TotPescuit

Postări etichetate ‘avat’

21 de lucruri care îţi spun cât ești de pescar

1. Ești pescar dacă lași dupã tine doar urme de cizme sau bocanci, după caz. Fără pet-uri, fără pungi de nadă, fără plicuri de cârlige și pachete de ţigări. Ai prins ideea – natura nu e tomberon.

2. Ești pescar dacă poţi gusta și-o partidă în care nu prinzi. Dacă o gândești la rece și-ţi dai seama și de ce n-ai prins, nu ești doar pescar…ești și mare.

3. Ești pescar dacă atunci când cineva prinde un pește nu te bagi peste el. Știu că uneori tentaţia e mare, dar dacă te abţii, nu ești doar pescar – ești și domn.

4. Ești pescar dacă poţi să te bucuri și pentru un pește mic. Grandomania din zilele noastre creează monștri. Nu de-ăia acvatici, de-ăia cu două picioare. Toată lumea vrea să prindă monstrul. Pe praful ăsta, ar fi bine să te poţi bucura de orice pește. Punct.

5. Ești pescar dacă, de emoţie și nerăbdare, dormi prost sau nu prea dormi înaintea unei partide de pescuit. Înseamnă că trăiești cu adevărat pasiunea asta ancestrală.

6. Ești pescar dacă pescuitul tău nu se rezumă doar la scule. Spune-mi ce lansete ai ca să-ţi spun ce pescar ești – nu se aplică în pescuit. Dacă-ţi dau un echipament modest și tot ești în stare să prinzi pește – ești pescar.

7. Ești pescar dacă atunci când ai super-scule nu faci mișto de cei care nu au. Mai devreme sau mai târziu asta se va întoarce împotriva ta.

8. Ești pescar dacă atunci când prinde altul te poţi bucura pentru el și nu te gândești că a prins peștele tău. Dacă poţi face asta – ești mare pescar.

9. Ești pescar dacă, atunci când prinzi, nu te lauzi excesiv. Sigur că meriţi puţină apreciere în cartier și, eventual, în mediul online (?), dar să nu exagerezi.

10. Ești pescar dacă știi câteva lucruri despre peștii din apele noastre. Cum îi deosebești, când se reproduc, dimensiuni legale, biologie etc. Un minim bagaj de cunoștinţe te poate face pescar.

11. Ești pescar dacă respecţi legea sau regulile locului, după caz. Prin asta contribui mult, în bine sau în rău, la imaginea pescărească de ansamblu. Fii pescar!

12. Ești pescar dacă nu chinui peștii aiurea. Dacă l-ai reţinut, fă-i felul repede. Dacă îl eliberezi, ai mare grijă ca peștele ăla să plece în cele mai bune condiţii, altfel ai făcut-o degeaba.

13. Ești pescar dacă atunci când eliberezi un pește o faci din convingere, nu ca să dai bine înaintea altora sau pe net. Nu elibera pești pentru like-uri și, în general, nu fă nimic pentru like-uri.

14. Ești pescar dacă atunci când navighezi pe net și vezi un pește reţinut legal nu sari ca ars la gâtul respectivului pescar. Nu-i treaba ta ce-a făcut cu peștele, dacă a procedat legal.

15. Ești pescar dacă faci o poză decentă cu peștele pe care l-ai prins. Dacă nu l-ai putut poza afară și totuși vrei o amintire, nu ne-o arăta și nouă, pe net.

16. Ești pescar dacă încerci (pe bune) să nu-l minţi pe undiţarul de lângă tine. Sigur că poate să nu-ţi reușească mereu (?), dar fă un efort real. Mai bine spune-i să nu mai insiste decât să-l minţi.

17. Ești pescar dacă nu-l agasezi cu întrebări aiurea și fără bun simţ pe pescarul de lângă tine. Dacă vrea să-ţi răspundă îţi răspunde, dacă nu, nu. Poţi să întrebi, dar nu forţa răspunsuri.

18. Ești pescar dacă nu arzi etape. Dacă te-ai apucat azi de pescuit, nu-ţi dori să fii pescar mâine. Citește, acumulează, învaţă și s-ar putea, în timp, să devii pescar.

19. Ești pescar dacă folosești tehnologia zilelor noastre, dar te-ai descurca și fără ea. Dacă ţi-aș lua sonarul ai mai prinde pește? Dacă da…ești pescar.

20. Ești pescar dacă ai ajutat vreodată un începător. E important să dai mai departe ce ţi s-a dat și ţie. Când crești un pescar lângă tine, crești odată cu el.

21. Ești pescar dacă nu te oprești niciodată din învăţat. Nu te aștepta la rezultate bune dacă faci același lucru mereu. Pescuitul se schimbă din când în când. Fii gata să te schimbi și tu.

Tu cât de pescar eşti?

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Cum să alegi firul perfect – monofilamente

Dacă începi subiectul ăsta într-un grup pescăresc ai șansa să nu mai pleci de acolo viu. Câţi pescari, atâtea păreri susţinute cu maximă convingere. Azi vorbim despre firele monofilament.

Nu am inventat firul monofilament, dar am vândut mii. Am vorbit cu pescari despre fire. Tot cu mii. Concluzia mea după tot contactul ăsta pescăresc e că suntem un popor foarte tehnic, cu înclinaţii inginerești. Ne interesează specificaţiile.

Cei mai mulţi pescari români vor să știe „cât ţine firul?”. Nu dau în români, că nu doar la noi e așa. În domeniul ăsta al firelor se minte ca-n codru. Cu dedicaţie: de la pescari, pentru pescari! În afară, există azi câteva organizaţii care testează firele și bat obrazul producătorilor atunci când se sare calul. La noi nu. Încă se minte ca-n codru, chiar dacă nu prea mai avem codru.

Nu-mi place s-o zic, dar și pescarul vrea să fie minţit. Mă refer la cei mulţi, ăia care fac grosul vânzărilor în industrie. De la Revoluţie și până în zilele noastre, pe ei îi interesează cât ţine firul și câţi rulmenţi are mulineta.

Dacă nu vrei să fii ca ei trebuie să știi câteva lucruri despre firul monofilament. E evident că e elastic, iar asta îl face bun în lanseu, bun în pescuit, bun în lupta cu peștele, rău pentru simţuri și moderat la înţepare. Mie îmi place mult. Îl folosesc la clean, avat, știucă, somn, șalău și în aproape toate stilurile de pescuit la pește pașnic. Îmi place pentru că se comportă (cât se poate de) „natural” în apă.

Are în structură microbule de aer, de-aia tinde să plutească. Tot microbulele de aer îl dau de gol sub apă, îl fac vizibil. Când elimini microbulele de aer din ecuaţie ai un alt tip de monofilament căruia îi spui pompos fluorocarbon și-i pui un preţ prohibitiv. Marketing, nu alta! Pe lângă fluorocarbon (care e scufundător) există și variante scufundătoare de monofilament normal.

Când intră în contact cu lucruri scufundate, monofilamentul se comportă decent. Dacă materialul ce intră în compoziţia firului e „îndesat” și mai lipsit de microbule, atunci monofilamentul e mai puţin elastic și mai rigid. Și invers. Cu cât e mai puţin elastic, cu atât e mai bun când vine vorba de abraziune. De-aia fluorocarbonul e cel mai bun la asta, dar nici cu un mono bine ales (vezi cele de mai sus) nu mi-e rușine.

Când vine vorba de culoare, e transparent sau colorat. Variantele de mijloc intră tot în sfera marketing-ului. Mie îmi plac mai mult alea transparente, dar ia-o ca pe un moft personal. Pe o apă tulbure, caldă sau atunci când peștii se hrănesc frenetic nu contează ce variantă alegi. În rest, e cu schepsis. Vrei să-l vezi tu sau ţi-e frică să nu-l vadă ei? Asta e întrebarea la care trebuie să răspunzi.

Știind toate astea, când vei merge în magazin și vei lua o rolă în mână (alege totuși un producător consacrat!) gândește-te ce vrei de la fir. Ce particularităţi are apa sau locul în care vei pescui? Ce calităţi trebuie să aibă firul ăla ca să te ajute în pescuit? Citește informaţiile de pe etichetă, dar să ai în minte piesa celor de la Iris – „Să nu crezi nimic”. ? Le crezi doar dacă producătorul e japonez. Îl recunoști ușor: e modest (a se citi – sincer) și scrie totul cu trei zecimale. În rest testezi, empiric, atât cât se poate: elasticitatea, supleţea, rezistenţa la abraziune etc.

Îmi plac firele la fel de mult precum îmi plac jocurile de cuvinte. Îţi mărturisesc la final că nu a fost despre cum să alegi firul perfect, ci despre cum să alegi perfect firul. Asta pentru că firul perfect și atât, nu există. Există în schimb firul ideal pentru o anumită aplicaţie, pentru o situaţie dată. Așa trebuie să privești lucrurile.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Cum se face peștele

Inspirat de celebra emisiune ce rulează pe Discovery, am zis că ar fi interesant de văzut cum se face peștele ăla care ne ajută an de an să ne trăim pasiunea.

Nu e pescărească, prima se reproduce știuca. O face în general în februarie, dar în lumea apelor totul depinde de temperatură. Știuca e la fel de vicleană în icră, cum e la buza stufului. Depune devreme ca să aibă progeniturile ei un avans în faţa celorlalte specii. Ce se naște din știucă, pește visează. Când nu iau calea maionezei, din sutele de mii de icre ies frumoasele alea cu bot de raţă ce se mănâncă între ele.

Urmează bibanul și-apoi avatul, în mod normal în martie, hai început de aprilie. Bibanoaicele sunt dispuse să depună oricum și oricând. Trebuie doar să le sune ceasul biologic. Avaţii în schimb, au nevoie de curent puternic și pietriș. Acolo le place să-și planteze sămânţa. O primăvară călduroasă cu ape nu foarte mari ar fi perfectă pentru Aspius. Interesant e faptul că prohibiţia generală îi prinde pe avaţi depuși și-n plin sezon de vânătoare…ghinion legislativ, nu alta!

În calendarul pescăresc, aprilie cade în zodia șalăului. Când temperatura apei ajunge la 8-10 grade Celsius, masculii de șalău simt că e momentul să se retragă spre maluri. Nerăbdători și intens pigmentaţi, aceștia elimină feromonii meniţi să ghideze femelele spre locul de întâlnire. După reproducerea propriu-zisă, femelele fac doar figuraţie. Laudele și greutăţile cad, deopotrivă, pe dorsalele masculilor. Ei sunt cei ce-și apără ponta livrând intrușilor atacul ăla cu gust metalic. Lăsat fără santinelă, cuibul e condamnat la pieire.

La rând e somnul. Reproducerea lui are loc în mai-iunie, în funcţie de vreme. Și de data asta, masculii se ocupă de tot. Amenajează zona de depunere și păzesc icrele până eclozează larvele. O singură femelă adevărată de somn poate depune suficient de multe icre pentru a popula un segment de râu sau un lac de dimensiuni medii. Din fericire, natura a înzestrat-o cu icre toxice, altfel ar fi suferit și ea ca știuca deltaică…

După somn vin toţi ceilalţi, în frunte cu crapul. Cred că niciunul dintre noi nu e străin de bătaia crapilor în stuf. N-ai cum să ratezi așa ceva. Doi sau mai mulţi masculi flanchează o ditamai femelă. O presează insistent până-și ating scopul.

Câteva lucruri se văd cu ochiul liber, chiar și neformat:

Peștii noștri se reproduc din ce în ce mai devreme. Știuca nu mai depășește stadiul de mârliţă, iar carasul depune imediat după ce iese din icră. Exagerez…dar e o consecinţă a presiunii la care sunt supuși, o formă de adaptare.

Peștii noștri nu se reproduc la fel în fiecare an. Un an e mai bun pentru șalău, altul e mai bun pentru crap ș.a.m.d. Fiecare specie are suișuri și coborâșuri.

Peștii noștri nu se reproduc toţi deodată. Mă refer la indivizii aceleiași specii. Reproducerea are loc în valuri. Și asta e o adaptare. Dacă vine un frig neașteptat (vezi anul ăsta) sau o altă schimbare bruscă, nu se pierde o generaţie de pești. Se pierde doar o parte din întreg.

Prima dată a fost icra. Dup-aia peștele. Trebuie să-i grijim în perioada următoare. Asta dacă vrem să-i mai avem. Dacă nu, e cum a zis un cititor de-al meu – noi nu suntem pregătiţi să avem pești.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

8 Lucruri pe care să nu le faci când ai o mulinetă

Am pescuit cu sute de pescari. Am vorbit cu mii de pescari. Astea sunt lucrurile mai puţin bune pe care le-am văzut pe apă sau pe uscat:

1. Nu pune fir în exces pe mulinetă. Motivele sunt evidente – vei face peruci. Monofilamentul vorbește. Îţi spune când ai întrecut măsura. Când pui prea mult monofilament pe mulinetă încep să sară spire de pe tambur. Dă puţin înapoi și renunţă la firul ăla în plus. Multifilamentul e pervers. Nu-ţi spune nimic. Tace mâlc și-ţi face direct perucă. Lasă-ţi o mică marjă. Decât „exces de perfecţiune”, mai bine câţiva metri de fir în minus pe tambur.

2. Nu pune multifilamentul direct pe tambur fără să-l asiguri cu o bandă de izolat. S-ar putea să ţi se învârtă tot firul de pe tambur la primul contact cu un pește mai îmbrăcat sau c-o agăţătură. Nu zic să nu dai fir, dar să nu exagerăm. ?

3. Nu pune monofilament sub multifilament ca material de umplutură. Asta doar dacă ești chiţibușar și te interesează greutatea mulinetei și a ansamblului în general (!). Eu sunt. Pun multifilament ieftin sub multifilamentul scump și câștig câteva grame. De pierdut, nu pierd nimic.

4. Nu pune fir netensionat pe mulinetă. Asta e valabilă și pentru monofilament și pentru fir textil. Monofilamentul e ca un ardelean, de-aia îmi place atât de mult. E blând, e permisiv și înţelegător. Iartă și tolerează multe. Firul multifilament nu e așa. Pe lângă faptul că e scump e și irascibil. Trebuie tensionat bine (!) atunci când e așezat pe tambur. Altfel, în momentul în care va fi sub tensiune pe apă (pește sau obiect acvatic neidentificat), firul se va „îngropa în tambur”. Dacă ai păţit asta, înseamnă că nu l-ai tensionat suficient în momentul în care ai umplut tamburul.

5. Nu trage peștele spre tine doar din mulinetă. Ăsta e un abuz pe care îl văd frecvent pe apă. Poate adrenalina secretată în momentele alea e de vină…Dacă ne-am luat lansete, zic să le și punem la treabă. Folosește mai mult lanseta în lupta cu peștele. Din mulinetă recuperezi doar firul câștigat.

6. Nu încerca să scapi de agăţătură folosindu-te de mulinetă. Aici nu mai e vorba de adrenalină, că agăţătura nu mișcă (dacă e de-aia care mișcă – felicitări! ?). Dintre toate jignirile pe care le poţi aduce unei mulinete, asta îi pică cel mai prost. Fă cumva și trage doar de fir. Menajează mulineta.

7. Nu declanșa pick-up-ul mulinetei din angrenaj. Mai pe românește – după ce ai lansat pune la loc pick-up-ul cu mâna. Pe lângă faptul că se încadrează la figuri pescărești are și dezavantaje practice. Primele spire puse pe mulinetă după o astfel de manevră sunt puse detensionat și dezordonat. Uneori (nu rar !) rămâne o spiră care trece peste buza tamburului. Necaz scrie pe tine. Dacă ai făcut până acum treaba asta, oprește-te. Multe din perucile pe care le-ai făcut, de-acolo ţi se trag. Dacă pui de-acum încolo pick-up-ul cu mâna, putem să bem ceva împreună, să sărbătorim. Dacă nu, e musai să-ţi comanzi o apă plată cu lămâie.

8. Nu fă singur service / reparaţii mulinetei decât atunci când ești pregătit (informaţii + aptitudini) să o faci. Dacă are „baie de ulei”, nu lua lucrul ăsta la propriu. Nu-i fă baie cu ulei. Dacă nu te pricepi, vezi doar de galet și lasă-l pe unul care se pricepe să facă restul.

Poate mai sunt și altele, dar nu-mi vin în minte. N-o să le numesc greșeli ca să nu supăr pe nimeni. Repetate, toate astea strică puţin din mulinetă, din fir și din plăcerea pescuitului.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Aș vrea ca fiul meu să pescuiască

Se spune că e o strânsă legătură între miros și amintiri. Dacă e așa, atunci amintirile mele au miros de pește. Aveam doar trei sau patru ani când tata a început să mă poarte cu el pe ape. Ne cocoţam amândoi pe bicicleta lui rusească, neagră. Îmi era frică. Mâinile îmi erau încleștate pe ghidon. Trăiam un mix ciudat de frică, amestecată cu nerăbdare și durere. De posterior. Mai ales când intram pe macadam. Încă mai cred că bicicleta aia nu mă suporta. Nici eu pe ea.

Ajungeam întotdeauna dimineaţa devreme. Nu-mi amintesc decât sunetul ritmic al pedalelor, vântul de pe faţă și mirosul ceţii. Aveam un loc al nostru pe care-l vizitam mereu. În locul ăla, Mureșul trecea prin niște ţevi imense de beton. Pescuiam în aval de ele și prindeam de toate, de la obleţi până la somni. Nu mulţi, nici mari. Dar nu conta.

Primul meu pește nu a fost chiar pește. A fost o trăsătură ratată. Priveam de ceva vreme, hipnotizat, un vârf de undiţă lansată la fund, cu râmă. Trăsătura m-a surprins. Nici acum nu știu ce a fost. Știu doar că nu am contrat la timp. Poate de-aia dau astăzi contre și în somn.

În concedii, pescuiam în Moldova, pe râuri de munte. La început, o făceam cu băţ din alun și cu aţă. Prindeam boișteni și păstrăvi. Îmi plăcea mult. Mai târziu, copiii din satul bunicii mă așteptau și întrebau de mine. Ştiau că le duc nailon și cârlige. Nu se prea găseau pe atunci.

Un pescar adevărat nu are măsură, iar noi eram doi. Mergeam des la pescuit, dar mama nu ne-a oprit niciodată. Am fost norocoși. Am mers cu tata pe bicicleta antipatică până am rupt-o. Pesemne că ceva se schimbase. Tata era la fel, eu crescusem.

Pe Mureș prindeam mrene în martie, cleni în august, șalăi în septembrie și știucă în noiembrie. Îmi făcusem un calendar pe care îl rotunjeam an de an. Știu că așteptam toamna să mergem pe baltă, la știucă. Aveam cărări prin stuf care ne duceau la locurile noastre. La început căutam știuca la plută, cu pește. Când dispărea câte-o plută, îmi bătea inima să-mi sară din piept. Și număram…întotdeauna până la opt. Apoi am descoperit rotativa. Musai numărul trei.

Multe s-au schimbat de atunci. S-a schimbat puţin și pasiunea aia curată de la început. Nu mult. Încă nu pot să dorm înaintea unei partide de pescuit. De multe ori mă trezesc fără ceas. Nu știu dacă i-am mulţumit vreodată tatei că m-a luat cu el pe ape atât cât să mă fac pescar. Dar cred că știe.

Acum am eu un fiu. Are un an și opt luni, dar pricepe. „MU” e mulineta și „PE” e peștele. Mă-ntreabă mereu de ele. Mulinează ca un expert și, din când în când, se oprește tacticos și verifică frâna. Am observat că niciodată nu-i reglată pe gustul lui. După ce o reglează cum trebuie, îmi aruncã o privire serioasã. Vrea să știe dacă am băgat la cap.

Nu i-am zis încă, dar într-o zi o s-o luăm pe „MU” și-o să mergem la „PE”. Tare aș vrea să pescuiască. Nu pentru mine. Pentru el.

P.S. Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.