Jigul plonjează spre adâncuri în căutarea substratului. Cârdul e acolo. Zeci de priviri pofticioase urmăresc potenţiala pradă. Ambuscada e iminentă. Frenezia hrănirii pune stăpânire pe grup, iar vărgaţii atacă nălucile cu sinceritatea de care doar ei sunt capabili.

Probabil că pentru mulţi dintre noi pescuitul bibanului se confundă cu începutul pescuitului. Şi totuşi, cum se face că un peşte atât de naiv, ce poate fi păcălit chiar şi de către copii, nu e uşor de găsit mai târziu, când experienţa ar trebui să transforme localizarea lui într-o chestiune facilă, la îndemâna oricui? În realitate lucrurile nu stau chiar aşa, căci bibanul copilăriei a renunţat între timp la docilitate în favoarea mobilităţii. Azi, cârdurile de bibani se află într-o permanentă tranziţie de la un loc la altul. Localizarea acestora pune probleme în special din cauza faptului că trebuie realizată atât în plan orizontal cât şi vertical. Locurile în care şansele de a întâlni filonul bibănesc cresc considerabil sunt denumite generic structuri şi sunt reprezentate de: platouri, pâlcuri de vegetaţie, agăţături, praguri etc.

Odată ajunşi într-un astfel de loc trebuie să determinăm adâncimea de hrănire a peştilor. De cele mai multe ori, bibanii staţionează în preajma substratului, dar există şi situaţii în care aceştia vânează în straturile superioare ale apei. Pentru început, jigul/voblerul/pilkerul va fi menţinut în apropierea fundului însă, dacă atacurile lipsesc, năluca trebuie prezentată pe întreaga coloană de apă.

Momentul din zi în care pescuim influenţează localizarea şi gradul de activitate al bibanilor. Astfel, dacă pescuim la amiază, în condiţii de soare puternic, e bine să căutăm zonele cu apă mai adâncă sau cele umbroase unde văzul şi linia laterală îi conferă bibanului un avantaj cert în raport cu prada în momentele premergătoare atacului. Pe de altă parte, dimineaţa şi seara raidurile bibanilor vizează în special zona malurilor. Gradul de turbiditate şi curenţii de apă sunt doar două variabile ce pot influenţa decisiv localizarea cârdului, dând apă la moară celor ce cred că în pescuit nu există reguli.

Nu voi insista acum asupra echipamentului folosit în pescuitul bibanului, dar trebuie spus că, dată fiind conformaţia gurii acestui peşte, băţul trebuie să fie suficient de flexibil încât să nu distrugă ţesuturile moi din zona bucală. Înţeparea trebuie să ia forma unei contre scurte, nefiind nevoie de o mişcare amplă.

Momelile folosite vor fi corelate cu dimensiunea peştilor pe care îi vizăm, cu precizarea că atunci când e vorba de Perca fluviatilis, folosirea unei momeli de mari dimensiuni nu înseamnă întotdeauna peşte mare. Lacomi din fire, bibanii vor ataca de multe ori momeli ce depăşesc vizibil capacitatea lor de ingestie. Şi totuşi, ce alimentează agresivitatea pronunţată a acestei specii? Pe lângă avantaje evidente, viaţa în cârd determină şi efecte secundare, cum ar fi exacerbarea concurenţei pe perioada hrănirii. Nu de puţine ori, în momentul în care am înţepat un biban vom observa că alţi doi, trei sau mai mulţi congeneri îl flanchează încercând să îi fure prada. Dacă sunteţi mai aspru din fire puteţi încerca să aruncaţi jigul în apă imediat după ce aţi adus în barcă un biban. Pofticioşii care au urmărit bibanul prins până lângă barcă vor rămâne în aşteptare preţ de câteva secunde şi nu vor ezita să atace din scurt dacă li se oferă ocazia.

Nu-i cereţi ceea ce nu poate să vă dea. Cereţi-i frecvenţă, urmăriri până lângă barcă şi capturi duble. Dată fiind situaţia apelor naturale de la noi, nu mulţi sunt peştii răpitori ce încă pot să vă ofere partide de neuitat în care să vă priviţi nedumerit partenerul de pescuit fiindcă aţi pierdut numărul sincroanelor.

Înainte de a fi prinși peștii trebuie înţeleși, iar avatul e un caz tipic de personalitate multiplă…Orice pescar de răpitori știe că nu există pește mai capricios decât avatul. Secretul avaţilor mari e că nicio zi nu seamănă cu alta. Azi explodează în peliculă devorând orice nălucă aruncată în apă și mâine ai putea să juri că nu ai coadă de pește în faţă.

Continuăm azi incursiunea în mintea lui Aspius cu un caz particular demn de menţionat – cel al avatului oportunist ce se plasează în aval de obstacolul submers (copac scufundat, structură de beton, bolovani de mari dimensiuni etc.), aşteptând trecerea prăzii prin zonă. Dacă obstacolul e situat la mare distanţă de mal, capturarea unui astfel de exemplar pune serioase probleme în ceea ce priveşte precizia lansării şi controlul nălucii. E bine să trecem peste inconveniente căci acolo se ascund capturile capitale.

-Atacul în serie-

E genul de atac întâlnit mai ales în locurile în care albia râului are o conformaţie relativ uniformă (fără praguri, obstacole, sinuozităţi, peninsule etc.). Aici obleţii nu au locuri preferate de staţionare, fiind răspândiţi în egală măsură pe întreaga zonă. Când bancurile de albitură frecventează zona malurilor, conflictele sunt iminente. Cocoşaţii de aici nu sunt la fel de agresivi precum confraţii lor din alte locuri căci nu mizează pe o singură carte.

Vorbim despre o succesiune de 2-3 atacuri venite la intervale scurte de timp, în locuri diferite, din partea aceluiaşi avat. Având la dispoziţie 2-3 posibilităţi de atac pe traseu, avaţii nu se pierd cu firea şi îşi dozează efortul. Atacul spumos de altădată e înlocuit de o serie calculată de lovituri. Există şi aici acea perioadă de pauză ce delimitează două cicluri de atac diferite.

Partea bună e că putem observa un tipar care, odată înţeles, ne permite să anticipăm mişcarea avatului şi să aproximăm locul în care va avea loc următorul atac. În general, răpitorul se apropie de cârd din aval fără a-şi pune în valoare sprintul, iar atacul survine în ultima secundă, când acesta e deja foarte aproape de pradă. Adesea, spinarea avatului formează mici valuri în peliculă sporind doza de adrenalină ce însoţeşte fiecare lansare. De obicei, asta e o poziţie din care nu ai voie să ratezi, probabilitatea unui atac situându-se undeva aproape de 90%.

Partea mai puţin bună (pentru noi) e că fiecare atac ce nu are drept ţintă năluca noastră îl duce pe avat cu un pas mai aproape de saţietate. Drumul spre relaxarea gastro-intestinală e pavat cu solzi de oblete ghinionist. Avaţii care atacă în serie trebuie înţeleși…repede!

-Atacul izolat-

Ăsta e genul de atac ce mă entuziasmează cel mai puţin…dimpotrivă, e de-a dreptul descurajant! Spun asta pentru că oricât te-ai strădui nu reuşeşti să descoperi un tipar al atacului, un detaliu care să te ajute în pescuit. Totul se petrece haotic, la întâmplare, iar posibilitatea de a avea o captură în astfel de condiţii stă, cred eu, sub semnul şansei.

Indiferent de tipul de atac sau de toanele avaţilor cu care vă confruntaţi pe apele voastre vă spun atât: pescuiţi inteligent și veţi avea rezultate!

Undeva între încălzirea globală și primii fulgi de zăpadă care deja au căzut la Cluj am găsit loc pentru o ultimă partidă la somn pe Mureș. Cine pescuiește la somn în noiembrie știe că e un fel de ruletă rusească: șansele să nu prinzi niciun pește sunt mari, dar dacă ai vreo trăsătură e (aproape sigur) pește mare! A fost un noiembrie nesperat de cald anul ăsta cu temperaturi peste media multianuală așa că somnii puteau fi oriunde, inclusiv pe apă de un metru. Cu atât mai greu mi-a fost să-i găsesc și, la un moment dat, chiar am crezut că nu voi reuși…

Întotdeauna când pescuiesc încerc să stabilesc un tipar comportamental al peștilor pe care îi vizez. În ce moment al anului pescuiesc? Ce fac peștii în acea perioadă? Urmează vreun moment important în viaţa lor (?), care le influenţează clar comportamentul? (reproducere, iernare etc.) În cazul somnilor mei de apă rece, mă aflam într-o lună noiembrie cu apă puţin mai caldă decât de obicei, peștii aveau momente de hrănire scurte dar intense (am prins într-un alt brumar somni care mi-au regurgitat în drill 7-8 carași de 3-4-500 de grame) și se apropia un moment important în viaţa mustăcioșilor – iernarea.

Faptul că eram în preajma iernării mă făcea să cred că somnii se vor plasa pe locuri de ambuscadă apropiate de gropanele în care vor poposi în anotimpul rece. Am căutat astfel de locuri și le-am pescuit atent: lanseuri la „buza” structurii, control perfect al liniei, năluci greu de refuzat și…NIMIC!

Am călătorit mulţi kilometri de-a lungul Mureșului oprind în fiecare zonă cu potenţial până când am ajuns într-un loc în care (recunosc!) îmi pusesem ultimele speranţe. Deși l-am vizitat de multe ori în plin sezon, în ultimii 2-3 ani nu mi-a dat niciun pește. În limbaj pescăresc locul e „ce trebuie”: în larg platou cu fund tare și apă medie-mică, în amonte structuri de beton, spre mal și în aval groapă cu prag abrupt…un loc perfect pentru orice specie cu dinţi! Albitura încă era pe la suprafaţă, iar asta nu-mi place. Când peștele pradă e răspândit peste tot pe orizontală și pe verticală șansele să găsești răpitorii grupaţi sunt mici.

Când nu are altă treabă mai importantă decât hrănirea, peștele mare e tot timpul pe urmele baboiului. În fine, cu încrederea la jumătate, am început să pescuiesc groapa – fără rezultate. Am trecut la pragul abrupt și l-am pipăit metru cu metru…frumoasă cadere, dar nicio trăsătură. Am continuat cu platoul din larg și la fel – nimic. Am lăsat la final structurile de beton care de-a lungul timpului au lăsat urme adânci în trusa mea cu năluci ?. Pescuitul m-a învăţat că atunci când ești în locul potrivit și pescuiești corect trebuie să fii concentrat la primele lanseuri…și la primul lanseu am avut atac. Un atac hard, la nălucă soft! A luptat precum a tras, dar în câteva minute era la ședinţa foto. A avut 187 de centimetri. Vă las pe voi să apreciaţi kilogramele. Am mai pescuit o vreme (cu mari pierderi de jiguri?) și a venit al doilea pește pe care l-am estimat la 15 kilograme.

Nu puteam să nu fiu mulţumit cu doi somni în noiembrie, așa că am plecat acasă probabil cu un zâmbet tâmp pe faţă. Prinsesem somnii de apă rece.

P.S. Îţi place totpescuit.ro? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Nu știu alţii cum sunt, dar mie îmi sună telefonul ori de câte ori se prinde un șalău pe o raza de 400 de kilometri de Cluj. Asta e raza mea de acţiune – nici mai mult, nici mai puţin. Sunt un fel de scut Deveselu ardelenesc?. Anul ăsta mi-a tot sunat telefonul, iar locaţia era invariabil: Bezid!

Modificările climatice ne-au băgat cu forţa și pe noi în lumea „bună”. Cuvintele tornadă, ciclon și alte asemenea au intrat în vocabularul cvasicotidian. Acum toate burtierele TV anunţau venirea ciclonului polar Olaf. Având în minte partidele bune pe care le făcusem toamna asta acolo, am decis să-i fac în ciudă scandinavului și să ajung înaintea lui pe Bezid. Pentru cei ce nu cunosc lacul trebuie spus că e o baltă de pescuit foarte interesantă pentru orice pescar, dar mai ales pentru pescarii de șalău. În Bezid găsești: apă adâncă, apă mică, praguri abrupte, pantă lină, platouri, pădure scufundată, structuri de beton și orice altceva îţi poţi dori. Șalăii de Bezid sunt cireașa de pe tort. Prezenţi în toate dimensiunile, de la strapazani la șalăi capitali, sunt de o viclenie rară. Poţi să pescuiești ore în șir fără să ai un atac și-apoi să faci o mică ajustare cu mari consecinţe în plan șalăiesc… Poţi să pescuiești cu 50 (cinci zeci) de soft-uri bune pe alte ape și să nu prinzi nimic. Poţi să pescuiești cu năluca cu numărul 51 și să prinzi 50 de șalăi. Dacă prinzi 3+ șalăi (nu strapazani) într-o partidă esti bun. Dacă prinzi 3+ șalăi în fiecare partidă ești profesor. Sunt total de acord cu cei ce consideră barajul ăsta un lac școală pentru pescuitul șalăului. Bezidul seamănă cu Dunărea: fie te îndrăgostești de lac și revii mereu, fie nu mai vrei să auzi de el! Mie îmi place maxim!

De fiecare dată când ajung lângă un lac, ard de nerăbdare să intru pe apă. De data asta îmi trece repede căci Bezidul mă întâmpină brutal, ca pe un nou venit. Stai amice, că ne cunoaștem! (îmi spun în minte). E frig, ceaţă și șalăii sunt cât se poate de apatici. Până nu găsesc peștii nu obișnuiesc să stau prea mult într-un loc așa că i-am căutat… I-am găsit și pe apă mică (surprinzator?) și pe apă adâncă. Am prins, de ce să nu prind? ? În general, am prins șalăi modelul standard de Bezid (1 – 1,5 kg), dar am avut și strapazani care, neavând încă doctorat precum semenii lor mai mari, atacau nălucile foarte hotărât. Am avut și două atacuri de somn (mic), dar nu am reușit să prind decât unul. Pe finalul partidei, când ceaţa devenea din ce în ce mai apăsătoare, a venit și captura zilei: un șalău frumos de 5 kilograme.

Am aflat că mai sunt șalăi pe acestă baltă de pescuit minunată și m-am bucurat. Totul e să ai curaj să dai piept cu Bezidul!

PS Tocmai ai prins un șalău. Ești fericit, îi scoţi tacticos cârligul din gură…poate chiar ţi-ai aprins o ţigară. Să știi că tocmai mi-a sunat telefonul! ?

Orice pescar aflat în căutare de vărgaţi trebuie să cunoască în primul rând biologia speciei vizate. Probabil cel mai important aspect în pescuitul şalăului e localizarea. Voi descrie tiparul comportamental al şalăului având drept punct de referinţă, după modelul american, perioada reproductivă.

Localizarea pre-reproductivă cuprinde perioada de iernare şi intervalul de timp rămas până la depunerea pontei. Iarna şalăii se adăpostesc în zonele adânci ale lacului unde apa rămâne la 4 °C chiar şi după îngheţ. Dacă pe fund există agăţături sau rădăcini de stuf locul e perfect. Aşa stau lucrurile în cazul fostelor balastiere sau în cazul lacurilor cu fluctuaţii evidente ale reliefului subacvatic, dar ce facem în cazul balţilor create în principal pentru acvacultură? Aici obstacolele subacvatice sunt rare, toate agăţăturile fiind eliminate pentru a nu încurca năvodul în momentul recoltării materialului biologic. Substratul e de cele mai multe ori plat, iar adancimea nu depăşeşte decât rareori 2-3 m. Ca regulă generală, populaţia piscicolă de aici se refugiază iarna în zona din preajma deversorului. Localizarea e mai dificilă pe apele unde pragurile de la 2 la 4 metri sunt o utopie, dar nu e imposibilă. Fiecare denivelare, fiecare pantă mai mult sau mai puţin pronunţată va fi preferată de şalăi în dauna peisajului subacvatic anost, tipic heleşteelor. Unele lacuri de acest tip sunt golite periodic. Vă sfătuiesc să le vizitaţi, dacă ştiţi că urmează să fie golite. Veţi obţine astfel informaţii despre acea apă cu o acurateţe pe care nici cel mai performant sonar dotat cu Mega Imaging nu vi le poate oferi. Cât de colmatat e acel lac? Unde sunt zonele fără depuneri de mâl? Există agăţături de care nu ştiaţi? Există praguri de care nu ştiaţi? Toate aceste întrebări vor primi răspuns. Dacă pe lacul unde obişnuiţi să pescuiţi se practică piscicultura, vă sfătuiesc să vă interesaţi când are loc recoltarea şi să mergeţi în ziua respectivă acolo. În perioada premergătoare recoltării nivelul apei va fi scăzut astfel că va fi uşor să vă faceţi o idee cu privire la conformaţia fundului. Nu în ultimul rând, va fi un bun prilej să vedeţi dacă tonele de peşte cu care se laudă fiecare administrator de lac au sau nu corespondent în realitate. Din păcate mult şalău va pieri în plase sau în mâl, exemplarele tinere fiind cele mai expuse. Dacă ştiţi că o baltă e plăsuită anual, evitaţi-o!

În această perioadă temperatura apei se situează în intervalul 4 – 7 °C. Metabolismul şalăilor e redus considerabil, fapt ce se traduce printr-o atitudine rezervată faţă de năluci.

Acum se poate spune că şalăii sunt „mârâiţi” sau că „au comportament de ger”. Când gheaţa va pune stăpânire pe lacuri răzbunarea baboiului va fi cruntă. Oricât ne-am încăpăţâna să rămânem fideli momelilor artificiale trebuie să recunoaştem că peştişorul fixat în montură pater noster nu are adversar când vine vorba de pescuitul la copcă. La primăvară, imediat după dezgheţ, şalăii vor fi din nou interesaţi de twistere. Apa se încălzeşte uşor, dar nu suficient pentru a-l determina pe Stizostedion să-şi părăsească teritoriul de iarnă. Dat fiind faptul că peştii sunt fiinţe poichiloterme, dinamica nălucii trebuie corelată cu temperatura apei în care pescuim. Fiţi siguri că şalăii nu vor face risipă de energie în perioada pre-reproductivă pentru a urmări năluca pe distanţe mari. Lestul de mici dimensiuni şi jocul pe loc reprezintă principalele coordonate în pescuitul şalăului iarna și primăvara devreme. Lucrurile se schimbă pe măsură ce soarele prinde curaj şi reuşeşte să încălzească zonele cu apă mică…

Va urma.