Sonar Deeper

Cum aș da la știucă

Mi-a zis un prieten virtual că ar vrea un articol despre știucă. Poate că sunt mai mulţi care ar vrea.

Dacă mâine aș merge la știucă aș începe așa. Aș căuta peștele pe zonele din imediata apropiere a locurilor de depunere. Reproducerea e cel mai important moment din viaţa unui pește și nimic nu-l influenţează mai clar decât asta. Toţi peștii sunt, la început de sezon, pe modul dragobete.

Dacă ar fi să-mi aleg firul aș da cu monofilament. Am eu un fetiș pescăresc legat de bătrânul monofilament. Mă ajută să prezint năluca altfel, se comportă altfel în apă, iar asta îmi aduce trăsături în plus.

Dacă ar fi să dau cu oscilantă, aș da cu cele mai urâte din trusă. Cu alea oxidate și șterse. Doamne, ce îmi plac alea pe care alţii nu ar pune mâna nici să-i rogi!…Am auzit tot felul de legende cum că unii grăbesc procesul de sluţire al tablelor. Eu nu. Mie îmi place să le văd cum îmbătrânesc. Sunt mai de modă veche.

Aș alege una care pe orice fel de recuperare nu se învârte. Una care face mereu stânga-dreapta. Obsesiv. Pe cădere vreau să coboare blând și frumos atunci când o las să meargă cu firul ușor tensionat. Când las firul moale de tot, vreau să fie sălbatică și să coboare cu schimbări de direcţie (spre lateral sau să se îndepărteze de mine). Nu e tot una să lași oscilanta să cadă liber sau cu firul tensionat. Gândește-te la asta.

Dacă ar fi să dau cu gumă, aș pune una articulată sau nu, dar fără apendice vibratil. Aș da cu ea nelestată. Aș face în așa fel încât struna și guma să se îmbine perfect, fără agrafe care să-mi agaţe vegetaţie. E o nălucă versatilă. Aș pescui toată coloana de apă, dar m-aș aștepta să prind în preajma substratului, pe recuperare lentă, cu zvâcniri la răstimpuri.

Dacă ar fi să dau cu vobler, aș da cu unul ce rămâne suspendat. Dar să fie un suspending cinstit, de-ăla de care numai japonezii sunt în stare să facă. Îi știţi, sunt ăia care își cer scuze când întârzie trenul o secundă. Poate din cauza aia sunt și voblerele lor atât de piperate. Că întârzie la job. O secunda azi, una peste o lună…se adună.

Aș alege unul lung și subţire și l-aș pescui cu zvâcniri din lansetă. Ritmice. Una-două-pauză, una-două-pauză, una-două-trei-pauză ș.a.m.d. Aș face pauze de vreo patru secunde între reprize. După fiecare zvâcnire trebuie să lași firul moale de tot pentru ca voblerul să facă exact ce trebuie. Dacă nu faci asta, pierzi mult.

Dacă aș prinde știucă, și aș prinde (!), i-aș da drumul. Mi-a dat un prieten anul trecut niște chiftele de știucă ce m-au marcat. Și mai e o știucă umplută, cusută cu aţă albă ca minciunile politicienilor…și pe asta o visez de ceva vreme, dar nu e momentul acum pentru reţete de știucă. Din martie încolo, după reproducere, mai vedem.

Ţi-am zis ce aș face eu dacă aș merge la știucă, dar nu merg. Poate mergi tu. Dă așa cum ţi-am scris și zi-mi cum a fost.

Vă puteţi abona la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă vă place blogul meu spuneţi-le și prietenilor voștri despre el.

Etichete:

Trackback de pe site-ul dvs.

Comentarii (18)

  • Avatar

    Bogdan

    |

    Bunn bunn, ft bun articolul!
    La subiect, si ft utile informatiile scrise!
    Multumim pt ponturi.?

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Mulţumesc, Bogdan. Mă bucur că ţi-a plăcut şi că intri în „acvariu” atât de des! ?? Tu eşti cel care a comparat blogul meu cu un acvariu, nu?!??

      Reply

  • Avatar

    Remus

    |

    Frumos. La subiect, mi-a placut. Daca as merge la stiuca si as cauta partener, as merge cu tine.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Mulţumesc frumos. Sunt onorat. ?

      Reply

  • Avatar

    Claudiu

    |

    De la teorie la practica……e cale lungă. Eu unu am incercat. Da ma potrivesc mai tare cu articolul in care ziceai cum pescuiesc …unii… atipic? . Adica prost sa fi noroc să ai. ? Oricum deja parca am si simtit mucusul cu care-i imbracata coltoasa. Ca sa nu mai zic ca am si cautat in trusa sculele care se potrivesc descrierii.?

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Salut Claudiu! E bine să pescuieşti atipic. Prinzi peştii ăia mai speciali, mai ciudați ?. Dar cineva trebuie să-i prindă şi pe ăia, nu?!?
      Şi? Ai găsit ceva bun în trusă? ? Te salut! Mersi de mesaj!?

      Reply

  • Avatar

    Alexandru Toth

    |

    frumos spus bv

    Reply

  • Avatar

    BogdanB86

    |

    Salutare.. Fain articolul Sorine !!!. Te urmăresc de ceva vreme si pot spune ca îmi place ce citesc. Printre rânduri ma găsesc si eu mai ales la faza cu voblerele suspending. Eu nu plec la stiuca fara ele mai ales in perioada de primăvară ..

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Salut Bogdan!
      Aşa e. Voblerele suspending excelează pe apă rece – toamna târziu, iarna şi primăvara devreme. Bune! ?
      Mersi pentru apreciere şi că urmărești blogul!

      Reply

  • Avatar

    Gicu Musca

    |

    … mi-e drag tare titlul…. si chiar as vrea sa fie o provocare pentru toti ”stiucarii” … ” cum as da la stiuca” …. eu unul stiu ca as vrea sa fiu singur in barca … si pe balta … sa stau sa observ ( dupa mintea mea ) unde ar sta ”cumatra”… sa mai vad o pasare … sa-mi tiuie urechile de liniste …. sa am timp sa ma gandesc daca sa folosesc rotativa sau oscilanta … sau vobler …. sa nu fiu nevoit sa ma uit daca nu vine altul sa-mi strice ”feng-shui-ul” si sa-mi ”ia fata” ca sa arunce el exact unde ma uitam eu de jumate de ora …. ehei … si cate ar mai fi de spus … !!!! chiar asa as da eu la stiuca …. dar unde ????

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Îmi place cum ai priceput articolul şi îmi place atmosfera din povestea ta. Hai s-o lăsăm aşa…

      Reply

  • Avatar

    Florin

    |

    Daca as da la știucă as înebuni de plăcere….după ce cam citit articolul m-am împăcat cu mine însămi am 60% din table oxidate și exfoliate acum știu la ce sunt bune …. felicitări pentru întregul blog

    Reply

  • Avatar

    Radu

    |

    Intru pe blog cand imi aduc aminte. Fa ceva sa ne amintim mai des de blogul tau, scrii foarte fain.
    Zilele astea nu pot merge la pescuit, dar dupa ce am citit articolul parca am fost o jumate de ora pe mal cu undita in mana 🙂
    Te salut!

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Ma bucur tare mult sa aud asta! Multumesc pentru mesaj. 🙂
      Si eu te salut!

      Reply

  • Avatar

    Nestor

    |

    Salut.Sunt incepator si citesc mult sau foarte mult.Asa multe detalii despre mulinare mai rar.Fir intins

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Salut! Ma bucur ca ai gasit ceva interesant in articolul meu. Cititul te va ajuta mult in pescuit si in viata. Pastreaza acest obicei sanatos! Numai bine si fire intinse!

      Reply

Lasă un comentariu