TotPescuit

Șalău pe râu – simplu și rapid

În cele ce urmează vreau să vă prezint o metodă prin care puteţi prinde un șalău pe râu simplu și rapid. Aveţi nevoie de o lansetă de 2.40 – 2.70 metri lungime (puţin mai permisivă pe vârf pentru că vom pescui la vobler), o mulinetă de 3000-4000 echipată cu fir textil. Eu nu aș folosi un fir mai subţire de 30 lb. Dacă pescuiesc într-o zonă cu multă scoică sau bolovani cu muchii tăioase folosesc înaintaș de monofilament (ales puţin sub limita de rezistenţă a textilului), dacă nu, pescuiesc direct cu fir textil.

Unde? Locurile bune pot fi: zonele din preajma podurilor de orice fel, malurile cu fund tare (piatră, nisip, lut), maluri consolidate cu bolovani de mari dimensiuni etc. Adâncimea apei în mal trebuie să fie de minim 1-1,5 metri și e musai să existe un curent de apă moderat sau moderat-rapid (nu sunt bune locurile în care apa băltește).

Cu ce? Eu iau cu mine doar două modele de voblere, în patru dimensiuni: Rapala Shad Rap de 5 și 7 centimetri și Rapala Shallow Shad Rap de 7 și 9 centimetri. Culorile mele preferate sunt SFC și Silver, în ordinea asta. Pun voblerele într-o cutie mică – maxim două voblere într-un compartiment. Nu vreau să încerc să scot un vobler din trusă și să iasă zece. Pescuind noaptea, e important ca totul să fie în ordine și la îndemână.

Când? Dacă știu foarte bine locul în care urmează să pescuiesc, atunci ajung pe apă cu 15-20 de minute înainte de a se înnopta și pescuiesc, de cele mai multe ori, maxim două ore. Dacă încerc un loc nou, atunci ajung pe râu cu o oră înainte de lăsarea întunericului pentru a-mi face o idee despre felul în care arată locul respectiv. Iau câte un vobler din fiecare model, dau jos acorele și fac mai multe lanseuri. Astfel văd cât de adâncă e apa, ce structuri am în zonă, ce model de vobler ar putea prinde în locul respectiv și cum ar fi indicat să-l pescuiesc. Faptul că în această etapă nu pierd nicio nălucă mi se pare doar o chestiune de bun simţ.

Şalăii de râu sunt o specie aparte. Când zic râu, nu zic fluviu, deci nu mă refer la Dunăre (Dunărea e altceva, deși metoda descrisă funcţionează și acolo). Pescuind ziua pe râurile interioare, ai de multe ori senzaţia că nu există șalău. Îi găsești puţin în martie și-apoi dispar până prin octombrie. Doar noaptea ai șanse să-i întâlnești în mod constant.

Alte precizări. Liniștea e foarte importantă în pescuitul de noapte, la șalău. Lumina e importantă de asemenea. Niciodată să nu fie albă! Doar roșie. Ca o paranteză – și la adunat râme noaptea tot lanternă cu lumină roșie trebuie. Vei vedea diferenţa.

Folosind metoda descrisă mai sus s-ar putea să prinzi și alţi pești. Pentru asta fac mea culpa. Fix în clipa în care se îmbină ziua cu noaptea până-ntr-acolo încât nu mai știi unde începe una și se termină cealaltă, are să-ţi tragă avatul. Niciodată mic…doar de la două kilograme în sus. Când se face noapte de-a binelea, trage șalăul. Și când nu trage niciunul, nici altul, dar simţi așa…o liniște nefirească…vei ști că pe-aproape e el – somnul. Și-atunci să te ţii…

P.S. Îţi place TotPescuit.ro? Atunci abonează-te la Totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).






Etichete:

Trackback de pe site-ul dvs.

Comentarii (27)

  • Avatar

    daniel

    |

    salut sorin. multumim pentru indicatii. am fost la pescuit la dunare simbata tulbure rau. nimic nimic. mai asteptam. sanatate.

    Reply

  • Avatar

    daniel

    |

    salutare la pescari. va rog, mai faceti campanii sunt pescari ( unii mai in varsta) prin moace pe dunare 20 cm . il iau tot, si apoi ne intrebam de ce nu este peste. eu m-am certat cu unii sambata il bagau in horet.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      De la unii ma astept la orice. Pacat ca autoritatile nu iau nicio masura!…

      Reply

  • Avatar

    Nestor

    |

    Foarte interesanta descriere

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Ma bucur ca ti-a placut. O seara faina!

      Reply

  • Avatar

    Traian Dobre

    |

    Bune sfaturi!

    Reply

  • Avatar

    Cozmin

    |

    Salutare,eu zic ca de poduri trebuie sa uitam,conform legii,sau nu am inteles eu bine „faza ” cu 500 m in „sus” si in „jos.
    O zi faina mai departe …fir intins!!!

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Salut! E interzis DOAR in perioada 1 noiembrie – 15 martie. Fire intinse!

      Reply

  • Avatar

    Doc

    |

    Salut ✌️. Interesant ?, ăia cu lumina roșie chiar nu o știam.O să o încerc mai târziu că acum e bragă apa.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Salut! Încearcă. ? Fire întinse!

      Reply

  • Avatar

    Bălan Adrian

    |

    Foarte bine punctat as avea o întrebare pescuiești cu lanterna aprinsa noaptea cu lumină roșie?

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Eu o aprind doar din când în când (folosesc doar lumina roșie), dar poți pescui și cu lanterna aprinsă dacă te descurci greu în întuneric.

      Reply

  • Avatar

    Claudiu

    |

    Ai valențe de prof universitar, cunostinte de călăuză Apasă și bunăvoința unui călugăr. Mi se face dor de timpul când stăteai in spatele unei tejghele și in prețul unui vobler (ce trebe), sau a unei pungi cu gume pe care le asteptam câte 2 săptămâni, plecam acasă cu atâtea moduri de a le juca in apă și a le pescui pe înserat sau in curent, ori pe substratul pietros, încât, chiar dacă nu aveam timpul necesar pentru partida de pescuit pe care mi-o promiteam de fiecare dată, când deschideam cutia cu năluci, traiam din nou fiecare poveste, plin de freamăt și dorința. Un om cu aptitudini da valoare, la tot ce îl înconjoară și e precedat de calitate in tot ce depinde de el. Mulțumesc pentru povestirile tale și îți doresc trăiri cât mai intense pe malurile plaiurilor natale.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Fain ai scris, Claudiu. Mă bucur că am trăit acele vremuri. Mulțumesc pentru mesaj!

      Reply

  • Avatar

    Vitian ionel

    |

    Frumos le descrii sorine, Felicitări!
    Le citesc de fiecare dată când apar. Mulțumesc!

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Mă bucur că ți-a plăcut. Și eu mulțumesc pentru citit! Fire întinse!??

      Reply

  • Avatar

    Pele Argeș

    |

    Frumos tutorial, o sa încerc asa și pe un canal de 3,5 metri adincime dar riscul sa intre somnul e mare

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Încearcă, dar pe răspunderea ta!…???

      Reply

  • Avatar

    Bubu

    |

    Salut. Daca dai din casa, dau si eu. Jointed shad rap merge inclusiv in apa de sub 1 m, fara sa se agate. Salau, stiuca si biban mare.
    A mers inclusiv la trena, de-a lungul malului, in zilele cand nu tragea de loc.

    Reply

  • Avatar

    Bogdan

    |

    Încercați și bullhead de la salmo și nu veți fi dezamăgiți!?

    Reply

  • Avatar

    Nestor

    |

    Salut.De un an am inceput sa pescuiesc.Clar ca nu am experienta.Ce asi putea sa fac sa simt substratu?Ma stradui dar nu reusesc.Daca cumva ajung in pietre e ok,simt fiecare piatra.In rest nimic.Nu reusesc sa inteleg misterul.Fir intins

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Salut, Nestor! Vorbesti despre pescuitul la jig?

      Reply

      • Avatar

        Nestor

        |

        Neata.Da ,scuze ca nu am precizat.

        Reply

  • Avatar

    Moșu

    |

    Sorine, noroc!
    Corect ai observat succesiunea etologica a salaului cu avatul in aceasta muchie a zilei cu noaptea. Somnul, insa, de regula nu le permite primilor accesul in teritoriul lui (aprx 80 m2 ). Este mai teritorial din toti rapitorii apelor noastre.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Noroc, Moșu! Și mulțumim pentru mesaj!

      Reply

Lasă un comentariu