Pentru pescarii cu lansetă e oprit pescuitul. Pentru braconieri e oprit sistemul de supraveghere al frontierei – SCOMAR. Mi se pare normal! E vorba despre intimitatea oamenilor, că și braconierii sunt oameni (!), și despre lucrul în condiţii stresante. Lasă-i dom’le să-și facă treaba!

Fraierii cu lansetă și conștiinţă (ca tine și ca mine) văd pastrăvul patru luni pe an și știuca doar în poze, că n-au voie s-o prindă după ce și-a depus icrele. Păi cum de ce?!…Ca să fie apele libere pentru ăilalţi. Ăia au liber tot timpul, și-n prohibiţie – mai abitir!

Pentru pescarii cu lansetă se impun restricţii în plus (faţă de cele legale!) pe teritoriul Deltei Dunării. Pentru braconieri și pentru pescarii comerciali se amână (cu intenţie!), an de an, publicarea Ordinului de prohibiţie în Monitorul Oficial. Vai de știucile noastre! Am scris despre asta, aici . Dar totuși, bine că s-a interzis priponul in Deltă, că era jale!…

Pescarii cu lansetă sunt forţaţi an de an să se asocieze și să cotizeze pe la diverse Ajvps-uri. Ba, mai mult, sunt puși în situaţii penibile, pentru a obţine un permis gratuit. La final, mulţi dintre ei au fost și umiliţi, și lăsaţi fără permis.

Lipsa de informare și incertitudinea vin direct de la instituţiile statului. Pescărimea nu știe ce-i ăla permis de pescuit și care-i carnetul de membru al unei asociaţii…Băieţii puși să te apere și să te facă mai deștept își freacă mâinile gingașe, de birocraţi. Cu cât cotizezi în mai multe locuri, cu atât mai bine!

Braconierii știu foarte clar unde trebuie să cotizeze. Nu există necunoscute sau incertitudine. Ba chiar aș merge până-ntr-acolo încât să afirm că există predictibilitate în domeniu. Ăia care sunt prinși și jumuliţi prin media sunt niște ageamii, fără avizele necesare…

Pescarii cu lansetă pescuiesc, în general, ziua. Braconierii sunt, de regulă, băieţi de schimbul trei. Mai marii pescuitului ne-au spus deunăzi că nu se prea pot intersecta cu braconierii fiindcă ei lucrează doar ziua. Nu-i caută noaptea de plase și curent ca să nu-și dea peste cap ritmul circadian și pentru că nu le permite statutul funcţionarului public. Aţi priceput?!…

Pescarii cu lansetă, chiar așa huliţi cum sunt ei, ţin în spate industria pescuitului din România. Niște viermuși, două pungi de nadă, o plută, o mulinetă cu paișpe rulmenţi, un sac de boilies, un sonar…Iaca, rezultă niște bani curaţi, cu miros de râme. Știu, știu…se plâng unii că-s puţini, că românu-i zgârcit…Las’ că ce-i în plus, nu-i în minus!

Braconierii nu cotizează deloc la buget. Ei sunt pe persoană fizică. Știi cum stau leii călare pe-o carcasă de antilopă la Discovery Channel? Ei, cam așa ceva…Banii ăștia se împart în familie și au miros de pește.

Pescarii cu lansetă prind un pește, îl pozează de aproape (ca să pară mare) și dup-aia îl trag la tigaie sau îl pupă pe bot și-i dau drumul. Suntem recunoscuţi la nivel mondial drept o ţară exportatoare de talente, în toate domeniile. Italienii caută cu disperare fotografi capabili să surprindă într-un singur cadru captura de o noapte a unui echipaj român plecat la braconaj peste hotare. Încă nu și-au atins acest deziderat.

Să recapitulăm. Dacă ai prostul obicei de a fi pescar cu lansetă (și pescuiești în spiritul și-n litera legii!) ești:

– Obligat să te asociezi și umilit atunci când vrei un permis de pescuit;

– Un braconier ordinar (și-n consecinţă, amendat) dacă nu-l ai;

– Dezinformat și ars la buzunar peste tot;

– Ţinut departe de apă cu o prohibiţie din pix și, pe alocuri, fără rost;

– Ostracizat și arătat cu degetul dacă mănânci un pește prins de tine;

– Ăla din cauza căruia nu mai înoată pește prin apele noastre. (Faptul că mai există oameni care cred gogoașa asta e peste puterea mea de înţelegere!…)

Fraţilor, încă nu m-am lămurit întru totul de-o treabă: ţara asta te vrea pescar?…Te vrea braconier?…Sau, pur și simplu, te vrea prost?

P.S. Ţi-a placut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

Sunt unii care nu cred în culori. Pentru alţii, culorile fac diferenţa. Eu nu-ţi zic nici să te închini la ele, dar nici să fii ateu. Sunt unul dintre ăia care încurajează deţinerea și consumul responsabil de culori. ?

Există năluci care arată extraordinar și nu prind, după cum există năluci care arată execrabil…și prind. Nu putem face din asta o regulă, că nu e. Pe de altă parte, aceeași nălucă poate fi prinzătore în mâna mea și un obiect inutil, în mâna ta. Și viceversa. Pentru că diferenţa nu se face doar la nivel cromatic. Mai există mâna, mintea și excepţiile de la regulă. De-aia în pescuit (aproape) totul e posibil.

Dacă e să vorbim sincer despre culori ar trebui să recunoaștem că nouăzeci la sută dintre culorile nălucilor sunt o chestiune de marketing. Dar ăsta nu e neapărat un lucru rău. E cu dus și întors – cum ar fi să existe pe piaţă doar 5-6 (hai 10!) culori de năluci?!…

Restul de zece la sută sunt apanajul pescarilor iniţiaţi și se referă la situaţii punctuale când ai nevoie de anumite culori speciale. Situaţiile descrise plastic – “numa’ la aia vroia”. Rar te întâlnești (pe bune) cu așa ceva.

De cele mai multe ori e mult (!!!) mai important un reper decât culoarea (sau combinaţia de culori) în sine. Orice specie de pește pradă are, din punct de vedere cromatic, reperele ei. Să luăm spre exemplu bibanul, un pește poftit de mulţi dinţoși autohtoni. Analizându-i în detaliu coloritul, dăm peste o mulţime de culori și nuanţe. Pierdem vremea.

Grosso modo, avem dungile (și contrastul pe care ele îl creează!) și avem portocaliul ăla aprins de pe înotătoare. După mine, ăla (dar fix ăla!) e portocaliul suprem și motivul pentru care ai (și am) avut atât de multe atacuri la năluci cu mai mult sau mai puţin portocaliu.

Un alt exemplu de reper e albastrul dunărean. Dacă iei la mână albitura de pe fluviu o să vezi că aproape toate speciile au un albăstrui irezistibil. De-acolo și apetenţa răpitorilor dunăreni pentru albastru.

Când sari calul și pui la un loc două repere, obţii o combinaţie de culori senzaţională. Vezi albastrul cu burtă portocalie care face istorie pe Dunăre, dacă tot am amintit-o.

Astea sunt reperele. Restul e marketing sau fudulie, după caz. Găsește reperele și vei avea o revelaţie pescărească. Parol!

Că tot veni vorba de culori bune, aș zice că și portocaliul de pe pieptul măcăleandrului (Erithacus rubecula) e ce trebuie. O știe și el. Pus în faţa unui rival artificial cu pieptul portocaliu, măcăleandrul atacă fără rezerve. Pus în faţa unui rival artificial fără piept portocaliu, nu e agresiv. Dacă-i arăţi doar penele portocalii, fără rival, redevine coleric…Cam așa stau lucrurile și sub apă. Să nu zici că nu ţi-am zis.

La fel ca în cazul reperelor, e mai important contrastul decât culoarea (sau combinaţia de culori) în sine. Mă refer la diferenţa aia clară între spatele și burta nălucii sau între cap și restul nălucii (ex.: spate negru / burtă portocalie; spate roșu / burtă alb perlă; spate negru / burtă alb perlă; cap roșu / corp de altă culoare; motoroil / coadă portocalie etc.). Contrastul ăla e foarte important.

Din informaţiile mele, cu excepţia totpescuit.ro, peștii nu prea citesc presa de specialitate. Doar săptămâna trecută, s-au abonat la newsletter-ul blogului doi șalăi și-o știucă. ? Tu te-ai abonat? Dacă-ţi place ce citești pe blogul meu, abonează-te Aici (în partea de jos a paginii).

De azi e în vigoare Ordinul privind stabilirea perioadelor și a zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum și a zonelor de protecţie și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2019.

Cele mai importante repere sunt:

Prohibiţie generală – 11 aprilie – 9 iunie inclusiv (60 de zile)

Pe apele care constituie frontieră de stat – 26 aprilie – 9 iunie inclusiv (45 de zile)

Prin excepție, pe Dunăre, segmentul ce constituie frontieră de stat cu Bulgaria, prohibiția e – 15 aprilie – 30 mai inclusiv.

Prohibiţie știucă – 4 februarie – 15 martie inclusiv (și pe perioada prohibiţiei generale).

Prohibiţie păstrăv – de la data intrării în vigoare a Ordinului până în 30 aprilie inclusiv. De asemenea, 15 septembrie 2019 – 30 aprilie 2020.

Toate celelalte detalii pot fi găsite aici

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

• Citește în continuare
• 65 comentarii

Dacă tot e un subiect în vogă am zis să dezbatem și noi oleacă problema cormoranilor.

Că nu mai avem pește (cât ar fi normal să fie!) e clar, sper, pentru toată lumea. Și-atunci avem nevoie de un dușman. Preferabil vizibil, palpabil. Un dușman cu care să dai nas în nas pe apă.

Primul dușman scos din joben a fost sacoșarul, ciuma Deltei. Pescarul cu lansetă care seacă Delta de resurse. Am scris despre el aici . L-am ostracizat. E istorie.

Acum, că tot nu avem pește, trecem la cormoran. Toată ziua mănâncă dublul greutăţii lui, stă cocoţat pe crengi și puiește. O treabă ușor de halit la felul doi.

Reprezentantul Societăţii Ornitologice din România ne spune că există trei specii de cormoran în România – moţat, pitic și mare. Pe noi, ca pescari, ne doare ăla mare.

Nu spun că nu e antipatic. Nu spun că impactul lui asupra resursei piscicole e neglijabil, că nu e. Mai ales pe râurile mici (!).

Dar când ai prostul obicei de a mesteca înainte să înghiţi, multe lucruri îţi rămân, paradoxal (!), în gât.

Am vrut să văd cum era demult, în vremurile bune, așa c-am consultat Sfatul Pescarilor Bătrâni din Cluj. Mi-au spus că pe atunci nu vedeau cormorani în zona Clujului. Nu existau. Deloc.

Ca să ne muște de cur, pandemia asta cu pene a venit de undeva, nu? De prea mult bine, n-a plecat de-acolo, nu? A plecat de nevoie. Când rămânem singuri cu noi, în baie sau înainte de culcare (mă rog, unde se dezbracă fiecare de ipocrizie…) poate recunoaștem că păsările astea negre au venit pe capul nostru de foame.

Cică de vină pentru suprapopularea ţării cu Phalacrocorax carbo ar fi, vezi Doamne, piscicultura neaoșă înfloritoare. Bazaconii! Date concrete și reale (!) cu privire la efectivele de cormoran mare nu există. Toate raportările se fac din pix. E muncă de birou. La fel ca-n pescuit și piscicultură – multă impostură și puţină meritocraţie.

De reţinut e faptul că atât purtătorul de cuvânt al Societăţii Ornitologice din România cât și purtătorul de pantaloni de ministru au uitat să menţioneze cea de-a patra specie de cormoran întâlnită pe teritoriul ţării noastre (și cea mai agresivă!). Cormoranul cu două picioare, fără pene. Ăla cu plase și curent electric care face, mai nou, ravagii și prin Occident.

Despre ăla când vorbim la Bruxelles? E prins în politica de pescuit? Dar în planul naţional de management? Eu spun c-ar trebui să-l lichidăm (democratic!) întâi pe cormoranul fără pene și dup-aia mai vedem dacă ne luăm și de ăla cu cioc.

Ca s-o spunem pe aia dreaptă, pentru cormoran lucrurile sunt relativ simple. Noi ăștia bipezi și ei concurăm pe aceeași resursă – peștele. Prea puţin pește. Istoric vorbind, cormoranii ar trebui să se teamă de treaba asta. Oricine concurează cu noi pe resurse, mai devreme sau mai târziu (de obicei mai devreme!), o mierlește.

Problema noastră e mai mare decât un cormoran ce-și usucă penele la soare. Și a intrat în forma cronică.

Aștept cu interes părerea ta despre subiectul ăsta…

Fotografii: Adrian Şuhan, Aerial View

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

De ce să te mint?!…Intrasem binișor în ianuarie și eram destul de afectat de Sindromul Pescarului Nepescuit. (?) Am zis că încep anul în forţă pe malul Dunării – au venit codurile portocalii de vânt. Am zis „nu-i bai…merg la copcă!” – a îngheţat, dar nu suficient pentru standardele mele. Într-un final, am găsit o apă fără gheaţă și-am scăpat (pentru moment) de SPN.

Hai și tu cu mine la pescuit, măcar prin intermediul pozelor. Consideră-te pe jumătate pescuit. Iarnă ușoară îţi doresc!

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai văzut? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).

• Citește în continuare
• 26 comentarii