În pescuitul estival există, mai mult decât în cazul altor anotimpuri, momente (ore de maximă activitate). De regulă, momentele astea sunt în prima și ultima parte a zilei. Excepţii există, că doar pescuitul nu e știinţă exactă, dar sunt puţine. Sigur că noaptea e cea mai bună, dar mie noptea îmi place să dorm! M-am domnit, rar îmi încalc principiul ăsta! ?

Vara (și nu numai), când caut peștele (fie el pașnic sau răpitor) îmi place să am o noimă, așa că mă folosesc de structuri. Zic „structuri” într-un sens foarte larg, neconvenţional. Orice zonă ce ţine pește (constant sau pentru o perioadă de timp) poate fi numită, generic, structură.

Dacă nu știi de unde să începi, prima structură e întotdeauna malul. Dimineaţa, seara și noaptea peștii sunt invariabil atrași de maluri. Când diseci un mal, eu cred că trebuie să cauţi lucruri ieșite din comun: diferenţe de nivel (treceri de la mal normal, la mal înalt), diferenţe de sol (treceri de la pietriș, la lut; de la nisip, la piatră etc.), sinuozităţi, peninsule etc. Toate zonele astea mai speciale, de tranziţie, atrag peștele.

Pe doi sunt structurile clasice: agăţături, praguri, platouri subacvatice, insule subacvatice etc. Astea sunt zonele care ţin pește indiferent de anotimp. Pe timpul zilei, vara, o astfel de structură e câștigătoare mai ales dacă e situată pe apă medie sau mică.

În acalmia de amiază se întâmplă să ai surprize și să găsești somnii (de exemplu) lâncezind pe gropi în așteptarea serii, dar regula rămâne aia zisă mai sus.

Pe trei sunt pseudo-structurile, dacă pot să le zic așa. Sunt lucruri, mai mult sau mai puţin vremelnice, care atrag peștele: un anafor (care la un anumit nivel al râului poate fi bun, iar la altul, mediocru), un mal umbros (peștii stau în umbră, iar unii – răpitorii – chiar folosesc limita umbră/soare pentru a vâna) ori vegetaţia submersă și/sau emersă. Peștii iubesc vegetaţia – spre disperarea pescarilor: „de ce nu curăţă dom’le lacu’?!?”…În labirintul ăla nesfârșit, solzoșii găsesc de toate – hrană, siguranţă, camuflaj etc. Trebuie să învăţăm să pescuim în vegetaţie, n-avem ce face…Vezi că nu orice vegetaţie e bună. Fiecare specie de pește are un soi de „iarbă” preferat. Vara, vegetaţia subacvatică și stuful sunt pline de pește.

Pe râu, reţeta văratică sună cam așa: adâncime medie sau mică și curent de apă (!). Am un mare defect, pe care încerc să-l corectez an de an: îmi place să pescuiesc pe apă adâncă. În lunile de vară, genul ăsta de pescuit e rareori ce trebuie. Mult mai eficient e pescuitul pe apă medie/mică și bine oxigenată.

Cu toţii auzim că s-a prins pește pe lacul cutare, în incinta aia exclusivistă sau pe râul X. Toate la câteva sute de kilometri distanţă de tine…Ești de multe ori tentat să crezi că la alţii e mai bine, curge lapte și miere. Eu spun că mai bine ajungi să cunoști așa cum trebuie (în detaliu!) peștii și apa ta de acasă, chiar braconată și abuzată cum e. Crede-mă, așa vei prinde mai mult decât la pomul lăudat.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Românul are vorbe pentru orice. Una mai demodată zice că „reclama e sufletul comerţului”. Pentru unii, reclamele sunt un rău necesar. Pentru alţii – doar manipulare. Unii le suportă, alţii sunt alergici. Mie îmi plac. Cu condiţia să fie bine făcute!

Un paradox al pescuitului românesc e că nu prea mai avem pești. Avem, în schimb, o industrie în spatele pescuitului mult peste pescuitul în sine. În industria asta, toată lumea se plânge de sărăcie mare, lucie. Zice-se că nu sunt bani, că vânzările sunt mici…dar pe praful ăsta sugerat și aproape unanim acceptat, în piaţa pescuitului din România se învârt anual câteva zeci (bune!) de milioane de euro. Vorbim despre cifre albe, declarate, fiscalizate.

Eu cred că românul s-a născut pescar. Avem pescari senzaţionali în România. Şi ieftini. Când devii imaginea unui brand pe-un vobler, o nadă și-o măslină – ești ieftin. Dacă faci treaba asta, ai intrat cu cizmele în apă și-ai stricat locul de pescuit. Pentru tine și pentru ăia ce vin după tine. Vei fi tratat ieftin și e normal să fie așa. Ca firmă, când plătești puţin – să aștepţi puţin. Și ăsta e un lucru normal.

Eu unul, aș vrea să văd relaţii serioase, de lungă durată, între o firmă și un pescar bun. Când îmi spune un pescar că lanseta cutare e cea mai bună de pe mapamond, îl cred sau nu, dar poate încă-l mai respect. Când același pescar îmi spune peste ceva vreme că s-a sucit și că lanseta concurenţei (acum noul sponsor) e cea mai bună, e de prost gust. Cu toţii pescuim din barcă, dar sunt unii care au schimbat deja vreo trei sau patru bărci (!). Doar în ochii mei arată urât treaba asta?!

Văd tot mai mulţi angleri (pescari), pro-angleri (pescari profesioniști), pescari sponsorizaţi, blogări – și mă bucur. Sincer! Îmi place să văd că pescuitul crește. Pentru mine, reclama e ca un scurt metraj. Fă-o să-mi placă! Fă-o în așa fel încât să m-aleg cu ceva chiar dacă știu că produsul ăla împins în faţă nu e pentru mine.

Dă-mi un text bun, gândit și scris corect (!). Dă-mi o glumă bună. Dă-mi niște poze frumoase. Dă-mi puţină creativitate. Dă-mi ceva!…Nu-mi pune în faţă de fiecare dată același text de lemn și-o poză previzibilă! Orice lucru de pe lumea asta poate fi făcut bine sau prost. Chiar și un cui poate fi bătut bine sau prost. De-aia am un respect deosebit pentru ăia care fac un lucru bine. Orice lucru.

Aș vrea să văd pe cineva care păstrează un dram de obiectivitate. Aș vrea să văd pe cineva care îmi spune ce i-a plăcut și ce NU i-a plăcut când a testat un produs. Fără să mi-l ridice în slăvi, fără să-mi spună că n-are rost să merg la pescuit dacă n-am nada / boiliesul / voblerul cutare etc. Poate c-ar fi o abordare interesantă în peisajul pescuitului românesc.

Nu știu dacă pescărimea din România merită mai mult decât primește azi, dar pescuitul în sine cu siguranţă merită mai mult. Tu ce crezi despre reclamele din pescuitul românesc?

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Azi vă propun un subiect pescăresc de actualitate și de maximă importanţă pentru viitorul apelor noastre. Am discutat de-a lungul timpului cu mulţi pescari și ihtiologi despre oportunitatea introducerii prohibiţiei pe specii în România. M-am arătat sceptic. Am zis că, după mine, România lui 2018 nu e pregătită pentru așa ceva.

La nivel teoretic, tipul ăsta de prohibiţie e bun și împacă pe toată lumea – pești, pescari și agenţi economici (turism, comerţ etc.). Practic, pentru a implementa prohibiţia pe specii ai nevoie de un stat care, prin interpușii săi, își apără grozav resursa. Pe șleau, ai nevoie de pază. Ori, când vezi că paza lipsește cu desăvârșire în restul sezonului, cum să crezi că administratorul resursei acvatice e în stare s-o păzească atunci când arde cel mai tare – în perioada de reproducere?

În plus, pe apă e ca-n viaţă – dai peste tot felul de oameni. Unii dintre ei nu au cele mai bune intenţii. Să ne amintim că am avut un soi de prohibiţie pe specii când a fost permis pescuitul știucii în timpul prohibiţiei generale. Cum a fost? Nu spun c-a fost bine, nici c-a fost rău. Doar întreb.

De partea cealaltă a balanţei sunt câteva lucruri îngrijorătoare. Asistăm, mai mult pe surse, că pe apă nu suntem, la un fenomen teribil – poluarea anuală și „accidentală” din timpul prohibiţiei. Un șir nesfârșit de „regretabile erori” plătite ieftin de poluator și scump de apele și peștii noștri.

Dacă este vreun combinat de orice fel pe malul unei ape, negreșit va deversa un cocteil nociv în timpul prohibiţiei. Și garantat o va face noaptea, ca hoţii. Cine crede că astea sunt accidente sau coincidenţe, e naiv. Nu sunt pescari pe apă, iar impactul mediatic e minim. Și amenda e tot minimă. E un risc asumat de o minte rece, de afacerist călcător pe cadavre. Rămân în urmă burţi albe de pește plutind în derivă. În sărăcia noastră piscicolă, numai de asta nu avem nevoie.

Al doilea lucru îngrijorător e o întrebare. Nu vi se pare că mereu găsim apele noastre mai sărace după prohibiţie decât înainte de ea? Mie da, mi se pare. În loc să renască, mor. Treaba asta are miros de plase și curent. Se face tot fără martori, fără undiţari, fără ecouri prin presă. Rămâne în urmă doar natură moartă, la propriu, fără conotaţii artistice.

Am zis că România nu mi se pare pregătită pentru prohibiţia pe specii. Acum o spun cu jumătate de gură sau poate n-o mai spun deloc. Poate că, după zeci de ani de prohibiţie generală stearpă, apele noastre nu mai pot aștepta prohibiţia pe specii. Poate că acum e timpul ei. Pentru că o apă fără pescari a devenit o apă expusă, vulnerabilă și abuzată-n fel și chip. Și poate că cei mai buni paznici de zi și de noapte ai apelor noastre suntem tot noi, pescarii. Cu bunele și cu relele noastre.

Voi ce ziceţi? Cum e mai bine? Dacă tot e prohibiţie, haideţi să dezbatem chestiunea asta în pescărime. Nu e un moft. Contează.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Am zis când am vorbit aici despre monofilamente că orice discuţie despre fire naște pasiuni nebănuite. E la fel când vine vorba despre multifilamente, dar cearta devine elitistă. În păienjenișul ăsta al firelor textile, dai mai des peste cunoscători – pescarii cu pretenţii.

Cu pretenţii sau fără, uite ce cred eu că poţi să-i ceri, fără a exagera, unui fir textil:

1. Să fie compact. Indiferent de tehnologia folosită în fabricarea lui, e bine ca fibrele alea să fie strânse tare. Ca să vezi ce-i poate pielea, îl șifonezi puţin când ai ocazia, îl mototolești. Te uiţi apoi dacă filamentele au rămas împreună sau nu. E bun dac-au rămas.

2. Să fie suplu. Desfaci puţin fir de pe rolă și vezi cum se comportă, cum se așează pe mână, spre exemplu. Mie îmi place să fie moale, fin. Asta îmi aduce un plus în pescuit. Sigur că și cel mai băţos fir se va domoli după câteva partide de pescuit, dar (după mine) nu e același lucru.

3. Să fie bun în lanseu. Din păcate, asta o poţi bifa doar pe apă. Dar, orientativ, un textil care a trecut cu bine de punctele 1 și 2 are șanse mari să fie bun și în lanseu.

4. Să fie rezistent. Când spun „rezistent” mă refer strict la tracţiune, nu la abraziune (!). Chiar și-așa, condiţia asta e relativă…fiindcă sunt tare multe variabile! Unele ţin de vânzător: cât de vechi e firul, cum a fost depozitat etc. Altele ţin de cumpărător: e foarte important ce nod folosești, cât de bine îl faci, cum păstrezi firul etc. Toate testele astea ar fi bine dac-ar fi făcute la o întâlnire pescărească în formatul – multe fire, mulţi pescari și multe noduri. O să vezi că berea capătă alt gust. Mai bun.

5. Să aibă „diametrul” de care ai nevoie. Aici, regula de bunţ simţ e că n-ar trebui să-ţi iei un fir mai gros decât îţi trebuie (în funcţie de peștii pe care îi vizezi și condiţiile de pescuit). Dac-o respecţi, firul ăla bine ales te va ajuta mult în pescuit. Pe „praful” zilelor noastre, fineţea îţi va aduce mai multe trăsături. Există și excepţii de la regulă. Una e fineţea extremă – nu e recomandată decât pescarilor experimentaţi. Alta e folosirea unui fir mai gros decât ar fi necesar – se face având un scop clar în minte, nu întâmplător. Excepţiile sunt excepţii, regula rămâne aia pe care am zis-o.

6. Să fie vizibil sau nu, în funcţie de nevoile tale. Cu precizarea că, în scurt timp pescăresc, toate firele colorate își pierd, mai mult sau mai puţin, din vizibilitate. Aici mă consider norocos – îmi plac firele albe și n-am probleme de vedere ?.

Astea sunt cele 6 cerinţe golite (pe cât posibil) de subiectivism. Restul e can-can.

Ce să nu-i ceri unui fir textil:

1. Să fie rezistent la abraziune. Niciodată, niciodată să nu-i ceri așa ceva! Nu e în fișa postului. Pentru asta există înaintașul de mono sau fluorocarbon. Cu cât un fir are mai multe X-uri în titulatură, cu atât e mai sensibil când vine vorba de abraziune (un 4X e mai bun în condiţii grele decât un 8X).

Cam atât. În rest poţi să-i ceri orice. Rămâne de văzut dac-o să-ţi dea…

Am zis-o în cazul monofilamentelor, o zic și-acum: nu e despre cum să alegi firul perfect, ci despre cum să-ţi alegi perfect firul. Firul perfect și atât, nu există. În schimb, există firul textil ideal pentru o anumită aplicaţie, pentru o situaţie dată. Așa ar trebui să privești lucrurile.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.