Postări etichetate ‘stiuca’

Public sau privat?

Pescuitul nu mai e ce-a fost. Nu știu dacă asta e de bine sau de rău. Întâlnirea omului modern cu natura se face azi prin intermediari. Vânzători de plăcere. Stai cuminte la coada de intrare în incintă și-ţi iei bilet. Ești un client. Un pseudo-pescar în căutarea dozei de endorfine. Dacă te gândești mai bine, deja trăim vorbele răposatului…vizităm știuca (și nu numai) la muzeu.

Dacă mergi pe natural, dai peste alte hibe. Ești consumator de natură moartă. Fiecare pește prins e un mare bonus. Îţi vine să urli de fericire. Peștii de pe natural sunt greu de prins în primul rând pentru că sunt puţini. Apoi, sunt și păţiţi, că au trecut prin multe.

Contrar aparenţelor, nici pe privat nu-i tocmai ușor să prinzi un pește. Poate a mai fost prins. Poate ești al zecelea pe ziua de azi care încearcă să-l prindă. Poate dai și tu peste fenomenul, din ce în ce mai întâlnit, de maree de apă dulce. La Cluj, de exemplu, în cel mai ploios an din memoria mea postdecembristă, majoritatea lacurilor sunt jos…Un fenomen interesant! La iarnă se vor plânge că n-au apă.

În fiecare an îmi număr opţiunile rămase. Pe apele publice, e jale. Pe alea private am, în raza mea de trei judeţe, doar două-trei lacuri neplăsuite organizat. În rest, mai toate sunt sub un bocanc de hahaleră, produs al capitalismului de cumetrie. Am scris despre asta aici . E monopolul prostiei, nu alta!

Cred c-o să renunţ de tot la privat și mă întorc la public, cu toate riscurile pe care le implică. M-am cam săturat de gustul acru de colivie. Dar cel mai mult m-am săturat să încurajez și să finanţez (!) comportamentul patronilor de baltă (accentul cade pe „de baltă”!).

De fapt, n-am mare lucru de pierdut. Îmi ascut simţurile și răzbesc sau, în cel mai rău caz, mă las de pescuit. Ori suntem pescari, ori nu mai suntem.

P.S.1 Tu ce zici: e mai pescar ăla care prinde pe sălbatic, la privat…sau nu e nicio diferenţă? Ţie unde îţi place să pescuiești? Public sau privat?

P.S.2 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Superstiţii pescărești

Tata o are pe aia cu felinele. Nu contează culoarea. Dacă-i taie calea vreo mâţă (orice mâţă) la cinci dimineaţa îi necaz mare. Scuipă-n sân și lansează cu frică toată ziua.

Alţii o au pe aia cu bafta. Pe mine mă umple soacră-mea de baftă pe unde mă prinde. Sec. Un fel de voodoo pescăresc. Urările astea nu se scot nici cu Persil și dau mare ghinion halieutic. Doar magia albă te poate scăpa de așa ceva – vezi aici cum și până una alta, bate-n lemn!

Alţii nu se-ntorc din drum, fie ce-o fi. Am prieteni care și-au uitat acasă lansete, mulinete, vâsle, dar nu s-au întors din drum. Sunt oameni hotărâţi, cu principii. Cu ghinionul nu te joci.

Pe lacul Vârșolţ, din judeţul Sălaj, există o superstiţie pescărească ceva mai specială. Umblă vorba că n-ai să vezi coadă de pește dacă plantezi la mai puţin de 300 de metri de mal. Bag seama că peștii sălăjeni umblă cu telemetrul laser la purtător. Nu care cumva să se apropie de maluri prea mult…

De-aia în zonă se pescuiește musai în echipă: unu’ păzește lansetele, altu’ duce firele câteva mile în larg. Atâta trebuie duse până când ăla din larg devine un punct în ochii ăluia de pe uscat. Sunetul nu răzbate la distanţe de genul ăla. Asta nu-l împiedică pe ăla de pe mal să urle din răsputeri. Pesemne că și aerul sălăjean are partea lui de vină – e mai rarefiat. Pe lângă semnalele acustice se folosesc și semnale luminoase. Când s-a inventat rola de fir la mia de metri pescarii din zonă au băut ţuică de prune trei zile și trei nopţi. Ca-n basme.

La Dunăre am dat peste o altă credinţă populară. Se zice că atunci când vrei să prinzi șalău e bine să ai oleacă de barbă. Să ai un aspect așa…mai neîngrijit. Când o arzi hipster, altfel se face conexiunea ancestrală pescar-pește. În definitiv, nu-i de mirare. E chiar logic.

La știucă e altă mâncare de pește. E invers – dacă vrei rezultate e bine să mergi proaspăt ras, ferchezuit, prezentabil. Madam Esox nu înghite pe oricine. Tu fă cum vrei, dar sunt lucruri testate. Numa zic.

Știm cu toţii că peștele mare alege scule îndoielnice. Dacă lanseta pârâie, mulineta dă rateuri și firul e copt – acolo intră Moby Dick. E un dat. Când te-ntorci marcat, dar pregătit – nu-ţi mai trage. Normal.

Dar știi când îmi trage?! Invariabil îmi trage când vorbesc la telefon, în poziţii nefirești. Și, de obicei, ratez.

Și câte și mai câte…

Ia zi-mi, tu ce superstiţii pescărești ai sau ai văzut pe apă?

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

S.P.N.

Am scris, acum ceva vreme, un articol despre cum e când nu prind (îl poţi citi aici ). Mi-au zis unii că e preferatul lor…😊 Se mai întâmplă. Un singur lucru e mai rău decât să nu prinzi. Să fii nepescuit.

Ultimele cercetări de ordin psihosocial au scos la iveală o afecţiune din ce în ce mai întâlnită în rândul pescărimii. Se numește Sindromul Pescarului Nepescuit, pe scurt S.P.N., și e o chestiune pe care mulţi o ignoră.

Se știe că doza minimă recomandată de pescuit diferă de la pescar la pescar. Nu știu alţii cum sunt, dar eu dacă nu pescuiesc de două ori pe săptămână mă simt, mă consider și sunt nepescuit. De-aia perioada concediilor, cu tot farmecul ei, nu-mi pică întotdeauna bine.

Pentru sănătatea ta emoţională, e foarte important să recunoști la timp primele semne ale Sindromului și să iei măsuri. Ca-n orice altă boală, prevenţia e esenţială. Musai atenţie sporită vara (când ești la cheremul familionului), iarna și în prohibiţie. Astea sunt, în mare, momentele critice. Ai grijă să nu ajungi nepescuit!

Uite care-i simptomatologia…În forma sa acută, Sindromul Pescarului Nepescuit dă nervozitate, tulburări de somn, apariţia viselor ciudate, lipsa poftei de mâncare, senzaţie de mâncărime, dor de ducă etc. Nu-i exclus să răsfoiești albume foto cu capturi, să rememorezi partide sau să faci comentarii răutăcioase pe feisbuc. După om.

Să te ferească Bunuţul de un S.P.N. cronicizat! Netratat la timp, S.P.N.-ul poate duce la: întinderea sculelor de pescuit prin casă, shopping excesiv, creștere în greutate, abuz de internet, pescuit virtual, apariţia contrelor în somn și, în cazuri deosebit de grave, depresie.

Am impresia că e o treabă care ţine și de anturaj. Cele mai recente studii arată că S.P.N.-ul e de natură contagioasă. Dacă intri frecvent în contact cu persoane infectate, mai devreme sau mai târziu vei ajunge și tu nepescuit. E un dat.

Din păcate, zilnic întâlnesc, fizic sau virtual, pescari cu S.P.N. nediagnosticat. Dacă ești irascibil, te cerţi cu soţia, petreci mult timp pe net, nu dai randament la muncă, nu dormi bine noaptea etc. – pentru mine e destul de clar. Suferi de S.P.N. Nu-l lăsa netratat! Du-te la pește.

Tratamentul medicamentos nu dă rezultate. Renunţarea la pescuit – nici atât! Dimpotrivă, se poate ajunge la complicaţii severe! Se recomandă abordarea naturistă și respectarea cu stricteţe a dozei minime de pescuit. Ca adjuvant, se poate prescrie totpescuit.ro de două ori pe săptămână. Dacă apar manifestări neplăcute, înseamnă că n-ai citit textul și te-ai uitat doar la poze.

Hai, să ne-auzim sănătoși! Fir întins!

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

La pescuit cu Daddy

Daddy e sincer doar când merge la pescuit. E singurul loc în care se dezbracă de sine și redevine copil. Un copil cu mustaţă.

Febleţea lui e știuca. Când dă la știucă, dă doar din barcă, cu barcagiu. Are tabieturi. Pescuiește întotdeauna o jumătate de baltă. Lansează doar spre stânga, din principiu. Niciodată nu dă spre dreapta, oricât de bine arată locul de pescuit. Zici că e zonă de refacere. De-aia lacurile în care pescuiește el ţin atât de mult pește.

Nu-i plac sculele moderne. Are o lansetă rusească, din fibră de sticlă plină. E scurtă, groasă și flexibilă. Din profil, seamănă cu un pulan. La știucă, își face treaba. Carbon nu folosește, nici voblere scumpe. Se lipsește de ele. Zice că sunt făcute de multinaţionale. El dă numai cu oscilante românești. E naţionalist get-beget. I-am oferit odată o rotativă nemţească. Era să m-arunce din barcă!…Nu știu de ce a luat-o atât de personal.

Mai are o sensibilitate. Să nu te vadă cu voblere fire-tiger sau cu imitaţii de biban…Când prinde vreun biban e nenorocire! Zice că e ghinion. Nu suportă să vadă dungi. Nu știu cum să-l conving să le-mbrăţișeze, că au și dungile rostul lor.

Oscilantele lui sunt toate ornate cu puţin roșu. Nu orice fel de roșu. Musai trandafiriu. Le aduce prin apă continuu. Știucile care trag, trag din respect. Nu-i pare rău de știucile pe care nu le prinde. Alea care nu pun botul, sunt soroșiste.

Ca barcagiu, să pescuiești cu Daddy e șansa vieţii tale. Întâlnirea cu el te metamorfozează. Îţi ștergi toate postările de pe Feisbuc în care-l criticai și-l iei de tătuc. Dacă ești bun la minciog, l-ai uns pe suflet. Te pune pe-un scăunel călduţ în Delta Dunării. Om te face. Așa e el – are grijă de ai lui. De-aia îi zice lumea Daddy.

Când nu merge știuca, îi place carasul. Zice că-i un pește ce nu gândește prea mult și e ușor de momit. În plus, sunt tare mulţi carași în apă (n.a. aș zice că sunt tare mulţi carași, în general). La caras, pune pe cârlig întotdeauna (!) râmă roșie. Să nu vadă râme albe sau negre, că se enervează. Nu!…Roșie, de bălegar. E pescar de modă veche. O trimite, în fiecare vineri, pe Vio să-i adune o găleată de râme proaspete. Are Vio un dar la găsit râme…ceva fantastic. Parcă intră în pielea lor. Zici că sunt pe-o minte.

Când iese la pescuit, nu-i place să fie mulţi pescari pe apă. Vrea intimitate. De-aia și-a luat baltă pe persoană fizică. Nu e pe interese cum zice lumea…

În viaţă și la pescuit, Daddy are principii flexibile. Dacă prinzi mai mult pește decât el, strânge din dinţi. Mă rog…Ești norocos. Dacă prinde mai mult decât tine – e știinţă!

Acesta nu este un pamflet. Orice asemănare cu vreun alt Daddy e pur întâmplătoare.

P.S.1 Nu sunt roşu, nici portocaliu, nici galben. Mai degrabã sunt pentru dungi. Pe roşu, portocaliu şi galben. Mã acuzã unii cã am politizat pescuitul. Îi acuz şi eu cã au politizat umorul. Naţia asta s-a hrãnit întotdeauna cu umor. Pentru cã umorul bate tot. Chiar şi pulanul.

P.S.2 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Fotografii: Totpescuit.ro și Adrian Suhan

Pescarul cu P mare

Nu-i mai știu numele. Nici nu are importanţă. Numele lui pălea în faţa reputaţiei de pe apă. Lumea vorbea despre el. I se spunea, sugestiv, Pescarul (cu P mare). Era coleg de serviciu cu tata. Știa când trage cleanul la broscuţă, cât de borșite trebuie să fie scoicile perfecte pentru somn, unde erau cei mai buni viermi de abator și-avea nenumărate plicuri de cârlige cristal.

Un aer de legendă îl înconjura. Mergea întotdeauna singur la pescuit. De parcă nu era destul de fantomatic, mai pescuia și noaptea. După câte-o noapte de pomină, venea ţanţoș pe la fabrică și-și prezenta capturile. Cred că și-n zi de azi deţine recordul de somni înghesuiţi într-un trabant. Lumea se mira, ca la circ, și-i reconfirma statutul de Pescar cu P mare.

O singură dată greșeai și-l întrebai de unde i-a prins. Te lecuia rapid: „de pe Mureș”, „de pe Olt” etc. Unde, cu ce, cum…lucrurile astea nu se discutau. Lăsa în urmă o tuse convulsivă de trabant și-o droaie de întrebări nerostite. Era veni,vidi,vici.

În funcţie de cât de departe i se ducea vestea, Pescarul putea fi cel mai bun din cartier, oraș sau din judeţ. Mai mult nu putea nimeni să revendice și nici să ducă. Dar acolo, la nivel de cartier, era o mică celebritate. Pe vremea aia nu prea erau poze. Pentru posteritate trebuia să intre în mentalul colectiv. Avea două-trei minute la dispoziţie ca să impresioneze audienţa pe traseul portbagaj – scara blocului. Acolo se vedea cine e Pescar cu P mare și cine nu…

Statutul de Pescar se poate câștiga și printr-o carieră îndelungată. De la 50 de ani de pescuit în sus ești considerat Pescar de drept. Arșiţa, ploile, furtunile îndurate…toate capătă sens. Din clipa aia, ai cuvânt cu greutate în pescărime. Ești Pescarul Bătrân, cu P mare și B mare. Un Pescar Bătrân mi-a zis odată să nu pun pluta nici în șuvoi, nici unde băltește. S-o pun la mijloc, acolo unde întoarce apa. Cine n-are Pescari Bătrâni, să-și cumpere!

Am întâlnit și Pescari cu talente nebănuite. Este unul în cartier care aude cârdurile de mrene. Umblă vorba că noaptea, pe o liniște mormântală, el stă lângă apă și ascultă. Nu pescuiește, doar ascultă. Până când le aude…vin, înoată, calcă totul în picioare! Atunci să vezi trăsături, lupte la baionetă, rupturi! Au încercat și alţii să asculte, dar fără succes. Mulţi ascultă, puţini aud…

Alţii sunt buni din cale-afară la citit apa. Am avut un prof la facultate, nume greu. Ne-a dus la o baltă, în fieful unui fost absolvent, și uitându-se la apă a zis așa: „Băi, un specialist adevărat se uită doar la apă și în secunda doi știe ce pește are în faţă!…”. Cuvinte grele, urmate de-o liniște mormântală. Vreo doi-trei am înghiţit în sec a incompetenţă. Apoi s-a întors către gazdă și-a spus: „Zi mă, ce pește avem aicea?!…”.

În genere, Pescarul cu P mare e secretos. N-ar da din casă. Dac-ar fi să fie, mai degrabă le-ar duce cu el în copârșău. Rar să fie altfel.

Poate ai și tu Pescarul tău cu P mare. Zi-mi două vorbe despre el.

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.