Sonar Deeper

Postări etichetate ‘salau’

Campionul

Am început să scriu acest articol noaptea, cu geamul întredeschis, pentru c-am vrut să-l scriu la rece. Azi vreau să vă povestesc o treabă tare:

Când eram un ţânc, străzile din Alba roiau de copii. Vrând, nevrând faceam sport. Aveam niște spaţii verzi printre blocuri unde primăria a încercat de câteva ori să planteze panseluţe, dar nu s-a putut. Eram prea mulţi.

Când îţi strigau copiii numele se clătinau pereţii ceaușiști. Parcă erai pe Camp Nou. Nu știai cum să dai mai repede ciorba de perișoare pe gât ca să cobori la fotbal. Se punea mult suflet. Atunci am dat prima dată peste noţiunea de campion. Existau campioni de stradă, cartier și de judeţ. Atât putea mintea noastră necoaptă să cuprindă.

Când lumea mea a mai crescut, am aflat că există campioni pe ţară, continent și campioni mondiali. Indiferent că ești campion de cartier sau campion mondial, lumea se strânge în jurul tău, te admiră, te felicită. Sunt unii care vor chiar sa-ţi calce pe urme. De-aia e important ca un campion să întoarcă din când în când capul și să vadă ce culoare au urmele pe care le lasă în spate.

Am întâlnit un astfel de campion pe Sărulești, în weekend-ul care tocmai a trecut. Numele lui e Andrei Sava.

După o gherlă de povestit nepoţilor în manșa întâi, echipa noastră lua startul de pe poziţia 61. Obiectivul – să ne simţim bine și să demonstrăm că încă mai știm să pescuim la șalău. Mergem la baraj. Toţi concurenţii erau poziţionaţi pe locurile alese. Din păcate, în concursul ăsta nu aveai nevoie de sonar. Îţi trebuiau doar cele cinci simţuri și o bilă. Pe modelul – pune bila leneșă la lucru.

Mă iau după nas și-i zic lui Alex (partenerul meu de concurs): „du-te acolo”. Ancorăm. Nicio barcă prin zonă. De așa natură era locul încât nimeni nu putea să vină în stânga sau în dreapta noastră fără a încălca regula celor 40 de metri faţă de un alt echipaj.

Aveam o foame de pescuit greu de descris în cuvinte. Prindem șalăi buni încă de la primele lanseuri. În raza noastră vizuală – barajul. Echipa Sava – Şpiac, ancorată acolo, simte mirosul de șalău și vine lângă noi. La 25 de metri (cu indulgenţă!) de noi. Dacă ar fi fost să ancoreze la 40 de metri ne-ar fi cerut ajutorul – să urce barca pe mal. V-am zis – așa era locul.

Mă uit la Alex și el la mine. Mă întreabă mirat: „Cine-s ăștia?”. Îi răspund: „Campionii.”. Alex e genul de om care te lasă să-i calci pe suflet și, în spirit ardelenesc, îmi propune ceva: „Hai mă să-i chemăm la noi în barcă! Să nu mai consume oamenii benzina aiurea, de-aia zic…”. Analizez propunerea și-i spun: „Măi Alex, noi nu mai contăm în clasamentul final. Hai să-i lăsăm în pace că se bat pentru podium. Își prinde fiecare peștii și gata.”. Zis și făcut.

Mai pescuim o vreme acolo și, văzând că barajul s-a eliberat îi spun lui Alex că vreau să-i luăm puţin pulsul. Mergem. Prindem niște pești și acolo. Cu puţin timp înaintea concursului, apa a scazut foarte mult. Peștii au plecat din mal, de nevoie. Apoi nivelul s-a mai stabilizat, iar șalăii se întorceau în maluri. Veneau în permanenţă valuri de șalăi spre apă mică. În fiecare zi, din ce în ce mai mulţi. Din punctul meu de vedere apogeul ar fi fost luni sau marţi. De prins, prindeai și dimineaţa, dar pe măsură ce se încălzea puţin afară, mergea mai bine. Vă spun asta, ca să înţelegeţi puţin contextul.

Întorc privirea spre locul de unde am plecat și văd că s-au mutat pe poziţia noastră iniţială. Îi spun lui Alex: „Hai să mergem unde au fost ei că s-a mai lăsat puţin frigul.”. Îi ocolim frumos la relanti și sunt pregătit să ancorez. În momentul ăla, Sava vine vreo 5 metri cu motorul de bot înspre noi și urlă la mine că nu pastrăm distanţa regulamentară!!!…Fiind pe botul bărcii cu ancora în mână, vă jur că era să cad în apă! Îl întreb cum poate să spună așa ceva?!…

Văzând penibilul situaţiei, Şpiac încearcă să aplaneze conflictul și ne face semn că nu e nicio problemă. Mai pescuim câteva minute și vin arbitrii la măsurătoare. Le șușotește Sava ceva și, la plecare, ne atrag atenţia că trebuie să plecăm. Motivul: le-a zis campionul că el a fost primul pe loc!…….Plecăm cu o ușoară senzaţie de vomă. Au clocit locul ăla două zile și au urcat în clasamentul final până pe poziţia a 2-a.

N-a fost un caz singular. În ultimele două manșe ni s-au dezgheţat puţin încheieturile și-am prins vreo doi șalăi. Am fost călăriţi mai ceva ca la herghelia de la Jucu. Aștept o bere și de la echipa de pe locul 3 la general care, după o ancorare la 20 de metri de noi, a plecat cu motorul turat de-a lungul malulul direct pe zona unde pescuiam. Îmi pare rău dacă uit pe cineva, am zis să mă rezum la numele sonore.

M-am tot gândit dacă e bine sau nu să public povestea asta. Eu am pielea groasă, de crocodil, dar prietenul meu debutant în competiţiile de spinning, e scârbit. Acest comportament de tip slinos afectează imaginea Ligii Române de Spinning în mod direct și concret.

În plus, comportamentul campionului a rămas neschimbat. Faţă senină, niciun regret, nimic. Ba mai mult, îi consilia pe alţii pe la ponton. Le povestea cum a găsit EL peștii, cum trebuia să te poziţionezi, în ce etapă a dezvoltării personale erau, cum trebuia să-i abordezi etc. Așa fain povestea, că m-a umplut de admiraţie…Și, într-un final, mesajul triumfător pe feisbuc: „Upss, we did it again!”. Câtă decenţă! Ce să zic, măi băieţi…păi dacă aţi făcut-o din nou, să nu mai faceţi altă dată! Bine?

Când îţi faci un obicei din a călca pe cadavre trebuie să fii foarte atent ca nu cumva să calci, din greșeală, și pe lucruri urât mirositoare. Sava, te rog să nu-ţi verifici urmele de campion de data asta. Îţi spun eu sigur că-s maro!

Constat cu bucurie că nu prea am stofă de „campion”. Prefer oricând campionii mei de cartier cu șosetele murdare de praf. La finalul meciului, cu ăia puteai să dai mâna.

Fotografii: Cristi Albu

P.S.1 Câteva precizări:

– Nu vreau să afectez în niciun fel imaginea Ligii Române de Spinning. Cinste vouă pentru felul în care a crescut fenomenul ăsta, dar vă rog, luaţi măsuri!

– Nu pun la îndoială capacitatea lui Sava de a prinde pește.

– Nu am motive să am ceva împotriva lui Adi Şpiac. Cinste ţie pentru mâna aia ridicată sus.

– Nu vreau să afectez în niciun fel imaginea Relax Trophy – un concurs excelent!

– Pescar e ăla care muncește, găsește peștele și îl prinde. Cinste celor care au făcut-o! Dacă nu ești în stare să-i găsești, asumă-ţi asta ca un bărbat adevărat.

– Cinste celor care nu au călarit pe nimeni și au fost fairplay! (au fost foarte mulţi!)

P.S.2 Încă aștept scuze pe adresa redacţiei și două beri, de preferinţă, reci.

P.S.3 Ţi-a placut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

Despre culori

Sunt unii care nu cred în culori. Pentru alţii, culorile fac diferenţa. Eu nu-ţi zic nici să te închini la ele, dar nici să fii ateu. Sunt unul dintre ăia care încurajează deţinerea și consumul responsabil de culori. ?

Există năluci care arată extraordinar și nu prind, după cum există năluci care arată execrabil…și prind. Nu putem face din asta o regulă, că nu e. Pe de altă parte, aceeași nălucă poate fi prinzătore în mâna mea și un obiect inutil, în mâna ta. Și viceversa. Pentru că diferenţa nu se face doar la nivel cromatic. Mai există mâna, mintea și excepţiile de la regulă. De-aia în pescuit (aproape) totul e posibil.

Dacă e să vorbim sincer despre culori ar trebui să recunoaștem că nouăzeci la sută dintre culorile nălucilor sunt o chestiune de marketing. Dar ăsta nu e neapărat un lucru rău. E cu dus și întors – cum ar fi să existe pe piaţă doar 5-6 (hai 10!) culori de năluci?!…

Restul de zece la sută sunt apanajul pescarilor iniţiaţi și se referă la situaţii punctuale când ai nevoie de anumite culori speciale. Situaţiile descrise plastic – “numa’ la aia vroia”. Rar te întâlnești (pe bune) cu așa ceva.

De cele mai multe ori e mult (!!!) mai important un reper decât culoarea (sau combinaţia de culori) în sine. Orice specie de pește pradă are, din punct de vedere cromatic, reperele ei. Să luăm spre exemplu bibanul, un pește poftit de mulţi dinţoși autohtoni. Analizându-i în detaliu coloritul, dăm peste o mulţime de culori și nuanţe. Pierdem vremea.

Grosso modo, avem dungile (și contrastul pe care ele îl creează!) și avem portocaliul ăla aprins de pe înotătoare. După mine, ăla (dar fix ăla!) e portocaliul suprem și motivul pentru care ai (și am) avut atât de multe atacuri la năluci cu mai mult sau mai puţin portocaliu.

Un alt exemplu de reper e albastrul dunărean. Dacă iei la mână albitura de pe fluviu o să vezi că aproape toate speciile au un albăstrui irezistibil. De-acolo și apetenţa răpitorilor dunăreni pentru albastru.

Când sari calul și pui la un loc două repere, obţii o combinaţie de culori senzaţională. Vezi albastrul cu burtă portocalie care face istorie pe Dunăre, dacă tot am amintit-o.

Astea sunt reperele. Restul e marketing sau fudulie, după caz. Găsește reperele și vei avea o revelaţie pescărească. Parol!

Că tot veni vorba de culori bune, aș zice că și portocaliul de pe pieptul măcăleandrului (Erithacus rubecula) e ce trebuie. O știe și el. Pus în faţa unui rival artificial cu pieptul portocaliu, măcăleandrul atacă fără rezerve. Pus în faţa unui rival artificial fără piept portocaliu, nu e agresiv. Dacă-i arăţi doar penele portocalii, fără rival, redevine coleric…Cam așa stau lucrurile și sub apă. Să nu zici că nu ţi-am zis.

La fel ca în cazul reperelor, e mai important contrastul decât culoarea (sau combinaţia de culori) în sine. Mă refer la diferenţa aia clară între spatele și burta nălucii sau între cap și restul nălucii (ex.: spate negru / burtă portocalie; spate roșu / burtă alb perlă; spate negru / burtă alb perlă; cap roșu / corp de altă culoare; motoroil / coadă portocalie etc.). Contrastul ăla e foarte important.

Din informaţiile mele, cu excepţia totpescuit.ro, peștii nu prea citesc presa de specialitate. Doar săptămâna trecută, s-au abonat la newsletter-ul blogului doi șalăi și-o știucă. ? Tu te-ai abonat? Dacă-ţi place ce citești pe blogul meu, abonează-te Aici (în partea de jos a paginii).

Dunărea

M-am întors de la Dunăre. Două zile l-am căutat pe Moby Dick-ul meu, din barcă. Hai să zicem că-n prima zi n-am forţat. Uitasem (din nou) ce înseamnă Dunărea. Credeam că mi se cuvine, că merit.

Pe Dunăre nu ţi se cuvine nimic. Niciodată. Nu te întreabă cine ești, de câţi ani pescuiești sau ce scule ai. Puţin îi pasă. Toată lumea e egală în faţa ei. Dacă n-ai mai fost pe malurile ei, te ia tare ca un instructor înţepat, pornit să-ţi smulgă sufletul din piept. Dacă ai mai fost în fieful ei, te tratează fix la fel. Dar, când nu clachezi, are darul de a scoate ce-i mai bun din tine și, dac-o prinzi în toane bune, poate-ţi mai dă și niște pește.

În condiţii de viitură, ca acum, sonarul te trădează. Poţi să-l închizi liniștit și să te întorci la începuturi. Cea mai bună structură e malul. Știam deci că peștii sunt în mal, dar am zis să mai riscăm o zi pescuind din barcă pe maluri virgine.

A doua zi am dat totul. Am fost ca doi ocnași la mulinetă. Totul pentru o singură trăsătură – mare. După zeci de ancorări și-o zi de pescuit în gol pe o apă cu doi centimetri vizibilitate, Dunărea ne-a aruncat pe mal ca pe niște vinituri. Fără pește.

A treia zi mi-am venit în fire și-am renunţat la Moby Dick. Am pescuit de pe mal. Nu orice fel de mal – am găsit un versant abrupt de piatră, modelul tiroliană. Udată bine de-o ploaie mocănească, panta asta m-a făcut să retrăiesc aievea dubla fractură de anul trecut. V-am zis de ea, aici.

Nu mai am nicio îndoială că vântul s-a născut pe Clisură. Dacă stau mai bine să mă gândesc, poate și ploaia. Ne-a bătut în a treia zi o coșavă de povestit nepoţilor. Un vânt dintr-ăla indiscret ce-ţi intră prin toţi porii, capabil să transforme bărbaţii în copii.

Acum, imaginează-ţi 3-400 de metri de mal pietruit. Ochiometric, totul arată la fel, dar numai două pietre sunt câștigătoare. Muncă, frate! Am citit apa zilele astea…că pot să-ţi citesc și-n cafea – lungă, scurtă, cu lapte sau fără.

Dacă ar fi fost să fac o predicţie înainte de a merge pe Dunăre, aș fi zis așa: se va prinde pește în maluri (nu neapărat de pe mal); se va prinde la năluci medii spre mari; va fi bun cel mai mic gramaj cu care poţi pescui corect; recuperare lentă, fără mișcări agresive; culori stridente; năluci cu vibraţie medie sau fără apendice vibratil.

În practică, lucrurile au stat cam așa: s-a prins pește în maluri, doar de pe mal (!); s-a prins la năluci medii spre mari; a fost bun un plumb cu 4-5 grame peste (!) gramajul cu care puteai pescui corect; recuperare medie, destul de agresivă (pentru luna februarie!…); culori stridente; năluci cu vibraţie medie sau fără apendice vibratil.

Uite că-n pescuit totul e posibil. Poate și de-aia nu m-am plictisit niciodată. N-am cum.

P.S.1 Înainte de-a merge la Dunăre, spun c-ar fi bine să-mi trimiţi un mesaj pe blog. Să mă întrebi dacă nu cumva merg și eu. Nu de alta, dar atunci când merg eu Dunărea e cu certitudine mare, neagră și plină de butuci. Te-aș scuti de un drum.

P.S.2 Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

Prohibiţie 2019

De azi e în vigoare Ordinul privind stabilirea perioadelor și a zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum și a zonelor de protecţie și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2019.

Cele mai importante repere sunt:

Prohibiţie generală – 11 aprilie – 9 iunie inclusiv (60 de zile)

Pe apele care constituie frontieră de stat – 26 aprilie – 9 iunie inclusiv (45 de zile)

Prin excepție, pe Dunăre, segmentul ce constituie frontieră de stat cu Bulgaria, prohibiția e – 15 aprilie – 30 mai inclusiv.

Prohibiţie știucă – 4 februarie – 15 martie inclusiv (și pe perioada prohibiţiei generale).

Prohibiţie păstrăv – de la data intrării în vigoare a Ordinului până în 30 aprilie inclusiv. De asemenea, 15 septembrie 2019 – 30 aprilie 2020.

Toate celelalte detalii pot fi găsite aici

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

Cormoranii

Dacă tot e un subiect în vogă am zis să dezbatem și noi oleacă problema cormoranilor.

Că nu mai avem pește (cât ar fi normal să fie!) e clar, sper, pentru toată lumea. Și-atunci avem nevoie de un dușman. Preferabil vizibil, palpabil. Un dușman cu care să dai nas în nas pe apă.

Primul dușman scos din joben a fost sacoșarul, ciuma Deltei. Pescarul cu lansetă care seacă Delta de resurse. Am scris despre el aici . L-am ostracizat. E istorie.

Acum, că tot nu avem pește, trecem la cormoran. Toată ziua mănâncă dublul greutăţii lui, stă cocoţat pe crengi și puiește. O treabă ușor de halit la felul doi.

Reprezentantul Societăţii Ornitologice din România ne spune că există trei specii de cormoran în România – moţat, pitic și mare. Pe noi, ca pescari, ne doare ăla mare.

Nu spun că nu e antipatic. Nu spun că impactul lui asupra resursei piscicole e neglijabil, că nu e. Mai ales pe râurile mici (!).

Dar când ai prostul obicei de a mesteca înainte să înghiţi, multe lucruri îţi rămân, paradoxal (!), în gât.

Am vrut să văd cum era demult, în vremurile bune, așa c-am consultat Sfatul Pescarilor Bătrâni din Cluj. Mi-au spus că pe atunci nu vedeau cormorani în zona Clujului. Nu existau. Deloc.

Ca să ne muște de cur, pandemia asta cu pene a venit de undeva, nu? De prea mult bine, n-a plecat de-acolo, nu? A plecat de nevoie. Când rămânem singuri cu noi, în baie sau înainte de culcare (mă rog, unde se dezbracă fiecare de ipocrizie…) poate recunoaștem că păsările astea negre au venit pe capul nostru de foame.

Cică de vină pentru suprapopularea ţării cu Phalacrocorax carbo ar fi, vezi Doamne, piscicultura neaoșă înfloritoare. Bazaconii! Date concrete și reale (!) cu privire la efectivele de cormoran mare nu există. Toate raportările se fac din pix. E muncă de birou. La fel ca-n pescuit și piscicultură – multă impostură și puţină meritocraţie.

De reţinut e faptul că atât purtătorul de cuvânt al Societăţii Ornitologice din România cât și purtătorul de pantaloni de ministru au uitat să menţioneze cea de-a patra specie de cormoran întâlnită pe teritoriul ţării noastre (și cea mai agresivă!). Cormoranul cu două picioare, fără pene. Ăla cu plase și curent electric care face, mai nou, ravagii și prin Occident.

Despre ăla când vorbim la Bruxelles? E prins în politica de pescuit? Dar în planul naţional de management? Eu spun c-ar trebui să-l lichidăm (democratic!) întâi pe cormoranul fără pene și dup-aia mai vedem dacă ne luăm și de ăla cu cioc.

Ca s-o spunem pe aia dreaptă, pentru cormoran lucrurile sunt relativ simple. Noi ăștia bipezi și ei concurăm pe aceeași resursă – peștele. Prea puţin pește. Istoric vorbind, cormoranii ar trebui să se teamă de treaba asta. Oricine concurează cu noi pe resurse, mai devreme sau mai târziu (de obicei mai devreme!), o mierlește.

Problema noastră e mai mare decât un cormoran ce-și uscă penele la soare. Și a intrat în forma cronică.

Aștept cu interes părerea ta despre subiectul ăsta…

Fotografii: Adrian Şuhan, Aerial View

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).