Cunoaşterea şi înţelegerea avatului sunt două aspecte ce prezintă interes pentru orice pescar plecat în căutarea tarponilor mioritici. După mine, accentul ar trebui să cadă pe anatomia atacului. Nu cred că putem vorbi despre un atac standard al avatului dar, bazându-ne pe observare şi experienţă personală, găsim totuşi nişte repere în încercarea de a înţelege lucrurile ce se petrec dincolo de oglinda apei. Astfel, putem vorbi despre mai multe tipuri de atac:

-Atacul singular-

E o situaţie des întâlnită atunci când se pescuieşte în aval de un obstacol submers (copac prăbuşit, bolovan etc.). Prin natura sa, un astfel de loc oferă peştilor-pradă hrană şi adăpost din calea curentului, motiv pentru care e vizitat cu regularitate de către răpitori. După cum am spus, la un moment dat are loc un singur atac, fără a exclude posibilitatea repetării sale în timp. Al doilea atac va veni, exact în acelaşi loc, după o perioadă de pauză în care obleţii se vor regrupa în cârd. Atacul vine din spate sau din lateral, fiind de cele mai multe ori violent. E evident că avatul nu e un maestru al camuflajului, însă are viteza de partea sa. Răpitorul are o singură ocazie, astfel că se avântă cu cea mai mare viteză în banc şi recurge la orice mijloace pentru a-şi atinge scopul, inclusiv la lovituri cu coada ori cu botul. Palmele trase obleţilor nu sunt pe post de corecţie ci au darul de a-i dezorienta, încetinindu-le cu o fracţiune de secundă reacţia. Loviturile cu botul sunt caracteristice avaţilor cu personalitate, fiind practicate mai rar de către juniori. Eu le văd ca pe nişte tatonări, jumătăţi de atacuri ce se lasă cu înţepări superficiale. Nu am fost niciodată mulţumit de felul în care sunt ascuţite triplele ce armează nălucile din comerţ pentru că în pescuitul avatului jumătăţile de măsură nu sunt o opţiune. Numai un vârf foarte bine ascuţit poate aduce la mal un avat înţepat în urma unei tatonări. Ascuţirea manuală a triplelor poate fi o soluţie. Cu siguranţă nu putem atinge astfel perfecţiunea, dar eu cred că orice îmbunătăţire adusă e un pas înainte.

Soarta oricărui atac depinde de un cumul de factori. Din păcate pentru avat şi din fericire pentru noi şi obleţi, reuşita sa atârnă de un fir de păr. Se întâmplă des ca avatul să rateze prada. Până când primii obleţi vor apărea la locul faptei, e pauză. Avem suficient timp pentru analize, interpretări şi concluzii. După pauză, e important ca năluca să aterizeze fix în locul în care va avea loc lovitura. Pescarii buni de avat au înţeles să nu pescuiască în intervalul dintre două atacuri, din două motive: pentru că experienţa le-a dovedit că aceasta e o perioadă sterilă din punct de vedere al capturilor şi pentru că avaţii nu suportă prea bine bombardamentul cu năluci.

Va urma…