TotPescuit

Cum să biban

Ca să biban (?), trebuie să dai de el. Vezi că umblă mult. Și pe orizontală și pe verticală. Nu sta nici tu. Ia-te după el. Mută-te des și nu evolua doar la mulinetă. Dimpotrivă. Folosește cât de mult lanseta (cu vârf moale!). Fă-i un tremur cvasi-permanent. Îi place.

Și mie îmi place – simplitatea. Când vine vorba de biban, oscilez între maro, portocaliu, verde și roșu (plus combinaţii ale lor). Nimic altceva. Folosesc fir textil doar pe ape ce abundă în biban. Acolo unde te ia de lansetă indiferent ce-i faci. În rest, dau cu fluorocarbon sau monofilament normal. În apă, face altceva. Îi minte mai frumos.

După localizarea cârdului de bibani, stimularea concurenţei trebuie să fie principala ta preocupare. Vei folosi dimensiunea, culoarea, vibraţia şi evoluţia nălucilor din trusă pentru a menţine contactul cu cârdul. Mai presus de orice, în pescuitul bibanului e nevoie de adaptabilitate. Constanţa capturilor e cea care îţi gâdilă sau nu orgoliul pescăresc. Trebuie să fii mereu pregătit să o iei de la capăt. Farmecul pescuitului la biban e că poţi avea un „început de partidă” la fiecare cinci minute. Bibanii nu agreează suficienţa.

Cine crede că bibanul mare cu pește se-ndoapă, se înșeală. Nu spun că nu-i place solzul, Doamne ferește! Dar, deși e gură mare, bibanul trăiește (a se citi – crește mare) din lucruri mici. Caută, adună și trudește mult. Își merită fiecare dungă de pe costum.

Poa’ să fie pește pradă cu nemiluita, unde n-ai Gammaridae și-o climă oleacă mai miloasă, n-ai să vezi biban mare. Îi găsești doar pe ăia mici, slabi, cu capul mare…vai mama lor! Îţi vine să le plângi de milă.

Nu-i musai să fie cald. Dimpotrivă, le place răcoarea. Când spun „climă miloasă”, zic să fie o oarecare constanţă, o treabă firească. În schimb, e musai să fie Gammaridae. Fără ele, n-am văzut bibani fericiţi. Dunga de biban cu proteină de calitate se ţine. De-aia pe Colibiţa sunt dungaţi adevăraţi și pe Beliș, nu. De-aia maroul (cu variaţiunile lui) le ia minţile. Pentru că are gust și miros de crustacee.

Bibanii mici, deși se mai calcă pe bombeuri, rămân în cârdășie. Ăia mai răsăriţi își lasă spaţiu de manevră, dar nu sparg nici ei gașca. Cei mari sunt de-a dreptul egoiști. N-au nevoie de congeneri. Gândesc mare și au spaţiul lor vital. Ţine cont de treaba asta când îi cauţi.

În general, eu cotrobăi ape fără biban peste măsură. Dacă nu-l caut ţintit, nu-l prind. Mai cade câte unul victimă colaterală. Doar toamna târziu se-arată la orice, în rest e rara avis.

În pescuitul bibanului, am prieteni care cred în jiguri colorate, în ochi și alte chiţibușuri. Eu nu cred, dar am și eu fetișurile mele pescărești. Cred în atractant. Doar cremă (stă mult mai mult pe nălucă) și doar adus din SUA.

Cum să biban? (?) Când pare că n-ai solz de biban în faţă, dar tu știi că-i invers, pune ceva mic și maroniu. Pescuiește ultra-ușor, amorţit, cu mult joc din vârful lansetei. Să vezi surprize…

P.S. Ţi-a plăcut ce-ai citit? Atunci abonează-te la newsletter-ul totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii). Dacă eşti în premierã pe blogul meu, vezi cã ai multe alte articole interesante Aici.

Etichete:

Trackback de pe site-ul dvs.

Comentarii (17)

  • Avatar

    Bogdan M.

    |

    Coincidenta sau nu… Chiar acum sunt în drum către o „biban ala”. Între timp m am oprit sa savurez o cafea, si cand imi deschid netul.. Ce sa vezi?! Vad articolul!! Nici nu se putea sa încep mai bine ziua. Mersi de ponturi, sper sa le aplic corect. O zi minunata, Sorin!

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Suntem pe-o minte. ? Fir întins! Zi fainã! ???

      Reply

  • Avatar

    BOGDAN M.

    |

    * „bibaneala”

    Reply

  • Avatar

    Mitrut

    |

    Frumos. Ultima mea uimire s’a intamplat anu trecut in toamna tarziu cand de plictiseala m’am apucat s dau intr’o baltoaca si pocnit 3 exemplare : 38/34/28 cm

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Mulţumesc. Fainã surprizã ai avut! ??

      Reply

  • Avatar

    bogdan

    |

    Foarte buna incursiune in lumea lui „bibi”! Cu aceste articole imi dau seama ca am trait multe situatii asemantoare dar care … acum prind viata, acum se fixeaza drept certitudini..reguli. De cele mai multe ori aflu foarte multe lucruri noi si ma bucur nespus. O vorba din popor….”azi sunt mai destept ca ieri”. Multumesc!
    Mi am amintit o intamplare…scurta 🙂
    Ma aflam la o partida de bibi amestecat cu sali la pestisor….pe vremea aia (acum ma bucur de spinning). Citisem noi cum sa localizam cardurile de bibani (ei umbla in „haita”). Cum una dintre lansete nu ne folosea am lasat unul dintre bibanii prinsi agatat in carlig (pescuiam la pluta) …caci asa speram noi (dupa cum citisem) sa localizam marele card. Nu imi amintesc sa fi detectat bibanii dar (Surpriza!) stiu ca prietenul meu a prins cel mai mare biban vazut de mine pe Siret (peste 800g sau poate chiar sa fi avut kilu’ – nu l am cantarit). Nu am mai vazut de atunci asemenea exemplar desi am prins multi bibani frumosi. Cam asta…. 🙂

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Mã bucur cã ţi-a plãcut, Bogdan.
      Mersi pentru poveste!

      Reply

  • Avatar

    Tibi

    |

    Faine ponturi !! 🙂 Cei mai frumosi bibani ai ” carierei ” mele pescaresti , i-am prins prin anii ’79-85 , in Delta de altadata – adevarati monstri cu o gura enorma , sariti de kil , ce atacau cu dusmanie , rotativele facute de Mecanica Sibiu !! De data mai recenta , cei mai ” aratosi ” , s-au dovedit a fi , cei de pe Colibita – prinsi iarna la copca – cu mentiunea ca , ” nu indrazneau sa atenteze ” , la dimensiunea si greutatea , celor de pe japcile si canalele Deltei de odinioara ! O tempora , o mores !!

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Ce vremuri faine ai prins! Şi eu am luat bibani frumoşi la copcã…o plãcere! ??

      Reply

  • Avatar

    adiwolf

    |

    interesanta observatia cu Gammaridae, nu stiam – multumesc.
    oare asta sa fie si cauza subdezvoltarii bibanilor pe unle lacuri de munte?!
    de ce pe unele lacuri de munte se dezvolta foarte bine si pe altele nu, desi sunt situate la aceeasi altitudine si implicit ar befecia de aceeasi clima?!!
    as fi recunoscator daca ai putea dezlega fie si partial, acest mister
    iar ca exemplu iti dau lacul Bradisor din Valcea, cu o populatie de biban subdezvoltat (nici macar accidental nu s-a prins biban mai rasarit de o palma, iar marimea asta este mare!), in comparatie cu Izvorul Muntelui Bicaz unde exista o populatie semnificativa de biban cu recorduri chiar !

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Adi, treaba cu bibanii dintr-un lac stã cam aşa:
      – au un potenţial genetic (mai mare sau mai mic) pe care, în funcţie de ceea ce le oferã mediul, îl ating sau nu;
      – au sau nu au o temperaturã optimã pentru dezvoltare;
      – au sau nu au crustaceele care dau creşterea aia spectaculoasã.

      Reply

  • Avatar

    adiwolf

    |

    multumesc pentru rapuns.
    de fenomenul genetic stiam, dar tot nu imi vine sa il accept pentru ca nu pot crede ca intr-un lac a „plouat” cu bibani rahitici si in alt lac cu uriasi
    cu tempereatura, m-am gandit si eu dar am studiat putin lacurile si altitudinea si temperaturile zonale si…………imi da cu rest, adica sunt cam la fel dar bibanii difera enorm de mult
    singura chestie ramasa in picioare este hrana din zona, iar de crustaceele minune chiar nu stiam
    de dezbatut in continuare

    Reply

  • Avatar

    ciuby

    |

    oscilez acum intre biban si clean indifferent pe ce specie va fi la fly …maro zici nu ?si mic ? am inteles bine ….

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Pentru biban, da. Şi nişte portocaliu pe acolo. Nu mult, dar viu!

      Reply

  • Avatar

    Petrypetry

    |

    Va multumesc tuturor pescarilor care a-ti distribuit o poveste si o parte din experienta dumneavoastra.Va multumesc ca a-ti avut timpul si bunăvoința de a posta,a-ti consumat energie si o parte din viata dumneavoastra.Am aflat multe lucruri pe care o sa le pun in practica,cu unele m-ati luminat.Sa ne auzim de bine.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Numai bine si fire intinse! Multumesc pentru mesaj.

      Reply

Lasă un comentariu