Când vine vorba despre pescuit, nu prea cred în noroc. V-am spus cum stă treaba cu norocul începătorului aici. S-ar putea să cred în ghinion pescăresc.

De multă vreme îmi doresc să plec la Dunăre. Mi-e dor s-o văd cum curge. Când stau pe malul ei, simt că totul e posibil. Nu degeaba a dat naștere atâtor povești și pasiuni.

Pe când să plec s-o văd, a venit frigul ăla crunt. După el au venit vânturile. Am hotărât să plec imediat după ele, ca să nu mă prindă viitura pe malul apei. În mintea mea, o zi și jumătate – două de pescuit tot trebuia să prind. Dunărea vine de departe, nu? Și-am plecat.

Gazdă mi-a fost un prieten, guru al pescuitului în zonă. Pe drum visam șalăi mari sau mulţi. Ajungem. Eee, acum începe partea interesantă. Punem catrafusele în barcă pe-o ploaie mocnită. Nu se grăbește să cadă. Vrea să ne ude în ritmul ei. E mai rău decât prognozele, dar cu natura nu te pui. Oricum, șanse să ne ude moralul nu are că suntem amândoi niţel nepescuiţi.

Eram gata să pornim motorul, dar motorul nu e gata să pornească. Îl luasem de pe drum, proaspăt reparat de un specialist dunărean. Dăm jos capacul și ne etalăm, pe rând, cunoștinţele de mecanică. Bujie, alimentare, șoc – le verificăm pe toate și, într-un final, îi dăm de cap. Pornim și nimic nu ne mai poate opri.

Apa e pișcată, dar în limite normale. Peste o oră era deja mult mai tulbure, iar peste două eram înconjuraţi de bușteni. Privesc spre mal să mă asigur că nu sunt pe vreun râu de munte – numai alea se tulbură în 30 de minute…Unde mai pui că se pornește și-un vânticel de Dunăre – tot neanunţat de prognoze. Ieșim la mal.

Toată apa aia nouă e apă de zăpadă. Spuma de bușteni și gunoaie e bonus. Continuăm să pescuim de pe mal și acoperim toată Clisura. Nimic. Seara vine ca o binecuvântare. Ne refugiem la o pensiune cu iz sârbesc și dormim un somn fără vise.

Cafeaua de dimineaţă ne prinde pe mal. Dunărea e mai urâtă decât o lăsasem. Ar fi perfectă de somn dacă ar avea câteva grade în plus, dar nu are. E mai aproape de minus…Nu renunţăm. Pescuim de pe mal cu convingere, ca și când apa ar fi perfectă pentru șalău. Nimic.

Disperarea ne împinge spre locuri din ce în ce mai grele, cu stânci modelul capră neagră. Într-un astfel de loc, alunec pe-o stâncă și cad spre băţul meu preferat, ce nu se mai produce. Instinctul de conservare e sub lanseta aia, așa că (nu știu cum!) reușesc să n-o rup, dar lovesc genunchiul și mâna. Mă aleg cu o dublă fractură de deget la mâna stângă. După ghips, cădem de acord că Dunărea, în halul în care arată, nu mai e o opţiune.

A treia zi, am ieșit pe lac. Nu știu de ce, dar nu dormisem așa de bine, iar lucrurile simple (nodurile, mulinatul etc.) nu mai erau banalităţi. Cu o zi înainte ieșiseră niște prieteni (cu ceva rezultate), iar apa era de-un verde ce te facea să visezi. Perfectă! În ziua în care am pescuit noi, nu mai era verde. Crescuse cu vreo 30 de centimetri și se tulburase. Nu înţeleg nici acum de ce (?!), dar nu eram afectaţi – pescuiam cu încredere. A fost teribil de greu, dar am prins „câta” șalăi (așa se zice în zonă).

În drum spre casă am luat și-o amendă. Eu iau una la doi-trei ani.

Cred c-am avut „câta” ghinion.

P.S. 1 Câta = vorbă faină de origine bănăţeană. Se poate folosi și serios, și în glumă. Poate să însemne și mult, și puţin. ?

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Am pescuit cu sute de pescari. Am vorbit cu mii de pescari. Astea sunt lucrurile mai puţin bune pe care le-am văzut pe apă sau pe uscat:

1. Nu pune fir în exces pe mulinetă. Motivele sunt evidente – vei face peruci. Monofilamentul vorbește. Îţi spune când ai întrecut măsura. Când pui prea mult monofilament pe mulinetă încep să sară spire de pe tambur. Dă puţin înapoi și renunţă la firul ăla în plus. Multifilamentul e pervers. Nu-ţi spune nimic. Tace mâlc și-ţi face direct perucă. Lasă-ţi o mică marjă. Decât „exces de perfecţiune”, mai bine câţiva metri de fir în minus pe tambur.

2. Nu pune multifilamentul direct pe tambur fără să-l asiguri cu o bandă de izolat. S-ar putea să ţi se învârtă tot firul de pe tambur la primul contact cu un pește mai îmbrăcat sau c-o agăţătură. Nu zic să nu dai fir, dar să nu exagerăm. ?

3. Nu pune monofilament sub multifilament ca material de umplutură. Asta doar dacă ești chiţibușar și te interesează greutatea mulinetei și a ansamblului în general (!). Eu sunt. Pun multifilament ieftin sub multifilamentul scump și câștig câteva grame. De pierdut, nu pierd nimic.

4. Nu pune fir netensionat pe mulinetă. Asta e valabilă și pentru monofilament și pentru fir textil. Monofilamentul e ca un ardelean, de-aia îmi place atât de mult. E blând, e permisiv și înţelegător. Iartă și tolerează multe. Firul multifilament nu e așa. Pe lângă faptul că e scump e și irascibil. Trebuie tensionat bine (!) atunci când e așezat pe tambur. Altfel, în momentul în care va fi sub tensiune pe apă (pește sau obiect acvatic neidentificat), firul se va „îngropa în tambur”. Dacă ai păţit asta, înseamnă că nu l-ai tensionat suficient în momentul în care ai umplut tamburul.

5. Nu trage peștele spre tine doar din mulinetă. Ăsta e un abuz pe care îl văd frecvent pe apă. Poate adrenalina secretată în momentele alea e de vină…Dacă ne-am luat lansete, zic să le și punem la treabă. Folosește mai mult lanseta în lupta cu peștele. Din mulinetă recuperezi doar firul câștigat.

6. Nu încerca să scapi de agăţătură folosindu-te de mulinetă. Aici nu mai e vorba de adrenalină, că agăţătura nu mișcă (dacă e de-aia care mișcă – felicitări! ?). Dintre toate jignirile pe care le poţi aduce unei mulinete, asta îi pică cel mai prost. Fă cumva și trage doar de fir. Menajează mulineta.

7. Nu declanșa pick-up-ul mulinetei din angrenaj. Mai pe românește – după ce ai lansat pune la loc pick-up-ul cu mâna. Pe lângă faptul că se încadrează la figuri pescărești are și dezavantaje practice. Primele spire puse pe mulinetă după o astfel de manevră sunt puse detensionat și dezordonat. Uneori (nu rar !) rămâne o spiră care trece peste buza tamburului. Necaz scrie pe tine. Dacă ai făcut până acum treaba asta, oprește-te. Multe din perucile pe care le-ai făcut, de-acolo ţi se trag. Dacă pui de-acum încolo pick-up-ul cu mâna, putem să bem ceva împreună, să sărbătorim. Dacă nu, e musai să-ţi comanzi o apă plată cu lămâie.

8. Nu fă singur service / reparaţii mulinetei decât atunci când ești pregătit (informaţii + aptitudini) să o faci. Dacă are „baie de ulei”, nu lua lucrul ăsta la propriu. Nu-i fă baie cu ulei. Dacă nu te pricepi, vezi doar de galet și lasă-l pe unul care se pricepe să facă restul.

Poate mai sunt și altele, dar nu-mi vin în minte. N-o să le numesc greșeli ca să nu supăr pe nimeni. Repetate, toate astea strică puţin din mulinetă, din fir și din plăcerea pescuitului.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Sub gheaţă poate fi călduţ uneori. Cu sau fără stratificare termică, sub gheaţă te poţi baza pe o oarecare constanţă. Iarna, peștilor le place constanţa, previzibilul. Dezgheţul de care am avut parte anul ăsta a fost unul mincinos, venit prea devreme. Unde mai pui că ne-a trimis nen-tu’ Putin și un vânticel siberian ce-a făcut mai mult rău decât bine. Știi la ce mă refer. Pe vremuri de-astea numai în piele de pește să nu fii. Cine știe ce-o fi în sufletul lor?…Decât un dezgheţ prematur, mai bine o gheaţă subţire. Întotdeauna.

Incursiunea în copilărie de data trecută mi-a făcut o poftă teribilă de pescuit. De pescuit copilăros. De-ăla în care nu contează ce prinzi. Pește să fie. Așa că m-am dus la o copcă fără pretenţii, cu gânduri pașnice.

Orice partidă începe cu localizarea peștelui. La copcă e puţin mai greu decât pe apă liberă pentru că ești tare strâmtorat. Hai să-ţi spun cum găsesc eu copca fierbinte. Trebuie s-o iei din aproape în aproape și să te gândești la bermude. Doar cauţi o copcă fierbinte, nu?! Ca să n-o mai lungesc – am un triunghi al bermudelor care mă ajută să dau de pește. Diferenţa dintre al meu și celălalt (puţin mai celebru) e că al meu te ajută să găsești ceva, nu să pierzi.

Vârful A al triunghiului e o groapă. Ai fi tentat să crezi că, în sezonul rece, peștele doar acolo stă. Eu spun că iarna și primăvara devreme peștele petrece puţin timp pe groapă, dar prezenţa ei acolo, în vârful triunghiului, e esenţială. Știi cum îţi place ţie să ai un plan B? E…așa le place lor să aibă groapa acolo, la îndemână. Ăla e Nordul lor.

Vârful B al triunghiului e zona de reproducere. E locul ăla cu apă mică ce se încălzește cel mai repede. Poate are substrat tare, poate are și niște mici denivelări, poate e puţină vegetaţie sau poate e agăţătură. Depinde ce preferă peștele pe care îl cauţi.

Vârful C al triunghiului e zona pe care o numim generic – structură. Spun generic, pentru că nu e musai să fie ceva evident, ţipător. Poate fi o structură clasică (resturi de vegetaţie subacvatică, prag, agăţătură etc.) sau poate fi ceva mai subtilă (mici denivelări ale fundului, trecere de la nămol la nisip sau la un alt tip de substrat etc.).

E, acum unim punctele A, B și C. Aia e zona care mă interesează pe mine acum, în perioada asta. Peștele nu va fi nici pe groapă, nici pe zona de reproducere și nici (neapărat) pe structură. Dar obligatoriu va fi aproape de toate trei!

Am prins, la copca mea cu gânduri pașnice, albituri de tot felul. Dar nu despre asta e vorba în articolul ăsta. E despre ce face (acum) și ce va face (la dezgheţ) peștele. Nu contează care – vorbesc despre tot peștele. Îl vei găsi patrulând între cele trei puncte. Se va mișca mult în perioada următoare. Va trebui să faci și tu la fel. Indiferent ce solzoși vrei să prinzi, folosește-te de triunghiul meu și dă-mi-l înapoi când termini.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Se spune că e o strânsă legătură între miros și amintiri. Dacă e așa, atunci amintirile mele au miros de pește. Aveam doar trei sau patru ani când tata a început să mă poarte cu el pe ape. Ne cocoţam amândoi pe bicicleta lui rusească, neagră. Îmi era frică. Mâinile îmi erau încleștate pe ghidon. Trăiam un mix ciudat de frică, amestecată cu nerăbdare și durere. De posterior. Mai ales când intram pe macadam. Încă mai cred că bicicleta aia nu mă suporta. Nici eu pe ea.

Ajungeam întotdeauna dimineaţa devreme. Nu-mi amintesc decât sunetul ritmic al pedalelor, vântul de pe faţă și mirosul ceţii. Aveam un loc al nostru pe care-l vizitam mereu. În locul ăla, Mureșul trecea prin niște ţevi imense de beton. Pescuiam în aval de ele și prindeam de toate, de la obleţi până la somni. Nu mulţi, nici mari. Dar nu conta.

Primul meu pește nu a fost chiar pește. A fost o trăsătură ratată. Priveam de ceva vreme, hipnotizat, un vârf de undiţă lansată la fund, cu râmă. Trăsătura m-a surprins. Nici acum nu știu ce a fost. Știu doar că nu am contrat la timp. Poate de-aia dau astăzi contre și în somn.

În concedii, pescuiam în Moldova, pe râuri de munte. La început, o făceam cu băţ din alun și cu aţă. Prindeam boișteni și păstrăvi. Îmi plăcea mult. Mai târziu, copiii din satul bunicii mă așteptau și întrebau de mine. Ştiau că le duc nailon și cârlige. Nu se prea găseau pe atunci.

Un pescar adevărat nu are măsură, iar noi eram doi. Mergeam des la pescuit, dar mama nu ne-a oprit niciodată. Am fost norocoși. Am mers cu tata pe bicicleta antipatică până am rupt-o. Pesemne că ceva se schimbase. Tata era la fel, eu crescusem.

Pe Mureș prindeam mrene în martie, cleni în august, șalăi în septembrie și știucă în noiembrie. Îmi făcusem un calendar pe care îl rotunjeam an de an. Știu că așteptam toamna să mergem pe baltă, la știucă. Aveam cărări prin stuf care ne duceau la locurile noastre. La început căutam știuca la plută, cu pește. Când dispărea câte-o plută, îmi bătea inima să-mi sară din piept. Și număram…întotdeauna până la opt. Apoi am descoperit rotativa. Musai numărul trei.

Multe s-au schimbat de atunci. S-a schimbat puţin și pasiunea aia curată de la început. Nu mult. Încă nu pot să dorm înaintea unei partide de pescuit. De multe ori mă trezesc fără ceas. Nu știu dacă i-am mulţumit vreodată tatei că m-a luat cu el pe ape atât cât să mă fac pescar. Dar cred că știe.

Acum am eu un fiu. Are un an și opt luni, dar pricepe. „MU” e mulineta și „PE” e peștele. Mă-ntreabă mereu de ele. Mulinează ca un expert și, din când în când, se oprește tacticos și verifică frâna. Am observat că niciodată nu-i reglată pe gustul lui. După ce o reglează cum trebuie, îmi aruncã o privire serioasã. Vrea să știe dacă am băgat la cap.

Nu i-am zis încă, dar într-o zi o s-o luăm pe „MU” și-o să mergem la „PE”. Tare aș vrea să pescuiască. Nu pentru mine. Pentru el.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Am fost odată ghid de pescuit pe Sărulești. La plătică, bineînţeles…că la șalău nu prea mă pricep. Ghid la șalău era altcineva. Mai gras ca mine. Şi la propriu, și la figurat. Avea un CV șalăiesc mai de soi decât al meu. Probabil de-aia m-au pus să fac munca de jos, la plătică. Am acceptat, că nu prea aveam principii.

Jucându-mă cu plăticile, m-am întâlnit de vreo două-trei ori și cu șalăii. Un lucru inevitabil pe Sărulești. Așa mi-a fost dat să descopăr legătura strânsă dintre plătică și șalău. Credeţi-mă când vă spun: fac o casă foarte bună! Pe apele unde șalăul și plătica se întâlnesc, nu știu cum se face, dar primul crește foarte mare. Mai mare și mai repede decât pe alte ape. Ăsta e un principiu șalăiesc.

Mie nu-mi place vântul, dar am observat că e bun. Și la plătică, și la șalău. Doar iarna și primăvara foarte devreme nu e motiv de bucurie. Atunci ar merge un soare adevărat, de-ăla de zic unii că nu-i place șalăului. Să-l vezi cum iese în apă de până într-un metru să-și încălzească dorsala. Primăvara (alta decât timpurie), vara și toamna vântul e aliatul tău. E bun și unul care tocmai s-a iscat, dar cel mai bun e ăla care bate de ceva vreme, dacă se poate, în aceeași direcţie. Pescuiește malul bătut de vânt și, în general, pescuiește când bate vântul. Din principiu.

După o vreme, începuse să-mi placă la șalău. Mai mult decât la plătică. Știam în fiecare zi unde-i găsesc. Și la ce oră. Dacă ai o apă unde pescuiești des, poate știi la ce mă refer. Dacă nu, îţi doresc să pescuiești mai des. Atât de des încât s-ajungi să-i simţi. Să nu pierzi contactul cu ei. Când se-ntâmpla să îi pierd, o luam de la zero.

Localizarea e esenţială în pescuitul șalăului. Ca să-i localizezi ai nevoie de trei lucruri: pește pradă, adâncimea de hrănire și structură. Când ai găsit peștele pradă, șalăul nu poate fi departe. Dar vezi că peștele pradă nu înseamnă orice pește. Gândește-te la asta! E un principiu șalăiesc.

Caută apoi adâncimea de hrănire – așa îmi place mie s-o numesc. Dacă i-ai găsit pe o apă de trei metri, caută-i și-n alte locuri cu adâncime similară. Sunt șanse mari să fie acolo. Nu înseamnă că doar acolo îi vei găsi, dar e un tipar care te ajută să-i localizezi mai ușor. Nu doar în principiu.

Un șalău fără structură e un șalău foarte trist. E deprimant să prinzi un astfel de șalău. De obicei nu prea are burtă. Dacă are, numai el știe cu ce eforturi a făcut-o! Când privești adânc în ochii lui, o să vezi că te roagă să îl filetezi, să nu-i dai drumul înapoi în apa aia lipsită de structuri. Șalăul nu a fost făcut să alerge aiurea, de dimineaţa până seara, după baboi. Ăla e avatul.

Șalăul a fost făcut pentru agăţătură. Să-l lipsești de ea e o crimă pescărească. Să nu-l cauţi în agăţătură e același lucru. Nu toate agăţăturile (sau structurile) sunt la fel. Unele sunt mai bune ca altele, dar asta e deja o altă discuţie pe care o vom purta altădată. Tot principial.

PS 1 De mult nu mai pescuiesc pe Sărulești. Nu te îngrijora! Principiile astea sunt valabile pe orice apă.

P.S.2 Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.