Storm GO TO GRUB

Crăcana perfectă

La început a fost crăcana. Cu mult înaintea piquet-ului, buzz bar-ului sau rod pod-ului. Orice partidă de pescuit începea cu o vizită prin tufe în căutarea câtorva crăcane. Părea un ritual de iniţiere în pescuit, un fel de cum îţi așterni, așa pescuiești.

Partidele de pescuit cu tata începeau la fel. Nu ne grăbeam nicăieri. Pe atunci parcă era mai mult timp în lume. Crăcana perfectă era greu de găsit – nici prea lungă, nici prea scurtă, cât mai dreaptă, suficient de solidă…O căutam, o curăţam, o ascuţeam cu brișca. Exista o doză de bărbăţie nedisimulată în tot ce făceam. Ce e de fapt pescuitul? E unul dintre puţinele lucruri care ne mai dau posibilitatea să fim ceea ce ar trebui să fim. Bărbaţi.

Toate locurile bune de pescuit erau însemnate. Pământ, apă, lemn – totul organic. Crăcanele înșirate pe mal erau o mărturie mută că ai trecut și tu cândva pe acolo. Când plecai acasă le lăsai pentru cei care veneau după tine. Era un fel de moștenire pescărească. Exista un soi de nobleţe a pescarului simplu. Locul meu era și al tău.

Ca pescar e fascinant să vezi cum se schimbă râul de la un an la altul. Îmi amintesc că-n fiecare an natura încerca să ne fure locurile punând în calea noastră lemne, aluviuni și vegetaţie de nepătruns. Ţinea morţiș să ne amintească mereu cât de mici suntem. Să nu care cumva să uităm că nu ni se cuvine nimic, că sunt locurile ei, că trebuie să luptăm pentru ele. Dar noi ne încăpăţânam să înfingem crăcanele în mal și să revendicăm locul ca niște alpiniști ajunși pe un pisc de neatins.

Am petrecut zile și nopţi pe malurile apelor privind un vârf de lansetă încremenit în timp. Știam de pe atunci că nu va fi ușor să devin pescar, dar în același timp știam că va fi o călătorie de neuitat. Mă bucur că am trăit acele vremuri.

Crăcanele noastre aţintite ameninţător spre râu păreau o declaraţie de război împotriva mrenelor, scobarilor și somnilor. Uneori se întâmpla și invers. Din când în când, zbura câte o lansetă de pe crăcană. Era o luptă dreaptă. Așa luau naștere legendele cu monștri.

Suntem în era digitalizării, dar tot mă bucur și zâmbesc atunci când mai găsesc în câte un loc vreo două-trei crăcane. Mă duce înapoi la începuturi. Pare un salt peste timp și spaţiu direct în epoca romantică a pescuitului ori vreun semn lăsat de o civilizaţie anterioară, o pictură rupestră.

Astăzi îmi dau seama că de treizeci și unu de ani caut crăcana perfectă și încă nu am găsit-o. Sper nici să n-o găsesc prea curând.

P.S. Îţi place TotPescuit.ro? Atunci abonează-te la Totpescuit.ro Aici (în partea de jos a paginii).






Trackback de pe site-ul dvs.

Comentarii (33)

  • Avatar

    Tibi

    |

    Pescarii cu ceva ani de experienta , au inceput – sigur ! – cu cracane si bete de alun !! …….in ape , cu foarte multi pesti , comparativ cu zilele noastre !! Ma bucur , ca fac parte din acea categorie si regret enorm , ca baiatul meu – si al altora ! – o inceput cu lansete din fibra de sticla , composite ori chiar carbon !! ……..din pacate , pe ape , cu foarte putini pesti !! Fain articol , Sorine draga !! Mi-am amintit de primii pasi , pe maluri de ape !! Multumesc !!

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Mă bucur că ți-a plăcut. Mulțumesc că ne-ai spus povestea ta!👍

      Reply

  • Avatar

    Xilumenu

    |

    Frumos. Pescuitul inca reușește să ne apropie de esența lucrurilor.

    Reply

  • Avatar

    Zsolt

    |

    Sorin! Asta n-o sa uit niciodata . Te iert ,dar nu uit 🙂 ! Cum a zis un prieten cand se rostogolea pe autostrada cu masina ,ca si-a desfasurat filmul vietii in acelea 20 de secunde,asa mi sa-ntamplat si mie cand am citit aceste randuri in ceea ce priveste viata mea de pescar si asta cand fac bagajul catre un peisaj mioritic.Nu mai am ce sa zic ! Sa nu te schimbi niciodata !

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      🙂 Mulțumesc pentru apreciere. Să trăiești! Fire întinse!

      Reply

  • Avatar

    Claudiu

    |

    Mulțumesc.

    Reply

  • Avatar

    Calin

    |

    „Amintirile mă răscolesc” lecturând și descoperind prin sertarele memoriei începutul zilelor minunate, cu crăcane de salcie și undița de alun… MULTUMESC

    Reply

  • Avatar

    Cristina

    |

    Ce vremuri,cate amintiri și ce e drept să știi că și acum folosesc crăcane dar mai ales când merg într-un loc nou pe care nu îl cunosc singurul reper pe care îl caut sunt crăcanele,ele îmi indica care sunt locurile bune.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Strategia încă funcționează…😊

      Reply

  • Avatar

    Cezar Jeflea

    |

    Sorine dragule,ai scormonit in amintirile mele de s-au zbarlit si tantarii de pe pereti,sunt fericit ca am avut norocul sa o traiesc,bravo barbate,superpoveste!

    Reply

  • Avatar

    Doc

    |

    Amintiri.Frumoase amintiri 🤔.Mersi Sorin👏.

    Reply

  • Avatar

    ary

    |

    Fain!!!
    Multumesc!

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Și eu mulțumesc pentru citit. 🎩

      Reply

  • Avatar

    ZOLA

    |

    Foarte frumos.M-am regăsit în rândurile scrise de tine.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Mulțumesc pentru mesaj. Mă bucur să aud asta. Fire întinse!🎣👍

      Reply

  • Avatar

    serban

    |

    Bravo, ai atins o coarda sensibila….primele undite din lemn de alun si bambus, primele cracane….eram mai aproape de natura decat azi, cu toate ca am dat dion prima zi cu nylon nu cu coada de cal sau canepa precum stramosii tarani….si cu carlige de metal, facute in fabrici din Ro si China. Nu am trecut prin etapa acelor cu gamalie indoite, desi stiu ca se practica in zona rurala. Pluta de cocean, desigur. Si azi as dori. Uite, cand merg pe riu la clean si mreana si dau cu plumb pe fund (rar, cand e apa tulbure, in rest prefer nalucile) tot pe cracane pun lanseta…si asa voi face mereu.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Bravo! Se simte pasiunea din mesajul tău. 👍👏

      Reply

  • Avatar

    Yoyo

    |

    Prima mea lanseta a fost sticla de pepsi infasuram mesina pe ea si aruncam manual montura la apa foloseam 2 cracane de lemn ca suport pentru bambina si tot prindeam peste acum trebuie scule de sute de euro ca altfel nu scoti pestele

    Reply

  • Avatar

    Moșu

    |

    Frumos ai zis-o: „Era un fel de moștenire pescărească. Exista un soi de nobleţe a pescarului simplu”.

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Mă bucur că ți-a plăcut, Moșu. 😉👍

      Reply

  • Avatar

    Bogdan

    |

    „Partidele de pescuit cu tata începeau la fel. Nu ne grăbeam nicăieri. Pe atunci parcă era mai mult timp în lume.” – zici ca-i scris special pentru mine.
    Felicitări! O altă postare extraordinară, iar ne-ai băgat în melancolie. :-)) Ține-o tot așa!
    Mi-ai inveselit ziua.

    Reply

  • Avatar

    Dragu

    |

    Cam prin anii 2000 aveam 3 tipuri de scule pentru pescuit….
    Pentru canalele de irigații foloseam bețe din stuf alese cu grija și lăsate la uscat câteva zile… Cu pluta din pana de gâsca
    Pentru Siret bețe de alun și pluta din dop, iar drept lansete foloseam o sticla de 2 litri pe care înfășuram fir de 0,5..0,6….cu piulițe cât mai grele pe post de plumb…
    CE VREMURI !!!!!!

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Mulțumesc pentru mesaj.👍 Fire întinse!

      Reply

  • Avatar

    Florin

    |

    Nici eu nu am găsit încă crăcana perfectă dar din când în când o mai folosesc . Frumos spus ,mi-ai trezit amintirile copilăriei 😀

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Mă bucur să aud asta!😉🙂

      Reply

  • Avatar

    Petru Loghin

    |

    Eu nu am făcut „ucenicia” în ale pecuitului cu tata, ci în vacanțe cu prietenii, pe Jijia din Dorohoiul copilăriei mele .
    Ai un dar aparte de a intra în amintiri și a scormoni pînă în adîncul sufletului . Parcă mă și văd cum îmi încropeam o undiță dintr-o jordie de alun la care puneam un fir din ață de papiotă în vîrful căreia legam un bold îndoit la cald . Urma alegerea unei plute confectionate din vîrful unui strujan de porumb . După asta inevitabil venea scormonitul prin mormanul de gunoi de vacă după rîme și să aștept ocazia de a fugi pe rîu fără să mă vadă bunica .
    Mai tîrziu am aflat de „firul de nylon”, ace cu spin, plute și lansete ; dar parcă farmecul pescuitului de odinioară cînd pe malul apei, chiar dacă eram 4 sau mai mulți „pescari” înrăiți, nu se auzea decît clipocitul rîului, nu se compară cu nimic .
    Te urmăresc cu drag .
    Fir întins oriunde vei merge și viață senină .

    Reply

    • Avatar

      Sorin Tot

      |

      Frumoasa poveste de pescar!! Sanatate si fire intinse, Petru!

      Reply

Lasă un comentariu