbim sincer despre culori ar trebui să recunoaștem că nouăzeci la sută dintre culorile nălucilor sunt o chestiune de marketing. Dar ăsta nu e neapărat un lucru rău. E cu dus și întors – cum ar fi să existe pe piaţă doar 5-6 (hai 10!) culori de năluci?!…

Restul de zece la sută sunt apanajul pescarilor iniţiaţi și se referă la situaţii punctuale când ai nevoie de anumite culori speciale. Situaţiile descrise plastic – “numa’ la aia vroia”. Rar te întâlnești (pe bune) cu așa ceva.

De cele mai multe ori e mult (!!!) mai important un reper decât culoarea (sau combinaţia de culori) în sine. Orice specie de pește pradă are, din punct de vedere cromatic, reperele ei. Să luăm spre exemplu bibanul, un pește poftit de mulţi dinţoși autohtoni. Analizându-i în detaliu coloritul, dăm peste o mulţime de culori și nuanţe. Pierdem vremea.

Grosso modo, avem dungile (și contrastul pe care ele îl creează!) și avem portocaliul ăla aprins de pe înotătoare. După mine, ăla (dar fix ăla!) e portocaliul suprem și motivul pentru care ai (și am) avut atât de multe atacuri la năluci cu mai mult sau mai puţin portocaliu.

Un alt exemplu de reper e albastrul dunărean. Dacă iei la mână albitura de pe fluviu o să vezi că aproape toate speciile au un albăstrui irezistibil. De-acolo și apetenţa răpitorilor dunăreni pentru albastru.

Când sari calul și pui la un loc două repere, obţii o combinaţie de culori senzaţională. Vezi albastrul cu burtă portocalie care face istorie pe Dunăre, dacă tot am amintit-o.

Astea sunt reperele. Restul e marketing sau fudulie, după caz. Găsește reperele și vei avea o revelaţie pescărească. Parol!

Că tot veni vorba de culori bune, aș zice că și portocaliul de pe pieptul măcăleandrului (Erithacus rubecula) e ce trebuie. O știe și el. Pus în faţa unui rival artificial cu pieptul portocaliu, măcăleandrul atacă fără rezerve. Pus în faţa unui rival artificial fără piept portocaliu, nu e agresiv. Dacă-i arăţi doar penele portocalii, fără rival, redevine coleric…Cam așa stau lucrurile și sub apă. Să nu zici că nu ţi-am zis.

La fel ca în cazul reperelor, e mai important contrastul decât culoarea (sau combinaţia de culori) în sine. Mă refer la diferenţa aia clară între spatele și burta nălucii sau între cap și restul nălucii (ex.: spate negru / burtă portocalie; spate roșu / burtă alb perlă; spate negru / burtă alb perlă; cap roșu / corp de altă culoare; motoroil / coadă portocalie etc.). Contrastul ăla e foarte important.

Din informaţiile mele, cu excepţia totpescuit.ro, peștii nu prea citesc presa de specialitate. Doar săptămâna trecută, s-au abonat la newsletter-ul blogului doi șalăi și-o știucă. ? Tu te-ai abonat? Dacă-ţi place ce citești pe blogul meu, abonează-te Aici (în partea de jos a paginii).

Îl adusese mămica lui în părculeţ. La joacă. Deși împingea din când în când în scârbă hinta, mă-sa nu era acolo. Era pe net. Am și acum pe retină faţa lui de pisică uitată în ploaie. Privirea lui de ţânc nevinovat îţi înmuia bocancii. Un șir fosforescent de muci îi dublează fermoarul de la geacă. O culoare numai bună de șalău, pe vremea asta. Hârâiala lui făcea de rușine o tuse cinstită de tabagist matinal.

Când tușea, îi plăcea să te privească în ochi, fix. O armată de microflegme venea înspre mine. Poate c-aș fi putut să schiţez o eschivă, dar era prea târziu. Părea predestinat. Cine știe câte eforturi făcuse mă-sa pentru ca destinele noastre să se întâlnească. Ar fi fost și păcat să mă opun…Faţa lui de poker nu trăda nimic, dar, în adâncul sufletului, știam amândoi că atunci mi-a dat-o.

Bolesc de-o săptămână, cum n-am bolit din iarna lui ʼ96. Poate nici atunci. Nouăzeci de kile de slănină consemnată la domiciliu. Ca să fie treaba oablă, i-am dat-o și lu’ fiu-miu. Circuitul bolii în natură, sau cum să faci să fie și mai rău și să nu mai dormi nici noaptea.

După atâtea zile de pescuit indoor sunt mai nepescuit decât cormoranul de piscină. Mi-am făcut inventarul beţelor, am cloncănit în vană, m-am îngropat în gume. Când le-am desfăcut pe toate, m-am speriat. Am ajuns la concluzia că am prea multe scule. Bolnav de multe. Și totuși, într-un moment febril, m-am gândit chiar că aș putea să mă apuc de baitcasting. Alte scule!…

Mi-e dor de primăvară și de pescuit cum nu mi-a fost vreodată. Da’ un dor dintr-ăla sincer…c-aș fi în stare să pescuiesc și la murgoi bălţat, cu fir de 0.08 și cârlig de 22. Mă duc să iau din nou beţele la mână. Vreau să le testez senzitivitatea în condiţii de laborator…!

Bunicul nevesti-mii a fost un pantofar talentat. Tata socru a furat niște meserie de la el și deţine secretul luciului perfect. Știu doar că e vorba de un amestec precis de cremă și scopchit, dar n-am avut niciodată curajul să cer lămuriri cu privire la dozaj. Poate și de-aia mă tot ceartă nevastă-mea că nu-mi curăţ nicicând încălţările. Uite că nu le curăţ și pentru zile ca asta. Dacă predau bocancii, vreau să fie plini de noroi. Să se vadă pe unde am umblat.

Apropo de predat bocancii…Să nu care cumva să vă fugă mintea la sculele mele de pescuit, că sunt chitros. Dacă mor, le iau cu mine.

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

M-am întors de la Dunăre. Două zile l-am căutat pe Moby Dick-ul meu, din barcă. Hai să zicem că-n prima zi n-am forţat. Uitasem (din nou) ce înseamnă Dunărea. Credeam că mi se cuvine, că merit.

Pe Dunăre nu ţi se cuvine nimic. Niciodată. Nu te întreabă cine ești, de câţi ani pescuiești sau ce scule ai. Puţin îi pasă. Toată lumea e egală în faţa ei. Dacă n-ai mai fost pe malurile ei, te ia tare ca un instructor înţepat, pornit să-ţi smulgă sufletul din piept. Dacă ai mai fost în fieful ei, te tratează fix la fel. Dar, când nu clachezi, are darul de a scoate ce-i mai bun din tine și, dac-o prinzi în toane bune, poate-ţi mai dă și niște pește.

În condiţii de viitură, ca acum, sonarul te trădează. Poţi să-l închizi liniștit și să te întorci la începuturi. Cea mai bună structură e malul. Știam deci că peștii sunt în mal, dar am zis să mai riscăm o zi pescuind din barcă pe maluri virgine.

A doua zi am dat totul. Am fost ca doi ocnași la mulinetă. Totul pentru o singură trăsătură – mare. După zeci de ancorări și-o zi de pescuit în gol pe o apă cu doi centimetri vizibilitate, Dunărea ne-a aruncat pe mal ca pe niște vinituri. Fără pește.

A treia zi mi-am venit în fire și-am renunţat la Moby Dick. Am pescuit de pe mal. Nu orice fel de mal – am găsit un versant abrupt de piatră, modelul tiroliană. Udată bine de-o ploaie mocănească, panta asta m-a făcut să retrăiesc aievea dubla fractură de anul trecut. V-am zis de ea, aici.

Nu mai am nicio îndoială că vântul s-a născut pe Clisură. Dacă stau mai bine să mă gândesc, poate și ploaia. Ne-a bătut în a treia zi o coșavă de povestit nepoţilor. Un vânt dintr-ăla indiscret ce-ţi intră prin toţi porii, capabil să transforme bărbaţii în copii.

Acum, imaginează-ţi 3-400 de metri de mal pietruit. Ochiometric, totul arată la fel, dar numai două pietre sunt câștigătoare. Muncă, frate! Am citit apa zilele astea…că pot să-ţi citesc și-n cafea – lungă, scurtă, cu lapte sau fără.

Dacă ar fi fost să fac o predicţie înainte de a merge pe Dunăre, aș fi zis așa: se va prinde pește în maluri (nu neapărat de pe mal); se va prinde la năluci medii spre mari; va fi bun cel mai mic gramaj cu care poţi pescui corect; recuperare lentă, fără mișcări agresive; culori stridente; năluci cu vibraţie medie sau fără apendice vibratil.

În practică, lucrurile au stat cam așa: s-a prins pește în maluri, doar de pe mal (!); s-a prins la năluci medii spre mari; a fost bun un plumb cu 4-5 grame peste (!) gramajul cu care puteai pescui corect; recuperare medie, destul de agresivă (pentru luna februarie!…); culori stridente; năluci cu vibraţie medie sau fără apendice vibratil.

Uite că-n pescuit totul e posibil. Poate și de-aia nu m-am plictisit niciodată. N-am cum.

P.S.1 Înainte de-a merge la Dunăre, spun c-ar fi bine să-mi trimiţi un mesaj pe blog. Să mă întrebi dacă nu cumva merg și eu. Nu de alta, dar atunci când merg eu Dunărea e cu certitudine mare, neagră și plină de butuci. Te-aș scuti de un drum.

P.S.2 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

• Citește în continuare
• 37 comentarii

De azi e în vigoare Ordinul privind stabilirea perioadelor și a zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum și a zonelor de protecţie și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2019.

Cele mai importante repere sunt:

Prohibiţie generală – 11 aprilie – 9 iunie inclusiv (60 de zile)

Pe apele care constituie frontieră de stat – 26 aprilie – 9 iunie inclusiv (45 de zile)

Prin excepție, pe Dunăre, segmentul ce constituie frontieră de stat cu Bulgaria, prohibiția e – 15 aprilie – 30 mai inclusiv.

Prohibiţie știucă – 4 februarie – 15 martie inclusiv (și pe perioada prohibiţiei generale).

Prohibiţie păstrăv – de la data intrării în vigoare a Ordinului până în 30 aprilie inclusiv. De asemenea, 15 septembrie 2019 – 30 aprilie 2020.

Toate celelalte detalii pot fi găsite aici

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

• Citește în continuare
• 65 comentarii