Shimano AERO X7

Greșeli la minciog

Știi momentul ăla când ai făcut totul bine – ai citit apa, ai găsit peștele, i-ai prezentat momeala potrivită, ai înţepat la timp și peștele e aproape al tău. Zic aproape al tău pentru că mai ai un ultim hop de trecut – proba minciogului.

Am văzut și trăit de-a lungul timpului niște greșeli la minciog care și acum, după atâta vreme, îmi provoacă frisoane!

Prima e graba. Graba la minciog e o greșeală clasică, una dintre cele mai întâlnite pe apă. Se trântește minciogul în apă prematur și zgomotos. Ce face peștele?! Chiar dacă era pregătit pentru minciog, acum nu mai e. A ţâșnit în mijlocul lacului.

Opusul grabei e lentoarea. Peștele e la mal, dar omul cu minciogul nu mai vine. Poate că are ceva mai important de făcut…Sau poate că are de rezolvat o altă treabă clasică – minciogul e pe mal, nedesfăcut. Secundele alea ţi se par ani. Știi despre ce vorbesc?

Se zice că peștele de la cap se împute. E un mit. Exceptând situaţia în care ai centură neagră cu 6 dani în arta minciogului, peștele de la cap se ia în minciog. Ăsta nu e un mit.

Am văzut tot felul de încercări ingenioase de a rescrie arta minciogului și de a introduce peștele în plasă cu coada înainte, cu spatele înainte, cu orice altceva înainte decât capul. Ţine-te bine, urmează niște scene care te fac să te întrebi dacă omul vrea să scoată peștele sau vrea să-l bată cu minciogul. Îţi vine să-ţi rupi lanseta.

Mai e situaţia aia în care copilotul pune minciogul pe apă. Plasa e uscată și plutește frumos…dacă omul e cu adevărat meseriaș, e și încâlcită. Parcă începi să simţi o jenă în partea din stânga-sus. El te privește insistent și nu înţelege de ce eziţi să aduci peștele la minciog…Jena din partea stângă-sus devine acum o certitudine. Dezastru scrie pe tine.

Când ești la minciog există și greșeli de ridicare. Spre exemplu, se ridică minciogul când peștele e doar pe jumătate în plasă. Dacă are cârligul în colţul gurii, inevitabil se agaţă de plasa minciogului și acum atârnă sau se zbate pe lângă minciog. Genial.

Să nu cumva să uităm de pescarul care urmărește peștele cu minciogul. Nu ţine minciogul unde trebuie, concentrat să ia peștele la momentul potrivit ci aleargă cu plasa după pește. Stânga, dreapta, sus, jos!…A intrat în mintea peștelui. La propriu.

Există pești care tolerează greșelile de minciog și pești care te lasă direct cu firul moale. Printre cei care nu prea te iartă aș zice că pe primul loc e cteno. Fă niște greșeli de minciog prin preajma lui și vezi ce se întâmplă…

Un păstrăv frumos te poate face să transpiri la minciog…Demn de menţionat e și șalăul. Se întâmplă uneori ca șalăul să fie înţepat superficial sau să nu fie înţepat deloc (are fălcile încleștate, dar jigul nu a penetrat în momentul înţepării). Când ajunge la suprafaţă deschide gura și scutură din cap. Dacă nu l-ai luat din prima în minciog, s-a dus.

Să fii bun la minciog nu e nici pe departe atât de ușor cum cred unii și simt că e un lucru atât de subapreciat…Pentru voi toţi cei care stăpâniţi arta minciogului și aţi scos pești de-a lungul timpului frumos, din prima, fără emoţii…ridic paharul în cinstea voastră și mă-nclin! Articolul ăsta e pentru voi.

P.S. Îţi place TotPescuit.ro? Atunci abonează-te la Totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).



Trackback de pe site-ul dvs.

Comentarii (34)

  • Avatar

    bodoo69

    |

    Dragule faci si un articol despre popularea de ieri? ar fi dragut la cat v ati chinuit. stima.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Fac, cum sa nu fac? Multumesc pentru mesaj. Stima.

      Reply

  • Avatar

    Daniel Haiduc

    |

    Respect Maestre🥂🎣

    Reply

  • Avatar

    Zsolt

    |

    Citesc în rânduri și simt mirosul de sânge închegat! S-a întâmplat recent? Minciogarul mai trăiește? Sau ne pregătim de captură mare? Minciogar de treabă va doresc!! 🙂

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      :))) Traieste, e bine mersi! Faina urare!! 🙂 La fel va doresc!

      Reply

  • Avatar

    Vasile Călin Nica

    |

    A fost unul din primele lucruri învățate de la mentorul meu în ale pescuitului !!!

    Reply

  • Avatar

    Doc

    |

    Bune sfaturi 👌A fii minciogar meseriaș e lucru mare. Teoretic e super ușor, dar practic e ocnă.Personal conosc puțin pescari care să știe și să poată scoate un pește 🐠🎣 din apă fără mari emoții.E drept meseria se fură și se învață experimentând.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Așa este. Mulțumesc pentru mesaj. 👍

      Reply

  • Avatar

    Soroceanu

    |

    Genial!Am facut toate greselile enumerate de tine!Dar din greseli invatam!

    Reply

  • Avatar

    Claudiu

    |

    Mai este arta de a te preface că il ajuți pe om, cu minciogul, dar de fapt, să îi faci scăpat pestele, ca sa il bați la punctaj, in competiție și totuși să îți rămână amic, la masa de la sfârșitul competiției. No ăla e meseriaș și se preface in așa hal de ti se face milă de el cât e de ne îndemânatic. 😁😉

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Bună asta!!😀 Am avut ocazia să întâlnesc un astfel de meseriaș în arta războiului.😂

      Reply

  • Avatar

    dan chirosca

    |

    Si acum imi aduc aminte o intamplare hazlie cu fratele meu pe Prut. La capatul firului un superb cteno la vreo 6 kg, bineinteles obosit cum trebuie regulamentar, raul curgea frumos la vale iar fratiorul meu drag baga minciogul exact in fata pestelui dar din sensul de curgere catre peste. Plasa s-a dus exact sub peste. Am crezut ca innebunesc, norocul meu ca la Prut folosesc un singur ac la montura. Ce faci fratioare il intreb? Pai bag minciogul. Costelus baga minciogul in apa in aval si asteapta ca oricum e obosit si il aduc eu la minciog stai relaxat ii zic si atunci cand vine cu capul inainte il preiei frumos……. M-ai facut sa rad Sorin. Frumos si hazliu totodata material. Te salut cu respect.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Mersi pentru poveste, Dan! Și eu te salut!👍

      Reply

  • Avatar

    Florea Dan

    |

    Salutare, foarte frumos scrii, felicitari… Parca retraiesc momentele ce le scrii acolo… Si emisiunile de pescuit, cu pasiune si suflet, imi place, bravos! Fire intinse in continuare!

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Salutare!
      Mă bucur să aud că îți plac. Numai bine și fire întinse!👍

      Reply

  • Avatar

    Tokos

    |

    Am făcut prea multe greşeli ca să mai folosesc minciogul😅 Citind articolul am transpirat şi eu😄

    Reply

  • Avatar

    Tibi

    |

    Educativ , articol !! (Y) Bravo !! PS . Decat , sa apelezi la ajutorul unui ” minciogar neinstruit ” , mai bine te necajesti singur ! Dureaza mai mult , dar , bucuria reusitei , n-o imparti , cu nimeni !! 🙂 …..dar , nici tristetea esecului !!!

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Cea mai bună variantă, da. Știi cine e câștigător sau vinovat la final. 🙂

      Reply

  • Avatar

    Marius

    |

    Ha ha, am ras la exemple, dar am si plans, am avut multe experiente cu colegi care incercau sa prinda fluturi… Toate cele bune Sorin!

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Mă bucur că ți-a plăcut! Numai bine!👍

      Reply

  • Avatar

    Liviu

    |

    Frumos si adevarat. Interesant subiect.
    Am patit si eu cu o stiuca destul de mare, gata obosita si pregatita pentru minciog. Langa barca am bagat minciogul in apa exact in fata pestelui care sa speriat si a facut o lumanare, a cazut pe marginea minciogului, a „dansat” 2-3 secunde deasupra minciogului timp in care sa dezgatat, dupa care a cazut in apa.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      O amintire dureroasa cred…:)
      Multumesc pentru mesaj!

      Reply

  • Avatar

    Cristi Telcean

    |

    Mare dreptate ai. Toți am trecut prin cel puțin câteva erori din cele enumerate de tine. Din care am învățat.. 🤘Și pentru ca am mai avut alături colegi care nu au învățat nimic de mulți ani am evitat sa mai cer ajutor și fac eu și treaba de minciogar. Zău ca merge.. 👍

    Reply

  • Avatar

    Florin Popescu

    |

    Te salut cu respect si te urmaresc necontenit.
    Te rog sa ma/ne ajuti, sa ma scoti din ceata. Am avut o discutie despre pescuitul pe timpul noptii. Eu o tineam pe-a mea, ca este interzis, dar am fost contrazis vehement. Am gasit legea 12/1974, anexa 1 care imi da dreptate. Mai este valabila sau exista lege mai noua ? Stiind ca vei raspunde, iti multumesc anticipat.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Salut si multumesc pentru apreciere si mesaj!
      Pescuitul recreativ pe apele pubice din Romania e permis. Are dreptate prietenul dvs.
      Cea mai recenta discutie pe tema asta a avut loc in 2017 cand Ordinul 148 / 16.05.2017 interzicea pescuitul comercial si recreativ pe un anumit sector de Dunare, dar respectivul Ordin a fost abrogat un an mai tarziu prin Ordinul 1249 / 2018.
      Numai bine si fire intinse!

      Reply

      • Avatar

        Florin Popescu

        |

        Da, ok, dar este vorba despre pescuitul pe timp de noapte. Legea 12/1974, anexa 1, spunea „pescuitul sportiv este permis numai in cursul zilei, de la rssaritu si pina la apusul soarelui”. Despre asta este vorba.

        Reply

        • Avatar

          Sorin Tot

          |

          Nu mai este in vigoare acea reglementare. Pescuitul in Romania e reglementat, din punct de vedere legal, in principal de ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ 23/2008 privind pescuitul si acvacultura (completata si modificata de Legea 317/2009).

          Reply

Lasă un comentariu