Roata populărilor e o idee simplă. Niște amici de pe Facebook, exasperaţi de faptul că pentru pescuitul recreativ și pentru apele din România se face foarte puţin spre deloc, au deschis câteva conturi bancare. Orice pescar din România poate dona câţi bani dorește pentru popularea unor ape publice din ţară. O dată la câteva zile se publică situaţia conturilor, astfel încât toţi cei interesaţi vor ști câţi bani s-au strâns.
În momentul în care în conturile bancare vor exista
suficienţi bani, se vor trage la sorţi primele orașe câștigătoare din România.
Populările se vor face pe ape publice din preajma acelor orașe. Totul se va
face transparent, cu documente justificative.
Câţiva pescari reprezentativi din orașele câștigătoare
vor relua apoi procedura ducând roata populărilor mai departe, spre alte locuri
din ţară, astfel încât să beneficieze de eforturile noastre cât mai multe ape
din România. Populările se vor face în condiţiile legii și doar cu specii
valoroase (exclus: caras, novac, sânger și alte bazaconii).
De ani de zile îi plătim degeaba pe cei care ar trebui să
aibă grijă de apele noastre. Cu foarte puţine excepţii, uitaţi-vă ce au făcut
în ultimii 30 de ani…Au trăit pe spatele nostru, au privit nepăsători, iar
unii dintre ei au participat activ la distrugerea apelor noastre. Știm ce pot,
ne-au dovedit-o în toţi acești ani.
Singur, niciunul dintre noi nu va putea să facă mai nimic
pentru apele și peștii României. Dar NOI… NOI am putea să facem multe!
Prieteni pescari, a venit timpul să ne îngrijim apele, să
ne apărăm apele și să ne populăm apele. Noi, nu alţii!
Roata populărilor e o picătură, dar soarta unei picături
nu e întotdeauna crudă. Poate fi doar o picătură într-un ocean, dar la fel de
bine poate fi picătura care a umplut paharul. Depinde doar de NOI.
Conturile în care puteți face donații sunt (specificaţi DONAŢIE ROATA POPULĂRILOR):
BANCA COMERCIALĂ ROMÂNĂ
(BCR)
RO76 RNCB 0749 1115 0766
0008
Titular: VASILE ALIN-MIHAI
SAU:
BANCA
TRANSILVANIA
RO62BTRLRONCRT0281432401
CONT EURO
RO12BTRLEURCRT0281432401
ING BANK
RO61INGB0000999905075629
Titular: ANDRIESCU MIHAI
BOGDAN
ATENŢIE: în cazul transferurilor interbancare se percep comisioane.
Întrebări sau orice fel de informaţii suplimentare, aici:
P.S. Ţi-a placut ce-ai citit? Atunci abonează-te la Totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).
Dacă ești pescar, cu siguranţă te-ai întrebat dacă se
poate pescui în această perioadă. Pentru a lămuri situaţia, Totpescuit.ro a
cerut un punct de vedere oficial. Vezi mai jos care e răspunsul oficial al Ministerului
Afacerilor Interne.
E-mail Totpescuit.ro:
„ Bună ziua,
Numele meu e Tot Sorin și vă contactez în calitate de
proprietar al blogului www.totpescuit.ro, cel mai citit blog de
pescuit din România, cu peste 30 000 de utilizatori unici pe lună.
Aș dori câteva lămuriri cu privire la efectele pe care
Ordonanţele militare în vigoare le au asupra comunităţii pescărești din
România.
Pe bună dreptate, au fost vizate de către Ordonaţele
militare cu precădere activităţile din interiorul comunităţilor, fie ele orașe
sau sate, sau activităţile desfășurate în spaţii închise acestea fiind
modalităţile prin care noul virus se transmite pe scară largă.
Pescuitul se poate desfășura exclusiv în natură, de cele mai multe ori departe de comunităţile urbane sau rurale. Poate fi încadrat la punctul 5 al Declaraţiei pe proprie răspundere ca „activitate fizică individuală” cu respectarea regulilor de distanţare socială. Pescuitul în sine a fost dintotdeauna o formă de autoizolare în natură și nu poate fi inclus pe lista activităţilor susceptibile de a contribui la răspândirea noului virus SARS-CoV-2.
Nu în ultimul rând, pescuitul e o activitate prin care o parte a societăţii poate defula într-un mod inofensiv, având în vedere tensiunile care s-au acumulat în societate în această perioadă dificilă și plină de incertitudine.
Așadar, având în vedere că pescuitul ar putea fi încadrat în lista motivelor de părăsire a domiciliului conform Declaraţiei pe proprie răspundere, se desfășoară în natură, departe de marile aglomerări urbane și se poate practica cu respectarea tuturor regulilor de distanţare socială și, implicit, cu respectarea literei și spiritului Ordonanţelor militare în vigoare, vă rog, în numele pescarilor din România, să ne lămuriţi dacă putem desfășura această activitate în perioada următoare.
Vă rugăm să consultați textul integral al Ordonanței militare nr. 3/2020,
postată la adresa Ordonanta-militara-nr.-3-din-24.03.2020.pdf,
respectiv ale Ordonanței militare nr. 4/2020, postată la adresa OM-4.pdf,
pentru a afla care sunt condițiile în care vă puteți deplasa în această
perioadă, în afara domiciliului/gospodăriei, în funcție de vârsta pe care o
aveți.
Până în acest moment, nu există nicio prevedere care să vă interzică
deplasarea, dacă deplasarea se efectuează pentru motivele reglementate de
Ordonanța militară nr. 3/2020.
Referitor la termenul specificat la art. 1, lit. e) din Ordonanța militară
nr. 3/24.03.2020 („în apropierea locuinței”), apreciem că intenția
legiuitorului a fost aceea de a limita deplasările pe distanțe lungi a
cetățenilor care doresc să desfășoare activități fizice individuale, astfel
încât vă recomandăm să efectuați astfel de activități în zona în care locuiți
(la interval de câteva străzi).
Așadar, pescuitul sportiv este permis numai dacă deplasarea de la
locuință/gospodărie la locul de pescuit se poate face într-un interval de timp
scurt și la o distanță apropiată de locuință.
Totodată, vă rugăm să aveți în vedere și recomandările autorităților de a
avea o conduită responsabilă în prevenirea răspândirii COVID – 19. Puteți
consulta în acest sens recomandările disponibile la adresa: recomandari-conduita.pdf.
Serviciul Relații cu Publicul
Pentru alte informații avem rugămintea sa transmiteți un email la adresa petitii@mai.gov.ro „
MARE ATENŢIE: NU INTERPRETAŢI / NU DISTORSIONAŢI / NU PRELUAŢI PĂRŢI DIN MESAJUL MAI. PUTEŢI ASTFEL SĂ DEZINFORMAŢI PUBLICUL LARG, IAR ASTA ATRAGE RĂSPUNDEREA PENALĂ!!! DACĂ NU AŢI ÎNŢELES CEVA DIN MESAJUL MAI, CEREŢI LĂMURIRI SUPLIMENTARE LA ADRESA petitii@mai.gov.ro
Prieteni, în final, ţin să vă reamintesc faptul că începând din data de 04.04.2020 și până în 02.06.2020 (inclusiv) avem Prohibiţie Generală pe apele publice din România care nu constituie frontieră de stat. Găsiţi toate detaliile despre Prohibiţia 2020, aici: https://www.totpescuit.ro/prohibitie-2020/
Fiţi responsabili. Multă sănătate vă doresc! Să ne auzim cu bine!
P.S. Ţi-a placut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).
De multe ori am luat în râs gluma aia de pe facebook care
spune că o femeie aflată în travaliu simte 10% din durerea pe care o simte un
pescar după ce pierde un pește mare…Azi se împlinesc patru zile de când am
scăpat șalăul vieţii mele. Mai exact, 93 de ore. 5580 de minute. 334800 de
secunde.
Nu mai caut de mult recorduri. În zilele noastre, să prinzi pește (orice pește) e un record în sine. Nu mai vorbesc de șalău…În zona mea, dacă prinzi o dată la cinci ani un șalău notabil (4-5 kilograme) și o dată la zece ani un șalău cu adevărat mare, meriţi să fii întâmpinat cu pâine și sare pe la magazinele pescărești și să te strige lumea pe stradă – ,,Maestre”. Sau să ţi se verifice tălpile cizmelor…după caz.
Sunt într-o perioadă a vieţii mele de pescar când, poate din comoditate, renunţ adesea la fineţuri. Evenimentul m-a surprins cu niște scule de-a dreptul barbare, demne de pește spadă. Poate și de-asta l-am forţat. Se îndrepta spre o agăţătură tip mormânt. Avea pedigree! Și totuși, încă nu-mi vine să cred că un șalău a putut să lupte în felul ăla…
Aș fi vrut să vă spun c-am luptat eroic, până la epuizare,
ca bătrânul Santiago, dar nu a fost așa. A fost o luptă scurtă și intensă, la
baionetă. Care pe care. La finalul ei, devenisem din nou copil. Conștient de
forţa lui colosală, vorba Maestrului, am apucat să zic de trei ori „Doamne
ajută-mă să-l scot”. Apoi, dus a fost.
La început n-am simţit mare lucru. Mint…Se poate să mă
fi simţit foarte mic. Înghiţit și scuipat pe mal ca Iona. Redus dintr-o dată la
stadiul de vargă din bambus, aţă, plută de cocean și un bold. Un bold dezdoit. Apoi,
instinctul de conservare m-a liniștit ca o mamă bună care îţi ia rucsacul din
spate când vii de la școală. Mi-a șoptit c-a fost somn. Nu-mi parea rău după un
somn! Am prins destui. Și mulţi și mari. Sunt imun.
Știam că nu ar fi trebuit să verific voblerul! Știam că ar
fi trebuit să-l arunc în apă! O ofrandă adusă zeilor pescuitului în speranţa că
data viitoare vor fi mai buni cu mine. Dar eu nu…a trebuit să-l verific, doar
ca să-i văd colţii ăia demni de Jurasic…A fost El, Şalăul care poate vine o
dată la zece ani. Imens.
Mi-a sfârtecat voblerul așa cum îi șade bine unui
monstru. Mi-a smuls o ancoră cu totul, probabil luată drept trofeu. Sunt încă
un pescar bifat pe lista lui de Moby Dick, cel mai probabil, lungă. Pe cealaltă,
aproape a transformat-o în tridentul lui Poseidon. Încă nu dorm prea bine
noaptea. Nu mă pot concentra deloc la Covid.
Cred cu tărie, mai ales în aceste momente grele, că ar
trebui să existe o formă de organizare a pescarilor din România, să-i spunem
Grupul Pescarilor Anonimi, care să te ajute să mergi mai departe. Să te asculte
atunci când povestești cum a fost lupta cu monstrul, să te consilieze
psihologic, să te încurajeze și să te bată pe umăr. Nu se poate să treci singur
peste o astfel de încercare!…
Tu ai scăpat vreun Monstru’?
P.S.2 Ţi-a placut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).
Oameni buni, vă spun din start: covidul ăsta nu e pentru
pescari. Nu cred că suntem publicul ţintă. Nouă ne place natura, autoizolarea. Benevol,
fără stare de urgenţă. Pentru noi pescarii, perioada asta va fi ca o vacanţă la
spa.
Am trecut noi prin momente mai dificile. Vorba aia, am
reușit să ne facem și anul ăsta permisele de pescuit…Poporul ăsta a trecut întotdeauna
peste necazuri cu nădejde în Dumnezeu și cu umor. Propun să nu renunţăm nici
acum la aceste obiceiuri sănătoase.
Nu vă stresaţi peste măsură. De câţiva ani încoace, viaţa
e mai scurtă ca oricând. Ieșiţi în natură și mergeţi la pescuit, cât încă se
mai poate. Bun, plecăm la pescuit, dar nu oricum…
Regulile de etichetă ale pescarului, gândite de către
Ioan Alexandru Brătescu-Voinești, devin azi reguli elementare de igienă: „E o
datorie a respecta o anumită zonă în jurul unui alt pescar, bunăoară 30 de
metri dacă pescuiţi cu muscă artificială sau momeli naturale, 100 de metri dacă
pescuiţi cu năluci grele.
Iar când treceţi în josul sau în susul punctului unde
acest pescar se găsește, treceţi departe de apă, pentru a nu-l stânjeni, nici
a-i speria peștii. Dacă pescuiţi umblând prin apă, ieșiţi pe mal cât mai
departe de el.” (Tratat de pescuit, 1938, A.I. Brătescu-Voinești)
Aș adăuga faptul că nu se recomandă în această perioadă
pescuitul urban, pescuitul în păstrăvării și pescuitul scobarului în stilul
plută lângă plută. Se suspendă pentru o perioadă de 30 de zile și mersul la
pescuit în 4 (patru) sau 6 (șase), din raţiuni de economie la combustibil.
Dacă pescarul din vecini a prins, e interzis în această perioadă să mergeţi peste el ca să vedeţi cu ce a dat, cum a făcut, dacă mai sunt pești pe locul lui etc. Pentru liniștea interioară, e permisă folosirea binoclului, cu moderaţie! Măsura are rol paliativ. (n.a. = doar ameliorează simptomele, nu tratează boala)
Dacă sunteţi în izolare la domiciliu, strict pe perioada
stării de urgenţă, se poate pescui și în cadă, fântână etc…ce are fiecare la
îndemână. Dacă nu aţi mai pescuit de mult e posibil să apară înţepări (contre)
involuntare în timpul somnului. Nu vă panicaţi! E normal. Menţineţi pe timpul
nopţii o distanţă de siguranţă faţă de soţie.
Dacă aveţi scule de pescuit produse în China sau Italia
puteţi să le ambalaţi corespunzător și să le trimiteţi pe adresa redacţiei.
După cum ziceam mai sus, umorul poate fi practicat fără
restricţii. Pentru mine, cele mai bune glume de covid au fost următoarele:
Un popor
care își miroase șosetele înainte de a le pune în mașina de spălat nu poate fi
răpus de niciun virus.
Pe vremuri
mascai un vânt c-o tuse. Azi maschezi o tuse c-un vânt.
Degeaba
ai făină, dacă n-ai drojdie.
Hai să fim optimiști. După toată nebunia asta vom rămâne
prieteni cu săpunul și ceva mai recunoscători vis-a-vis de lucrurile care
credeam că ni se cuvin. Cămara plină de conserve nu se pune. Doar suntem
pescari.
Tu ce faci de coronavirusu’ ăsta?
P.S.1 Acesta este un pamflet. Vă rog să-l trataţi ca atare și să respectaţi regulile impuse de către autorităţi. Multă sănătate tuturor!
P.S.2 Ţi-a placut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).
Prieteni, în data de 04.03.2020 a fost publicat în
Monitorul Oficial al României Ordinul de prohibiţie pentru anul 2020.
Principalele date de interes pentru pescarii din România
sunt:
Prohibiţia generală: 04 aprilie – 2 iunie inclusiv (60 de zile);
Prohibiţia generală în apele care constituie frontieră de stat: 19 aprilie – 2 iunie inclusiv (45 de zile);
Prohibiţie știucă: 04 martie – 15 martie inclusiv, 04 aprilie – 2 iunie inclusiv și 1 februarie 2021 – 15 martie 2021;
Prohibiţie șalău și biban: 23 martie – 2 iunie inclusiv;
Pescuitul coregonului și al lipanului e interzis tot anul 2020;
Prohibiţie păstrăv: de la data intării în vigoare a Ordinului până în 31 martie inclusiv și 1 octombrie 2020 – 31 martie 2021;
Prohibiţia scrumbiei e stabilită pe sectoare (a se citi Ordinul de prohibiţie 2020).
E interzis pescuitul oricăror specii de pești 500 de metri amonte și aval din axul longitudinal al podurilor care au cel puţin un picior în albia minoră a cursurilor de apă până la data de 15 martie și din 1 noiembrie 2020 până la 15 martie 2021.
Prohibiţia știucii din 2020 e cel mult o glumă proastă.
Pe când citiţi voi rândurile astea, o generaţie întreagă de știuci e la borcan.
Cu sare. Sunt știucile pe care nu le vom prinde niciodată. Singura parte bună e
că, în al 12-lea ceas, i-a venit mintea la cap legiuitorului și a stabilit,
încă de pe acum, prohibiţia știucii din 2021. Mai trebuie să fie de acord cu
asta și încălzirea globală, dar e un pas înainte.
Pe principiul un pas înainte și doi înapoi, avem o struţo-cămilă: „două prohibiţii” la șalău și biban! Una reală și una imaginară…Care va să zică, nu pescuim știucă, șalău și biban când am putea să-i pescuim legal și moral (după ce au depus ponta). Prohibiţie pe specii primesc, dar să rămână prohibiţie generală……Parol!
Pentru detalii, citiţi Ordinul de Prohibiţie 2020, aici.
P.S. Ţi-a placut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).