Dacă exiști pe feisbuc, nu se poate să nu-l fi văzut măcar o dată pe Nicu Gadjinski bot în bot cu vreun șalău. De obicei, mare. Numele îl trădează – e un gagiu care, pentru vârsta lui, știe destul de multe despre peștele ăla cu ochi și dinţi de pisică. E tare păcat că accentul moldovenesc se pierde în scris! Textul ar fi fost mult mai savuros. Sper doar să nu citească vreun șalău blogul și să-i afle toate secretele. Hai, vă las cu Nicu:
Pescuitul șalăului e, din punctul meu de vedere, cel mai atractiv stil de pescuit. Când ne gândim la pescuitul acestei specii avem nevoie de câteva lucruri pe care le voi enumera în continuare.
În primul rând contează gradul de implicare și timpul alocat pescuitului. Cunoașterea șalăului și înţelegerea modul său de hrănire nu sunt lucruri ușoare. Ori de câte ori văd un împătimit al genului mă bucur și îl apreciez enorm. Îmi place să port conversaţii despre trecut, prezent și moduri de abordare ale partidelor pentru că mereu mai ai de învăţat.
Mă pot considera norocos. Acum 13-14 ani când am pescuit prima dată la șalău, pescuiam într-o zonă cu mult pește și, datorită capturilor numeroase, mi-am ascuţit repede simţurile (foarte importante în acest pescuit). În zilele noastre acele locuri nu mai există din cauza scăderii nivelului apei și a balastierelor care pur si simplu au distrus albia râurilor. La momentul actual pescuitul este mult diferit, deoarece varietatea locurilor este semnificativ mai scăzută.
Revenind la subiect (pescuitul șalăului), tehnica cea mai productivă e cu siguranţă jigging-ul. În primul rând, această tehnică te ajută să cunoști rapid zona în care pescuiești. E ca o sondă cu ajutorul căreia putem descoperi orice obstacol de pe fundul apei.
De fiecare dată când pescuiesc pe un loc nou pun un jig mai greu decât ar fi necesar și fac 8-10 lanseuri pentru a-mi da seama cât de adâncă e apa și ce obstacole există pe substrat. Apoi, încerc să echilibrez totul (combinaţia gumă – jig) pentru a oferi nălucii o evoluţie cât mai naturală.
De obicei, în pescuitul șalăului folosesc jiguri de 2/0, 3/0, 4/0 pentru năluci de 6-11 cm. Aleg gramajul în funcţie de adancimea apei și curent. Jigging-ul ne oferă un numar nelimitat de posibilităţi în ceea ce privește abordarea peștelui, tehnicile de recuperare, diversitatea nălucilor și modul de abordare a structurilor.
Nu trebuie să aveţi temeri vis-a-vis de echilibrarea unui echipament de jigging! Totul ţine de alegerea unui echipament ușor, senzitiv și bine echilibrat. Din punctul meu de vedere, un combo pentru acest stil de pescuit ar trebui să arate așa: o lansetă de 2,4-2,7-m (ușoară…maxim 140 gr.), acţiune rapidă (!), o mulinetă de 2500-3000 (până în 230 gr.), un fir de 0,12-0,14 mm pentru pescuitul pe râu, iar pentru pescuitul pe lacuri sau baraje 0,08- 0,10 mm.
Folosirea fluorocarbonului este foarte importantă în pescuitul șalăului:
-reduce pierderile inutile de fir textil;
-are o rezistenţă sporită la abraziune;
-oferă nălucii mișcări mult mai naturale;
-vizibilitate redusă pentru pește.
De obicei folosesc fluorocarbon de 0,30 mm, iar lungimea înaintașului trebuie aleasă în funcţie de cât de abrupte sunt pragurile unde lansăm năluca. E foarte important ca nodul dintre firul textil și fluorocarbon să fie cât mai suplu. Altfel, nodul se blochează în prag, iar atacul va fi insesizabil.
Pe apă, lansez mereu paralel cu malul. Recuperez năluca alternând de la una până la 10-11 ture de manivelă. După ce ridic jigul de pe fundul apei, timpul ideal de plutire spre substrat este de 3-4 secunde. Atunci ansamblul jig-fir-nălucă e bine echilibrat și nu ne rămâne decât să așteptăm atacul șalăului.
Pe timp de noapte fac o recuperare mai mult între ape căci șalăul e mai activ decât ziua. Trebuie să fim atenţi la momentul în care ne oprim din recuperare, deoarece șalăul are obiceiul de a urmări năluca, atacând jigul aflat în cădere. Noaptea folosesc shad-uri cu cozi alungite, cu bătaie deasă, de intensitate medie.
Un alt aspect important constă în oprirea lansării în momentul în care năluca ia contact cu apa. Asta ne va ajuta să ţinem firul întins, evitând o „burtă” prea mare.
În pescuit, de multe ori mi se întâmplă să rămân fără coada nălucii din silicon. Explicaţia este una clară, din experienţa dobândită în timp: peștele se hrănește între ape. În situaţiile de genul ăsta, trebuie să folosim un jig mai ușor. Recuperarea nălucii se face între ape, prin mai multe ture de manivelă. Jigul ușor ajută întotdeauna în momentul atacului, oferind o absorbţie mult mai ușoară a momelii.
Înţeparea nălucii de silicon se poate face în cel puţin două moduri:
– să ieșim cu vârful cârligului la mijlocul nălucii de silicon (asta ne va oferi o mișcare mai amplă și mai lentă a cozii);
– să ieșim cu vârful cârligului în apropierea cozii (vom obţine o mișcare mai energică a cozii, dar de amplitudine mai mică).
În funcţie de anotimpul în care pescuiesc folosesc năluci mai mari sau mai mici. Când apa este rece dau cu năluci mai mari, iar când apa este caldă folosesc gume mai mici. Dacă nu am atacuri, schimb des nălucile. În pescuitul șalăului îmi place să folosesc gume cât mai naturale. Exemplarele mari mi-au venit doar pe acest gen de năluci.
Cred că e important să înţelegem că acest stil de pescuit e despre căutarea peștelui, implică multă deplasare și învăţarea locurilor preferate de șalăi. Când știm că avem șalăi în faţă nu ne rămâne decât să aplicăm tot ceea ce am învăţat în timp și să fim pregătiţi de atacurile lor. Și încă ceva: de fiecare dată când mergeţi la o partidă de pescuit, încercaţi să faceţi ceva nou, să vă definiţi propriul stil de pescuit la șalău.
Fir întins tuturor!
Text și fotografii: Nicu Gadjinski
P.S. Îţi place totpescuit.ro? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.
