TotPescuit

Cleanul 2.0

Anul ăsta m-am intersectat de câteva ori cu un altfel de clean. Nu e timid. Are între 40 și 60 de centimetri și, după standardele mele, e un mutant. Nu-mi permit să-i spun doar clean. O să-i spun cleanul 2.0.

Ce-mi place la cleanul pe care îl pescuiesc eu e că nu e matinal. Se pune pe treabă de pe la ora nouă încolo. Nu e atât că se-ncălzește, cât e o treabă de vizibilitate. Lumina aia în plus îl ajută să vâneze, pune lucrurile în perspectivă. Ăsta nu e un clean ca oricare altul, căci moartea nu vine din spate, nici din lateral.

Peștii ăștia despre care scriu azi nu te privesc de sus. Din contră, scrutează mai mereu de jos în sus. De-aia, după mine, cele mai importante lucruri sunt: silueta nălucii și culoarea de pe burtă. Silueta le spune dacă are sau nu are rost să ţâșnească din adâncuri. De-asta e musai să fie de 5-6-7 cm. Burta e bine să fie albă sau portocaliu aprins. Nu mă întreba de ce, că nu-ţi zic. ?

Unde îi găsești? E ca la Cotele apelor Dunării: cinq cent quatre-vingt dix centimetres, piatră la mal (!!!). Dacă e stâncă e perfect, dar nici un bolovăniș cumsecade nu e rău. Piatră să fie. Acolo le place să stea.

Al doilea reper de luat în seamă e adâncimea apei. Cleanul 2.0 nu se prea omoară cu muscăritul. Știi chestiile alea de 2-3 centimetri pe care te chinui să le arunci până la o palmă de mal? Nici alea nu-i plac. V-am sugerat adineauri că meniul lui începe de la 5 centimetri și merge până pe la 7. „Monstruozităţile” astea, ce nu rimează în mod nornal cu cleanul, trebuie servite (în general) la o adâncime de minim (!) 2 metri. Preferabil mai mult. Aia e zona lui de confort.

V-am zis deja că nu e timid. Când e acolo jos, e relaxat și sigur pe sine. De-aia atacurile sunt, de multe ori, violente. Dacă te prinde cu ancore moi, subţiri, nu ai nicio șansă. Ţi le întoarce pe dos. Când scoţi voblerul din apă, te uiţi la ele ca la tridentul lui Poseidon. Musai pune ancore vrednice.

Nu prea mă pozez cu peștii ăștia. Nu că n-ar fi fotogenici, dar cleanul 2.0 e mai alunecos decât săpunul de penitenciar. Unde mai pui că e mare specialist la înfipt ancore în deget. Niciun alt pește nu mi-a făcut vreodată ce mi-a făcut el…Încă n-a ieșit din icră cleanul în care să am încredere. M-am fript de prea multe ori. Mă port cu el ca geniștii când dezamorsează bomba.

Cred că singurul pescar fericit din România zilelor noastre e pescarul de clean. S-a făcut mult pește anul ăsta…Orice ai face, n-ai cum să nu prinzi. Dacă mâine ar fi sfârșitul lumii așa cum o știm, trei lucruri ar supravieţui: gândacul de bucătărie, carasul și cleanul. Cleanul 2.0.

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Etichete:

Trackback de pe site-ul dvs.

Comentarii (26)

  • Avatar

    Mitrut

    |

    La mine nu este asa mult pentru ca desteptii au scos copacii din apa. Dar am amintiri faine tare de pe \vremea cand erau. Luam si la 2 kilograme, numai ca la bologneza si cu broscute. 🙂

    Reply

  • Avatar

    Marius

    |

    Excelent articol, in nota obisnuita.
    Spor in toate!

    Reply

  • Avatar

    dan chirosca

    |

    Nu mai vorbi de ancore in deget ca mi se face rau Sorin.(Tot)la Clean si da Tot 2.0. pe Prut…Noroc cu vremea rece si rabdarea mea fiind la 70 km de casa…Felicitari.Superb material.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      E mare bandit!
      Mulţumesc. ?

      Reply

    • Avatar

      Marin Saitis

      |

      Cine n’o avut ancora’n dej’t n-o prins cleni la vobbler.Și știu ce zâc !!!

      Reply

      • Avatar

        Sorin Tot

        |

        Mare adevar!! Aveţi un nume care dã fiori clenilor. Sunteti acel Saitis?…

        Reply

        • Avatar

          Marin Saitis

          |

          Da,și vobblerele cu inscripția Top Mash sub barbetă,au fost făcute de mine. MARIN ALFRED ȘAITIȘ HAGEL

          Reply

          • Avatar

            Sorin Tot

            |

            Frumoase lucruri v-au iesit din mana. Felicitari, domnule!!

  • Avatar

    CoCo Vatafu

    |

    La noi a cam dispărut…

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Mã mir! Ãla mare sau tot?!…

      Reply

  • Avatar

    Lucian Negrea

    |

    Auzeam din copilărie crainicii de la postul național de radio transmițând cotele apelor Dunării, dar abia acum am aflat si ce spuneau…
    Bun articolul, dar cred totuși că „dai din casă ” cam mult .
    Nu e o critică, doar o constatare…
    După mine , fiecare pescar trebuie să aibă minima curiozitate de a afla „secretele” astea , din experiența proprie.
    Dacă le citești undeva , jumătate din plăcerea si frumusețea pescuitului se pierde…

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      S-ar putea sa ai dreptate…
      Iti multumesc pentru mesaj.

      Reply

    • Avatar

      Florin

      |

      Salut cu respect
      Am citit si am stat citeva clipe pe ginduri intrebindu-ma, de ce sa ” nu dai din casa”? Toate revistele, cartile si prospectele de specialitate sunt experientele cuiva pe care le publica ca sa invete ai altii. Batrinii care ne explica, ne ivata o fac ca sa stim si noi. Aplicind cunostintele citite si primite de la batrini vom acumula experienta, vom alege ce ni se potriveste, ce functioneaza, ce nu si tot asa putem sa dam mai departe incepatorilor. Daca Sorin nu ” dadea din casa” habar nu aveam cum e cu clenii si nu numai. Sa nu dai mai departe din ceea ce ai ivatat, indiferent de unde, cred ca nu este ceva elegant. Ce cistig? Nimic. Ce pierd? Probabil…un prieten.
      Respect si fir intins.

      Reply

      • Avatar

        Sorin Tot

        |

        Interesant mesajul! Multumesc. Respect si fire intinse!

        Reply

  • Avatar

    Iulian m

    |

    Bune sfaturi! Fire-ntinse!

    Reply

  • Avatar

    Denys

    |

    Bun articol. As adauga,ca de multe ori cleanul mare ( peste 1,5kg) iese si la apa mica(50-70 cm) si atunci cauta momeli mici.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Mersi pentru experienta impartasita.

      Reply

  • Avatar

    Ciupearca

    |

    frumos articolul, mi-a adus câteva zâmbete și amintiri, un cârlig de la o ancoră in pielea dintre degetul mare și cel arătător… atunci am aplatizat toate barbetele de la voblerele sub 5 cm… si acum fac același lucru, clenuții au gura destul de slabă și se recuperează mai ușor

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Amintirile dureroase se fixeazã mai bine…?

      Reply

  • Avatar

    Marius

    |

    Super tare descrii această creatură de peste juma de metru.Adevărat cu ancorele..dacă te prinde cu ancore slabe ,respectiv fir ieftin si ros ..nu-i bine de tine.

    Reply

  • Avatar

    Decebal

    |

    Frumos spus! Anul acesta in martie pe lacul Paltinu, la vobler am luat un clean 2,4 kg. E cel mai placut pescui!

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Felicitari pentru captura si multumesc pentru mesaj! Fire intinse!

      Reply

Lasă un comentariu