Mi-a zis nu demult un cititor că ar trebui s-o las mai moale cu articolele de atitudine. C-ar fi bine să scriu ceva mai lejer că sunteţi tare stresaţi și intraţi pe blogul meu pentru relaxare, nu ca să vă pun la treabă. Mi-a sugerat să vă dau ceva mai ușor, un articol după care se poate merge la culcare și visa frumos…

Pare-se că noi bărbaţii avem idei puţine și fixe. Când suntem și pescari, cu atât mai mult. Dacă-ţi plac sânii și peștii, logica bărbătească simplă te obligă, mai devreme sau mai târziu, să le combini. Pe modelul – cartofi cu carne. N-are cum să nu fie bun.

Cum altfel se explică faptul că de la mateloţii lui Ulise și până la curentul postmodernist de pe Instagram-ul de azi, pe fond nu s-au schimbat prea multe? Vrem același lucru: ţâţe și solzi. Dacă se poate, împreună!

Iniţial, s-a crezut că legătura dintre piţipoancă și pește e organică. Când a început totul, bărbaţii aveau ceva mai multă imaginaţie. Sirena era, în aceeași măsură, și piţipoancă și pește. Atunci a luat naștere conceptul de doi în unu’. De notat, că piţipoanca păstra totuși un pic de mister, căci era doar pe jumătate dezbrăcată.

Banul e ochiul dracului. Chiar și fără cod CAEN, despărţirea părea profitabilă. Circulând prin viu grai, mitul sirenei s-a transformat în piţipoancă de sine stătătoare și pește la fel. În etapa asta, un plus pentru pește, având în vedere că s-a dus naibii romantismul.

În zilele noastre, legătura dintre piţipoancă și pește dăinuie. Atâta doar că piţipoanca nu mai e deloc misterioasă și peștele e pe cale de dispariţie. Piţipoanca, nu! Din contră – e specie protejată.

Dacă ești pescar și mișuni pe reţelele sociale n-ai cum să nu dai, măcar o dată pe zi, peste combinaţia aia fatală de ţâţe și solzi care trezește marinarul din tine. De la poze deocheate repetate obsesiv, la calendare pescărești și hostese exhibiţioniste prin târgurile pescărești, legătura dintre piţipoancă și pește pare-a fi indisolubilă. Ca mascul feroce de calculator, când dai peste o astfel de poză nu mai ești surprins. Nici emoţionat. E doar cartofi cu carne. Dar când dai nas în nas cu gagica goală prin târg nu mai știi ce să crezi: se bucură să te vadă sau i se trage de la faptul cã e despuiată în luna martie?!

Legătura dintre piţipoancă și pește poate fi (rar, ce-i drept!) și de natură involuntară. Am promis cuiva că-i duc un pește proaspăt. Bat la ușă și-mi deschide altcineva. Eu: „Spuneţi-i vă rog că i-am adus peștele…”. Ea: „Maria!…Hai că ţi-a venit peștele!!!”…

Eu spun că se poate merge la culcare și visa frumos. Tu ce zici?

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Fotografii: https://www.instagram.com/carponizer/?hl=en

N-am Dunărea aproape. Nu știu cum ești tu, dar eu pescuiesc pe ape hăituite. Dai peste parașute la tot pasul. E ceva banal. Și pe uscat și pe malul apei. Urmează japca, priponu’ cu zeci de cârlige, plasa, sacu’, furculiţa. Sunt unii care ar bracona și cu periuţa de dinţi.

Adevăratul circ începe la lăsarea întunericului. Atunci ies la vânătoare prădătorii adevăraţi. Electricienii. Ăștia au secat apele noastre în timp record. Restu’ e vrăjeală politic corectă.

În fapt, acum 3-4 ani prindeam somni de 20-30 de kilograme. Acum 2 ani, de 10 kilograme. Azi prind somni de 5-6 kile. Pe praful ăsta sunt buni și ăștia! Mâine-poimâine o s-ajung să dau la somn cu nimfă și fir de 0,10 mm, ca la lipan.

Când sunt cuminte, de două ori pe an, îmi mai intră câte un cașalot. Mă-nchin și zic bogdaproste!

Somnii mei de toamnă, atâţia câţi mai sunt, servesc doar micul dejun. Sunt matinali și n-o lungesc prea mult. La ora 9 – 9:30, dai deja ca-n fântână.

Dacă apa e limpede și scăzută, îi găsesc pe locuri clasice – gropi, praguri, zone cu agăţătură. Când râul e tulbure, îi caut pe apă mică (maxim 1,5 m). Dacă e și vreun afluent care se varsă în râu, locul e perfect. Musai să fie multă albitură strânsă acolo și atacuri de avat. Prietenii știu de ce.

De pescuit, pescuiesc doar cu oscilante și cu voblere fără barbetă. Folosesc oscilante custom, făcute de meșteșugarii locali. Să mai zică lumea că nu încurajez micii producători. Strungărite, pilite, bătute, îndoite…japonezii mei de cartier au găsit raportul corect greutate-dimensiune.

Tabla e musai să fie bine aleasă. Trebuie să poţi ajunge cu oscilanta jos, dar fără să ari fundul cu ea. Să fie îndoită, dar nu prea mult. Pe recuperare trebuie să bată, dar nu atât de tare încât să vină spre suprafaţă prematur. Să aibă niște protuberanţe care să gâdile frumos receptorii mustăcioșilor.

Când dau cu tablă, și nu numai, lansez perpendicular pe râu sau ușor în amonte și recuperez liniar, cu mici schimbări de ritm. Curentul apei trebuie folosit, căci ţi-e prieten până la un punct – până în momentul în care începe să-ţi ridice oscilanta spre suprafaţă fără voia ta. Cele mai mari șanse de atac sunt în secundele alea în care tu și curentul lucraţi împreună. Nicio mână, oricât de experimentată, nu poate bate prezentarea aia de pradă facilă, dusă de curent. Folosește-te de asta.

Ca să am mai multe atacuri, încerc să stau cât pot de mult în zona aia bună. Asta nu poate să însemne decât fire mai mult sau mai puţin subţiri – textil de 30-40 lb, monofilament de 0,28-0,35 mm (ambele variante cu înaintaș gros la capăt). Dacă merg pe mono, cu toate riscurile pe care le implică, am 1-2 atacuri în plus. Testat. Dacă ai dat de vreo două ori la somn pe râuri interioare, știi despre ce vorbesc.

Varianta visurilor mele ar fi să am monofilament de 28 când joc năluca și textil de 80 când înţep monstrul ?. În realitate, e ori-ori. Important e să scoţi somnii la tablă.

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Tata o are pe aia cu felinele. Nu contează culoarea. Dacă-i taie calea vreo mâţă (orice mâţă) la cinci dimineaţa îi necaz mare. Scuipă-n sân și lansează cu frică toată ziua.

Alţii o au pe aia cu bafta. Pe mine mă umple soacră-mea de baftă pe unde mă prinde. Sec. Un fel de voodoo pescăresc. Urările astea nu se scot nici cu Persil și dau mare ghinion halieutic. Doar magia albă te poate scăpa de așa ceva – vezi aici cum și până una alta, bate-n lemn!

Alţii nu se-ntorc din drum, fie ce-o fi. Am prieteni care și-au uitat acasă lansete, mulinete, vâsle, dar nu s-au întors din drum. Sunt oameni hotărâţi, cu principii. Cu ghinionul nu te joci.

Pe lacul Vârșolţ, din judeţul Sălaj, există o superstiţie pescărească ceva mai specială. Umblă vorba că n-ai să vezi coadă de pește dacă plantezi la mai puţin de 300 de metri de mal. Bag seama că peștii sălăjeni umblă cu telemetrul laser la purtător. Nu care cumva să se apropie de maluri prea mult…

De-aia în zonă se pescuiește musai în echipă: unu’ păzește lansetele, altu’ duce firele câteva mile în larg. Atâta trebuie duse până când ăla din larg devine un punct în ochii ăluia de pe uscat. Sunetul nu răzbate la distanţe de genul ăla. Asta nu-l împiedică pe ăla de pe mal să urle din răsputeri. Pesemne că și aerul sălăjean are partea lui de vină – e mai rarefiat. Pe lângă semnalele acustice se folosesc și semnale luminoase. Când s-a inventat rola de fir la mia de metri pescarii din zonă au băut ţuică de prune trei zile și trei nopţi. Ca-n basme.

La Dunăre am dat peste o altă credinţă populară. Se zice că atunci când vrei să prinzi șalău e bine să ai oleacă de barbă. Să ai un aspect așa…mai neîngrijit. Când o arzi hipster, altfel se face conexiunea ancestrală pescar-pește. În definitiv, nu-i de mirare. E chiar logic.

La știucă e altă mâncare de pește. E invers – dacă vrei rezultate e bine să mergi proaspăt ras, ferchezuit, prezentabil. Madam Esox nu înghite pe oricine. Tu fă cum vrei, dar sunt lucruri testate. Numa zic.

Știm cu toţii că peștele mare alege scule îndoielnice. Dacă lanseta pârâie, mulineta dă rateuri și firul e copt – acolo intră Moby Dick. E un dat. Când te-ntorci marcat, dar pregătit – nu-ţi mai trage. Normal.

Dar știi când îmi trage?! Invariabil îmi trage când vorbesc la telefon, în poziţii nefirești. Și, de obicei, ratez.

Și câte și mai câte…

Ia zi-mi, tu ce superstiţii pescărești ai sau ai văzut pe apă?

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Vine vremea lor, vremea șalăilor. Mult a fost, puţin a rămas. Șalăii de august – septembrie sunt mereu pe fugă. Se grupează și se despart cât ai zice oblete sau, dacă ești vulpe bătrână, cât ai zice ghiborţ. Nu stau mult într-un loc și au ore fixe. Dacă vrei să-i prinzi, vezi care sunt orele alea și profită la maxim de ele. Asta e regula.

Există și două excepţii de la regulă. Unu: dacă ai găsit un El Dorado șalăiesc, atunci uită de reguli că totul e simplu – pac lanseul, pac șalăul! Dacă nu ești nici tu atât de norocos, se aplică excepţia doi: au fost câteva zile în august și vor fi câteva zile în septembrie în care șalăii se vor hrăni frenetic. Pun rămășag pe reputaţia mea de clarvăzător c-așa are să fie.

Când îţi sună telefonul și afli că în locul X s-au prins șalăi (la plural!) fii cu băgare de seamă. Nu e musai să te duci la pomul lăudat. Pe o rază de 100-150 de kilometri e la fel. În limbaj poporal – trage șalăul. Du-te la pescuit, dar du-te atunci! Totul ţine maxim trei zile, ca-n povești. În ziua 1 va fi foarte bine, ziua 2 va fi ok, iar în ziua 3 vor mai fi doar firimituri.

Problema șalăilor de august-septembrie e că se mișcă prea mult. Pe orizontală și pe verticală. Am zis șalău cu de toate, pentru că poţi să-i prinzi cu orice: vobler, rotativă, oscilantă, jig etc. Dacă pescuiești pe un lac nu foarte adânc (sub 3 metri), două năluci vor fi câștigătoare: voblerul fără barbetă (în limbajul zilelor noastre – „rattling”) și clasicul jig.

Voblerul trebuie pescuit anost, liniar, între ape. Nu te băga la creaţie, c-o să faci mai mult rău decât bine. Trage-l prin apă ca și când nu-ţi pasă. Dai cu fiecare rattling maxim 10 minute. Dacă e ce trebuie și ești unde trebuie, e timp suficient pentru un atac. Dacă nu, schimbi.

Gumele trebuie schimbate și mai des. Nu aș da mai mult de trei lanseuri cu o gumă. În cazul pescuitului la jig, totul e permis. Poţi să-l aduci între ape, târâș, agresiv, fin etc. Poţi (și e chiar indicat!) să faci tot ce-ţi trece prin tărtăcuţă. Eu aș paria pe gume de minim 8 cm și aș încerca inclusiv modele fără apendice vibratil.

Dimineaţa, după-masa pe la 15-16 și seara sunt momentele din zi care contează. Noaptea e cea mai bună, dar, vorba unui prieten expert în cuvinte grele: „Ovidiu doarme noaptea.” ? Sigur că depinde și de loc – am ape unde nu trage seara orice ai face. Acolo, dinţoșii sunt relaxaţi – noaptea e lungă…

Dimineaţa și seara, aș pescui aproape de mal. În restul zilei, aș lansa cât se poate de departe. Atenţie mare la trăsăturile pe capăt de lanseu. Nu sunt rare și nici nu sunt mici.

Dacă pescuiești pe ape mai adânci de trei metri, în august și septembrie vobler scrie pe tine. Cu majuscule.

Da’ uite ce trece vremea…discutăm despre asta într-un alt articol. ?

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.