TotPescuit

Bibani sincron

Jigul plonjează spre adâncuri în căutarea substratului. Cârdul e acolo. Zeci de priviri pofticioase urmăresc potenţiala pradă. Ambuscada e iminentă. Frenezia hrănirii pune stăpânire pe grup, iar vărgaţii atacă nălucile cu sinceritatea de care doar ei sunt capabili.

Probabil că pentru mulţi dintre noi pescuitul bibanului se confundă cu începutul pescuitului. Şi totuşi, cum se face că un peşte atât de naiv, ce poate fi păcălit chiar şi de către copii, nu e uşor de găsit mai târziu, când experienţa ar trebui să transforme localizarea lui într-o chestiune facilă, la îndemâna oricui? În realitate lucrurile nu stau chiar aşa, căci bibanul copilăriei a renunţat între timp la docilitate în favoarea mobilităţii. Azi, cârdurile de bibani se află într-o permanentă tranziţie de la un loc la altul. Localizarea acestora pune probleme în special din cauza faptului că trebuie realizată atât în plan orizontal cât şi vertical. Locurile în care şansele de a întâlni filonul bibănesc cresc considerabil sunt denumite generic structuri şi sunt reprezentate de: platouri, pâlcuri de vegetaţie, agăţături, praguri etc.

Odată ajunşi într-un astfel de loc trebuie să determinăm adâncimea de hrănire a peştilor. De cele mai multe ori, bibanii staţionează în preajma substratului, dar există şi situaţii în care aceştia vânează în straturile superioare ale apei. Pentru început, jigul/voblerul/pilkerul va fi menţinut în apropierea fundului însă, dacă atacurile lipsesc, năluca trebuie prezentată pe întreaga coloană de apă.

Momentul din zi în care pescuim influenţează localizarea şi gradul de activitate al bibanilor. Astfel, dacă pescuim la amiază, în condiţii de soare puternic, e bine să căutăm zonele cu apă mai adâncă sau cele umbroase unde văzul şi linia laterală îi conferă bibanului un avantaj cert în raport cu prada în momentele premergătoare atacului. Pe de altă parte, dimineaţa şi seara raidurile bibanilor vizează în special zona malurilor. Gradul de turbiditate şi curenţii de apă sunt doar două variabile ce pot influenţa decisiv localizarea cârdului, dând apă la moară celor ce cred că în pescuit nu există reguli.

Nu voi insista acum asupra echipamentului folosit în pescuitul bibanului, dar trebuie spus că, dată fiind conformaţia gurii acestui peşte, băţul trebuie să fie suficient de flexibil încât să nu distrugă ţesuturile moi din zona bucală. Înţeparea trebuie să ia forma unei contre scurte, nefiind nevoie de o mişcare amplă.

Momelile folosite vor fi corelate cu dimensiunea peştilor pe care îi vizăm, cu precizarea că atunci când e vorba de Perca fluviatilis, folosirea unei momeli de mari dimensiuni nu înseamnă întotdeauna peşte mare. Lacomi din fire, bibanii vor ataca de multe ori momeli ce depăşesc vizibil capacitatea lor de ingestie. Şi totuşi, ce alimentează agresivitatea pronunţată a acestei specii? Pe lângă avantaje evidente, viaţa în cârd determină şi efecte secundare, cum ar fi exacerbarea concurenţei pe perioada hrănirii. Nu de puţine ori, în momentul în care am înţepat un biban vom observa că alţi doi, trei sau mai mulţi congeneri îl flanchează încercând să îi fure prada. Dacă sunteţi mai aspru din fire puteţi încerca să aruncaţi jigul în apă imediat după ce aţi adus în barcă un biban. Pofticioşii care au urmărit bibanul prins până lângă barcă vor rămâne în aşteptare preţ de câteva secunde şi nu vor ezita să atace din scurt dacă li se oferă ocazia.

Nu-i cereţi ceea ce nu poate să vă dea. Cereţi-i frecvenţă, urmăriri până lângă barcă şi capturi duble. Dată fiind situaţia apelor naturale de la noi, nu mulţi sunt peştii răpitori ce încă pot să vă ofere partide de neuitat în care să vă priviţi nedumerit partenerul de pescuit fiindcă aţi pierdut numărul sincroanelor.

Etichete:

Trackback de pe site-ul dvs.

Lasă un comentariu