TotPescuit

Primul fir monofilament obținut din materiale reciclate

Sufix, marcă aflată în portofoliul Rapala VMC, lansează în 2021 primul fir monofilament produs în întregime din materiale reciclate. Firul se numește Sufix Recycline Monofilament și reprezintă un pas pe care industria pescuitului recreativ îl face în direcția sustenabilității.

Sufix a semnat un parteneriat cu firma italiană Aquafil în vederea aprovizionării cu Econyl (nylon obținut în urma reciclării de plase vechi de pescuit, deșeuri industriale din nylon și banalul nylon pescăresc, pe care îl folosim cu toții).

Așadar, monofilamentul în sine e 100% Econyl, rola pe care este așezat firul e produsă din plastic reciclat, iar ambalajul e produs, la rândul său, din carton reciclat.

Taneli Väisänen, Manager Rapala: ”Dezvoltarea unor produse ca Sufix Recycline Monofilament nu e deloc ușoară și reprezintă un pas important pentru companie. Sunt o mulțime de aspecte care trebuie luate în calcul, începând cu achiziția de materie primă de calitate. Brand-ul Rapala VMC e recunoscut pentru produsele de calitate aflate în portofoliu și nu vom face niciodată compromisuri în acest sens. Vom încerca, pas cu pas, să extindem strategia noastră de sustenabilitate. Ca parte a acestui proces, evaluăm în permanență produsele noastre pentru a vedea dacă există lucruri pe care le putem face pentru a fi mai prietenoși cu mediul înconjurător.”

Mult mai prietenoși cu mediul încojurător ar trebui să fim și noi, prieteni pescari. Am văzut, de multe ori, fire de pescuit aruncate pe malul apei. Ghemotocul ăla de ață sau de nylon, după caz, e o capcană mortală pentru viețuitoarele de pe mal. Dacă ai aruncat vreodată, nu mai arunca. Te rog, spune-le asta și prietenilor tăi. Mulțumesc!

Surse: www.rapala.com și www.angling-international.com

P.S. Îţi place TotPescuit.ro? Atunci abonează-te la Totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

Trackback de pe site-ul dvs.

Comentarii (11)

  • Avatar

    Calin

    |

    Lăudabil, dar țin să precizez că acum 3 ani am luat un fir textil Kastking ce era pus pe un mosor din plastic reciclat cu un design foarte modern. Am păstrat mosorul. Firul este x9.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Interesant. Multumesc pentru mesaj!

      Reply

  • Avatar

    Doc

    |

    Era și timpul.Să sperăm că se generalizează această practică.La câte PET,uri. sunt pe Dunăre și pe alte ape e materie primă gârlă, contează să se vrea cu adevărat,nu de imagine ?

    Reply

  • Avatar

    Traian Dobre

    |

    Foarte interesant subiectul, pentru ecologisti. Sincer? Nu ma intereseaza sursa materiei prime, ci numai produsul finit, daca e bun sau nu.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Am primit o rolă. Intră în teste cât de curând…

      Reply

      • Avatar

        tRAIAN dOBRE

        |

        Sorine, am lucrat multi ani in industria chimica, avand cunostinte despre polimeri. Vreau sa-ti spun ca plasticul (polimerul) reciclat pierde o multime de calitati, inclusiv cele legate de rezistenta mecanica si procesul de imbatranire (timpul de utilizare scade mult!). Acestea sunt mofturi ecologiste!

        Reply

        • Avatar

          Sorin Tot

          |

          Multumesc pentru mesaj. Interesant ce spuneți!

          Reply

  • Avatar

    Marius

    |

    Salut, sunt de parere ca aceste lucruri ar trebui predate in scoli. Daca nu ma insel cred ca americanii au o programa in acest scop!

    Reply

    • Avatar

      Marius

      |

      Ma refer la subiectul cu impactul deseurilor asupra mediului …

      Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Salut! Asa este…ar fi mai mult decat util!

      Reply

Lasă un comentariu