TotPescuit

Proiect Ordin de Prohibiţie 2020

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împreună cu Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor au redactat Proiectul de Ordin privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2020.

Din perspectiva pescarului recreativ, cele mai importante prevederi sunt:

CAPITOLUL I – Zone și perioade de prohibiție

Art. 1 -(1) Se instituie măsuri de prohibiție pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în habitatele piscicole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 04 aprilie – 02 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 19 aprilie – 02 iunie inclusiv, cu excepțiile prevăzute în prezentul ordin.

(2) Se interzice pescuitul în scop comercial și recreativ/sportiv al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în râul Prut și în zonele inundate permanent sau temporar limitrofe acestuia, precum și în lacul de acumulare Stânca – Costești, pe o durată de 60 de zile, în perioada 04 aprilie – 02 iunie inclusiv.

(3) Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în zona economică Meleaua Sfântu Gheorghe până la Ciotic, pe o durată de 60 de zile, în perioada 04 aprilie – 02 iunie inclusiv.

(4) Se interzice pescuitul în scop comercial și recreativ/sportiv al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în fluviul Dunărea în zona care constituie frontieră de stat cu Republica Bulgaria, pe o durată de 45 de zile, în perioada 08 aprilie – 22 mai inclusiv.

(5) Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în apele care constituie frontieră de stat cu Ucraina, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 19 aprilie – 02 iunie inclusiv.

(6) Se interzice pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial al oricăror specii de pești, crustacee, moluște și alte viețuitoare acvatice vii în Complexul Razim – Sinoe și lacurile litorale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 04 aprilie – 02 iunie inclusiv.

CAPITOLUL II – Specii și perioade de prohibiție

Art. 6- (1) Se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial al speciilor de pești și al altor viețuitoare acvatice vii, după cum urmează:

a) știuca, de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la 15 martie inclusiv, fără a aduce atingere prevederilor art.1;

b) în mod special, pe Valea Iadului de la Baraj Leșu-Stâna de Vale și pe teritoriul zonelor de pescuit recreativ/sportiv Dâmbovița Superioară (Schit Dragoslavele-Baraj Pecineagu), Lac Pecineagu, Vălsanul Mijlociu (Brădetu-Baraj Dobrogeanu), Geoagiu Superior (Izvoare până la Cheile Rămeț), râul Someșul Cald de la limita zonei de protecție integrală a Parcului Natural Apuseni, până la confluența cu Lacul Beliș, Lacul Urlea din județul Brașov, râul Avrig pe o distanță de 24 km măsurată de la confluența cu râul Olt între coordonatele GPS 45°43’19.8″N 24°20’40.0″E – 45°38’06.4″N 24°28’19.4″E, afluentul Jibrea pe o distanță de 4,5 km aval coordonate GPS 45°38’31.6″N 24°25’42.2″E până la confluența cu râul Avrig, râul Sadu Inferior – amonte lac Ciupariu 45°38’37.1″N 24°05’50.2″E până la confluența cu Valea Pinului 45°36’47.8″N 24°01’22.0″E în afara perioadelor de prohibiție, pescuitul recreativ/sportiv al tuturor speciilor de pești, este permis numai cu eliberarea tuturor capturilor (catch & release);

c) pietrarul (Zingel zingel),fusarul(Zingel strebel), ghiborțul de râu (Gymnocephalus baloni), cernușca (Petroleuciscus borysthenicus/Leucisus borysthenicus), șalăul vărgat (Stizostedion volgensis), aspretele (Romanichtyis valsanicola), pecarina (Pecarina demidoffi), guvidul (Neogobius syrman), zglăvoaca răsăriteană (Cottus poecilopus), lostrița (Hucho hucho), mihalțul (Lota lota) și caracuda (Carassius carassius), precum și alte viețuitoare acvatice incluse în anexele nr. 4A și 4B la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, tot timpul anului;

d) coregonul și lipanul, tot timpul anului;

e) păstrăvul de mare, tot timpul anului;

f) păstrăvul indigen, păstrăvul curcubeu și păstrăvul fântânel, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 31 martie inclusiv și din 01 octombrie 2020 până pe 31 martie 2021;

g) sturionii, tot timpul anului, cu excepția pescuitului în scop științific;

h) racul de munte (Astacus astacus), de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până 15 iunie inclusiv și în perioada 15 octombrie – 31 decembrie inclusiv;

i) capturarea lipitorilor medicinale (Hirudo verbana), pe o durată de 62 de zile, în perioada 1 iulie -31 august inclusiv.

Art. 7- Prohibiția pescuitului în scop comercial, recreativ/sportiv și familial a scrumbiei de Dunăre se stabilește, pe sectoare astfel:

a) pe sectorul de Dunăre și brațele sale, de la Marea Neagră până la Ceatal Chilia, Mm 43, pe o durată de 15 zile, în perioada 19 martie – 02 aprilie inclusiv;

b) pe sectorul de Dunăre și brațele sale, de la Ceatal Chilia, Mm 43, până la Vadul Oii, km 238, pe o durată de 15 zile, în perioada 29 martie – 12 aprilie inclusiv;

c) pe sectorul de Dunăre și brațele sale, de la Vadul Oii, km 238, până la Chiciu km 374,5 pe o durată de 15 de zile, în perioada 09 aprilie – 23 aprilie inclusiv;

d) pe sectorul de Dunăre și brațele sale de la Chiciu km 374,5 până la Baraj Porțile de Fier II, inclusiv brațul Gogoșu km 874,8, pe o durată de 15 de zile, în perioada 20 aprilie – 04 mai inclusiv;

e) pescuitul scrumbiei este interzis în tot cursul anului în fața gurilor de vărsare a Dunării în mare pe o adâncime de 5 kilometri în largul mării și pe un coridor lat de 2 kilometri socotit câte 1 kilometru de o parte și de alta a axului brațelor Sfântu Gheorghe și Sulina,în fața brațului Chilia, lățimea coridorului interzis este de 1 kilometru spre sud de axul brațului, iar spre nord până la limita apelor teritoriale române;

f) în conformitate cu prevederile legale în vigoare în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei folosind maximum 2 setci în perioada 10 aprilie – 19 aprilie inclusiv, în zonele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 763/2015 pentru aprobarea Planului de Management și a Regulamentului Rezervației Biosferei „Delta Dunării”.

g) în sezonul de pescuit la scrumbie capturile accidentale de ciprinide asiatice ( sânger, novac, cosaș) se pot reține în vederea valorificării.

Pentru detalii (zonele de protecţie pentru resursele acvatice vii, zonele de refacere biologică etc.) citiţi Proiectul de Ordin în integralitatea sa pe site-ul oficial ANPA.

Sursa: www.anpa.ro

P.S. Ţi-a placut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

Etichete:, , , , , , ,

Trackback de pe site-ul dvs.

Comentarii (61)

  • Avatar

    Sebastian D. Budeanu

    |

    Sorine, scuze, să înțeleg că pescuitul pe râurile de munte (sezonul) pt pastrav indigen va fi până la data de 30 septembrie inclusiv? (Somesul Cald)
    Multumesc

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Trebuie sa avem in vedere faptul ca acesta este Proiectul Ordinului de prohibitie (inca pot sa apara unele modificari).
      Daca varianta finala a Ordinului de Prohibitie va fi asta, da. Asteptam si vedem…

      Reply

      • Avatar

        serban

        |

        E excelent daca vom putea pescui pastravul de la 1 aprilie la 30 septembrie. Asa e si prin Occident, la noi era aberant la maxim sa ai un sezon la pastrav de doar 4 luni si jumatate. O bataie de joc. Acum incepem sa intram in normalitate. E un prim pas…

        Reply

  • Avatar

    RANCEANU CORNELIU

    |

    scobaru nu e bagat

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Scobarul intra la prohibitia generala.

      Reply

  • Avatar

    dan chirosca

    |

    Te salut cu respect Sorin.Multumesc de postare in Grup.Problema este ca absolut de fiecare data ce s-a propus aia a ramas.Nu au schimbat niciodata nimic.Din nou ma surprinde faptul ca nu se discuta nimic cu asociatii de pescari, in vederea imbunatatirii acestui proiect, totul e copy/paste an de an doar schimba data.Cel putin pe raul Prut care este apa de frontiera exista si un acord (203) cu Republica Moldova.Nu se tine cont de nimic.Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Și eu te salut, Dan.
      Sunt de aceeași părere…deși vorbim despre Proiectul de Ordin, nu cred că se vor schimba multe lucruri în varianta finală. Rămâne de văzut.

      Reply

  • Avatar

    Blajan vasile

    |

    Bestial aceeași treabă de 2 ori iarăși ptr știucă felicitări Domnilor.??

    Reply

    • Avatar

      Petre

      |

      Stiuca zice ca este in prohibitie” pana la 15 martie dar fara a aduce atingere art 1..”….adica este prohibita pana la 2 iunie?!

      Reply

      • Avatar

        Sorin Tot

        |

        Adică e prohibită de două ori……

        Reply

  • Avatar

    Sorin

    |

    Unde se găsește respectivul ordin?

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Deocamdată este Proiectul de Ordin și se găsește pe site-ul ANPA.

      Reply

  • Avatar

    Doc

    |

    Salut D-ul Sorin.Iar muncesc unii dar nu gândesc. Știuca e in prohibiție de două ori.Traiască prostia bugetară,numai în România e posibil așa ceva.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Salut! Nu intamplator e asa. E vorba despre a fi sau a nu fi pescari pe ape….

      Reply

  • Avatar

    Florin

    |

    …..și pe Dunăre, tot cu max 2 carlige pe țaparină vom avea voie?? O tampenie…….

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Să nu uităm că e Proiectul de Ordin… Vom vedea în curând care e forma finală a Ordinului de prohibiție. Vă anunț când apare.

      Reply

      • Avatar

        Florin

        |

        Cu siguranță va fi ca și anii trecuți: pe MN este permis pescuitul cu țaparină, cu max 10 carlige. Pe Dunăre NU SE SPECIFICĂ NIMIC. Deci, max. 2 carlige……. S-au dat și amenzi pt aberația asta….. Cum dracu’ să dai la scrumbie cu 2 carlige pe țaparină??!!!!

        Reply

  • Avatar

    Silviu

    |

    Tare asta cu lipanul,este intrezis iar,al 4-lea an consecutiv.Din cate stiam perioada maxima pentru interzicerea pescuirii unei specii de peste este de 3 ani…in fine este mai simplu sa interzici decat sa populezi…apropo despre populari nimic?

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      De bun simț observația ta, Silviu. Asta cu interzisul devine modă sau singura practică…
      Fac tot ce se poate doar să se spele pe mâini de responsabilitate și să nu lucreze.

      Reply

  • Avatar

    Telcean Cristian

    |

    Pastravul se deschide pe 1 aprilie? Macar atata lucru au sincronizat, sa nu stea spinningarii o luna in plus pe tusa..

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Așa pare. Așteptăm forma finală a Ordinului și vedem.
      Din punctul meu de vedere e un lucru bun, normal.

      Reply

  • Avatar

    Claudiu

    |

    Sa inteleg ca la stiuca este prohibitie pana pe 15 martie?…dupa 15 martie se poate …?

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Dacă asta va fi forma finală a Ordinului, da. Cu precizarea că e interzis la știucă și în prohibiția generală!

      Reply

  • Avatar

    Marius O

    |

    Nimic nou, pe cand o schimbare oare… Te salut cu respect Sorine!

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Nu știu…
      Și eu te salut!

      Reply

  • Avatar

    Bubu

    |

    Trebuiau sa interzica tot pescuitul timp de 3 ani. Timp in care sa faca o lege simpla, logica si in interesul pestilor. Dar mi-e ca mureau unii de foame in astia 3 ani…

    Reply

  • Avatar

    Nicolae

    |

    Asta este proiectul, ordinul cam pe când, să nu cădem în greseala

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Am specificat, e doar proiectul de ordin.
      Vă anunț când se publică Ordinul în Monitorul oficial. ?

      Reply

  • Avatar

    serban

    |

    La cat de idioti si lenesi sunt functionarii din ANPA si mai ales sefii lor, cred ca pescuitul coregonului si al pastravului de mare va fi interzis si peste 30, 40 si 50 de ani…iar al lipanului inca macar 10…sa le zica cineva agaricilor platiti din banii nostri ca nu mai avem coregon in Ro de prin 1990, iar pastravul de mare desi f rar e prins si pastrat fara vreo emotie pe tot traseul Dunarii…cat despre lipan, pe riurile din Ardeal (Aries, Mures etc) inca se pot face partide decente iar pescarii responsabili elibereaza toti lipanii, chiar si pe cei de peste 25 de cm…dar ce sa inteleaga un cretin din biroul lui de la ANPA cand el nu iese deloc pe teren si nu deosebeste carasul de crap si pastravul indigen de cel curcubeu?

    Reply

  • Avatar

    Vîlcu

    |

    Aceleași minți tîmpiți care pot gîndi că știu ca are două perioade de prohibiție.Așa ceva e de neimaginat.Nu mai îngrădiți dreptul la pescuit dacă tot plătim permisul corect fiți și voi corecți rebelilor care gîndiți așa.

    Reply

  • Avatar

    Dorin Jurju

    |

    S-ar putea ca pe Dunăre să fie toate icrele depuse în 19 aprilie .Am mai asistat la un „măcel ” cu crapii la „bătaie” acum câțiva ani .Nu poți gândii data prohibiției fără să știi ce temperaturi vor fi la început de aprilie . Vouă nu vă pasă de pești . Râul Mureș a devenit un râu ” mort” datarită nepăsării celor ce au „păstorit ” și păstoresc aceste ape !!!!!! Să vă fie rușine !!!!!

    Reply

  • Avatar

    Daniel

    |

    Cand este prohribitia pe lacul snagov? Pentru ca pe net nu găsesc exact cand este.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Bună seara!
      Nu există la momentul ăsta un Ordin de prohibiție pentru 2020 publicat în monitorul oficial.

      Reply

  • Avatar

    marin adrian

    |

    Da . Sunt de acord cu propunerea . Dar de ce nu intra in acest proiect de lege si baltile luate in locatie ? Eu stiu ca apele sunt tot in patrimoniul statului . Ei au luat in locatie luciul de apa cu anumite coditii si pe o anumita perioada de timp . Ei sunt stat in stat , sau au parte de un regim preferentiat . Unde sunt cei ce trebuie sa aplice legea ? Eu sunt un pescar amator , dar respect cu strictete legea . Ce faceti cu braconajul , cu curentul , care a distrus puitul , provoca sterilitate si etc . Ati facut un priecte de lege , bine , dar numai atat . Eu vreau sa fie un cadru legal pe tara , dar si cu raspunderile penale pentru cei ce practica prohibitia . Sunt balti in zona Constatei care aproape au ramas fas fara peste din cauza tuturor tipurilor de braconaj . Vreau sa vad ce exista lege pentru faradelege . Buna ziu si va rog sa ma scuzti pentru deranj .

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Nu e niciun deranj! Mulțumesc pentru mesaj.

      Reply

  • Avatar

    Florin

    |

    Mai clar nici ca se poate! Multumesc cu respect.

    Reply

  • Avatar

    emil

    |

    despre cormorani nu se vorbeste nimic ? Sunt grupati pe rauri cu sutele pt. ca baltile sunt inghetate,de aceea NU O SA TRAGA NICI UN PESTE la vara in apele curgatoare.OCROTITI ? cei mai feroce praduitori ? Platim taxe pt. protectia lor.Propun fonduri speciape pt .indepartarea lor asa cum macar cum se face in Ungaria.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Am vorbit și despre asta pe aici…

      Reply

  • Avatar

    Bontea Marian

    |

    Poate nu am inteles bine, de când începe ordinul ca dată? Este la data prezentei 21.01.2020 pescuitul la stiuca oprit? Mulțumesc frumos.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Nu a intrat în vigoare Ordinul (ăsta e doar Proiectul de Ordin). Știuca poate fi măcelărită în voie…….

      Reply

  • Avatar

    István

    |

    De o perioada bună nu mai la rapitor dau .Pe Someș SM .La avat ,clean ,când va fi prohibitie?

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Încă nu se știe. Există doar un proiect de ordin de prohibiție, nu un Ordin publicat în monitorul oficial. Mai așteptăm…

      Reply

  • Avatar

    Cotarca Lucian

    |

    Buna dimineata am o intrebare s.a inchis pescuitul la stiuca , s.a publicat ordinul in monitorul oficial sau inca nu .Multumesc

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Bună ziua.
      Din păcate, nu există Ordin de prohibiție publicat în monitorul oficial.

      Reply

      • Avatar

        serban

        |

        Sorin, stii cumva, pana se aproba acest nou ordin de prohibitie, e valabil cel vechi? Sau dupa ce ne luam? Ca guvernul Orban 2 (interimar) si dupa el Orban 3 numai de soarta pescuitului nu au timp si chef. Iar noi riscam amenzi in caz de control….acus vine luna aprilie…

        Reply

        • Avatar

          Sorin Tot

          |

          Nu te panica. Prohibiția întârzie până sunt mulse toate știucile din Deltă. Dup-aia vine. La timp…….

          Reply

  • Avatar

    Remus

    |

    O nelămurire am și eu, as vrea să mă duc cu cortul la barajul floroiu undeva la mijlocul lui mai, eu pescuiește cu voblere pentru păstrăv dar de obicei nu prind nimic sau intră cate un clean pe care îl eliberez, întrebarea e, pot pescuii că teoretic e prohibiție dar la păstrăv e deschis??

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      La păstrăv e deschis în mai, da.

      Reply

      • Avatar

        Remus

        |

        Și dacă vine controlul și i sa fiu cu năluci artificiale o sa fiu ok zic,mulțumesc

        Reply

        • Avatar

          Sorin Tot

          |

          Dacă pescuiești la păstrăv, da.

          Reply

  • Avatar

    George

    |

    ORDIN DE PROHIBITIE 2020
    Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale împreună cu Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor au redactat Proiectul de Ordin privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2020. A fost publicat in M.O. astazi 04.03.2020!

    S-a publicat ! 😉

    Reply

  • Avatar

    daniel

    |

    salut sorin, salut serban. de ceva vreme nu am mai vorbit. am avut niste probleme dar le-am rezolvat. ce mai ziceti, ce mai faceti? cu pescuitul cum stati?

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Salut, Daniel.
      Toate bune, mulțumesc pentru întrebare.

      Reply

  • Avatar

    Alex

    |

    Salut ! O nelamurite la stiuca mai e prohibitie acuma sau nu? Altii zic DA altii NU..? nu mai stii ce si cum..

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Salut! Lucrurile sunt clare din acest punct de vedere. Pescuitul la știucă e interzis și pe perioada prohibiției generale.

      Reply

Lasă un comentariu