Storm GO TO GRUB

Dor de mreană

Azi-noapte a nins. Îmi sun toţi informatorii. Oameni situaţi în puncte cheie, oameni influenţi care în fiecare zi primesc vești proaspete despre…starea Mureşului. ? Aflu că nu se prinde, dar totuși plec.

Ajung pe malul apei şi realitatea îmi gâdilă perseverenţa – Mureşul arată perfect! Nivelul e bun, culoarea bate spre verzui şi sloiurile de gheaţă lipsesc. Nu-mi amintesc când am montat mulineta, când am trecut firul prin inele, nu mai ştiu ce nod am făcut şi nici câte secunde au trecut până-n momentul în care am sacrificat primul jig. Apă adâncă şi agăţătură. Peștii nu pot fi departe…

După trei ore și sute de lanseuri îmi dau seama că nu e chiar aşa. Mă întorc în cel mai promiţător loc, trec pe fineţuri şi pipăi cu jigul fiecare centimetru. În nici cinci minute Mureşul o ia razna şi creşte vizibil. Tone de gheaţă plutesc pe suprafaţa apei.

Plec spre un golf ce poate fi singurul meu refugiu din calea sloiurilor. Într-adevăr, golful e pescuibil. Am un je ne sais quoi (?) la primul lanseu, înţep şi aduc la mal un somotei la kilogram. Din păcate e agăţat neregulamentar. Nu se pune. Nu-mi pierd speranţa. Orice peşte prins pe o astfel de apă e un trofeu. Insist şi am un atac. De data asta totul e perfect – o mârliţă de aceeași dimensiune.

Între timp Mureşul se potolește şi gheaţa se răreşte. Mă mut. Încercând să evit sloiurile, lansez pe poziţie viitoare, ghidez firul prin labirintul de gheaţă şi, la prima tresărire a firului, înţep! Nimic. Abia în momentul în care scot shad-ul din apă realizez că am pierdut apendicele vibratil…Şalău mic – îmi spun, ca să pot depăşi momentul.

Schimb guma şi lansez exact în acelaşi loc. Atac! Îl am. Ia fir. Pare conştient de poziţia fiecărui sloi de gheaţă aşa că încearcă să nu rateze niciunul. ? Luptă atipic. Se încăpăţânează să rămână lipit de substrat. Profită de curent şi prelungeşte lupta până când ultimul strop de acid lactic dă semnalul relaxării musculare. Îl ridic la suprafaţă şi văd că e…o EA. O mreană de două kilograme. Deja e seară. Plec spre casă.

A doua zi mă sună un amic: „El: Incredibil…am dat şi eu de mrene! Am crezut că minţi când mi-ai zis să dau acolo….Am luat două mai mari şi un strapazan. Eu: Bine, mă….Te-am minţit eu vreodată?!? ?”

Când vine vorba de mreană posibilul se transformă în probabil. Chiar şi aşa, comunitatea pescărească priveşte în continuare cu reticenţă întâlnirile de gradul trei dintre mustăcioasele sărite de două kilograme şi nălucile de orice fel.

Căutând explicaţii, puţini sunt cei ce pun totul pe seama nutriţiei, aşa cum ar trebui. E simplu – o parte din dieta exemplarelor adulte e formată din peşte. Aparatul lor digestiv e capabil să valorifice acest tip de hrană. Criza proteică mondială are ecou şi în lumea subacvatică unde, fie că te numeşti Carpio sau Barbus, fishmeal-ul nu se refuză.

De atunci am mai avut partide cu mrene memorabile şi tot nu mi-a trecut. Mi-e dor să caut locuri, să nădesc și să văd trăsătura ei inconfundabilă. Mi-e dor de mreană!

Etichete:

Trackback de pe site-ul dvs.

Comentarii (6)

  • Avatar

    Gery

    |

    Experiențe frumoase. Fir întins în continuare. Salutari din Suceava.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Fir întins şi dvs! Mi-e dragã Suceava!? Am bunicã acolo.
      Şi eu vã salut!!

      Reply

  • Avatar

    Moșu

    |

    Acolo numai mrene comune ți-au cazut? Dar unde mai prinzi cel mai des in regiunea ceea mreana pătată (Barbus poecilopus)?
    Sandu

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      N-am prins în zona mea (pe Mureş) decât mrene comune, Moşu.
      Sorin

      Reply

  • Avatar

    Sorin

    |

    Mrene la naluca?

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Da! Eu am prins la vobler, gumã şi rotativã. Senzaţii tari! ???

      Reply

Lasă un comentariu